Morfologie Urbana

8/19/2019 Morfologie Urbana

1/34

Morfologie urbană


2/34

Introducere• Studiul formei fizice a oraşului, a constituirii

progresive a ţesutului său urban şi a raporturilorreciproce a elementelor acestui ţesut constituieuna din preocupările urbaniştilor, geografilor,

sociologilor şi chiar a economiştilor. Studiile degeografie urbană sunt axate, în general, pe:

– repartiţia şi dinamica activităţilor, a locurilor de

muncă, a populaţiei – repartiţia şi dinamica fluxurilor de transport

– analiza politicilor urbane şi factorilor de decizie

–

problematica formelor şi peisajelor urbane


3/34

• Studiul formelor urbane trebuie să fie legat desistemul urban global, deoarece oraşul este unsistem spaţializat complex şi deschis, în care

specialiştii în geografie urbană caută explicareamecanismelor de expansiune şi prosperitate aleoraşului.

• Sistemul urban se exprimă într-o structură socio-spaţială, un ţesut din care se pot decripta logicilecu ajutorul hărţilor, planurilor, arhivelor,anchetelor, sondajelor.

•

Structura sistemului urban este localizată şilimitată. Limitele urbanului joacă un rol importantpentru că ele pot condiţiona dezvoltareaulterioară a acestuia, strategiile putându-se stabili

în funcţie de acestea.


4/34

• Din punct de vedere morfologic se evidenţiază:

– reţelele (cablu, linii telefonice, aducţiuni de apă şicanalizare, etc.)

– „rezervoarele” (locuinţele, birourile, locurile demuncă, instituţiile de învăţământ)

• Acestea pot fi definite, cuantificate sub formă

de stocuri şi ţesuturi urbane (construit sau nu). În interiroul acestor structuri sunt substructuri,cum este cazul cartierelor


5/34

• Elelementele active ale funcţionării unui sistemurban sunt:

– fluxurile (informaţii, produse, locuitori, financiare etc.)

– centrele de decizie (actorii), care reglează fluxurile

– buclele de feed-back (retroacţiune) – când suntpozitive provoacă o întărire a sistemului iar când sunt

negative se poate ajunge până la blocajul sistemului şidispariţia lui.

• Din punct de vedere temporal, un sistem urbannu va funcţiona la fel în prezent ca acum 20-30 de

ani datorită evoluţiei prin schimbare a acestuia.Cu toate acestea, este important de ştiut şi înţeles logica de funcţionare a sistemului în

diverse perioade.


6/34

Subsistemele urbane

• În cadrul unui oraş se întâlnesc subsistemele:

– politic (decizional)

– economic (producător şi consumator de bunuri şi

servicii)

– morfologic


7/34

Sistemul formei urbane şi elementele

sale• Sistemul morfologic are trei mari componente.• A. Elementele. Acestea se aseamănă cu viziunea

anglo-saxonă a formei urbane, care se rezuma la

trei elemente: planul, spaţiul contruit şi ocupareasolului. Viziunea franceză identifică 5 elemente:

• 1. Planul – cuprinde: – Macroforma (forma generală a unei aglomeraţii)

– Planul general al oraşului structurat prin trama stradală

– Planul de detaliu (sectoare de oraş, lotizări)

• Elementele acestui plan se remarcă printr-o marestabilitate temporală (decenii sau chiar secole).


8/34

• 2.Parcelarul – corespunde decupajului solului înparcele, loturi. Este suportul pentru construcţii şi

suferă în timp subdivizări din ce în ce mai mici.• 3.Ţesutul construit – are în structură clădiri

caracterizate prin: – Vârstă

– Stil arhitectonic

– Înălţime

– Mărime

• Pe lângă clădiri, acest ţesut mai cuprinde şi spaţii

publice (pieţe, parcuri, grădini). Stabilitateaţesutului este şi ea mare dar variabilă în funcţiede gradul de evoluţie al societăţii.


9/34

• 4. Utilizarea solului – creionează diferiteansambluri funcţionale în cadrul unui oraş:

– Spaţii industriale

– Spaţii terţiare – Spaţii rezidenţiale

– Spaţii de petrecere a timpului liber

• Utilizarea solului constituie un element important

în definirea formei urbane, remarcându-se prininstabilitate.

• 5. Situl – este determinant prin influenţa asupraprimelor trei elemente structurale descrise mai

sus. Definiţia sitului se face prin topografie,hidrografie, vegetaţie etc. Contribuie şi el princonfiguraţia pe care o poate imprima formeiurbane.


10/34

B. Structura• Modul de organizare a elementelor între ele.

Aceasta poate fi: – continuă

– discontinuă

–

densă – mai puţin densă

– alungită pe anumite axe (văi, căi de comunicaţie)

– tăiată de anumite rupturi fizice (văi, ziduri de apărare

ale unei cetăţi etc.) sau administrative• Toate acestea ajung să determine densităţi,

lotizări, moduri de organizare diferite a spaţiuluicontruit etc.


11/34

C. Logicile şi mijloacele• Acestea constituie inima sistemului şi se regăsesc în factorii explicativi ai formei

urbane: – concepţia urbanului – politic – economic – modalităţile tehnice etc.

• Un exemplu elocvent în acest sens este oraşul Nisa din Franţa. Lordul şi lady

Cavendish l-au lansat în 1731, succesul datorându-se difuziunii unui model derezidenţă de vilegiatură balneară şi imaginii Coastei de Azur (logicile).

• În secolul al XIX-lea intervin şi mijloacele, care creează contextul socio-tehnic:căile ferate. Toate acestea s-au repercutat în forma urbană triplă a oraşului:vechiul oraş, faubourgul englez şi cartierele din secolul al XIX-lea (Buffa, Cimiez)şi extensiunile din secolul al XX-lea. Elementele sunt:

– gara – cazinoul – hotelurile – parcurile – construcţiile victoriene – vilele construite între 1880-1914


12/34

• Transformările oraşului au fost semnificativedupă 1945 prin diversificarea funcţiilor: –

oraş de congrese – oraş universitar

– Cu rol administrativ (capitala regiunii PACA)

– cu rol cultural

– cu rol comercial

• La ora actuală, oraşul este o întrepătrunderemorfologică ale formelor vechi (Promenade

des anglais, stil arhitectural) cu cele noi (vilerezidenţiale, hoteluri) încât se poate spune cănoul sistem urban se sprijină pe vechiul sistemurban.


13/34

Dinamica sistemelor construite:

renovarea urbană

• Formele urbane sunt, cel mai adesea,rezultanta unor fenomene de suprapunere,stratificare, substituţie.

• În general, oraşele vest-europene (excepţieBerlinul la ora actuală) sunt caracterizateprintr-o inerţie relativă a spaţului construit.

• Din acest punct de vedere, centrele oraşeloramericane şi asiatice sunt mult mai dinamice.


14/34

Factorii renovării urbane• Ciclurile economice

• Difuziunea imobiliară are tendinţa de a se propaga spremarginea oraşelor datorită preţului mai scăzut alterenurilor şi al spaţiilor mai mari şi fără problemeurbanistice deosebite.

• Mutaţiile suferite de transport sau de procesele deproducţie stau la baza explicaţiilor asupra: – localizării obsolete a unor clădiri – lipsei de adaptare a clădirilor vechi (spitale, fabrici,

antrepozite) – dezindustrializării – logicile de delocalizare a activităţilor economice şi de

translare spre zonele periurbane a fluxurilor care sufocăoraşul


15/34

Dinamicile socio-spaţiale

• Burgess a elaborat un model de ecologie urbană(invazie-succesiune).

• Prin acest model se verifică ce se întâmplă când

un inel de creştere urbană ajunge să îmbătrânească. Populaţia cu venituri modeste îlocupă din ce în ce mai mult în timp ce inelele

periferice sunt tot mai bine valorizate.• În alte cazuri, valorizarea începe din centrul

oraşului, modificările morfologice fiind comune încele două cazuri: degradare şi reabilitare.


16/34


17/34

Formele renovării ţesutului urban•

Renovarea urbană se face de cele mai multe oriprin intensificarea utilizării suprafeţelorconstruite.

• Această orientare se încearcă a fi ţinută la respectpentru că oraşul trebuie să respire, încercându-setot mai mult să se construiască pieţe, parcuri,spaţii verzi.

• Nu este şi cazul României, unde în utimii 15-20 deani ţesutul urban a avut de suferit prin dispariţiacelor mai multe parcuri şi spaţii verzi, oraşulBucureşti fiind campion în acest sens.


18/34


19/34

Renovarea operaţională brutală

• Oarecum impropriu acest termen de renovare înacest caz dar corect din punctul de vedere alurbanismului, renovarea brutală face o înlocuire a

unui ţesut urban cu altul, care este maifuncţional, mai adaptat la necesităţile cadruluiurban.

•

Aceste operaţiuni au fost tot mai vizibile în cadrulmarilor oraşe (în SUA, în unele oraşe, ghetourileau fost transformate în centre de afaceri.


20/34

Spaţiile publice în ţesutul urban:

străzile, pieţele şi parcurile

• Atât strada cât şi piaţa simbolizează primafuncţie a unui oraş: interacţiunea şiurbanitatea. Rolul lor este de a canaliza

fluxurile.• Unii specialişti spun că parcurile, străzile şi

pieţele dau atât ritmul cât şi caracteruloraşului.

• Separate, acestea nu reprezintă nimic pentrucă ele sunt puse şi pun în valoare cadrulconstruit.


21/34

Strada• Realitatea urbană cea mai dificil de perceput şi definit,

strada prezintă şi formele cele mai diverse în funcţie deepoca în are a fost construită, în funcţie de funcţionalitateasa specifică, în funcţie de materialul de construcţie etc.

• Strada a avut o evoluţie contrastantă, ajungându-se chiarpână acolo încât i se nega valoarea şi importanţa însăultimile 2+3 decenii au readus în actualitate strada caprincipal vector urbanistic şi element fundamental încadrul urban.

• Strada este un sistem spaţial. Funcţiile sale diferite sesuprapun şi interacţionează iar elementele care o compun:parcelar, clădiri, profil, şosea, trotuare, faţade, mobilieretc., se intercondiţionează.


22/34


23/34

• d.Alinierea

• Este limita dintre calea publică şi parceleleriverane. Această caracteristică era aplicată custricteţe încă de pe timpul romanilor şi înGrecia. Alinierea se concretizează prin faţadeleimobilelor. O nouă aliniere poate afecta

imobilele, fie prin demolare totală fie prinrefecerea faţadelor şi demolare parţială.

• e.Spaţiul construit care străjuieşte strada

• Această caracteristică este determinată derentabilitatea potenţială a parcelelor, dealinierea şi concepţiile estetice precum şi deregulamentele de urbanism.


24/34

Raportul şosea/trotuar

• Trotuarele erau construite în unele oraşe romane însă au fost oraşe care nu au avut acest accesoriupână în secolul al XIX-lea. Ele sunt strâns legatede străzile comerciale şi de necesitatea de etalare

a produselor precum şi a afluxului clientelei.• Între şosea şi trotuar a existat dintotdeauna un

raport de concurenţă, determinat de anumiteutilizări ale clădirilor care se aflau în apropiere

sau de avansul pe care l-a avut automobilul la unmoment dat, tendinţa fiind aceea de a favorizaautomobilul.

• În prezent, rolul trotuarului pare să fi revenit, ele

fiind mai mari pe aşa numitele străzi comerciale.


25/34

Tipuri de profile ale străzii• În funcţie de profilul străzilor, acestea se pot clasifica în:

–

străzi ordonanţate (Rue Rivoli la Paris) – uniformitatea şi caracterulrectiliniu ale faţadelor, – străzi ordonate (bulevardele hausamniene) – o anumită omogenitate a

clădirilor (înălţime, aliniere etc.) – străzi omogene – ca epoci şi ca spirit chiar dacă faţadele sunt diferite –

străzi eterogene coerente – fauburgurile vechi – străzi haotice – strzile medievale, cele asiatice, penetrante – străzile canion din metropolele cu zgârie nori (Broadway) – străzi largi joase şi deschise al căror profil este dat de arborii care le

străjuiesc şi de grădinile deschise spre stradă –

străzile neterminate din lumea a treia• În unele state, secţiunile unei singure străzi sunt destul de

diferenţiate, variind foarte mult şi morfologia acestora în funcţiede specificul cartierelor străbătute.


26/34

Piaţa• Rolul pieţei este istoric prin agora care se

desfăşura în ea încă de pe timpul grecilor şi pare afi mai mult statică spre deosebire de stradă.

• O altă funcţie pe lângă cea politică este cea decomerţ. Piaţa aeriseşte ţesutul urban şi în acelaşi

timp îl structurează.• Tipurile de pieţe• J.Stubben face o clasificare în funcţie de nişte

considerente operaţionale:• - piaţă în stea• - piaţă utilitară• - piaţă decor

• - piaţă arhitecturală


27/34

• P.Lavedan separă mai multe tipuri:

• -piaţă de joncţiune

• - piaţă de spectacole• - piaţă promenadă

• - piaţă de parade

• - piaţă monumentală

• - piaţă de statui

•

- piaţă de gări• - piaţă de intersecţie


28/34

• P.Pinon, utilizează o tipologie istorică:

• - pieţe „rezervate” (planificate)

• - pieţe „regularizate”• - pieţe „cucerite”

• Sistemele de pieţe nu sunt o idee nouă,

articularea pieţelor între ele dând coerenţăansamblului urban (Siena). Este ocaracteristică a urbanismului baroc (cuplul de

pieţe regale la Rennes) sau de o armonizare în jurul unui monument (Salzburg).


29/34

• Amenajările actuale ale străzii şi pieţei suntmult mai coerente, cu grija pentru articularea

cu spaţiul construit.• Toate spaţiile publice fac obiectul (în vestul

Europei sau America de Nord) atenţieideosebite din partea autorităţilor publice aleoraşului (Barcelona după 1980, Montreal după1990 etc.).

• Sunt acţiuni care vin oarecum în compensareainvaziei automobilului, prin încercarea de a lărgitrotuarele, pietonizarea străzilor sautransformarea în străzi mixte.


30/34


31/34

Spaţiile verzi, parcurile şi grădinile

publice• Spaţiile verzi nu se rezumă doar la parcuri şi grădini publice. Oraşele mai

vechi dau impresia că nu au aşa ceva, atât de compacte par dar existăgrădini private în interiorul curţilor care asigură practic „aerisirea”oraşului (cazul Romei de dinainte de 1870, an după care speculaţiileimobiliare au făcut să dispară aceste oaze de verdeaţă; Beijing).

• În mod normal, cu cât ne îndreptăm dinspre periferie spre centru,spaţiile verzi câştigă tot mai mult teren (grădini muncitoreşti – Europaestică, stadioane şi alte terenuri de sport, cimitire pesagistice anglo-saxone).

• Repartiţia spaţiilor verzi într-un oraş constituie un indicator foarte bun

asupra geografiei sociale a unui oraş: în cartierele muncitoreşti, spaţiileverzi aproape că lipsesc, în timp ce în cartierele mai înstărite, spaţiileverzi abundă cu peluze bine îngrijite, cu grădini extrem de frumoase,uneori pe suprafeţe foarte mari (în jurul Parisului se observă multeterenuri de golf – sportul celor bogaţi – în vest, mai puţine în est şi foartepuţine în nord).


32/34

• Vecinătatea unui parc determină o creştere a preţuluiimobilelor (vecinătatea Copoului sau a grădinii botanice laIaşi), presiunea asupra zonei mărindu-se foarte mult.

Principale efecte sunt asupra spaţiului construit pentru căzona respectivă va cunoaşte o densificare în clădiri.

• Tot mai mult, planurile făcute de arhitecţi integreazăspaţiile verzi, uneori acestea devenind elementul central

într-un astfel de plan. Ba mai mult, în vecinătateaparcurilor au fost create oraşe noi.

• Oraşele vechi, care din punct de vedere urbanistic nu prease încadrau în anumite standarde au fost mai binevalorizate prin construirea unor parcuri la intrarea în ele,dându-leun aspect deosebit.

• O altă soluţie pentru a „machia” un oraş este plantareaunor arbori (de efect sunt platanii), avantajul acestora fiindcă în timpul verii aduc şi răcoare şi umbră.

• Parcurile îşi au origine aristrocratică (parcurile imperiale


33/34

• Parcurile îşi au origine aristrocratică (parcurile imperialeMing şi Qing din oraşele chineze sau proprietăţile regale şinobiliare europene transformate în parcuri publice începând cu secolul al XIV-lea (grădin Luxembourg la Paris).

Altele au fost create la marginea oraşelor (Prado la Madrid,Prater la Viena).• Din secolul al XIX-lea, parcurile devin o problemă socială,

fiecare municipalitate occidentală întrecându-se în aconstrui cât mai multe şi cât mai deosebite (Birmingham,

Birkenhead).• Marile artere Champs Elysées la Paris şi Unter den Linden

la Berlin au fost concepute iniţial ca parcuri liniare. În alteoraşe, zonele fortificate aui fost transformate în parcuri(Viena, Frankfurt).

• Sistemele de parcuri – începând cu secolul al XX-lea, totmai multe oraşe mari au aplicat acest sistem: la Paris – axaistorică de la Tuillérie la Défense şi până la Cergy. Alte oraşeşi-au structurat ţesutul urban în funcţie de o tramă verde

(Oslo, Wahington, Toronto).


34/34

Morfologie Urbana

Documents

Transcript of Morfologie Urbana