120173053 Lucrare de Diplom1

7/29/2019 120173053 Lucrare de Diplom1

1/72

LUCRARE DE DIPLOMA - INGRIJIREA

COPILULUI CU BRONHOPNEUMONIE

LUCRARE DE DIPLOMA

INGRIJIREA COPILULUI CU BRONHOPNEUMONIE

MOTO:

Cand sensibilitatea nursei catre nevoile umane este cumulata cu abilitatea de a gasi si de a se

folosi de opinie experta, cercetari raportate si cu explicarea practica a acestora, cand sora

medicala insasi foloseste metode stiintifice de investigatie, influenta sorei medicale asupraingrijirii medicale in intreaga lume nu cunoaste limite.

VIRGINIA HENDERSON (1987)


2/72

CUPRINS

introducere

Notiuni de anatomie si fiziologie a aparatului respirator.

CAP. I BRONHOPNEUMONIA notiuni teoretice:

1. DEFINITIE

2. ETIOLOGIE

3. ANATOMIE PATOLOGICA

4. TABLOU CLINIC

5. FORME CLINICE

6. DIAGNOSTIC

7. COMPLICATII

8. EVOLUTIE

9. PRONOSTIC

10. TRATAMENT:

a. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC

b. TRATAMENTUL INSUFICIENTEI RESPIRATORII ACUTE

c. TRATAMENTUL SINDROMULUI CARDIO-VASCULAR

d. TRATAMENTUL TOXI-INFECTIOS

e. TRATAMENTUL SIMPTOMATIC.


3/72

CAP. II ASPECTE ALE INGRIJIRII COPILULUI SPITALIZAT

Rolul asistentei medicale in ingrijirea copilului cu bronhopneumonie

CAP. III PLANURI DE INGRIJIRE

PLAN DE NURSING I

PLAN DE NURSING II

PLAN DE NURSING III

CAP. IV BIBLIOGRAFIE

CAP. V ANEXE CONCLUZII FINALE


4/72

INTRODUCERE

MOTO:

A sti inainte de a se intampla pentru

a indrazni cand se intampla.

NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Aparatul respirator este alcatuit din caile respiratorii si cei doi plamani.

Caile respiratorii sunt reprezentate de un sistem de conducte prin care aerul patrunde inplamani, diferentiindu-se:

o Caile respiratorii superioare (cavitatile nazale);

o Caile respiratorii inferioare (faringele, laringele, traheea si bronhiile)

Plamanii alcatuiesc organele respiratorii propriu-zise in care au loc schimbarile de gazedintre organism si mediul ambiant.

Sunt asezati in cavitatea toracica de o parte si de alta a mediastinului (cavitate delimitata

anterior de peretele sterno-costal, posterior de coloana vertebrala, lateral de fetele mediale ale

celor doi plamani si inferior de diafragm). In jos, plamanii se intind pana la diafragm, iar in sus,depasesc prima pereche de coaste.

Forma plamanilor este asemanatoare unui trunchi de con, cu baza spre diafragm.

Capacitatea plamanului, volumul de aer pe care il contine, este de aproximativ 4500-

5000 cm3.

Plamanul drept este mai mare, cu o greutate de 700 g, fiind alcatuit din 3 lobi: superior,mijlociu si inferior; plamanul stang este mai mic, are 60 g si 2 lobi: superior si inferior.

In alcatuirea plamanului se disting doua componente structurale si functionale: arborele

bronsic si tesutul pulmonar propriu-zis.

Arborele bronsic este format din caile respiratorii extra si intrapulmonare, constituite

dintr-un sistem de tuburi care servesc pentru tranzitul aerului.

In interiorul tesutului pulmonar (parenchim), bronhiile principale se ramifica progresiv in

bronhii lobare, segmentare, interlobulare din care se formeaza bronhiolele terminale din care iau

nastere bronhiolele respiratorii, care se continua cu canalele alveolare ale caror pereti prezintadilatatii in forma de saci saci alveolari in care se deschid alveolele pulmonare.


5/72

Traheea si bronhiile extralobulare au in peretii lor inele cartilaginoase cu rolul de a

mentine deschise caile respiratorii, in conditiile variatiilor de presiune din inspiratie si expiratie.

Bronhiolele terminale si respiratorii, lipsite de inelul cartilaginos, contin un strat musculardezvoltat, regland astfel circulatia aerului in caile respiratorii intrapulmonare.

Plamanul este constituit din urmatoarele unitati anatomice si functionale: lobi, lobuli si

acini pulmonari.

Lobii pulmonari sunt unitati morfologice mari, delimitate prin scizuri; ei sunt organizati insegmente, unitati morfologice delimitate imperfect de septuri conjunctive. Segmentele sunt

alcatuite din lobuli.

Lobulul este o masa piramidala cu baza catre suprafata externa a plamanului, constituita

din ramificatii ale bronhiolelor si vase de sange inconjurate de tesut conjunctiv.

Lobulul pulmonar este format din acini pulmonari, constituiti dintr-o bronhiolarespiratorie, impreuna cu canalele alveolare care deriva din ea si cu alveolele pulmonare.

Acinul pulmonar constituie unitatea structurala si functionala a lobului pulmonar. Acinul

este un conglomerat de alveole.

Alveola, elementul functional respirator, este unitatea cea mai mica din parenchim. Inalveole au loc schimburile respiratorii.

Legatura dintre plamani si peretele toracic este realizata prin pleura, o seroasa dubla:

Parietala, in contact intim cu peretele toracic si

Viscerala, care acopera plamanii, mulandu-se pe scizurile interlobare.

Intre cele doua foite se afla cavitatea pleurala, cu presiune usor negativa (mai mica decat

presiunea atmosferica) si continand o cantitate minima de lichid. Datorita pleurei, plamanii suntintim legati de peretele toracic, urmand miscarile acestuia.

Vascularizatia plamanului. Plamanul are o vascularizatie dubla: functionala si nutritiva.

Vascularizatia functionala a plamanului este asigurata de artera pulmonara ce ia nastere

din ventriculul drept si se capilarizeaza la nivelul alveolei pulmonare. Circulatia functionala deintoarcere se realizeaza prin venele pulmonare ce se varsa in atriul stang.

Se inchide, astfel, circulatia mica, in care artera pulmonara continand sange cu CO2 se

intoarce prin venele pulmonare care contin sange oxigenat, in atriul stang.

Vascularizatia nutritiva a plamanului - face parte din marea circulatie. Aceasta aduceplamanului sange incarcat cu substante nutritive si O2. este asigurata de arterele bronsice care


6/72

iriga tot arborele bronsic. O parte din sange se intoarce in venele bronsice, care se varsa in venele

azygos, de aici in vena cava superioara si ajunge in atriul drept. O alta parte din sange se intoarceprin venele pulmonare in atriul stang.

Circulatia limfatica este tributara:

- ganglionilor hilari

- ganglionilor traheobronsici

De aici, se varsa in final, in canalul toracic.

Inervatia plamanilor este:

motorie, asigurata de simpatic (fibre postganglionare) si parasimpatic (nervul vag).

Simpaticul are actiune:

- bronhodilatatoare si vasodilatatoare;

- relaxeaza musculatura bronsica.

Parasimpaticul are actiune:

- bronhoconstrictoare si vasoconstrictoare ;

- hipersecretie de mucus.

Senzitiva, anexata simpaticului si parasimpaticului.

Cele mai multe fibre senzitive sunt in legatura cu nervul vag.

Respiratia este functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de O2 din aerul

atmosferic pana la nivelul celulelor care il utilizeaza, cat si circulatia in sens invers a CO 2, produs

al metabolismului celular.

Respiratia este un fenomen vital. Daca organismul poate rezista mai mult de 30 de zile fara hrana,3-4 zile fara apa, nu poate fi lipsit de O2 mai mult de cateva minute (3 minute).

Respiratia cuprinde trei timpi: pulmonar, sanguin si tisular.

Timpul pulmonar realizeaza primul moment al schimburilor gazoase. La nivelul

membranei alveolo-capilare, O2 trece din aerul alveolar in sange, iar CO2 in sens invers.

Timpul sanguin realizeaza transportul gazelor intre plaman organ de aport si eliminare si tesuturi, care consuma O2 si elibereaza CO2.


7/72

Timpul tisularreprezinta al treilea moment al schimburilor gazoase respiratia interna.

La nivelul capilarelor tisulare sange arterial cedeaza O2 necesar activitatilor celulare si se

incarca cu CO2 rezultat al metabolismului celular.

Ventilatia este o succesiune de miscari alternative de inspiratie si expiratie. In inspiratie,

aerul atmosferic patrunde prin caile respiratorii pana la nivelul alveolelor pulmonare, iar inexpiratie, o parte din aerul alveolar este expulzata la exterior.

Inspiratia este un proces activ, care consta in contractia muschilor inspiratori si are dreptrezultat marirea volumului cutiei toracice prin cresterea celor 3 diametre:

- diametrul longitudinal se mareste prin contractia diafragmului, care isi micsoreaza

curbura, apasand asupra organelor abdominale, iar diametrele antero-posterior si transversal se

maresc prin orizontalizarea, ridicarea si rotatia coastelor, ca urmare a contractiei muschilorintercostali externi.

In cursul inspiratiei, plamanii urmeaza miscarile cutiei toracice, datorita contactului intimrealizat prin pleura, si ca urmare se destind. Presiunea intrapulmonara scade sub cea atmosferica

si aerul intra in plamani.

Expiratia este un proces pasiv in conditii obisnuite, toracele revenind la dimensiunile sale

de repaus, ca urmare a relaxarii musculaturii inspiratorii.

Miscarile inspiratorie si expiratorie se succeda ritmic, fara pauza, in tot cursul vietii.

Prin inspiratia normala se introduce in plamani un volum de 500 ml aer, care este eliminat

prin expiratie volum curent (V.C.). Peste V.C., o inspiratie fortata poate introduce in plamani

inca 1500 ml de aer volum inspirator de rezerva (V.I.R.), iar printr-o expiratie fortata, careurmeaza dupa o expiratie obisnuita, se mai pot elimina din plamani 1000-1500 ml aer volum

expirator de rezerva (V.E.R.)

V.C. + V.I.R. + V.E.R. = capacitatea vitala (C.V.)

Valoarea C.V. variaza in functie de varsta, sex, inaltime si gradul de antrenament.

Plamanii nu se golesc complet de aer nici dupa o expiratie fortata, deoarece se gasesc intr-o

usoara distensie, volumul pulmonar fiind ceva mai mic decat cel toracic. Volumul de 1500 ml

aer, ramas in alveole, care poate fi expulzat din plamani doar prin deschiderea toracelui, senumeste volum rezidual (V.R.).

C.V. + V.R. = capacitatea pulmonara totala (C.P.T.).

Cantitatea de aer mobilizata pe minut in repaus este denumita debit ventilator si reprezinta

produsul dintre volumul curent si frecventa respiratorie.

Reglarea respiratiei se face prin mecanisme nervoase si umorale in functie de incarcarea

tesuturilor si sangelui cu O2 si CO2, precum si cu alti produsi rezultati din degradarile metabolice.


8/72

CAPITOLUL I

BRONHOPNEUMONIA

1. Definitie

Bronhopneumonia este acea forma clinica de pneumonie bacteriana ale carei procese

inflamatorii multinodulare afecteaza concomitent bronhiile si alveolele unor teritorii limitate, deobicei lobular, si se caracterizeaza clinic prin concordanta dintre semnele functionale si obiective

pulmonare si intinderea leziunilor pulmonare.

Face parte din pneumopatiile dispneizante si este caracteristica sugarului si copilului mic.

2. Etiologie

Bronhopneumonia este anticipata si favorizata de catre infectiile virale, care scad fortelede aparare ale organismului si exacerbeaza flora saprofita.

Sunt:

Factori determinati:

o Flora microbiana gram pozitiva: pneumococ, streptococ, stafilococ patogen.

o Flora microbiana gram negativa: Haemopbillus influenzae, Pyoceanic, Proteus, Salmonelle,

Chlamidia, E. Colii etc.

o Diferite micoze.

Factori favorizanti:

o Insuficienta mijloacelor de aparare mecanica si imunologica;

o Particularitatile morfo-functionale ale aparatului respirator al copilului mic (secretie scazuta

de IgA,tesut elastic mai redus, capilare largi pulmonare etc);

o Conditii de mediu: frig, umiditate, aer poluat;

o Varsta mica (sub 2 ani);

o Sugari cu teren deficitar (prematuri, distrofici), carente nutritionale (rahitism, anemie);

o Apare la copii cu hospitalism, cu tratamente prelungite, cu SIDA, la cei care au primit

medicamente agresive pentru leucemie si cancer.


9/72

3. ANATOMIE PATOLOGICA

Se formeaza o leziune caracteristica nodului lui Charcot, un nodul de alveolita centrat pe o

bronsiola; se mai intalnesc si leziuni de alveolita (alveolele au lumenul ocupat de un exudatinflamator abundent, cu numeroase leucocite) si exudat purulent in bronhii. Leziunile sunt

raspandite in ambii plamani, fiind separate de zone de parenchim pulmonar normal.

Leziunile conflueaza uneori, ocupand aproape un lob ca in pneumonie.

4. TABLOU CLINIC

Debutul bolii poate fi brusc, cu temperatura 39-40C, tahipnee 60-80 respiratii /min. tuseneproductiva obositoare, agitatie, uneori convulsii febrile sau meningism, cianoza a extremitatilor

cu tendinta la generalizare. In astfel de situatii prognosticul este mai grav.

Mai frecvent, debutul este insa lent, insidios, ca o continuare a unei infectii a cailor

respiratorii superioare cu coriza, febra (care creste progresiv), frisoane repetate (adeseori potlipsi), transpiratii ale fruntii (semn de anoxie), tuse uscata chinuitoare, astenie si adinamie

pronuntata, dispnee cu caracter polipneic.

Uneori, simptomele sunt atat de minore incat debutul nu se poate preciza.

In perioada de stare, care apare de obicei inca din ziua a doua, starea generala se altereaza,astenia si adinamia sunt extreme, uneori apar agitatie si delir. Febra se mentine ridicata, dar

neregulata, oscilanta.

In aceasta perioada pot fi prezente 3 sindroame.

1. sindromul respirator (al insuficientei respiratorii);

2. sindromul cardio-vascular;

3. sindromul toxico-septic.

In functie de rezistenta organismului copilului, aceste 3 sindroame pot evolua rezumandu-

se la unul (cel respirator) sau pot evolua concomitent.

1. Sindromul respiratoreste expresia clinica a insuficientei respiratorii:

- tahipnee 80-100 respiratii /min.

- dispneea este fenomenul dominant. Este de tip expirator, insotita de atacuri spastice, lasugarii mici si prematuri. Este foarte accentuata la efort sau plans.

- Geamat expirator caracteristic, inspir scurt, nari dilatate, batai ale aripilor nasului.


10/72

- Cornaj si tiraj mixt (inter- si subcostal), mai mult sau mai putin accentuat.

- Tuse maniliforma (tuse spasmodica care se succede in cascade scurte si care

fragmenteaza acelasi inspir) la inceput uscata si ulterior umeda.

- Cianoza perioronazala care se intensifica cu tusea, plansul sau alimentatie.

- Senzatie de asfixie, sete de aer.

- hipoxia se manifesta cu edem cerebral, agitatie, convulsii, epuizare, cu hipotonie

musculara.

- Copilul prezinta somnul pistonului capul flectat in inspir si extensia in expir.

- Tulburarile de dinamica ale respiratiei si ventilatiei determina modificari ale echilibruluiacido-bazic.

Semnele stetoacustice sunt caracteristice si in concordanta intotdeauna cu intensitatea

sindromului functional, sediul si extinderea focarelor bronhopneumonice.

Semnele obiective constau in submatitate la percutie, iar la ascultatie raluri subcrepitantefine in ploaie, accentuate de tuse si plans, prezente pe suprafetele corespunzatoare focarelor de

bronhopneumonie. Ele pot avea caracter fugace, modificandu-se de la o zi la alta in concordanta

cu evolutia leziunilor bronhoalveolare.

Exista bronhofonie, respiratie suflanta si/sau suflu tubar patologic.

2. Sindromul cardio-vascular

Reducerea suprafetei de hematoza pulmonara duce la staza, insuficienta cardiaca, la

inceput ventriculara si apoi globala, la soc toxic prin afectarea capilarelor miocardului.

Apare in formele extinse si in cele toxice si se datoreaza:

Actiunii directe a germenilor sau toxinelor acestora asupra miocardului si a vaselor.

Ca o consecinta a anoxemiei, hipercapniei si acidozei.

Include ca simptome:

Tahicardia 180-200 batai /min.

Tahipnee

Cianoza de intensitate variabila


11/72

Tiraj

Dispnee expiratorie

Cardiomegalie

Hepatomegalie

Uneori, apar edemele

Colaps

3. Sindromul toxico septic este prezent intotdeauna, dar este nuantat dupa toxicitatea

germenului si teren.

Se caracterizeaza prin:

febra 39-40C (oscilanta, cu diferente mari intre zi si noapte si de la o zi la alta), de tipseptic; fiecare nou croset febril corespunde aparitiei de noi noduli bronhopneumonici.

Stare toxica cu palpare, facies pamantiu, cianotic-vultos.

Modificari ale starii de constiinta cu somnolenta, obnubilare sau agitatie, convulsii.

Meteorism abdominal, varsaturi sau diaree.

Deshidratare de obicei izonatremica, rar hiponatremica, lipsa de aport, anorexie,tahipnee.

Convulsii.

Uneori tulburari de irigare renala: oligurie, albuminurie, hematurie.

5. FORME CLINICE

Dupa criterii anatomo-clinice bronhopneumoniile se impart in:

1. Forma comuna cu focare pulmonare.

2. Forma pseudolobara la sugar si la copilul mic.

3. Forme cu evolutie lenta, subacuta la hiporeactivi.

Dupa semnele clinice predominante bronhopneumoniile se impart in (formula

memotehnica MAPATACI):


12/72

1. Forma meningeala (hipoxie cerebrala).

2. Forma asfixica (cu cianoza intensa, crize de apnee).

3. Forma pulmonara (forma comuna).

4. Forma atona (cu meteorism, pareza intestinala).

5. Forma toxico-septica (cu tegumente cenusii, soc grav).

6. Forma astenica (semne clinice minore, cu focare paravertebrale, la malnutriti).

7. Forma cardiaca (mai rara).

8. Forma intestinala (cu varsaturi, diaree).

6. DIAGNOSTIC

Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe simptomele clinice, examenul radiologic si datele de

laborator. Este uneori dificil, deoarece rar se intalnesc cele 3 sindroame. In majoritatea cazurilorexista doar sindromul insuficientei respiratorii si acela, uneori, slab manifestat. Exista si forme

mute clinic, depistate doar radiologic, precum si forme toxice si supraacute care pot duce la

deces in 6 ore.

Laboratorul evidentiaza leucocitoza cu neutrofilie, adesea leucopenii cu elemente tinere(meta- si promielocite), uneori trombopenii; VSH crescuta.

Examenul radiologic are o deosebita valoare, imaginile radiologice, de cele mai multe ori,transpun fidel procesele patologice pulmonare. Sunt astfel puse in evidenta focarelebronhoalveolare , usor de recunoscut prin opacitati micro- sau macromonodulare, rotunde sau

neregulate, de dimensiuni variabile, izolate sau grupate sau diseminate. Ele corespund nodulilor

lui Charcot si sunt de intensitate costala (osoasa).

Imaginile radiologice prezinta o anumita particularitate care consta in faptul ca ele semodifica relativ repede, prin stergerea si disparitia lor, precum si aparitia de noi focare in raport

cu evolutia bolii.

Radiologic exista urmatoarele aspecte:

- forma paravertebrala mai frecventa la prematuri, distrofici, nou-nascuti.

- forma diseminata macronodulara.

- forma diseminata micronodulara.

- forma hilo-bazala.


13/72

- forma pseudo-lobara sau segmentara.

Diagnosticul diferential se face cu:

- bronsita acuta

- laringita acuta

- pneumonia interstitiala

- stafilococia pleuro-pulmonara

- atelectazii pulmonare

- bronhopneumonii cu alta etiologie (bronhopneumonia tuberculoasa).

7. COMPLICATII

Complicatiile bronhopneumoniei pot fi:

a) locale: pleurizii para- si metapneumonice, pneumotorax, supuratiipulmonare, piopneumotorax.

b) generale: deshidratarea, otomastoidita, convulsii febrile, diareea

parenterala, septicemia.

8. EVOLUTIE

Doua elemente frapeaza in evolutia bronhopneumoniei: variabilitatea simptomelor, carese schimba de la o zi la alta, in raport cu resorbtia unui infiltrat si aparitia altuia si discordanta

dintre starea generala grava a bolnavului si absenta sau discretia semnelor, indeosebi obiective-

fizice.

Evolutia bolii este variabila, fiind conditionata de o multime de factori. Ea depinde inprimul rand, de natura agentului cauzal si de posibilitatea stapanirii lui cu medicatia

antiinfectioasa.

Forma clinica a bronhopneumoniei si tulburarile complexe pe care le poate determina

detin, de asemenea, un rol important, ca si precocitatea aplicarii unui tratament complex in caresa fie cuprinsa si corectarea corespunzatoare a tuturor tulburarilor fiziopatologice si biologice

survenite.

9. PROGNOSTIC

prognosticul este rezervat in complicatiile cerebrale, deshidratare hipernatremica, lasugarii cu handicap biologic, in formele cu leucopenii importante.


14/72

Mortalitatea este mai ridicata la categoriile de copii cu risc biologic, cand poate ajunge la

10-15% din cazurile de boala.

10. TRATAMENTUL

Tratamentul bronhopneumoniei este complex, cu ingrijiri mai deosebite, datorate varsteisi terenului.

Vizeaza:

- Tratamentul igieno-dietetic.

- Tratamentul sindromului respirator (al insuficientei respiratorii acute).

- Tratamentul sindromului cardio-vascular.

- Tratamentul simptomatic.

Tratamentul igieno-dietetic

1. Bolnavii vor fi izolati in saloane luminoase si bine aerisite unde temperatura va fi de

18-21C, cu o umiditate relativa (40%) a aerului prin plasare de vase cu apa pe sursa de incalzire.

2. Pozitia in pat a copilului va fi cu trunchiul ridicat, la fel si umerii si va fi manipulat cu

grija. Baia i se va face cu o ora inaintea meselor, pentru a nu-l obosi. Pozitia in pat va fischimbata cat mai des, asezand copilul in decubit lateral, drept si stang pentru a evita staza

pulmonara si pentru a usura expectoratia.

3. Alimentatia ramane nemodificata daca copilul nu are anorexie sau dispnee intensa sinici diaree si/sau varsaturi. In cursul perioadei febrile alimentatia va fi lichida si semilichida

(ceaiuri, sucuri de fructe, compoturi, lapte, iaurt, gris, orez, piure de zarzavat sau cartofi, supe de

legume).

Dupa defervescenta se adauga paine, fainoase, branza de vaci proaspata, carne de pasare,trecand ulterior, progresiv, la alimentatia normala.

Copilul nu trebuie fortat sa manance, dar se va insista sa i se asigure neconditionat

cantitatea necesara de lichide, existand riscul deshidratarii prin pierderile antrenate de polipnee si

transpiratie.

4. Masurile speciale care se iau in tratamentul bronhopneumoniei se refera la:

a. Igiena bucala prin indepartarea reziduurilor, gargarisme cu solutii bicarbonate,

precum si ungerea buzelor si limbii cu glicerina boraxata.

b. Igiena tegumentelor prin spalare cu apa calda si frictiuni cu alcool mentolat.


15/72

c. Prevenirea escarelor prin controlul asternutului (sa nu aiba cute), precum si prin

evitarea mentinerii indelungate a aceleiasi pozitii.

Tratamentul insuficientei respiratorii acute

1. Dezobstruarea cailor respiratorii prin aspiratie.

2. Aeroterapia in formele usoare si medii de boala inlocuieste oxigenoterapia. Se practica

pe terase, in saloane sau camere deschise sau din miscare (mama plimba copilul in brate).

Imbracat dupa sezon, daca vremea este buna, copilul va fi tinut afara, zilnic 4-6 ore.

Aeroterapia nu se face cand temperatura exterioara este sub 10C, este ceata sau vantputernic sau starea generala este alterata.

3. Oxigenoterapia scopul principal este ameliorarea oxigenarii sangelui.

a. Administrarea O2 produce urmatoarele efecte:

i. Micsoreaza anxietatea

ii. Scade travaliul si efortul respirator

iii. Scade rezistenta vasculara pulmonara

iv. Imbunatateste functia cordului si a vaselor

b. Concentratia de O2 trebuie sa existe O2 in aerul inspirat in procentaj de 30-100%. Administrarea de O2 se face prin: sonda nazofaringiana, masca etansa,

ochelari pentru O2 sau sub cort.

c. Deoarece O2 administrat pe masca, rece si uscat este iritant, el va fi incalzit si

umidificat (1/3 alcool sanitar + 2/3 apa sterila) se trece printr-un barbotor.

d. Indicatia majora a administrarii O2 o reprezinta cianoza si sindromul de lupta

pentru aer (polipnee, sete de aer, transpiratii, agitatie). Pentru sugar si copilul

mic, administrand prin sonda, nivelul optim de O2 este apreciat la 2-4 l/min.

4.

Ameliorarea ventilatiei consta in:

a. Aspirarea mecanica a secretiilor.

b. Drenajul postural prin asigurarea unui drenaj optim pozitia corpului va fi

schimbata la 5-10 minute iar uneori sunt necesare si tapotari.


16/72

c. Terapia cu aerosoli pe langa asigurarea unei umiditati crescute, permite

nebulizarea unor medicamente cu efect bronhodilatator (Salmetamol) saufludificant (Mucosolvin).

5. Reducerea edemului inflamator pulmonar si combaterea spasmului bronsic.

a. Administrarea de corticosteroizi reduce edemul inflamator al cailor respiratorii.

Se administreaza hemisuccinat de hidrocortizon (HHC) 10 mg/Kg c/zi, divizat in 4

prize sau Prednison 1-2 mg/kg c/zi, timp de 4-7 zile.

b. Administrarea bronhodilatatoarelor reduce bronhospasmul in circa 30 minute. Se

administreaza Miofilin 5-6 mg/Kg c, la 6 ore oral. Pentru administrarea i.v. Miofilinul

(1 fiola de 2 ml solutie 2,4%/1ml =24 mg) se dizolva in 10 ml glucoza 5% sau ser

fiziologic, administrandu-se 3-4 mg/kg c/doza, i.v. foarte lent, la nevoie repetandu-sede 2-3 ori.

Tratamentul sindromului cardio-vascular

In cazul aparitiei semnelor si simptomelor insuficientei cardiace se modifiica pozitia

corpului, se reduc lichidele, regimul va fi desodat sau hiposodat si se vor administra diuretice sitonicardiace.

- Furosemid 1-2 mg /kg c /zi i.v.

- Digoxin 0,04-0,06 mg /kg c/doza i.v., doza de digitalizare, apoi 1/3-1/5 doza de

intretinere, sau

-

Hematozid C 0,04 mg /Kg c/zi 3 prize i.v., prima priza se administreaza jumatate dindoza zilnica.

In caz de colaps se umple patul vascular si se administreaza vasoconstrictoare. Umplerea

patului vascular se face prin administrare i.v. de solutii macromoleculare (dextran 70, dextran

40), vasoconstrictoare: Adrenalina, Efedrina numai dupa corectie volemica.

Sedarea blanda, oxigenoterapia si administrarea de diuretice sunt primele gesturi

terapeutice in caz de instalare a insuficientei cardiace la sugar (hepatomegalie, crestere

nejustificata in greutate).

Tratamentul sindromului toxi-infectios

Tratamentul sindromului toxi-infectios include medicatia antiinfectioasa si amanifestarilor toxice (sindromul neurotoxic).

1. Tratamentul antiinfectios

a) Alegerea initiala a antibioticului depinde de agentul suspicionat si de varsta copilului.


17/72

Dupa eventuala cunoastere a agentului incriminat (adesea dificila) si a sensibilitatii

acestuia se va putea trece la tratamentul tintit.

In formele usoare sau medii (fara sindrom neurotoxic) se poate incepe cu Penicilina G100.000-200.000 U.I. /Kg c/zi, sau Ampicilina 100-200 mg /Kg c/zi i.v. sau i.m., divizat la 6 ore

interval.

Se poate administra si o cefalosporina (Fortrum) si se pot face asociatii de antibiotice:

Penicilina G + Kanamicina 15-20 mg/kg c/zi (2 prize)

Penicilina G + Gentamicina 5-7 mg/kg c/zi

Durata tratamentului este de 7-10 zile.

In cazul formelor toxice se va incepe cu Oxacilina 200 mg/kg c/zi divizat in prize la 6 ore,

i.v. + Cloramfenicol 50-75 mg/kg c/zi la 6 ore interval.

La nou-nascut se vor introduce la inceput doua antibiotice; se prefera tratamentul asociat:

Ampicilina + Gentamicina.

Durata antibioterapiei in formele toxice este de 2 saptamani pana la 3 saptamani.

b) Reguli de administrare a antibioticelor:

- In formele grave este recomandat, cel putin initial, ca antibioticele sa fie administrate in

perfuzie i.v. si la un interval mai scurt (uneori 4 ore).

- Daca dupa 2-3 zile de tratament (de administrare)m un antibiotic nu-si dovedesteeficienta se poate asocia un al doilea antibiotic.

- Penicilina G se va dizolva 100.000 U.I. pentru 1 ml ser fiziologic (cel putin). Solutiile

mai concentrate produc pe langa durere intensa si o fibroza a quadricepsului (cu

schiopatare) care in timp va necesita corectie chirurgicala.

- In eventualitatea utilizarii a doua antibiotice, administrarea lor nu va fi oprita deodata. Unantibiotic, de regula cel mai toxic, se va scoate din tratament mai repede cu 2-3 zile.

-

De cate ori este posibil sa se obtina antibiograma, este bine sa se administreze antibioticulcu actiune tintita pentru a nu crea rezistenta si numai cand evolutia nu este buna.

2. Fenomenele neurotixice vor fi combatute cu Hemisuccinat de hidrocortizon sau cuMetilprednisalon i.v. si prin asigurarea a cel putin 10 g de glucoza /kg c/zi (trebuie avut in vedere

volumul de lichide care se administreaza, in special i.v., preferandu-se satisfacerea necesitatilor

curente cu minime, deoarece alveolelor afectate nu le place perfuzia bogata sau rapida, care

poate duce la edem pulmonar acut).


18/72

Tratament simptomatic

1. Combaterea febrei se va face numai daca temperatura (intrarectala) depaseste 38,5C sau

daca durata hipertermiei trece de 2-3 zile.

Se dau antipiretice:

o Paracetamol 10-15 mg /kg c oral (sau rectal, daca este necesar), la fiecare 4-6

ore.

o Aspirina 10-15 mg /kg c, la fiecare 4-6 ore, daca temperatura este de peste 39,5C

o Se mai poate administra Algocalmin oral, injectabil sau supozitoare.

o La copiii hipersensibili, cu crize convulsive in antecedente, spasmofilii, se

administreaza Fenobarbital 3-5 ctg/kg/zi oral sau/si Diazepam 0,3 mg/kg/priza.

Febra poate fi combatuta si prin mijloace nespecifice:

- impachetari reci, baie generala cu apa calda sau calduta, marirea aportului de lichide.

Impachetarile

Prin impachetari se intelege invelirea completa a corpului in cearsafuri umede, peste care

se aplica unul uscat de flanela. Impachetarile reci au efect hipotermizant, racoritor, calmant,

stimulant si reglator al circulatiei.

Datorita acestor efecte, impachetarile reci se indica in stari febrile, hiperexcitabilitatenervoasa, tulburari usoare de respiratie si de circulatie. Nu se vor aplica impachetari la bolnavi in

stare grava, debili, astenici, nici la bolnavi cardiaci sau pulmonari cronici.

Tehnica impachetarilor

Patul se acopera cu o musama, pentru a feri saltelele de umezeala, peste care se intinde oflanela dubla, care acopera complet musamaua, iar peste flanela, un cearsaf umed (inmuiat in apa

si stors partial). Acesta din urma trebuie sa fie destul de mare, pentru a inveli complet copilul,

insa mai mic decat flanela.

Copilul este dezbracat complet si culcat pe patul pregatit cu cearsaf umed. Asistenta ridicamainile copilului in sus si inveleste trunchiul dedesubtul axilelor cu jumatatea stanga a

cearsafului umed, introducand partea ramasa in plus sub spate. apoi, ridica membrul inferior

drept si i se acopera cu partea inferioara a aripii stangi a cearsafului aplicata pe trunchi membrulinferior stang, care ramane pe loc pe suprafata patului. Ceea ce mai ramane din aceasta parte a

cearsafului se aplica pe suprafata patului sub membrul inferior drept, pe care asistenta il reaseaza

la loc, intre cele doua membre ramanand portiunea din cearsaful umed.


19/72

Asistenta reaseaza bratele ridicate ale copilului de-a lungul trunchiului si apoi le acopera

in intregime, pana la gat cu aripa dreapta a cearsafului. Astfel, suprafetele de jonctiune dintremembrele inferioare, precum si cele dintre membrele superioare si trunchi vor fi izolate cu cate

un strat al cearsafului umed. Peste stratul umed se aplica strans invelitoarea din flanela, avand

grija sa fie aderenta in jurul gatului.

Partea de jos a invelitorii, care depaseste copilul, se introduce sub picioare.

Pentru ca impachetarea sa fie corect executata, stratul umed trebuie sa se lipeasca bine de corp,sa nu existe spatii de aer intre cearsaf si suprafata corpului, iar cearsaful umed sa nu fie cutat nicaieri. In

special partea de sub copil si de la locurile de jonctiune a suprafetelor membrelor trebuie sa fie bine

intinsa, caci pielea macerata de umiditate face mult mai usor escare.

In caz de hiperpirexie, impachetarea trebuie schimbata din cinci in cinci minute. Repetareaimpachetarilor se va face conform indicatiilor medicului.

Dupa terminarea impachetarii, copilul va fi sters cu prosoape uscate. Temperatura minima sepoate obtine 10 minute dupa despachearea bolnavului si poate fi cu 2-3C mai mica decat ceaanterioara impachetarii reci.

2. Sedarea usoara a copilului se face cu Fenobarbital 2-10 mg/kg c sau Diazepam 0,3 mg/kg

/priza.

3. Combaterea meteorismului abdominal.

Meteorismul abdominal determinat de starea toxica sau hipokalemie se combate cu Miofstin (1fiola de 1 ml=0,5 mg neostigmina sau - tableta de 5 ori/zi din care se administreaza 0,2-0,3 ml i.m.

sau s.c. (putandu-se repeta dupa 4 ore); sonda pentru eliminarea gazelor, aplicarea de caldura umeda peabdomen, administrarea de potasiu, combaterea socului.

4. Suferinta cerebrala determinata de tulburari acidobazice si hidroelectrolitice, cu semne de edemcerebral, se combate cu oxigen, Manitol, ser glucozat 10% i.v. etc.

5. Varsaturile se combat cu Metoclopramid picaturi sau supozitoare sau sub forma injectabila.

6. Hipoxemia administrare de O2 pe diferite cai (sonda, masca, incubatoare, aparate de respiratie

artificiala), aerisirea camerei.

7. Insuficienta cardiaca: cardiotonice majore, diuretice, O2

, in socul toxic dopaminergie si cortizoniceinjectabile, timp de 24 h.


20/72

CAPITOLUL II

ASPECTE ALE INGRIJIRII COPILULUI SPITALIZAT

Frecventa bolilor respiratorii este cu atat mai crescuta cu cat copilul este mai mic, ocupaprimul loc printre factorii cu morbiditate infantila in tara noastra, in tarile cu clima temperata sieste explicata de particularitatile morfofunctionale ale aparatului respirator a sugarilor si a

copiilor mici, si anume:

- cavitatile nazale si coanele sunt inguste la sugar, cu tesutul cavernos al mucoaselor putin

dezvolt, fapt care explica frecventa inflamatiilor la acest nivel.

- Laringele este mai sus situat la sugar decat la adult si permite usor vizibilitatea epiglotei,

la examenul faringian, istmul glotic este ingust la copil. Laringele se dezvolta mai repede la

pubertate.

- Traheea, cu lungimea de 4,5 cm, saraca in tesut elastic si slab fixata, are bronhiaprincipala dreapta mai scurta, cu calibru mai mare, care explica patrunderea mai usoara a corpilor

straini in aceasta zona.

- Toracele este cilindric la sugar, cu diametrele aproape egale, cu unghiul epigastric obtuz,

coastele orizontale, respiratia de tip abdominal. Prin verticalitatea corpului coastele devin oblicecu respiratie toraco-abdominala la baieti si costala la fete.

- Plamanii cantaresc 150 g la un an, 1000 g la pubertate. Epiteliul alveolar pavimentos la

sugar, cu spatiul intraalveolar mai jos, se subtiaza odata cu cresterea tesutului elastic pulmonar.

Frecventa respiratorie: 40 respiratii/minut la 3 luni, 35 la 1 an, 30 la 3 ani si 25 la 5 ani.

Pentru un copil spitalizarea si boala sunt experiente stresante deoarece este despartit demediul sau obisnuit, de persoanele care-i sunt dragi si din cauza alterarii starii de sanatate.

Reactia copilului la spitalizare si boala depinde de varsta, de experientele anterioare intr-

un spital, de sustinerea de care poate beneficia, de capacitatile de adaptare si de gravitatea

afectiunii.

Culegerea datelor:

Varsta

Dezvoltarea fizica si psihomotorie

Reactia la spitalizare: neliniste, frica, plans, agresivitate fizica si verbala


21/72

Antecedente medicale: se va aprecia gravitatea problemelor anterioare si repercusiunile lor

asupra obisnuintelor si posibilitatilor de crestere si dezvoltare.

Spitalizari si experiente anterioare: reactia la spitalizarile anterioare; mod de adaptare;efectele spitalizarii asupra comportamentului ulterior

Sustinerea de care poate beneficia: in ce masura familia poate vizita copilul, doreste sa o

faca si sa participe la ingrijiri.

Manifestari ale afectiunii prezente

Probleme:

1. potential de alterare a nutritiei: deficit.

Cauze: refuz de a se alimenta, greturi, varsaturi, durere, reactie la spitalizare.

2. potential de infectie

Cauze: deficienta sistemului imunitar, necunoasterea masurilor de protectie impotriva agentilor

patogeni.

3. potential de accidente:

Cauze: mediu necunoscut, constrangeri fizice, deplasare nesigura.

4. perturbarea somnului:

Cauze: mediu necunoscut, lipsa parintilor, durere, interventii, tratamente.

5. anxietate

Cauze: mediu necunoscut, tratamente injectabile, despartire de parinti.

6. probleme legate de afectiunea pentru care a fost spitalizat

Obiective:

Vizeaza:

asigurarea conditiilor de mediu

diminuarea nelinistii

reducerea durerii fizice


22/72

diminuarea manifestarilor de dependenta legate de boala

promovarea cresterii si dezvoltarii

prevenirea complicatiilor

prevenirea accidentelor

Interventii

1. asigurarea conditiilor de mediu:

a. microclimat corespunzator (temperatura, luminozitate, umiditate).

b. Mediu securizant (plasarea patului la distanta de surse de caldura, plasarea de bare

laterale sau plase la paturi, indepartarea obiectelor taioase).

c. Lenjerie de corp si de pat curata.

d. Jucarii in functie de varsta.

2. abordarea copilului cu calm, blandete, rabdare.

3. asigurarea unui regim de viata echilibrat cu respectarea orelor de somn, baie, alimentatie in

functie de varsta.

4. pregatirea copilului pentru interventii i tratamente:

a. explicarea tehnicilor pe intelesul copilului;

b. copilul va fi lasat sa manevreze anumite aparate si instrumente (fara a exista pericolul

desterilizarii) si sa le utilizeze ca pe o jucarie;

c. pe cat posibil se vor evita masurile de constrangere;

d. va fi felicitat si recompensat pentru comportamentul din timpul interventiei.

5. permiterea punerii in practica a abilitatilor dobandite: mers, imbracat, dezbracat, alimentat

singur (in masura permisa de boala si sub supraveghere).

6. oferirea de activitati de destindere utilizand materiale care pot fi aduse de parinti: jocuri, carti,

casete audio cu muzica sau povesti, casete video cu desene animate.

7. incurajarea comunicarii cu ceilalti copii din salon.

8. asigurarea ingrijirilor igienice:


23/72

a. indrumarea si supravegherea in cazul copiilor mari;

b. efectuarea acestora in cazul copiilor mici.

9. supravegherea copilului:

a. masurarea functiilor vitale si vegetative;

b. observarea tegumentelor si mucoaselor;

c. observarea starii generale;

d. aprecierea comportamentului

10. recoltarea produselor biologice si patologice.

11. asigurarea alimentarii copilului:

a. verificarea alimentelor primite de la bucataria dietetica daca corespund regimului si

daca au temperatura corespunzatoare).

b. Supravegheaza alimentatia celor care se autoservesc.

c. Alimenteaza sau ajuta in alimentatia copiilor mici.

d. Se acorda timp suficient alimentarii.

e. Se observa apetitul, cantitatea de alimente consumata si aparitia unor simptome dupaalimentatie (greturi, varsaturi, diaree).

12. aplicarea tratamentului prescris.

13. aplicarea masurilor de prevenire a infectiilor nazocomiale

a. curatenie, dezinfectie, sterilizare, izolare;

b. purtarea echipamentului de protectie;

c. interzicerea vizitelor persoanelor straine;

d. respectarea circuitelor functionale.

14. participarea la examinarea medicala a copilului.

15. prevenirea accidentelor:


24/72

a. nu se vor lasa medicamente la indemana copilului;

b. se va verifica temperatura alimentelor si lichidelor ce urmeaza a fi oferite;

c. supravegherea atenta a copilului, trierea jucariilor.

16. educatia mamei privind ingrijirile ulterioare la domiciliu; se refera la:

a. semnele de recunoastere a complicatiilor (febra);

b. modificarea aspectului sputei;

c. intensificarea durerii;

d. necesitatea administrarii de lichide necesare fluidificarii secretiilor;

e. se explica necesitatea, obligativitatea efectuarii toaletei cavitatii bucale dupaexpectoratie.

f. Necesitatea unui program de viata echilibrat, cu alternarea perioadelor de activitate, curepaus.


25/72

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA

COPILULUI CU BRONHOPNEUMONIE

SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE LA COPIL

Functiile vitale includ: respiratia, pulsul, tensiunea arteriala, temperatura. Ele sunt frecvent

utilizate ca indicatori ai starii de sanatate sau de boala.

Urmarirea functiilor vitale la copil este importanta, avand in vedere ca in legatura cu acestea se

inscriu debutul unei boli, stabilirea diagnosticului, evolutia bolii, complicatiile ce pot surveni.

Functiile vitale se masoara:

- cand intervine o schimbare in starea de sanatate a copilului;

- cand este admis intr-o unitate spitaliceasca (la internare, pe toata perioada spitalizarii si la

externare);

- inainte si dupa proceduri invazive de diagnostic;

- inainte si dupa administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului respirator si

cardiovascular;

- inainte si dupa efectuarea interventiilor de ingrijire care pot influenta functiile vitale.

Rolul asistentei medicale in masurarea functiilor vitale:

1. sa pregateasca material si instrumentar corespunzator si in stare de functionare;

2. sa pregateasca copilul din punct de vedere fizic (pozitie corespunzatoare si in acelasi timp

comoda);

3. sa pregateasca psihic copilul (sa-i explice tehnica, sa-l convinga de necesitatea efectuarii

ei si sa-i solicite cooperarea);

4. sa asigure conditii de microclimat care sa nu influenteze functiile vitale (liniste,

temperatura optima, umiditate corespunzatoare);

5. sa cunoasca variatiile normale ale functiilor vitale, in functie de varsta;


26/72

6. sa cunoasca antecedentele medicale ale copilului si tratamentele prescrise;

7. sa respecte frecventa de evaluare a functiilor vitale in raport cu starea copilului;

8. sa comunice medicului modificarile semnificative ale functiilor vitale.

I. Masurarea si notarea respiratiei

Scop evaluarea functiei respiratorii a copilului fiind un indiciu al evolutiei bolii, al

aparitiei unor complicatii si al prognosticului.

Materiale necesare ceas cu secundar, creion de culoare verde, foaia de temperatura.

Tehnica:

- se realizeaza prin inspectie, de regula in timpul somnului;

- se dezbraca fata anterioara a abdomenului si a toracelui si se aplica o mana pe toracele

copilului;

- se realizeaza numararea respiratiilor timp de un minut;

- respiratia se masoara in mod obisnuit, dimineata si seara, la orele la care se masoara

temperatura si pulsul, dar se masoara ori de cate ori este nevoie, la indicatia medicului.

Valorile normale ale respiratiei:

- la nou-nascut: 40-45 respiratii/minut

- la 1 an: 30-40 respiratii/minut

- la 2 ani: 25-35 respiratii/minut

- la 12 ani: 15-25 respiratii/minut

In plus se vor urmari:

- simetria miscarilor respiratorii;


27/72

- frecventa si ritmul respirator;

- amplitudinea miscarilor respiratorii;

- tipul respiratiei care la copii este de tip abdominal.

Se consemneaza valoarea obtinuta si celelalte caracteristici in foaia de temperatura (cu

culoarea verde).

Notarea: se consemneaza valoarea obtinuta printr-un punct pe foaia de temperatura (fiecare

linie orizontala a foii reprezinta doua respiratii). Se uneste apoi valoarea prezenta cu cea

anterioara pentru obtinerea curbei. In alte documente medicale se poate nota cifric.

II. Masurarea si notarea pulsului

Scop: evaluarea functiei cardio-vasculare.

Materiale necesare: ceas cu secundar, creion rosu, foaia de temperatura.

Elemente de apreciat: ritmicitatea, frecventa, celeritatea, amplitudinea.

Tehnica:

- Pulsul se poate masura pe oricare artera accesibila palparii si care poate fi comprimata pe

un plan osos: artera radiala, femurala, humerala, carotida, temporala, pedioasa;

- Asigurarea repausului fizic si psihic 10-15 minute;

- Spalarea pe maini;

- Reperarea arterei;

- Fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;

- Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu varful degetelor;


28/72

- Numararea pulsatiilor timp de un minut.

La nou-nascut si sugar, in primele luni de viata, pulsul poate fi masurat in timpul

somnului la nivelul fontanelei.

La copil, in general, pulsatiile inimii se pot percepe si masura aplicand mana pe regiunea

precordiala (soc apexian in spatiul V intercostal stang, pe linia medioclaviculara). Se noteaza

valoarea obtinuta in foaia de temperatura printr-un punct, tinand cont ca fiecare linie orizontala a

foii reprezinta 4 pulsatii si apoi se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara.

Valori normale ale pulsului:

-

la nou-nascut: 130-140 pulsatii/minut

- la copilul mic: 100-120 pulsatii/minut

- la 2 ani: 100-110 pulsatii/minut

- la 3-4 ani: 90-100 pulsatii/minut

- la 5-10 ani: 80-100 pulsatii/minut

- la 11-16 ani: 80 pulsatii/minut

III. Masurarea si notarea tensiunii arteriale

Scop: evaluarea functiei cardiovasculare (forta de contractie a inimii, rezistenta

determinata de elasticitatea si calibrul vaselor).

Elemente de evaluat: tensiunea arteriala sistolica (maxima) si tensiunea arteriala diastolica

(minima).

Materiale necesare:

- aparat pentru masurarea T.A.


29/72

- cu mercur Riva-Rocci

- cu manometru

- oscilometru Pachon

- stetoscop biauricular

- tampon de vata

- alcool

- creion rosu

Metode de determinare: palpatorie, ascultatorie.

Tehnica: T.A. se masoara cu ajutorul tensiometrelor pentru copii, precedand ca si la adult.

Masurarea tensiunii arteriale prin ascultatie:

- se pregatesc materialele necesare (tensiometru, stetoscop, creion rosu etc.).

- copilului, dupa repaus de 15 min. i se aplica manseta pneumatica pe 1/3 medie a bratului, care

va fi sprijinit si in extensie.

- asistenta se spala pe maini, isi fixeaza stetoscopul cu olivele in urechi si membrana pe artera

humerala, sub marginea inferioara a mansetei, percepand zgomotele pulsatile.

- se decomprima progresiv manseta pana cand percepe primul zgomot ritmic arterial care este

retinut ca valoare, reprezentand T.A. maxima (sistolica).

- se continua decomprimarea pana in momentul disparitiei ultimului zgomot a carui valoare este,

de asemenea, retinuta, reprezentand T.A. minima (diastolica).

- Se reorganizeaza locul de munca, se noteaza datele in F.T. (cu rosu).


30/72

Notarea se noteaza pe F.T. valorile obtinute cu o linie orizontala, socotindu-se pentru

fiecare linie a foii o unitate coloana de mercur. Se unesc liniile orizontale cu linii verticale si se

hasureaza spatiul rezultat. Se poate inregistra si cifric.

La copil T.A: se poate calcula orientativ, dupa formula:

T = 80 + 2 A; A = varsta copilului.

Valori normale:

La 1-3 ani: T.A. max. 75 - 90 mm Hg; T.A. min. 50-60 mm Hg

La 4-11 ani: T.A: max. 90-110 mm Hg; T.A. min. 60-65 mm Hg

La 12-15 ani: T.A: max. 100-120 mm Hg; T.A. min. 60-75 mm Hg

IV. Masurarea si notarea temperaturii

Scop: evaluarea functiei de termoreglare si termogeneza.

Locuri de masurare: axila, plica inghinala, cavitatea bucala, rect, vagin.

Materiale necesare: termometru maximal, casoleta cu tampoane de vata si compresesterile, recipient cu solutie dezinfectanta, tava medicala, lubrifiant, alcool medicinal, ceas.

Cea mai comoda si totodata cea mai obiectiva metoda de masurare a temperaturii la copil

este masurarea temperaturii rectale, stiind ca aceasta depaseste cu 0,3-0,5C nivelul temperaturii

cutanate.

Masurarea temperaturii rectale:

Tehnica:

- asistenta se spala pe maini;


31/72

- se pregateste termometrul individual, se verifica daca mercurul este coborat, rezervorul

termometrului se sterge cu o compresa umeda sau este lubrefiat in strat foarte subtire cu o

substanta grasa, pentru a putea fi introdus in rect.

- Copilul este culcat pe spate si cu mana dreapta se tine termometrul, iar cu cea stanga se

apuca picioarele copilului de la nivelul gleznelor indoindu-le din articulatia soldului.

- Printr-o miscare de rotatie, rezervorul de mercur al termometrului se introduce in

intregime in rectul copilului; se lasa in aceasta pozitie tot timpul cat coloana de mercur urca.

- Dupa 3 min. el poate fi scos si se citeste temperatura.

-

Se noteaza valoarea in F.T. (cu albastru):

- Notarea unui punct pe verticala, corespunzatoare datei si timpului zilei, socotind,

pentru fiecare linie orizontala a foii, doua diviziuni de grad.

- Se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara, pentru obtinerea curbei termice. Se

poate nota si cifric.

- Dupa citire, termometrul se sterge cu un tampon de vata sau cu o compresa sterila de

tifon, inmuiate in apa cu sapun sau alcool; termometrul se pastreaza intr-un borcan cu cloramina

1%.

- Temperatura (in care nu sunt indicatii speciale) se masoara de 2 ori in cursul a 24 h,

dimineata intre 6-7 si dupa-amiaza intre 16-17 (18-19).

V. Masurarea si notarea diurezei

Obiective:

- Obtinerea datelor privind starea morfofunctionala a aparatului renal si asupra altor

imbolnaviri.

- Cunoasterea volumului diurezei.


32/72

- Efectuarea unor determinari calitative (analize biochimice) din cantitatea totala de urina

emisa.

- Urmarirea bilantului circulatiei lichidelor in organism = bilantul lichidian (intrari-iesiri).

Materiale necesare: vase cilindrice gradate, cu gat larg, spalate si clatite cu apa distilata

(pentru a nu modifica compozitie urinei) si acoperite.

Diureza este masurata cantitativ la anumite intervale, urmarindu-se si caracteristicile

macroscopice; colectarea incepe dimineata la o anumita ora si se termina in ziua urmatoare la

aceeasi ora.

Diureza se noteaza in F.T. prin hasurarea patratelelor corespunzatoare cantitatii de urinasi zilei respective. Spatiul dintre doua linii orizontale al foii corespunde la 100 ml de urina.

EXAMINARI PARACLINICE

Recoltarea probelor de laborator se realizeaza la indicatia medicului, cuprinzand

recoltarea de sange sau alte probe biologice patologice (urina, sputa, varsaturi, materii fecale etc).

In bronhopneumonie se practica determinarea hemoleucogramei, fibrinogemului, VSH-

ului, examenul sumar de urina si radiografia pulmonara.

1. Recoltarea sangelui pentru hemoleucograma

- se face prin intepare: la adult pulpa degetului, lobul urechii;

la copil fata plantara a halucelui, calcai.

Materiale necesare: manusi de cauciuc, ace, tampoane de vata, seruri test, tava medicala

curata, camera umeda, lame uscate, curate, degresate, slefuite, pipete Potain, alcool 90

Tehnica:

- se aseptizeaza pielea halucelui cu un tampon cu alcool 90;

- se evita congestionarea printr-o frecare puternica si prelungita;


33/72

- se asteapta evaporarea alcoolului;

- cu o miscare brusca se inteapa pielea halucelui in partea laterala a extremitatii,

perpendicular pe straturile cutanate;

- se sterge cu un tampon uscat prima picatura, se lasa sa se formeze o alta picatura de sange

din care se recolteaza cu pipeta sau lama;

- se sterge cu un tampon cu alcool.

Pregatirea produsului pentru laborator efectuarea frotiului

- la extremitatea unei lame se pune o picatura de 3-4 mm diametru;

- se aseaza o lamela cu marginile slefuite in unghi de 45 cu lama (picatura se intinde prin

capilaritate);

- lamela se trage catre partea libera a lamei, pastrand aceeasi inclinatie si antrenand toata

picatura fara sa o fragmenteze;

- se agita lama pentru uscare;

- se eticheteaza si se trimite la laborator.

2. Recoltarea sangelui pentru VSH

- se face prin punctie venoasa

Materiale necesare: seringa de 2 ml, solutie de citrat de Na 3,8%, ace pentru punctia

venoasa, stativ si pipete Westergreen, musama, eprubete, tavita renala, garou, vata, manusi

sterile, alcool 70.

In dimineata recoltarii copilul nu trebuie sa manance.

Tehnica:


34/72


35/72

5. Radiografia pulmonara

Arata contrastul intre spatiile aeriene traheo-bronho-alveolare si structura propriu-zisa a

plamanului. Spre deosebire de radioscopie, radiografia prezinta avantajul ca bolnavul este mai

putin iradiat, imaginea obtinuta este precisa si serveste drept element de comparatie in viitor.

Tehnica:

- in cazul copiilor mai mari, asistenta explica cum trebuie sa se comporte in timpul examinarii

(va efectua cateva miscari de respiratie, iar radiografia se face in apnee, dupa o inspiratie

profunda).

-

Se dezbraca complet regiunea toracica; se indeparteaza obiectele radioopace;

- Copiii mai mari vor fi asezati in pozitie ortostatica, iar sugarii si copiii mici vor fi asezati in

decubit. Sugarii si copiii mici se fixeaza prin infasare pe un suport de scanduri sau se suspenda in

hamuri (pentru a nu se iradia persoana care l-ar sustine).

Examenul radiografic se noteaza in foaia de observatie.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

Se realizeaza cu mare punctualitate, strict la indicatiile medicului, tratamentului

realizandu-se la pat, asistenta avand pregatite si medicamente pentru eventualele complicatii.

Reguli generale de administrare a medicamentelor

Asistenta:

- respecta medicamentul prescris;

- identifica medicamentul;

- verifica calitatea;

- respecta caile de administrare prescrise de medic;


36/72

- respecta orarul si ritmul de administrare;

- respecta doza;

- respecta somnul fiziologic al pacientul;

- evita incompatibilitatile medicamentoase;

- serveste pacientul cu doza unica pentru administrarea orala;

- respecta succesiunea de administrare (solide, lichide, injectii, ovule vaginale,

supozitoare);

- informeaza pacientul asupra medicamentelor prescrise;

- anunta medicul privind greselile comise;

- administreaza imediat solutiile injectabile;

- respecta masurile de asepsie si igiena.

Administrarea medicamentelor la copil se efectueaza in conditii mai deosebite

determinate de varsta acestora. In administrarea medicatiei la copii se intampina greutati datorita

reactiilor de aparare si in marea majoritatea a cazurilor, a lipsei de colaborare din partea copilului,

inerente varstei si educatiei.

I. Administrarea medicamentelor pe cale orala

Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor, acestea putandu-se

resorbi la nivelul mucoasei bucale si a intestinului subtire sau gros.

Forme de prezentare a medicamentelor:

- lichide: solutii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte, uleiuri, emulsii.

- Solide: pulberi, tablete, drajeuri, granule.


37/72

Pregatirea in vederea administrarii medicamentelor:

- asistenta se spala pe maini;

- pregateste lingurita de dimensiuni adecvate;

- piseaza tabletele si drajeurile si le divide;

- corecteaza gustul neplacut prin adaos de zahar, miere, lichide cu gust placut, inglobate intr-un

aliment pastos;

- aseaza in jurul gatului copilul cu prosop curat;

- asistenta medicala asigura pozitia corespunzatoare varstei copilului, decubit dorsal cu

trunchiul usor ridicat pentru sugari si pozitie semisezanda pentru copilul mic;

- asigura imobilizarea copilului cu blandete si rabdare;

- se ia lingurita cu medicamentul pregatit pentru administrare si se asigura deschiderea cavitatii

bucale prin stimularea buzelor cu lingurita sau prin comunicare verbala;

-

se introduce lingurita aproape de baza limbii si se varsa continutul, avand grija ca acesta saintre pe calea digestiva (nu se administreaza in timpul inspiratiei);

-permite inchiderea cavitatii bucale, retragand lingurita;

- urmareste deglutitia medicamentului prin observarea miscarilor de inghitire;

- se face controlul cavitatii bucale si se mai administreaza lichide copilului (ceai, suc de

fructe);

- se repune copilul in pozitie comoda si se supravegheaza pentru a vedea efectul imediat al

medicamentului;

- reorganizeaza locul de munca, se dezinfecteaza si se spala pe maini.


38/72

II. Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

Calea parenterala este calea injectabila de administrare a medicamentelor. Injectia consta in

introducerea substantelor medicamentoase lichide in organism, prin intermediul unor ace care

traverseaza

Pregatirea injectiei:

1. Materiale:

- Seringi sterile cu o capacitate in functie de cantitatea de solutiei, medicamentoasa (pentru

injectia i.v., seringa cu amboul situat excentric); se prefera seringa de unica folosinta, in ambalaj

individual.

- Acele se gasesc impreuna cu seringa in acelasi ambalaj sau in ambalaje separata. Se

pregateste un ac cu diametrul mai mare pentru aspirarea solutiilor si altul pentru injectare.

2. Medicamentul prescris se poate prezenta:

- ca medicament direct injectabil, in fiole sau flacoane cu doza unica sau mai multe doze, si

seringa gata pregatita de intrebuintare.

- ca medicamente indirect injectabile pudre sau produse liofilizate in fiole sau flacoane cu

dop de cauciuc, insotite sau nu de solvent.

3. Alte materiale

- tampoane sterile de vata si tifon, solutii dezinfectante (alcool), pile din metal pentru

deschiderea fiolelor, lampa de spirt, tavita renala, garou din cauciuc, pernita, musama.

Incarcarea seringii:

- se spala mainile cu apa curenta, se verifica seringa si acele capacitatea, termenul de

valabilitate al sterilizarii.


39/72

- se verifica integritatea fiolelor sau flacoanelor, eticheta, doza, termenul de valabilitate,

aspectul solutiei.

- se indeparteaza ambalajul seringii, se adapteaza acul pentru aspirat solutia, acoperit cu

pectoralul si se aseaza pe o compresa sterila.

a) Aspirarea continutului fiolelor

- se goleste lichidul din varful fiolei prin miscari de rotatie;

- se dezinfecteaza gatul fiolei prin stergere cu tamponul imbibat cu alcool;

- se flambeaza pila de otel si se taie gatul fiolei;

- se deschide fiola astfel: se tine cu mana stanga iar cu policele si indexul mainii drepte,

protejate de o compresa sterila, se deschide partea subtiata a fiolei;

- se trece gura fiolei deschise deasupra flacarii;

- se introduce acul in fiola deschisa, tinuta intre police, index si degetul mijlociu al mainii

stangi, seringa fiind tinuta cu mana dreapta;

- se aspira solutia din fiola, retragand pistonul cu indexul si policele mainii drepte si avand

grija ca bizoul acului sa fie permanent acoperit cu solutia de aspirat; fiola se rastoarna progresiv

cu orificiul in jos;

- se indeparteaza aerul din seringa, fiind in pozitie verticala cu acul indreptat in sus, a

impingerea pistonului pana la aparitia primei picaturi de solutie prin ac;

-

se schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectia care se face.

b) Dizolvarea pulberilor

- se aspira solventul in seringa;


40/72

- se indeparteaza capacelul metalic al flaconului, se dezinfecteaza dopul de cauciuc si se

asteapta evaporarea alcoolului;

- se patrunde cu acul prin dopul de cauciuc si se introduce cantitatea de solvent prescrisa;

- se scoate acul din flacon si se agita pana la completa dizolvare.

c) Aspirarea solutiei din flaconul inchis cu dop de cauciuc

- se dezinfecteaza dopul de cauciuc, se asteapta evaporarea alcoolului;

- se incarca seringa cu o cantitate de aer egala cu cantitatea de solutie ce urmeaza a fi aspirata;

- se introduce acul prin dopul de cauciuc in flacon pana la nivelul dopului si se introduce aerul;

- se retrage pistonul sau se lasa sa se goleasca continutul flaconului in seringa sub presiunea

din flacon;

- acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injectie.

Injectia intramusculara

1. alegerea locului injectiei

a. masa musculara fesiera, cadranul superoextern

b. fata externa a coapsei, in 1/3 mijocie

c. fata externa a bratului, in muschiul deltoid.

2.

pregatirea injectiei

3. imobilizarea copilului (cu ajutor) se aseaza copilul in decubit ventral, se fixeaza

membrele inferioare cu o mana, pe fata posterioara a articulatiei genunchiului si cealalta mana in

regiunea toraco-lombara.


41/72

4. executarea injectiei:

a. asistenta isi spala mainile si imbraca manusi sterile;

b. dezinfecteaza locul injectiei: dezinfectie tip II: se curata pielea cu un tampon sterilimbibat in dezinfectant, apoi se sterge cu unul curat. Se repeta manevra. Durata de actiune 30

pentru o manevra deci 1 minut.

c. se intinde pielea intre indexul si policele mainii stangi si se inteapa perpendicular pielea

cu rapiditate si siguranta, cu acul montat la seringa.

d. Se verifica pozitia acului prin aspirare.

e. Se injecteaza lent solutia.

f. Se retrage brusc acul cu seringa si se dezinfecteaza locul.

g. Se maseaza usor locul injectiei pentru a activa circulatia, favorizand absorbtia.

5. ingrijiri ulterioare se aseaza copilul in pozitie comoda, se linisteste ramanand in

repaus fizic cateva minute.

Incidente si accidente ce pot apare in timpul injectiei i.m.:

- Durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale. Se retrage acul, se

efectueaza injectia in alta zona.

- Paralizia prin lezarea nervului sciatic. Se evita prin respectarea zonelor de electie a

injectiei.

- Hematom prin lezarea unui vas.

- Ruperea acului. Se recurge la extragerea lui manuala sau chirurgicala.

- Supuratie aseptica. Se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi pentru a patrunde

in masa musculara.


42/72

- Embolie prin injectarea accidentala intr-un vas a solutiilor uleioase. Se previne prin

verificarea pozitiei acului.

Injectia intravenoasa

1. Alegerea locului injectiei: venele de la plica cotului, venele antebratului, venele de pe

fata dorsala a mainii, venele maleolare interne, venele epicraniene

2. Executarea injectiei:

- se imobilizeaza cu blandete copilul pentru punctionarea venei (se face de catre o a doua

persoana);

- asistenta isi spala mainile si imbraca manusi sterile;

- se alege locul punctiei si se dezinfecteaza dezinfectia pielii tip I: se aplica

dezinfectantul pe piele cu un tampon imbibat, asteptandu-se apoi 30 pana la evaporarea

dezinfectantului;

- se executa punctia venoasa: se aplica garoul la 7-8 cm superior locului de punctie ales.

Fixeaza vena cu policele mainii stangi la 4-5 cm sub locul punctiei realizand o usoara

compresiune si tractiune in jos asupra tesuturilor vecine. Cu seringa prinsa intre police si restul

degetelor, avand gradatiile si bizoul acului in sus, se patrunde pe traiectul longitudinal al venei

intepand tegumentul si peretele venos pana cand se invinge rezistenta elastica a acestuia. Cand

acul inainteaza in gol se patrunde 1-2 cm dupa care se controleaza valabilitatea tehnicii prin

aspiratie;

- se indeparteaza staza venoasa prin desfacerea garoului;

- se injecteaza lent, tinand seringa in mana stanga iar cu policele mainii drepte se apasa pe

piston;

- se verifica periodic daca acul este in vena;


43/72

- se retrage brusc acul cand injectia s-a terminat; la locul punctiei se aplica tamponul

imbibat in alcool, compresiv.

3. Ingrijiri ulterioare

- se mentine compresiunea la locul injectiei cateva minute (1-2)

- se supravegheaza in continuare starea generala.

Incidente si accidente ce pot apare in timpul injectiei i.v.:

- injectarea solutiei in tesutul perivenos manifestata prin tumefierea tesuturilor, durere. Se

incearca patrunderea acului in lumenul vasului, continuandu-se injectia sau se incearca in

alt loc.

- flebalgia produsa prin injectarea rapida a solutiei sau a unor substante iritante.

- hematom prin strapungerea venei. Se intrerupe injectia.

- ameteli, lipotimie, colaps. Se anunta medicul

III. Administrarea medicamentelor pe cale rectala

Pregatirea administrarii supozitoarelor:

- asistenta se spala pe maini apoi imbraca manusi sterile.

- se dezbraca copilul observand zona perianala, se inspecteaza zona si daca este nevoie se

face toaleta regiunii perianale.

-

dezambaleaza supozitorul.

- se aseaza copilul in decubit lateral, se indeparteaza usor cu mana stanga fesele copilului.

- se introduce cu mana dreapta supozitorul in orificiul anal, strange apoi fesele intre police

si degetele mainii drepte, asteptand circa 1 minut pentru a favoriza ridicarea supozitorului


44/72

in rect si depasirea sfincterului anal (in caz contrar supozitorul este eliminat prin reflexul

de evacuare).

- reorganizeaza locul de munca.

INTERVENTII PENTRU MOBILIZAREA SECRETIILOR

1. Hidratarea

- este eficace pentru functionarea sistemului mucociliar;

- la un copil cu o hidratare adecvata, tusea poate usor disloca secretiile;

2.

Umidificarea

- consta in adaugarea vaporilor de apa in aerul inspirat;

- pastreaza caile aeriene umede si permite debarasarea secretiilor;

- se realizeaza cu pulverizatoare sau recipiente cu apa asezate pe o sursa de caldura;

3. Nebulizarea:

- consta in adaos de umiditate sau medicamente la aerul inspirat;

- se realizeaza prin pulverizare (folosind atomizorul) sau cu ajutorul aerosolilor = un

amestec de gaz cu un medicament dispersat in particule sferice de ordinul micronilor (antibiotice,

bronhodilatatoare, expectorante).

4. Drenajul postural:

- este un procedeu pozitional, care permite eliminarea secretiilor;

- pozitia pacientului se schimba la 20-30:

- decubit ventral cu perna sub abdomen;


45/72

- decubit ventral cu patul inclinat la 20;

- decubit dorsal;

- decubit lateral stang;

- decubit lateral drept;

- pozitie sezand.

- se renunta la pozitiile in care copilul prezinta disconfort sau dispnee;

5. Tapotament:

- consta in lovirea usoara a peretelui toracic, cu mana, ritmic, pe toata suprafata, timp de 1-2

minute.

- incheietura mainii trebuie sa fie relaxata, iar cotul in flexie.

- copilul trebuie sa respire lent si adanc.

- toracele copilului trebuie sa fie acoperit.

- este contraindicat la pacientii cu osteoporoza sau coaste fracturate si la cei cu probleme desangerare.

INTERVENTII PENTRU MENTINEREA CAILOR RESPIRATORII LIBERE

1. Aspiratia orofaringiana sau nazofaringiana

Materiale necesare: dispozitiv de aspiratie, sonde sterile (Nelaton), manusi sterile, solutie

sterila pentru umectarea sondei, prosop.

Interventiile asistentei:

- se evalueaza semnele si simptomele care indica prezenta secretiilor in caile aerienesuperioare.

- se instaleaza pacientul in pozitie adecvata:


46/72

- semisezand, cu capul intr-o parte pacienti constienti

- decubit lateral, cu fata la asistenta pacienti inconstienti

- se protejeaza lenjeria de corp cu un prosop

- spalare pe maini si imbracarea manusilor sterile

- fixarea sondei la aparatul de respiratie

- masurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nara la tragus

- umectarea capatului liber al sondei

- introducerea sondei:

- pentru aspiratia orofaringiana sonda se introduce pe marginea gurii, lasand-o sa

alunece in orofaringe

- pentru aspiratia nazofaringiana, sonda se introduce in narina dirijand-o spre

centru, de-a lungul peretelui despartitor al foselor nazale

- se efectueaza aspiratia timp de 15 secunde, rotind sonda pentru a extrage secretiile de pe

toata suprafata

- se extrage sonda si se clateste in solutie sterila, efectuand o aspiratie

- daca pacientul are canula pentru oxigenoterapie se reamplaseaza

- se solicita copilului sa respire profund si sa tuseasca intre aspiratii (daca este posibil)

- dupa terminarea aspiratiei se efectueaza igiena bucala; se indeparteaza prosopul

- materialele utilizate se curata, se dezinfecteaza si se pregatesc pentru sterilizare.


47/72

INTERVENTII PENTRU FAVORIZAREA OXIGENARII TISULARE

OXIGENOTERAPIA

Oxigenoterapia reprezinta administrarea de O2 in cantitate crescuta prin respiratie, in scop

terapeutic.

Scopul este de a asigura o cantitate corespunzatoare de O2 la tesuturi prin combaterea

hipoxiei determinata de: scaderea O2 alveolar, diminuarea Hb, tulburari in sistemul circulator,

probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara.

Surse de oxigen: statie centrala de oxigen, microstatie, butelie de oxigen

Metode de administrare a O2:

a) prin sonda nazala:

- este metoda ce mai frecvent utilizata

- permite administrarea O2 in concentratie de 25-45%

- poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung

b) prin masca (cu sau fara reinhalarea aerului expirat):

- permite administrarea O2 in concentratie de 40-60%

- este incomoda datorita sistemului de prindere si etanseizare

- accentueaza starea de anxietate, mai ales la copii

c) ochelari pentru oxigen:

- sunt prevazuti cu 2 sonde care se introduc in ambele nari

- se utilizeaza la copii si pacienti agitati

- sunt mai bine tolerati de pacienti.

d) cortul de oxigen:


48/72

- frecvent utilizat la copii

- concentratia de O2 nu poate depasi 50%

- are dezavantajul ca atmosfera de sub cort se incalzeste si se supraincarca cu vapori

datorita faptului ca pacientul inspira si expira in acelasi mediu

- oxigenul introdus in cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalatii de racire

- copiii vor fi supravegheati permanent pentru a nu disloca cortul

Echipamentul necesar administrarii O2:

- sursa de oxigen

- umidificator administrarea O2 se face umidifiat 2/3 apa sterila + 1/3 alcool sanitar

trecute prin barbotor (umidificator).

- sonda nazala, cateter, masca de O2 sau cort.

- material adeziv (leucoplast) pentru fixarea sondei.

Interventiile asistentei:

- asezarea copilului in pozitie corespunzatoare, pozitie semisezanda.

- asamblarea echipamentului.

- dezobstruarea cailor respiratorii.

- masurarea sondei, pe obraz, de la narina la tragus.

- sonda nu se unge cu substante grase (poate duce la explozia pacientului) dar se poate

lubrefia cu gel hidrosolubil anestezic pentru facilitarea insertiei si prevenirea lezarii

mucoasei.

- introducerea sondei in nara si fixarea acesteia pe obraz.

- fixarea debitului de administrare a O2, in functie de prescriptiile medicului.

- aprecierea raspunsului terapeutic al administrarii O2, observarea culorii tegumentelor,

masurarea respiratiei si pulsului.

- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de aparitie a unor

complicatii.


49/72

- supravegherea echipamentului de administrare a O2 (presiune, debit).

- mobilizarea periodica a sondei.

- scoaterea sondei o data pe zi si introducerea ei in cealalta nara.

- curatarea echipamentului la terminarea tehnicii.

Incidente si accidente ce pot sa apara in timpul oxigenoterapiei

- daca recipientul pentru barbotarea oxigenului se rastoarna, lichidul poate fi impins de O 2in caile respiratorii ale copilului, asfixiindu-l.

- in cazul utilizarii prelungite a O2, in concentratii mari sau la presiuni ridicate, pot aparea:

- iritare locala a mucoasei

- congestie si edemul alveolar

- hemoragie intraalveolara

- atelectazie

- contactul prelungit duce la leziuni corneene si chiar orbire.

- pot apare emfizeme masive subcutanate prin infiltratia oxigenului la nivelul tesuturilor.

- daca cateterul se introduce mai mult, oxigenoterapia este ineficienta.

- patrunderea gazului in esofag duce la distensie abdominala.


50/72

CAPITOLUL III

PLANURI DE INGRIJIRE

CAZ CLINIC NR. I

Sugarul R.A., in varsta de 4 luni (D.N. 10-XI-1999), din localitatea Saveni, judetul

Botosani, prezinta la data de 1-III-2000 febra 39C, tuse productiva frecventa, obstructie nazala,dispnee, motiv pentru care se interneaza la Spitalul de Copii Botosani cu diagnosticul medical

bronhopneumonie.

Antecedente personale:

copil nascut la 9 luni, cu greutatea de 2300 g, alimentat natural 2 luni, apoi artificialcu lapte praf;

a efectuat toate vaccinarile conform varstei.

Antecedente heredo-colaterale:

neaga

Antecedente alergologice:

nu se cunosc.


51/72

DIAGNOSTIC DE NURSING

1. Dificultate in respiratie datorita obstructiei cailor respiratorii manifestata prin:dispnee, polipnee, tuse productiva, tiraj costal; alterarea circulatiei manifestata prin

cianoza perioronazala discreta, tahicardie 150 batai/minut.

2. Dificultate in alimentatie prin deficit manifestata prin : inapetenta, senzatie de greata,

meteorism abdominal.

3. Hipertermie datorita procesului inflamator pulmonar manifestata prin febra 39,2C.

4. Dificultate in a dormi datorita obstructiei cailor respiratorii, dispneei si tusei,

manifestata prin insomnie, agitatie.

5. Alterarea integritatii tegumentelor manifestata prin eritem.


52/72

PLAN DE NURSING

Data: 3.02.2000

DIAGNOSTIC DE

NURSING

OBIECTIVE

GENERALE

INTERVENTIILE ASISTENTEI EVALUARE

1. Dificultate in

respiratie datorita

obstructiei cailor

respiratorii

manifestata prin:

- dispnee expiratorie

- polipnee 65

respiratii/minut

- tiraj intercostal- tuse productiva.

Sugarul sa aiba o

buna respiratie.

- sugarul va fi izolat intr-un salon

luminos, cu t = 8-21C, umiditate

40%.

- se aseaza sugarul intr-o pozitie care

sa-i favorizeze respiratie, cu trunchiul

si umerii mai ridicati (se pune un sul

sub umeri), in pozitie semisezanda.

- dezobstruarea cailor respiratorii,

aspirarea secretiilor din fosele nazale

si orofaringe.

- administrez O2 umidifiat,

intermitent, 2-4 l/min, la indicatia

medicului.

- administrez medicatia prescrisa:

Miofilin i.v. 10 mg la 6 ore

H.H.C. i.v. 25 mg la 6 ore

aerosoli cu salbutanol- monitorizez respiratia la indicatia

medicului

- notez frecventa respiratorie in foaia

de temperatura.

Obiectiv

nerealizat, se

mentine

dispneea,

polipneea, tirajul

intercostal.

Circulatie inadecvata

manifestata prin:

- tahicardie 150

batai /minut

- cianoza

perioronazala discreta

Sugarul sa aiba o

buna circulatie.

- administrez O2 umidifiat

- se reduce aportul de lichide pana la120 ml/Kgc/zi

- monitorizez pulsul la intervale

indicate de medic

- notez valoarea obtinuta in foaia de

temperatura.

Obiectiv

realizat, disparecianoza.

2. Dificultate in

alimentatie prin deficit

manifestata prin:

- inapetenta- senzatie de greata

- meteorism

abdominal.

Sugarul sa fie

alimentat si hidratat

suficient.

- incerc hidratarea orala a sugarului cu

ceai, Gesol

- administrez medicatie antiemetica,

la indicatia medicului: Metoclopramidpicaturi (4 picaturi)

- combat meteorismul abdominal prin

administrare de Miostin i.m. 0,3 ml

- institui o perfuzie cu glucoza 5% si

electroliti, pentru hidratarea sugarului,

pe o durata de 6 ore, dupa care

reincerc hidratarea si alimentatia

orala.

Obiectiv

nerealizat in

primele 6 ore; se

mentine senzatiade greata,

inapetenta;

- dispare

meteorismul

abdominal


53/72

1 2 3 4

3. Hipertermie datorita

procesului inflamator

pulmonar manifestata

prin:- febra 39,2C

Sugarul sa prezinte

o temperatura in

limitele normale.

- se asigura conditii de confort termic

in salon;

- sugarul va fi schimbat dupa fiecare

val de transpiratie;- asigur hidratarea corecta;

- administrez antitermice la indicatia

medicului

Paracetamol peros 60 mg la 4-6 ore

sau supozitoare

Aspirina peros 40 mg la 4-6 ore

Algocalmin peros, injectabil:

- se pot face impachetari reci.

- administrez medicatia antibioticaconform indicatiei medicului:

Ampicilina i.v. 125 mg la 6 ore

Gentamicina i.v. 10 mg la 12 ore- se previn convulsiile febrile prin

administrare de Fenobarbital i.m.

40 mg sau Diazepam 0,3 mg/priza

- masor t, pulsul, T.A. si le notez in

foaia de temperatura;

- urmaresc si notez respiratia, diureza,

scaunul;

- fac bilantul lichidelor ingerat si

eliminate; calculez o pierdere de

500 ml apa/C peste 37C;

- recoltez produse pentru examene de

laborator (VSH, HL)

Proces evolutiv

negativ,

raspunde

inadecvat latratament,

sugarul se

mentine febril.

4. Dificultate in a

dormi datorita

obstructiei cailor

respiratorii, dispneei,

tusei manifestata prin:

- insomnie;

- agitatie.

Sugarul sa aiba un

somn cat mai

linistit.

- asigurarea linistii nocturne si a

conditiilor de confort termic;

- planificarea ingrijirilor si

interventiilor delegate, astfel incat

acestea sa fie minime in intervalul

2400-600;

- aplicarea masurilor prevazute la

nevoia de a respira vor satisface

implicit si nevoia de a se odihni.

Obiectiv partial

realizat.

5. Alterarea integritatii

tegumentelor

manifestata prineritem.

Sugarul sa aiba

tegumente curate,

integre.

- asistenta asigura igiena corporala,

generala si locala, prin efectuarea baii

partiale a sugarului si frictiunii cualcool mentolat.

- schimbarea lenjeriei sugarului ori de

cate ori este nevoie, cu efectuareatoaletei locale;

- schimbarea pozitiei in pat la 1-2 ore

pentru prevenirea escarelor.

Obiectiv realizat.

Data 4-III-2000


54/72

1 2 3 4

1. Dificultate in

respiratie datorita

obstructiei cailor

respiratorii

manifestata prin:- dispnee la efort

- tiraj- tuse productiva.

Sugarul sa prezinte

o buna respiratie.

- asez sugarul cu trunchiul si umerii mai

ridicati pentru a favoriza respiratia;

- efectuez dezobstructia cailor

respiratorii prin aspirarea secretiilor si

nebulizare;- schimb pozitia sugarului la 15-20,

pentru a favoriza drenajul secretieibronsice;

- efectuez tapotamentul toracic;

- continui sa administrez medicatia

bronhodilatatoare si cortizonul;

- monitorizez functiile vitale si

vegetative;

- aduc la cunostinta medicului

eventualele schimbari survenit in

evolutia bolii.

Obiectiv

partial realizat.

2. Dificultate inalimentatie prin

deficit datorita

senzatiei de greata

manifestata prin:

- inapetenta.

Copilul sa fiealimentat si hidratat

suficient:

- rehidratarea orala.

- administrez alimentatia oral, inpranzuri dese si in cantitate mai mica;

- suplimentez alimentatia cu aport de

lichide oral: ceai indulcit;

- calculez bilantul ingesto-excreta.

Sugarulprimeste

alimentatia oral.

3. Hipertermie

datorata procesului

inflamator pulmonar

manifestata prin:

- febra 38,5C.

Sugarul sa aiba

temperatura

corpului in limitele

normale (sa

micsoram gradul

febrei).

- asigur conditii de confort termic in

salon;

- administrez lichide oral;

- administrez antitermice si antibiotice

in continuare;

- calculez bilantul ingesto-excreta;

- monitorizez functile vitale sivegetative.

Usoara

ameliorare,

febra scade t

= 38C.

Data 5-III-2000

1. Dificultate in

respiratie datorita

obstructiei cailor

respiratorii.

Sugarul sa aiba o

buna respiratie.

- mentin pozitia semisezanda a

sugarului;

- dezobstructia cailor respiratorii;

- nebulizare si aspirarea secretiilor;- drenaj postural;

- tapotament toracic

Ameliorarea

simptomatologiei.

1 2 3 4

- administrez medicatia

bronhodilatatoare:

Miofilin peros tb. la 12 ore

Brofimen peros 4 pic. X 3


55/72

Metilprednisolon

2. Hipertermie

datorata procesuluiinflamator pulmonar

manifestata prin:

- febra 38C

Sugarul sa aiba

temperaturacorpului in limite

normale.

- asigur conditii de confort termic in

salon;- schimb sugarul dupa fiecare val de

transpiratie;

- hidratez oral sugarul;

- administrez antitermice;

- administrez antibiotice, la indicatia

medicului:

Fortum i.m. 0,5 mg/8h- calculez bilantul ingesto-excreta.

Obiectiv realizat,

febra scade,t=37,3C.


56/72

FISA DE ANALIZE

Data Examene de laborator Evaluare3.III.2000 Hemoleucograma Hl =8,64g%

L =9200/mm3

E =4%, M =4%, L =44%, P =44%

VSH VSH=20 mm/h

Fibrinogen Fbg= 240 mg%

Calcemie, fosfatemie Calcemia= 8,5 mg/%

Fosfatemia= 6,30 mg%

F.A.= 79 U.I.

Exudat faringian Exudat faringian=> absent S.H. si S.P.

Examen sumar de urina Aspect clar; albumina, glucoza absenta; insediment nimic patologic

Radiografie toracica Opacitati nodulare confluente retrocardiacsi intertraheobronsic.

FISA DE MEDICATIE

Medicatie Administrare OrarMiofilin 25 mg Peros La 12 ore

Prednison 2,5 mg Peros La 6 ore

Brofimen 4 pic. Peros La 6 ore

Paracetamol 60 mg Peros La 6 oreMetoclopramid 3 pic. Peros La 12 ore

Miofilin 10 mg i.v. La 6 ore

HHC 25 mg i.v. La 6 ore

Ampicilina 125 mg i.v., i.m. La 6 ore

Gentamicina 10 mg i.v., i.m. La 12 ore

Fortum 0,5 ml i.m. La 8 ore

Miostin 0,3 ml i.m. Doza unica

Fenobarbital 40 mg i.m. La nevoie

EVALUARE FINALA

Sugarul are o evolutie favorabila, reactioneaza la tratamentul medicamentos prescris.

Se continua administrarea de Miofilin, Prednison, Brofimen pana la data de 14-03-2000,

administrarea de Gentamicina pana la data de 10-03-2000, Ampicilina pana la data de 14-03-2000 si Fortum pana la data de 18-03-2000.

Se externeaza pe data de 19-03-2000, cand se constata vindecarea clinica a sugarului.


57/72

CAZ CLINIC NR. II

Copilul P.R. in varsta de 8 luni (D.N. 14-V-1999), prezinta in urma cu 12 ore febra,

obstructie nazala, dispnee, tuse productiva, motiv pentru care se prezinta la Serviciul de Primire

al Spitalului de copii Botosani unde se interneaza cu diagnosticul medical bronhopneumonie.

Antecedente personale:

copil nascut la 9 luni, cu greutatea de 3000 g, talia =50 cm, alimentat natural 3 luni,

apoi cu lapte vaca, in prezent alimentatie diversificata.

a efectuat toate vaccinarile conform varstei.

Antecedente heredo-colaterale:

neaga

Antecedente alergologice:

nu este alergic la substante medicamentoase sau alimente.


58/72

DIAGNOSTIC DE NURSING

1. Dificultate in respiratie datorita obstructiei cailor respiratorii cu dispnee, polipnee,tuse productiva, tiraj intercostal; circulatie inadecvata manifestata prin cianoza

perioronazala , tahicardie.

2. Dificultate in alimentatie prin deficit manifestata prin inapetenta, senzatie de greata,

varsaturi, scadere ponde

120173053 Lucrare de Diplom1

Documents

Transcript of 120173053 Lucrare de Diplom1