Acta Musei Tutovensis VI

8/12/2019 Acta Musei Tutovensis VI

http://slidepdf.com/reader/full/acta-musei-tutovensis-vi 1/226



MUZEUL „VASILE PÂRVAN”

BÂRLAD

ACTA

MUSEI

TUTOVENSIS

VI

2011



ACTA MUSEI TUTOVENSIS ACTA MUSEI TUTOVENSIS

Publicaţie a Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad Publication of “Vasile Pârvan”

Museum, Bârlad

Str. Vasile Pârvan nr. 1 1 Vasile Pârvan Street731003 Bârlad 731003 Bârlad

Tel.: 0235 42 16 91 Phone: 0235 42 16 91

0335 404 746 0335 404 746

Fax: 0235 42 22 11 Fax: 0235 42 22 11

E-mail: [email protected] E-mail: [email protected]

Adresă web: www.muzeuparvan.ro Web address: www.muzeuparvan.ro

Colegiul de redacţie:

Prof. univ. dr. Vlad CODREAProf. univ. dr. Nicolae CREŢUProf. Mircea MAMALAUCĂ Muzeograf Alina BUTNARUMuzeograf Laurenţiu URSACHIProf. Cristina CARATA

Redactor şef: Mircea MAMALAUCĂ

Traducerile şi corectura în limbile străine:Ana şi Alexandra ILIEProf. univ. dr. Nicolae CREŢUProf. univ. dr. Vlad CODREA

REVISTA APARE CU SPRIJINUL FINANCIARAL CONSILIULUI JUDEŢEAN VASLUI

Revistă în curs de cotare CNCSIS.Revistă fondată de prof. Mircea MAMALAUCĂ. Apare anual din 2006.

Coperta I:Inventar M. 77, necropola din secolul IV d. Chr., punctul „Islaz”, sat Polocin, com. Pogoneşti, jud. Vaslui.



MUZEUL „VASILE PÂRVAN” BÂRLAD

A C T A

M U S E I

T U T O V E N S I S

VI

2011

Bârlad 2011



Revistă tipărită deCasa Editorială Demiurg®(Acreditată de CNCSIS în 2003, reacredită în 2006 şi în 2010)

Şoseaua Păcurari nr. 68, bl. 550, sc. B, et. 4, ap.16,700547-Iaşi, România0232/25.70.33; 0745/37.81.50; 0727/840.275E-mail:[email protected]; [email protected]

Consilier editorial: dr. Alexandrina Ioniţă Director Marketing: Irina CroitoruEditura răspunde la comenzi în limita tirajului disponibil

© Muzeului „Vasile Pârvan”

ISSN: 1842-2373



CUPRINS/CONTENT

ARHELOGIE/ARCHAEOLOGY

Diana-Măriuca VORNICU, Rela ţ ii între cultura Precucuteni şi aspectul cultural Stoicani

– Aldeni reflectate în utilajul litic din a şezarea de la Târgu Frumos Relationships between Precucutenieni culture and the cultural aspect Stoicani-Aldeni

reflected in the lithic technology from the settlement of Târgu Frumos ………………. 7Dan HÂNCEANU, Rolul unei instala ţ ii de foc pentru membrii comunit ăţ ii dacice de la

Ro şiori-Neam ţ Le rôle d’une installation de feu pour les members de la communauté dace de

Rosiori-Neamt ………………………………………………………………………….. 16Ion IONIŢĂ, Necropola dacilor liberi de la Sili ştea (com. Iana, jud. Vaslui)

Das Gräberfeld der freien Daker in Sili ştea (Gem. Iana, Bezirk Vaslui) ....................... 35Costin CROITORU, Necropola Sântana de Mure ş de la Dedule şti, jude ţ ul Br ăila

(considera ţ ii privind istoricul cercet ărilor)

The Santana de Mures necropolis from Dedulesti, Braila county (Considerationsabout the research history) …………………………………………………………… 48

Octavian Liviu ŞOVAN, Necropola din secolele IV-V de la Nichiteni (com. Co ţ u şca,

jud. Boto şani)

Das Gräberfeld des IV.-V. Jahrhundert von Nichiteni (Gem. Co ţ u şca, Bezirk Boto şani) 61Stela ŢAU, Mircea NICU, Obiecte de toalet ă. Pieptenii din necropola biritual ă de secol

IV d. Chr., de la Barcea

Toiletry implements. Combs ....………………………………………………………… 67Mircea MAMALAUCĂ, S ă păturile arheologice din punctul “Islaz”, sat Polocin, comuna

Pogone şti, campania 2009

Excavations in “Islaz” site Polocin village, Pogonesti district, campaign 2009 …....... 77Vlad VORNIC, Larisa CIOBANU, Serghei KURCEATOV, Ceramica de produc ţ ie

local ă din necropola de tip Sântana de Mure ş-Č ernjachov de la Br ăviceni

The local pottery from the necropolis of the Santana de Mures- Č ernjachov type near

Braviceni village ……………………………………………………………………… 95Dan Gh. TEODOR , Unele considera ţ ii privind fibulele digitate din spa ţ iul Carpato-

Dunăreano-Pontic

Quelques considerations concernant les “fibulas digitées” dans l’éspace Carpato-

Danubien-Pontique ………………..........……………………………………………… 120Ioan MITREA, Observa ţ ii privind începutul, sfâr şitul şi etapele de evolu ţ ie ale Culturii

Costi şa-Boto şana-Hansca (sec. V-VII)

Observations about the biginning, the end and the stages evolution of CultureCostisa-Botosana-Hansca (the V-VII centuries) ............................................................. 130

Sorin LANGU, Cristian ONEL, Câteva monede din două colec ţ ii bârl ădene

Some coins from two collections barladene …………...………………………………. 136

MEMORIALISTICĂ/MEMOIRS

Nicolae CREŢU, Râsul „subversiv” al copil ăriei

Le rire subversif de l’enfance .......................................................................................... 140Liviu RADU, Basm şi literatur ă fantasy

The fairy tale and fantasy ................................................................................................ 148Elena ILIE, Ana and Alexandra ILIE, A different way of reading school memories

(Considerations on the volume 7 th

Grade A Easy sketches, author Marta D. Radulescu) 151Rocsana JOSANU, Creang ă şi pseudo-Creang ă în ciclul primar

Creanga et pseudo-Creanga dans l’enseignement primaire …...……………………… 157

5



ŞTIINŢELE NATURII/NATURAL SCIENCESLaurenţiu URSACHI, Daniel BEJAN, Vlad Codrea, Prezen ţ a elanului (Alces alces

Linnaeus) la Movileni, jude ţ ul Vaslui

Presence of elk (Alces alces Linaeus) at Movileni, Vaslui district ……….…………… 160Laurenţiu CHIRIAC, Biodiversitatea în jude ţ ul Vaslui

Biodiversity in Vaslui county …………………………………………………………... 165Valeriu GHEORGHE, Un acvariu pentru fiecare laborator de biologie al şcolii

(Proiect educa ţ ional)

An aquarium for each school biology laboratory (educational project) …...…………. 177Cecilia ŞERBAN, Contribu ţ ii la cunoa şterea faunei nevertebratelor epigee din

Gr ădina botanică Gala ţ iContributions to the knowledge of the fauna both of freshwater invertebrates Galati

botanical garden ……………………………………………………………………….. 183Dana Ramona BOTOŞ, Macromycetes in the “Gheorghe Salageanu” collection (order

Boletales) ….…………………………………………………………………………… 188Mihaela CRISTESCU, Dinamica popula ţ iilor la unele specii de lepidoptere geometride

colectate în Gr ădina botanică Gala ţ iThe population dynamics of some geometrid Lepidoptera species from the botanical

garden of Galati ……..………………………………………………………………… 195Svetlana BACAL, Contribu ţ ii la cunoa şterea coleopterelor din lemnul descompus al

pădurilor din Republica Moldova

Contributions to the knowledge of coleoptera from the dead wood in the forests from

Republic of Moldova …………………………………………………………………… 200Galina BUŞMACHIU, Diversitatea specifică a colembolelor din biotopii saprolignicoli şi

saproxilicoli din Republica Moldova

Species diversity of collembolan from the saprolignicolous and saproxilicolous

habitats in the Republic of Moldova …………………………………………………… 205Sorin GEACU, Introducerea, evolu ţ ia efectivelor şi extinc ţ ia cerbilor lopătari pe teritoriul

jude ţ ului Mehedin ţ i The introduction, evolution and extinction of the fallow deer in Mehedinti county …… 210

MISCELANEU

Oltea R ĂŞCANU GRAMATICU, Alexandru Ioan Cuza – un simbol al demnit ăţ ii na ţ ionale

Alexandru Ioan Cuza – a symbol of national dignity ……….………………………… 216Alina BUTNARU, Coresponden ţ a dintre Romulus Boteanu şi Vasile Palade - istoricul

tipăririi Miscelaneului „Bârladul, odinioar ă şi ast ă zi” -

The correspondence between Romulus Boteanu and Vasile Palade - the history of

printing the Miscellanea „Barlad - past and present” - ................................................. 220

6



ARHEOLOGIE

RELAŢII ÎNTRE CULTURA PRECUCUTENI

ŞI ASPECTUL CULTURAL STOICANI-ALDENI

REFLECTATE ÎN UTILAJUL LITICDIN AŞEZAREA DE LA TÂRGU FRUMOS

Diana-Măriuca VORNICU

Key words: exchange, imports, flint, morpho-tipology, Precucuteni culture.

Schimbul reprezintă transferul de bunuri sau servicii între indivizi1, din mână în mână, de laun grup social la altul2. La acest transfer participă indivizii care fac schimbul, constrânşi însă desocietatea şi mediul în care tr ăiesc, ceea ce dă acestui transfer un caracter individual cât şi social3.

Contextul social al schimbului este foarte important, definind nevoile sociale (dincolo de cele biologice) şi afectează în mod profund forma şi posibilitatea relaţiilor individuale de schimb4.Obiectele schimbului nu sunt numai averea, lucrurile necesare economic, ci, cum au demonstrat-ostudiile etnologice şi sociologice acestea pot fi şi formule de politeţe; hrana, femeile, copiii,talismanele, pământul, munca, serviciile, oficiile sacerdotale şi rangurile constituie obiecte al oferteişi schimbului5, în cadrul ospeţiilor, ritualurilor, sărbătorilor sau târgurilor, atunci când circulaţiavalorilor nu este decât unul din termenii unui contract cu mult mai general şi de durată6. Trebuief ăcută separarea între cele două dimensiuni ale schimbului: dimensiunea sa simbolică şi natura saquid pro quo7, care presupune şi o latur ă utilitar ă. Analiza materialului arheologic nu ne permite să identificăm cadrul (festiv sau nu) în care au avut loc aceste schimburi ci uneori doar obiectulschimbului, dar nu f ăr ă probleme. Macroscopic, f ăr ă analize chimice şi petrografice nu putem

identifica obiectul schimbului dintre două comunităţi apar ţinând aceleaşi arii culturale sau aceluiaşicadru geografic, ci doar pe cele între diferite arii culturale datorită diferenţelor în tr ăsăturiledefinitorii pentru fiecare arie în parte. Astfel vorbim de importuri, adică ceea ce este altceva decâtlocal8. Pentru preistorie despre importuri se vorbeşte pe baza materialelor arheologice, singuriimartori care au supravieţuit acelor vremuri. Cele mai gr ăitoare materiale arheologice în acest senssunt de regulă ceramica şi plastica, ce pot reprezenta importuri din alte arii sau pot avea doarinfluenţe în modul de manufacturare, f ăr ă a fi importuri propriu-zise. La fel de importantă este însă şi analiza materialului litic dintr-o aşezare. Schimbul de unelte este atestat pe cale etnoarheologică la diverse populaţii dintre care amintim pe cele din Papua-Noua Guinee unde, lamele din piatr ă constituie obiectul schimbului la distanţe de chiar 200 km, schimb ce are loc în cadrul diverselor

∗ This work was supported by the the European Social Fund in Romania, under the responsibility of theManaging Authority for the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development 2007-2013[grant POSDRU/88/1.5/S/47646]. ∗∗ [email protected] 1 John Alden, Marketplace Exchange as Individual Distribution: An Iranian Example, in Contexts for

Prehistoric Exchange (eds. J. Ericson, T. Earle), 1982, p. 83-101.2 Timothy Earle, Prehistoric Economics and Archaeology of Exchange, in Contexts for Prehistoric Exchange (eds. J. Ericson, T. Earle), 1982, p. 2.3 Ibidem.4 Ibidem.5 Marcel Mauss, Eseu despre dar , 1997, p. 67.6

Ibidem, 50.7 J. Alden, op. cit., 1982, p. 84.8 Garman Harbottle, Chemical caracterizationin Archaeology, in Contexts for Prehistoric Exchange (eds. J. Ericson, T. Earle), 1982, p. 16.

7



de culoare cafenie deschisă, uneori cu pete albicioase, având o spărtur ă concoidală regulată19 sau este deculoare galbenă, spre galben închis, câteodată brun-gri sau brun negru, deseori denumit silex-miere,silex galben- cear ă20, culoarea ca mierea, mierea-brună, sau maroniu-alburiu21. Acesta ar putea provenidin platforma pre-balcanică, îndeosebi de pe malurile Dunării: din diverse locuri din Dobrogea-Poarta Albă, Topalu, Greci, Cârjelari, Gr ădina22, Dobrogea centrală microzona dinspre Dunăre: ceaîntre localităţile Hâr şova-Topalu-Dunăre şi Băltăgeşti-Gălbiori-Crucea23 Medgidia24, Muntenia -

Ghizdaru, Bălănoaia-Cetatea25

, şi N-E Bulgariei, sau mai precis după cum localiza Barbara Voytek,aria din NE Bulgariei până la V de Varna, şi la stânga Prutului în Dobrogea (cca 450 km)26.În cadrul relaţiilor de schimb a utilajului litic cioplit există 3 tipuri de artefacte care pot face

subiectul schimbului: materia primă (galeţii sau nucleele preformate), suporturile de unelte (produse debitate pe care le putem numi semifinite) şi uneltele (produse debitate şi fasonate pe carele numim produse finite)27. În privinţa aşezării de la Târgu Frumos sunt atestate doar ultimele două cazuri. Putem afirma sigur că au fost aduse în aşezare doar piese finite sau produse de debitaj ce

prin retuşare au devenit unelte deoarece în această aşezare lipsesc cu desăvâr şire elementele care arindica o cioplire a silexului balcanic: lipsesc aşchiile de decorticare, lipsesc deşeurile, lipsesc nucleiiepuizaţi sau în curs de prelucrare. Astfel, în marea aşezare precucuteniană de la Târgu Frumos amidentificat 18 micro-aşchieri din unelte (unele se observă clar ca sunt aşchieri din front de grattoir

care s-au desprins la folosirea uneltei pe o suprafaţă dur ă) de silex balcanic, care provin din niveleleII şi III de locuire de aici, 196 unelte şi 23 lame şi lamele neretuşate care provin din toate cele trei niveluri.

Analiza noastr ă este una preliminar ă, strict morfo-tipologică, f ăr ă observaţii tehnologice sautraseologice asupra pieselor din silex balcanic de la Târgu Frumos. Astfel, analiza morfologică aacestor piese ne dezvăluie că avem de-a face mai ales cu piese din categoria gratoarelor (57%)realizate atât pe lame cât şi pe aşchii, retuşate sau nu, urmată de categoria lame şi lamele retuşate(cu encoche, trunchiate, cu lustru, cu retuşe denticulate (25%), şi în propor ţii mult mai miciracloare (cca 4%) piese geometrice (trapeze), raclette, perçoir şi burine (fiecare câte 0,91%) şi ounelată dublă: gratoar la un capăt, perçoir la celălalt.

Gratoarele, în număr de 125 (adică cca 57% din totalul pieselor din silex balcanic), suntrealizate mai ales pe suport lamelar (79)- de regulă pe lame fragmentate dar şi pe aşchii (46). Multedin suporturile pe care au fost realizate gratoarele au retuşe laterale dar şi urme de utilizare. Fie că suntogivale- 22, semicirculare- 8, circulare-3, în evantai- 2, duble- 10 sau unguiforme- 14, ele au diversedimensiuni, existând atât microgratoare dar şi piese de dimensiuni mai mari, de până la 5 cm lungime.De preferinţă aceste piese au fost realizate pe fragmente de lame- 56, ceea ce sugerează o refolosirea unor unelte care s-au rupt în timpul folosirii sau poate o adaptare la nevoile şi obişnuinţele comunităţii,având în vedere faptul că piesele din cultura Precucuteni sunt de regulă de dimensiuni medii şi mici.

Lamele şi lamelele sunt a doua categorie de piese ca număr- 55, adică 25% din totalul pieselordin silex balcanic. Au retuşe directe, inverse, alternante, denticulate, troncatur ă, iar 6 din ele au şilustru vizibil macroscopic. Am putea adăuga acestui tip de piese şi 23 lame (întregi şi fragmentare)care nu sunt retuşate dar prezintă urme de folosire şi pe care îndr ăznim astfel a le considera unelte

(11%) sau ceea ce F. Bordes numea outils à posteriori

28

. Problema pieselor f ăr ă retuşe intenţionate

19 D. Boghian, Comunit ăţ ile cucuteniene din bazinul Bahluiului, 2004, 8620 Laurence Manolakakis, Le mobilie en silex taille des tombes de Varna I , Acta Musei Varnaensis, 2008, p. 117.21 Josip Šaricić, Stone as material for production of chipped artefacts in Early and Middle Neolithic ofSerbia, СTAPИНAP, LII, 2002, p. 1622 E. Comşa, op. cit., 1976, p. 240.23 Alexandru Păunescu, Paleoliticul şi mezoliticul pe teritoriul Dobrogei, Bucureşti 1999, p. 41.24 Al. Păunescu, Evolu ţ ia uneltelor şi armelor din piatr ă cioplit ă descoperite pe teritoriul României,Bucureşti 1970, p. 85.25 Al. Păunescu, Paleoliticul şi mezoliticul din spa ţ iul cuprins între Carpa ţ i şi Dunăre, Bucureşti, 2000, p. 54.26

J. Šaricić, op. cit., 2002, p. 1627 L. Manolakakis, Production lithique et émergence de la hiérarchie sociale: l'industrie lithique del'Enéolithique en Bulgarie (Première moitié du IVe millénaire), BSPF, 93, 1, 1996, p. 121.28 François Bordes, Réflexions sur l’outil au Paléolithique, BSPF, 67, 7, 1970, p. 200-201.

9



dar cu aparente retuşe de utilizare este însă mult mai amplă. Numeroase efecte ale cioplirii uneltelorsau unii factori post-depoziţionali pot fi interpretaţi (f ăr ă corelarea cu alte variabile care indică utilizarea intenţionată a unei unelte) greşit ca urme ale folosirii uneltelor 29. Sper ăm ca o viitoareanaliză traseologică a acestor artefacte să ne releve dacă într-adevăr au fost folosite ca unelte sau auun alt statut în cadrul realităţii economico-sociale a aşezării.

Dintre toate lamele şi lamelelele doar una este întreagă, restul fiind fragmentare. De asemenea,

menţionăm faptul că cele mai lungi exemplare lamelare de la Târgu Frumos sunt cele din silex balcanic, dintre care enumer ăm una, din ultimul nivel de locuire (singura întreagă) care are olungime de 13 cm, dar şi alte trei cu lungime de la 9-12 cm, care nu sunt retuşate, dar prezintă ceeace deocamdată consider ăm retuşe de folosire.

Piesele geometrice (trapeze), raclette, perçoir şi burinele din silex balcanic sunt prezentecu câte un exemplar în aşezarea de la Târgu Frumos, mai ales în ultimul nivel de locuire de aici.De asemenea au fost descoperite şi 8 racloare lucrate pe suport lamelar fragmentat.

Din varietatea de tipuri morfologice din aşezarea de la Târgu Frumos observăm că lipsesc cudesăvâr şire vârfurile de săgeată lucrate din silex balcanic.

În privinţa r ăspândirii uneltelor din silex balcanic pe niveluri în primul nivel de locuire alaşezării precucuteniene de la Târgu Frumos- Baza P ătule propor ţia pieselor din silex balcanic este

mai mică faţă de următoarele două şi anume 12% din totalul pieselor din silex balcanic în timp ce înnivelele II şi III avem cca 40% şi 38% din piesele de silex balcanic. Pentru 10% din piese nucunoaştem nivelul. Procentajul mai mic al pieselor din silex balcanic din primul nivel de locuire

poate fi corelat şi cu săr ăcia descoperirilor din acest prim nivel: şanţul de apărare, o locuinţă, şi11 gropi30. Observăm totodată că raportul între propor ţiile morfologice ale pieselor din silex

balcanic nu se schimbă de-a lungul celor trei nivele: în toate cele trei nivele majoritare suntgratoarele, urmate de lame şi restul utilajului enumerat anterior.

În ceea ce priveşte distribuţia acestor unelte pe complexe în cadrul aşezării situaţia estedestul de diversă: majoritatea acestor piese au fost descoperite în stratul de cultur ă, trei în şanţul deapărare, 16 în gropi şi 41 în locuinţele 1, 2 (în care au fost descoperite zone dedicate unor activităţilegate de prelucrarea silexului şi a cerealelor 31), 3 (în care era amenajată o zonă pentru prelucrareasilexului32), 4, 5, 8, 11 (în care a fost descoperit altarul pictat din aşezare 33), 12 (lângă care se aflaun spaţiu menajer pentru tranşarea animalelor 34) şi 14.

Numărul uneltelor din silex balcanic este destul de mic în aşezările precucuteniene dinRomânia35; în schimb, în aşezările Precucuteni-Tripolye A din Basarabia uneltele din silex balcanicsunt destul de frecvente la Luka-Vrubleveţkaya, Solonceni I, Isacovo, Alexandrovca, Ruseştii-Noi36.Ca şi la Târgu Frumos, în Basarabia, piesele din silex balcanic apar în aşezări doar sub formă deunelte finite. Credem că membrii comunităţilor precucuteniene nu au avut acces direct la sursele desilex balcanic din spaţiul gumelniţean, ci consider ăm că uneltele au fost procurate prin contactul cucomunităţile Stoicani-Aldeni-Bolgrad. Nu vrem să insistăm aici asupra problemelor ridicate deaspectul cultural Stoicani-Aldeni-Bolgrad (originea, negarea sa, etc) ci doar doar să precizăm că îl

consider ăm ca un aspect al culturii Gumelniţa, un aspect de grani ţă, fiind de părere că avem de-aface cu comunităţi gumelniţene care, fiind foarte aproape de cele precucuteniene, au fost mult maideschise contactului cu acestea. Din acest motiv trebuie analizat, pentru fiecare aşezare Stoicani-Aldeni-Bolgrad, raportul dintre artefactele de factur ă precucuteniană şi cele gumelniţene.

29 Lawrence Keeley, Experimental Determination of Stone Tool Uses. A Microwear Analysis, Chicago, 1980, p. 25-34.30 N. Ursulescu, D. Boghian, V. Cotiugă, op. cit., 2005, p. 217-260.31 Ibidem.32 Ibidem. 33 Ibidem. 34

Ibidem. 35 Silvia Marinescu-Bîlcu, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, Bucureşti, 1974, p. 40-46.36 Victor Sorokin, Les rapports entre les civilisations Precucuteni/Tripolye A et Bolgrad-Aldeni, SAA, VII,2000, p. 159.

10



Dacă vorbim despre relaţiile comunităţii precucuteniene de la Târgu Frumos cu celeStoicani-Aldeni şi Gumelniţa nu trebuie să uităm şi de numeroasele fragmente ceramice şi plastică care au fost discutate cu alte ocazii, de alţi autori37. Abundenţa elementelor sudice în această aşezare,spre deosebire de alte aşezări precucuteniene se datorează mai multor factori, unul din ei fiind contextultemporar: la acea vreme cultura Precucuteni era în maxima sa înflorire, iar la sud comunităţile Gumelniţa,erau deja bine stabilite, ceea ce a permis contacte stabile între cele două arii culturale. Însăşi existenţa

aşa-numitului aspect cultural Stoicani-Aldeni, după cum am ar ătat şi mai sus, este dovada cea mai bună.Contemporane cu aşezarea de la Tîrgu Frumos pot fi socotite aşezările apar ţinând primeietape a aspectului Stoicani-Aldeni-Bolgrad şi culturii Gumelniţa din sudul Moldovei şi Basarabiei şinordul Muntenieia ca: Aldeni ( Balaurul II, nivel inferior), Bonţeşti, Stoicani, Luncaviţa, Br ăiliţa,Lişcoteanca, Suceveni, Mînăstioara, Vulcăneşti, Bolgrad, Ozernoe, Lopăţica, Puricani38, etc. Dateleradiocarbon confirmă clar contemporaneitatea aşezării de la Târgu Frumos cu cele de la Vulcăneşti(3860±150 b. c.) şi Lişcoteanca (3690±50 b.c.)39. Dintre aceste aşezări doar unele au folosit pe scar ă largă aşa-numitul silex balcanic, în timp ce în altele, ca cea de la Suceveni, au fost descoperite doarcâteva aşchii40. Deocamdată nu putem face nici o afirmaţie în legătur ă cu posibilii parteneri deschimb pentru material litic ai comunităţii precucuteniene de la Târgu Frumos din mai multemotive: nu cunoaştem sursele din care era extras acest silex, nu au fost descoperite şi cercetate toate

aşezările Gumelniţa-Stoicani –Aldeni-Bolgrad contemporane.Pentru a descrie schimbul şi a se reuşi conturarea principalelor caracteristici ale acestuia

trebuie avute în vedere trei aspecte importante: a) sursa bunurilor schimbate; b) descrierea modeluluispaţial în care poate fi găsit bunul respectiv; c) reconstituirea organizării acestui schimb41.

Problema identificării surselor poate fi rezolvată, mai ales în cazul materialului litic princercetările interdisciplinare şi aici ne referim la determinările petrografice în secţiune subţire.

Un model spaţial al distribuţiei silexului balcanic apare destul de clar: este principalamaterie primă pentru uneltele din arealul Gumelniţa-Kodžadermen-Karanovo VI; apare în zona sanordică limitrof ă- adică la comunităţile Stoicani-Aldeni-Bolgrad într-o măsur ă mai mică complementarsilexului de Prut, iar la comunităţile precucuteniene doar sporadic, ca urmare a schimbului.

RELATIONSHIPS BETWEEN PRECUCUTENIENI CULTUREAND THE CULTURAL ASPECT STOICANI-ALDENI REFLECTED

IN THE LITHIC TECHNOLOGY FROM THE SETTLEMENT OF TÂRGU FRUMOS

The author deals with the presence of balcanic flint in the Precucutenian settlement fromTârgu Frumos – Baza P ătule. It is a macroscopic analysis of the possibly imported flint, from thesouthern Gumelniţa communities. The morphological approach of the balcanic flint from thisPrecucutenian settlement shows that the flint was imported as already made tools. The most strikinghint is the lack of cores, decortication flakes or any other possible indication of knapping the flint

into the settlement. The author believes that the trade with Stoicani-Aldeni communities is the wayin which the flint got into Târgu Fumos settlement.

Bibliografie 1. Alden John R., 1982, Marketplace Exchange as Individual Distribution: An Iranian Example, in Contexts

for Prehistoric Exchange (eds. J. Ericson, T. Earle), New York, p. 83-101.2. Boghian Dumitru, 2004, Comunit ăţ ile cucuteniene din bazinul Bahluiului, Suceava.

37 N. Ursulescu, D. Boghian, Influences méridionales dans la phase finale de la civilisation Précucuteni, CC ,S.N., 6-7, 2000-2001, p. 11-20.38

Ion T. Dragomir, Eneoliticul din sud-estul României. Aspectul cultural Stoicani-Aldeni, Bucureşti, 1983, p. 23.39 http://www.cimec.ro/arheologie/gumelnita/cd/default.htm40 Ion T. Dragomir, op. cit., 1983, p. 40.41 T. Earle, op. cit., 1982, p. 3-4.

11



3. Boghian D., Tudose Senica, 1994, Considera ţ ii preliminare asupra utilajului litic din a şezarea precucuteniană de la Târgu Frumos, ArhMold, XVII, 1994, p. 147-174.

4. Bordes François, 1970, Réflexions sur l’outil au Paléolithique, BSPF, 67, 7, 199-201.5. Comşa Eugen, 1976, Les matières premières en usage chez les hommes Néolithiques de l’actuel territoire

Roumain, AAC,16, p. 239-249.6. Cotiugă Vasile, Haimovici Sergiu, 2004, Fosses culturelles (bóthroi) et a caractère culturel du nélithique

et l'énéolithique de la Roumanie, în: Acts of the XIVth UISPP Congress, University of Liège, Belgium,

2-8September 2001. Section 9. Le Néolithiwue au Proche Orient e ten Europe/The Neolithic in the Near East and Europe. Section 10. L'âge du cuivre au Proche Orient e ten Europe/The Copper Age inthe Near East and Europe. Sessions générales et posters/General Sessions and Posters, BARInternational Series 1303, Oxford, 2004, p. 317-324.

7. Dragomir Ion T., 1983, Eneoliticul din sud-estul României. Aspectul cultural Stoicani-Aldeni, Bucureşti.8. Earle Timothy, 1982, Prehistoric Economics and Archaeology of Exchange, in Contexts for Prehistoric

Exchange (eds. J. Ericson, T. Earle), New York, p. 1-11.9. Harbottle Garman, 1982, Chemical caracterizationin Archaeology, Contexts for Prehistoric Exchange

(eds. J. Ericson, T. Earle), New York, p. 13-51.10. Keely Lawrence, 1980, Experimental Determination of Stone Tool Uses. A Microwear Analysis, Chicago.11. David Nicholas, Kramer Carol, 2001, Ethnoarrchaeology in Action, Cambridge University Press.12. Manolakakis Laurence, 1996, Production lithique et émergence de la hiérarchie sociale: l'industrie

lithique de l'Enéolithique en Bulgarie (Première moitié du IVe millénaire), în BSPF, Volume 93, Numéro, 1, p. 119-123.

13. Manolakakis Laurence, 2008, Le mobilie en silex taille des tombes de Varna I , Acta Musei Varnaensis, p. 115-137.

14. Marinescu-Bîlcu Silvia, 1974, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, Bucureşti.15. Mauss Marcel, 1997, Eseu despre dar , Iaşi.16. Păunescu Alexandru, 1970, Evolu ţ ia uneltelor şi armelor din piatr ă cioplit ă descoperite pe teritoriul

României, Bucureşti.17. Păunescu Alexandru, 1999, Paleoliticul şi mezoliticul pe teritoriul Dobrogei, Bucureşti.18. Păunescu Alexandru, 2000, Paleoliticul şi mezoliticul din spa ţ iul cuprins între Carpa ţ i şi Dunăre,

Bucureşti.

19.

Šaricić Josip, 2002, Stone as material for production of chipped artefacts in Early and Middle Neolithicof Serbia, СTAPИНAP, LII, p. 11-26.20. Sorokin Victor, 2000, Les rapports entre les civilisations Precucuteni/Tripolye A et Bolgrad-Aldeni,

SAA, VII, 2000, p. 157-168.21. Ursulescu Nicolae, Boghian Dumitru, 2001, Influences méridionales dans la phase finale de la

civilisation Précucuteni, CC, S.N., 6-7, 2000-2001, p. 11-20.22. Ursulescu N., Boghian D., Cotiugă V., 2005, Problèmes de la culture Précucuteni á la lumiere des

recherches de Târgu Frumos (dép. de Ia şi), Scripta praehistorica. Miscellanea in honorem nonagenariimagistri Mircea Petrescu-Dîmboviţa oblata (eds. V. Spinei, C.-M. Lazarovici, D. Monah), Iaşi, p. 217-260.

23. Van Gijn Annelou, 2010, Flint in Focus. Lithic Biographies in the Neolithic and Bronze Age, Leiden.24. Van Gijn Annelou, 2010, Not at all obsolete! The social significance of flint for Bronze Age

communities, case study from Netherlands, in Lithic Technology in metal using societies. Proceedings

of UISPP Workshop (ed. B. Eriksen), Aarhus, p. 45-60.

Surse Internethttp://www.cimec.ro/arheologie/gumelnita/cd/default.htm

Abrevieri AAC Acta Archaeologica Carpathica. Academia Scientiarum Polona Collegium

Cracoviense.ArhMold Arheologia Moldovei, Institutul de Arheologie, Iaşi.BSPF Bulettin de la Société préhistorique française, Paris.CC S.N. Codrul Cosminului. Serie Nouă , Universitatea Ş tefan cel Mare, Suceava.

SAA Studia Antiqua et Archaeologica, Centrul Interdisciplinar de StudiiArheoistorice, Iaşi.

12



Fig. 1. Principalele aşezări Precucuteni din Moldova.

13



Fig. 2. Gratoare de silex balcanic din aşezarea precucuteniană de la Târgu Frumos.

14



Fig. 3. Lame retuşate şi neretuşate de silex balcanic din aşezarea precucuteniană de la Târgu Frumos.

15



ROLUL UNEI INSTALAŢII DE FOC

PENTRU MEMBRII COMUNITĂŢII DACICE DE LA ROŞIORI – NEAMŢ

George Dan HÂNCEANU*

Key words: Roşiori – Neamţ, hearth, furnace, pottery, dacian age.

Pe teritoriul fostei Dacii arheologii au identificat, de-a lungul timpului, un număr impresionantde situri, apar ţinând diferitelor etape, specifice epocii fierului, iar locuitorii respectivelor comunităţierau geto-dacii ori dacii, din perioada romană. Aşezările acestora beneficiau de surse de încălziresau pentru prepararea hranei, precum vetre şi cuptoare, care erau amenajate fie în interiorul ori înexteriorul locuinţelor.

Aşezarea de la Roşiori, comuna Dulceşti, judeţul Neamţ, amplasată pe terasa superioar ă aRâului Moldova, face parte din categoria siturilor datate în secolele II-III şi cuprinde ambele tipuride instala

ţii pentru foc, prima cu dou

ă variante:

1. vatra din interiorul şi exteriorul caselor;2. cuptorul doar în afara locuinţelor.În cazul vetrei, din interiorul unei locuinţe de suprafaţă (L1-Cas.B/2007), s-a observat că era

amenajată cu pietre de jur împrejur, pentru a evita r ăspândirea jarului în camer ă. Pe vatr ă s-au găsitfragmente de oase şi de la ceramică, cu urme de ardere secundar ă. De asemenea, în apropiere existao gaur ă ovală goală, care probabil a servit ca loc de şezut celui care supraveghea focul. Vatra„deschisă”, descoperită în aer liber, în exteriorul adă posturilor, era simplă, f ăr ă ring de protecţie şicu câteva fragmente de la vase borcan, utilizate la pregătirea sau încălzirea hranei.

Cea de-a doua instalaţie a fost depistată doar în afara locuinţelor, însă asemenea vetrelor dinexterior, se afla în preajma caselor. De obicei, aceste cuptoare aveau cupole din lut, care în timp s-au

păstrat par ţial ori deloc, situaţie remarcată la cuptorul de copt pâine, descoperit în SI din 20041

şisuprapus ulterior de unul specific secolelor VI-VII. De asemenea, cuptorul la care ne vom referi încontinuare avea un acoperiş, în două ape, acoperit cu resturi vegetale şi pietre, construit pe un scheletdin lemn. Un alt cuptor, surprins în apropierea unei locuinţe adâncite (L1-SV/2006), avea pe vatr ă pietrede râu, probabil din structura cupolei, precum şi fragmente de lut, ceramică şi un cuţit. Totodată, anteriorinstalaţiei amintite, în 20052, s-au descoperit două br ăţări lângă un cuptor antic, tot f ăr ă cupolă.

Din cele descrise se observă că doar vatra are particularităţi diferite de amenajare,determinate de locul situării ei (în interior sau în exterior), însă cuptorul are aceleaşi caracteristici,doar scopurile sunt diferite, fiind pentru coptul pâinii, gătit sau încălzit alimente. Din toateinstalaţiile de foc descoperite în situl de la Roşiori există o excepţie, care ne-a atras atenţia prin rolulimportant pe care l-a avut pentru membrii comunităţii respective.

În 2007, cu prilejul trasării unei secţiuni (SVIII), de 25m lungime x 1,5m lăţime, am dat la0,20-0,25 m adâncime peste vatra unui cuptor, de circa 0,90-1 m diametru (pl. I). Pe suprafaţaacesteia au fost găsite mai multe fragmente de vase borcan, căţui (modelate la mână), castroane,căni, urne, fructiere, căniţe şi un fragment de amfor ă (lucrate la roată). Vasele-borcan au încompoziţia pastei multe pietricele, iar la exterior, câteva sunt decorate pe buze sau corp cu alveoleori cu brâuri de alveole, iar altele sunt arse secundar. Căţuile sunt mari şi mici, cu pietricele şi

* Muzeul de Istorie Roman, str. Cuza Vodă, nr. 36, email: [email protected]. Comunicaresusţinută la a VI-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice (21-22 mai 2010), organizată deMuzeul „Vasile Pârvan” Bârlad.1

G. D. Hânceanu, Primele rezultate din să păturile arheologice de la Ro şiori-Dulce şti (2004), în Arh. Mold.,XXIX, 2006, p. 160, 164, planşa II (capăt dreapta, cuptorul dinspre Gr 2).2 Idem, Cercet ările arheologice din 2005 de la Ro şiori-Dulce şti (jud. Neam ţ ), în Mem. Antiq., XXIV, 2007, p. 420(pl. I, cuptorul de lângă Cas 2), 425-426, 456 (pl. XX/8, 9).

16



scoică pisată în compoziţie, de culoare căr ămizie şi cenuşie-neagr ă. Puţine exemplare au fostrestaurate. Ceramica la roată este lucrată din pastă fină, de culoare cenuşie sau căr ămizie, uneoriornamentată cu linii drepte sau vălurite, realizate prin lustruire.

Crusta vetrei de 0,10-0,15 m grosime denotă o utilizare intensă, însă periodică, probabil desezon (vara), de către membrii comunităţii dacice, de pe malul Moldovei. Atât pe vatr ă, cât şi în

jurul acesteia s-au găsit fragmente de chirpic şi pietre de râu care ne duce cu gândul la existenţa

unei cupole sau a unui acoperiş improvizat, ultimul susţinut de un schelet din lemn, cu tălpici (lipsagropilor), adiacent cuptorului, foarte util pe vreme rea (ploaie, vânt).Mai jos de vatr ă, la 0,40 m adâncime, am identificat o groapă, sub forma unui clopot (pl. II),

cu un conţinut bogat şi variat de materiale arheologice, care provine din resturile aruncate de pevatra cuptorului menţionat. Pe lângă fragmentele ceramice am găsit cenuşă, cărbune, chirpic, oase,cochilii de melci şi pietre de râu. În cazul ceramicii f ăcute la mână s-au identificat, ca forme, vasul

borcan, cana şi căţuia, a căror pastă are un aspect grosier, cu pietricele şi scoică pisată încompoziţie. Spre deosebire de obiectele de pe vatr ă, unde câteva au permis restaurarea lor (două căţui şi o cană), din fragmentele gropii de deservire a cuptorului s-a reconstituit doar un recipient(vas borcan). Tipurile ceramicii la roată sunt mai puţine (căni, castroane, amforete), decât celeidentificate pe vatr ă, însă surprind prin rolul unei căni fragmentare, cu urme puternice de ardere

secundar ă, care dovedeşte folosirea exemplarului ca opaiţ. Vasele au pasta fină, de culoare cenuşieşi căr ămizie. Adâncimea totală a gropii era de 0,60 m, fiind surprinsă stratigrafic între 0,40 şi 1 m.

Pentru descoperirea integrală a instalaţiei de foc au fost deschise două casete (Cas.1, de 1,50 mlungime x 0,50 m lăţime şi Cas.2, de 2,20 m lungime x 1 m lăţime). Cuptorul se afla amenajat înexteriorul locuinţelor, ca o „proprietate comună” a membrilor aşezării, fiind înconjurat de case şi nusituat într-o margine. Probabil era utilizat şi seara, întrucât au fost găsite multe fragmente sauexemplare întregibile de căţui sau alte vase cu rol similar.

Pe lângă construcţia în sine un rol important în stabilirea funcţionalităţii cuptorului îl arematerialul arheologic descoperit pe vatr ă şi în interiorul gropii de deservire. În consecinţă, vomîncerca o detaliere a ceramicii şi a materialului adiacent acesteia. Primul analizat este cel găsit pevatra cuptorului, unde domină ceramica f ăcută la mână:

1. Vase borcan modelate din pastă cu aspect grosier, cu pietricele şi scoică pisată în compoziţie,de culori diferite (căr ămizii, maronii, cenuşii). De formă bitronconică, acest tip de vas este reprezentatîndeosebi prin forme medii şi mari, exceptând vasele mici sau miniaturale, care nu-şi aveau rostul la

pregătirea hranei. Buzele sunt evazate, uneori decorate cu alveole, iar unele exemplare au pe corp brâuricu alveole, în timp ce fundul este drept (pl. III/1; V/4). O parte din fragmente au intense urme de arderesecundar ă, fapt ce indică funcţionalitatea lor (pl. III/1). Un fragment este intens zgurificat la exterior(pl. V/8), probabil datorită postării în preajma vetrei ori pe aceasta, pe o perioadă îndelungată.Pe baza fragmentelor ceramice a rezultat un total de 10 recipiente (pl. III; V/1-5, 7, 8, 11).

2. Căţui f ăcute dintr-o pastă cu conţinut similar vasului anterior şi de culoare căr ămizie.Tronconice, ceştile dacice sunt atât mici cât şi mari, două exemplare fiind întregite la restaurare

(nr. inv. 43710, 43711). Buza vaselor mici este dreaptă şi uşor rotunjită, iar a celor mari este puţinevazată. Fundul recipientelor este drept, iar la unul din exemplare are imprimat în pastă o mică alveolă digitală (pl. IV/1), ca de copil. Acest mic semn particular exclude orice interpretare privindo marcă de olar ci dimpotrivă pare o simplă „joacă de copil” sau poate un semn distinctiv, că ceaşcaa apar ţinut şi implicit a fost folosită de un copil. Cele două căţui mai mici au tor ţile prinse de corp.Toate cele 9 obiecte sunt lipsite de motive ornamentale (pl. IV/1-7; V/6, 9).

3. Cană lucrată dintr-o pastă fină, cu mult nisip, de culoare căr ămizie. Din singurulexemplar s-a păstrat doar fundul, care este drept şi subţire comparativ cu al altor vase (pl. V/12).

4. Strecurătoare executată dintr-o pastă cu aspect grosier, de culoare gălbui-căr ămizie.Fragmentul păstrat provine de la fundul vasului, care are găuri mari, comparativ cu exemplarelelucrate la roată. Din păcate, fragmentul nu ne indică forma recipientului (pl. V/10).

Tot pe vatr ă s-a găsit şi o piatr ă de râu (pl. IV/8). Astfel de pietre s-au descoperit şi pe lângă cuptor, fapt ce indică prezenţa lor, fie în structura cuptorului, fie de la acoperişul instalaţiei, unde puteau fi folosite peste resturile vegetale, pentru fixarea acestora.

17



Pentru ceramica lucrată la roată există o diversitate mai mare de forme, iar cantitatea celordouă categorii este egală:

5. Căni din pastă fină, de culoare cenuşie şi căr ămizie. La cele 5 exemplare fragmentare(pl. VI/3-6, 8) se observă buza dreaptă rotunjită sau evazată, corpul bitronconic şi fundul inelar.Tor ţile sunt simple.

6. Castroane din pastă fină, de culoare cenuşie şi căr ămizie. Fragmentare, vasele au o formă

tronconică, cu buza evazată ori guşată, trasă spre interior şi fundul inelar (pl. VII/1-4, 6, 7). Din cele6 recipiente unul dispune de un decor liniar lustruit (pl. VII/4).7. Căniţe din pastă fină, de culoare cenuşie şi căr ămizie. Unul din cele 2 vase (pl. VII/5, 8) a

putut fi restaurat (nr. inv. 43712) şi prezintă un decor lustruit de câte trei linii dispuse oblic (pl. VII/8). 8. Fructiere din pastă fină, de culoare cenuşie şi căr ămizie. În stare fragmentar ă, cele

2 exemplare au ca tr ăsături buza plată şi cupa mare (pl. VI/1, 2).9. Vas borcan (urnă) din pastă fină, de culoare cenuşie. Cele 2 fragmente de funduri inelare

nu permit o descriere amănunţită (pl. VI/12, 13).10. Cană de lux din pastă fină, de culoare cenuşie. Fragmentul de buză este prevăzut cu

prag pentru capac (pl. VI/7).11. Amforete din pastă fină, de culoare cenuşie. Cele 2 fragmente păstrate indică pentru

acest tip de vas buza guşată, iar burta ornamentată prin lustruire, cu linii vălurite (pl. VI/9, 10).12. Amforă din pastă foarte fină, de culoare căr ămizie. Fragmentul de gât (pl. VI/11)

păstrează locul de prindere al tor ţii şi denotă încadrarea lui în tipul a1, varianta târzie3.Conform descrierii, de pe vatra cuptorului s-au strâns un număr de 42 fragmente de vase, din

care 3 întregite. După selectarea lor s-a stabilit folosirea a 12 tipuri de vase, dintre care unele pentrugătit (vase borcan) sau de păstrat alimente (castroane, fructiere, vase-urnă), strecurat (strecur ătoare),

păstrat şi băut (cana de lux, căni, căniţe), depozitat lichide-apă, vin, ulei (amforete, amfor ă), iaraltele pentru iluminat (căţui). Cele mai numeroase sunt vasele modelate la mână, pentru gătit şi deiluminat (19 vase borcan şi căţui), urmate de recipientele la roată, folosite la păstrat alimentele şi de

băut (11 castroane şi căni), ai căror pereţi subţiri nu permiteau folosirea lor pe vatr ă. Chiar dacă la prima vedere este un echilibru cantitativ între cele două categorii ceramice, totuşi multe din vaselela mână se stricau în urma folosirii şi erau aruncate în groapa de deservire. Analiza materialului dingroapă confirmă ideea preponderenţei ceramicii la mână. Până atunci, oferim o statistică amaterialului ceramic găsit pe vatr ă:

Comparaţie cantitativă cuptor

50% 50%

ceramica la

mână

ceramica la

roată

Ceramica la roată. Comparaţie

ceramica cenuşie şi căr ămizie

67%

33%ceramica

cenuşie

ceramica

căr ămizie

Numărul ceramicii descoperită în groapa de deservire este mai mic (29), comparativ cu celgăsit pe vatra cuptorului (42), situaţie normală, întrucât în momentul abandonării instalaţiei de focfragmentele vaselor nu au mai fost aruncate în groapă şi au r ămas pe vatr ă. Din totalul lor cele maimulte sunt lucrate la mână:

1. Vasele borcan au aceeaşi pastă ca precedentele, în compoziţia cărora se regăsesc cadegresant pietricelele şi scoica pisată (materii prime uşor de găsit pe malul Moldovei). Medii saumari, din cele 14 exemplare (pl. VIII/1-8, 10-12; IX/1, 3, 5) s-a păstrat doar unul singur (reîntregit),cu buza evazată, pereţii uşor proeminenţi şi fundul drept. Pereţii şi fundul exemplarului sunt groşi,iar pe corp dispune de un brâu strâmb cu alveole (pl. VIII/1). Vasul este uşor deviat din fabricaţie(nr. inv. 43793). Celelalte fragmente indică prezenţa unor vase, care s-au stricat în urma folosirii,dar ce dispuneau de brâuri simple ori duble cu alveole sau crestături (pl. VIII/5, 8, 11, 12; IX/5),

de culoare gălbui-căr ămizie, căr ămizie, cenuşie şi neagr ă.

3 Gh. Bichir, Cultura carpică, Bucureşti, 1973, p. 90.

18



2. Căţui din pastă cu microprundişuri şi scoică pisată, de culoare căr ămizie şi maronie.Cele 3 fragmente (pl. IX/2, 6, 8) indică prezenţa unor exemplare mari, cu buza evazată, corpultronconic şi fundul drept, prevăzute cu tor ţi groase, ca un semicerc. Dintre ele, unul are puterniceurme de ardere secundar ă (pl. IX/6).

3. Vas de provizii din pastă cu aspect grosier, de culoare cenuşie. Buza este evazată şifaţetată (pl. IX/4).

4. Cană din pastă cu microprundişuri, de culoare căr ămizie. Fragmentul de fund este inelar(pl. VIII/9).Celor patru tipuri de vase la mână li se adaugă câteva la roată cu unele particularităţi:5. Căni din pastă bună, de culoare cenuşie şi căr ămizie. Starea fragmentar ă a celor 3 vase nu

a permis restaurarea lor, însă acestea aveau corpul bitronconic şi fundul inelar (pl. IX/9; X/5, 9).Dintre ele atrage atenţia un fragment mai mare cu toarta strâmbă şi cu semne de ardere secundar ă,care denotă o cu totul altă utilizare a cănii şi anume în scop de opaiţ (pl. IX/9). Practic oimprovizaţie a vremii, pentru o perioadă mai scurtă ori mai lungă de timp.

6. Castroane din pastă bună, de culoare cenuşie. Fragmentare, acestea aveau buza trasă îninterior şi guşată, formă tronconică şi fundul inelar. Unul din cele 2 vase dispunea de o toartă lată (pl. X/4, 7).

7. Amforete din pastă fină, de culoare cenuşie. Buzele păstrate de la 2 vase sunt de tip colacşi uşor evazate (pl. X/2, 3).

8. Strecurătoare din pastă fină, de culoare cenuşie. Fragmentar, recipientul face parte dincategoria vaselor de formă tronconică, prevăzute cu una sau două tor ţi. În partea inferioar ă acesteadispuneau de mici perforaţii, care nu permiteau trecerea impurităţilor. Din partea de jos, de la fund,s-a păstrat şi fragmentul găsit la Roşiori (pl. X/6).

9. Vas de provizii din pastă bună, de culoare cenuşie. Fragmentul păstrat este de la buza lată a recipientului (pl. X/1), care putea servi la depozitat alimente ori pentru păstrat apa.

10. Amforă din pastă foarte fină, de culoare căr ămizie. Fragmentul de toartă este uşor spart(pl. X/8), însă permite încadrarea lui în tipul a1, varianta târzie4.

Din categoria obiectelor diverse menţionăm două bucăţi de chirpic de vatr ă (pl. XI/1, 2),cochilii de melci (de altfel, una din specialităţile vremii) şi două fragmente de pietre de ascuţit, deculoare cenuşie şi neagr ă, una având doar o extremitate ruptă, iar cealaltă ambele capete (pl. XI/3, 4).La acestea adăugăm şi un fragment metalic, păstrat din zona de legătur ă dintre mâner şi lama cuţitului.De altfel, se observă şi urma unei mici găuri, probabil de la un nit de prindere (pl. XI/5). Obiectulface parte din categoria cuţitelor cu limbă de înmănuşare. Prezenţa cutelor şi a cuţitului este obişnuită şifrecventă într-o „bucătărie”, mai exact în groapa de deservire, unde au ajuns după deteriorare.

Potrivit descrierii materialului, din groapa de deservire, rezultă un număr de 29 vase (dincare doar unul întregit), reprezentând 10 tipuri ceramice, iar cele mai multe sunt vasele borcan (14),cănile (4) şi căţuile (3). Recipientele fac parte din categoria vaselor de gătit şi iluminat (vase borcanşi căţui), strecurat (strecur ătoare), păstrat alimente-apă şi băut (castroane, vas de provizii, amforetă,

amfor ă, căni). Ceramica la mână (19) o devansează cantitativ cu 9 vase pe cea la roată (10).Asemenea celei de pe vatr ă şi ceramica modelată la roată, din groapa menajer ă a cuptorului, deculoare cenuşie (7), o depăşeşte pe cea căr ămizie (3). Pentru a înlesni înţelegerea datelor oferimstatistica de mai jos:

Comparaţie cantitativă groapă

34%

66%

ceramica lamână

ceramica la

roată

Ceramica la roată. Comparaţie

ceramica cenuşie şi căr ămizie

70%

30%

ceramica

cenuşie

ceramica

căr ămizie

4 Ibidem.

19



În urma descrierii se observă că o mare parte din vasele celor două componente alecuptorului (vatra şi groapa) au fost clar utilizate la prepararea sau încălzirea hranei, inclusiv pentruiluminat (cele cu ardere secundar ă), în timp ce altele, de regulă lucrate la roată, cu pereţii subţiri, aufolosit doar la strecurat, păstrarea alimentelor, înainte şi după gătire ori pentru băut. Din totalulceramicii (71 vase), cea mai mare cantitate s-a găsit pe vatr ă (42 vase la mână şi la roată). Dintrecele două categorii predomină cea la mâna (40), iar în cazul celei modelate la roată, mai numeroasă

este ceramica cenuşie (21). Din cele 71 de recipiente doar 4 au fost întregite (2 căţui şi o cană, de pevatr ă; un vas borcan, din groapă), toate reprezentând un număr de 15 tipuri, dintre care 5 pentruceramica la mână şi 10 pentru cea la roată. Aşadar, între categoriile ceramice există diferenţe,marcate de cantitate (în dreptul celei modelate la mână) şi calitate, inclusiv diversitate (pentru cealucrată la roată). Pentru o imagine de ansamblu asupra materialului ceramic de pe vatr ă şi dingroapa de deservire propunem următoarele statistici:

Comparaţie cantitativă cuptor-groapă

44%

56%

ceramica la

mână din

cuptor şi

groapă

ceramica la

roată din

cuptor şi

groapă

Ceramica la roată din cuptor şi groapă.

Comparaţie ceramica cenuşie şi

căr ămizie

68%

32% ceramica

cenuşieceramica

căr ămizie

Numărul fragmentelor ceramice, dublate de statisticile f ăcute, permit observarea uneicantităţi similare a ceramicii lucrată la mână, de pe vatr ă (21) şi din groapa de deservire (19), fapt cesusţine ideea amintită mai sus, că vasele la mână erau mai numeroase, tocmai pentru că erauutilizate la prepararea hranei sau în alte scopuri casnice, iar cele la roată erau mai puţine şi se evitastricarea lor sau în caz contrar, multe erau reparate (o serie de obiecte din aşezare au găuri dereparaţie). De asemenea, ceramica arsă cenuşiu este dublă ca număr faţă de cea arsă căr ămiziu.

Din punct de vedere etnic, cei care s-au întrebuinţat de această instalaţie de foc au fost cusiguranţă autohtoni, fapt argumentat şi de materialul arheologic găsit în inventar. Cât priveşteanotimpul folosirii cuptorului credem, pe baza crustei vetrei, de doar 10-15 cm grosime, că era utilîn perioadele mai calde, aşadar întrebuinţat sezonier (vara, poate şi toamna), întocmai ca şi astăzi,cu rolul unei „bucătării de var ă”, construită în aer liber. Ca interval de timp, putem propune, pe bazacelor două fragmente de amfore, de tipul a1, care circulau în a doua jumătate a secolului al II-lea şiîntreg secolul al III-lea, o perioadă încadrată celor două limite de datare. Restul materialuluiarheologic (ceramică, piatr ă, metal) este dacic, caracteristic intervalului de timp amintit şi prezintă similarităţi cu majoritatea obiectelor din inventarele siturilor din perioada respectivă.

Cuptorul pentru prepararea hranei este frecvent întâlnit în aşezările specifice dacilor liberi,însă o astfel de instalaţie, amenajată în aer liber, cu un acoperiş protector, situat pe piloni din lemn,cu tălpici (nu s-au găsit gropi de par), se găseşte mai rar, întrucât necesita o muncă mai mare laridicarea lui şi în ciuda randamentului său era utilizat doar sezonier şi nu permanent. Totuşi, putemremarca păstrarea acestui tip de cuptor şi mai târziu, în perioada Evului Mediu timpuriu, fiind folosit la

prepararea/încălzirea hranei ori pentru uscarea/pr ă jirea seminţelor, când este prezent în multeaşezări, dintre care cea mai apropiată de situaţia de la Roşiori ni se pare a fi la Dăneşti-Vaslui5, undecuptorul mai mare din cele trei descoperite a servit, potrivit autorilor, în aceleaşi scopuri.

La final, pe baza acestei instalaţii de foc, ce face parte din categoria complexelor închise, amîntocmit un tabel cu toate tipurile şi totalul vaselor folosite de către membrii comunităţii dacice dela Roşiori. Totodată, tabelul evidenţiază şi tipurile de recipiente dominante în „bucătăria”respectivă, prin intermediul fragmentelor mai numeroase.

5 M. Petrescu-Dâmboviţa, Em. Zaharia, Ş antierul arheologic de la Dăne şti, în MCA, VIII, 1962, p. 53.

20



VATRA CUPTORULUI GROAPA DE DESERVIRE42 fragmente (inclusiv 2 vase reântregite) 29 fragmente (inclusiv un vas reântregit)

TOTAL: 71 fragmente de recipiente, din care 4 au permis restaurarea integrală.

Ceramica modelat ă la mână

Tipuri buze bur ţi tor ţi funduri întregite

Vase borcan 7 8 - 8 1Căţui 4 - 3 3 2Vase provizii 1 - - - -

Căni - - - 2 -Strecurători - - - 1 -

Total – 7 buze, 8 bur ţi, 8 funduri şi un vas întregit – 24 vase borcan de pe vatr ă şi din groapă; – 4 buze, 3 tor ţi, 3 funduri şi 2 vase întregite – 12 căţui de pe vatr ă şi din groapă; – un singur fragment (buză) de vas de provizii găsit în groapa de deservire a cuptorului; – 2 funduri de cană descoperite pe vatr ă şi în groapă; – un singur fragment (fund) de strecur ătoare găsit pe vatra cuptorului antic.

Total general: 40 de recipiente modelate la mână, strânse de pe vatr ă şi din groapa de

deservire, reprezentând 5 tipuri de vase.Ceramica lucrat ă la roat ă

Tipuri buze bur ţi tor ţi funduri întregiteCăni 3 1 5 2 -

Castroane 5 2 - - -Căniţe - - - 1 1

Fructiere 1 - - 1 -Vase de tip urnă - - - 2 -

Amforete 2 1 - - -Căni de lux 1 - - - -

Strecurători - - - 1 -Vase de provizii 1 - - - -Amfore - 1 (gât) 1 - -Total – 3 buze, o burtă, 5 tor ţi şi 2 funduri – 11 căni de pe vatr ă şi din groapa de deservire;

– 5 buze şi 2 bur ţi – 7 castroane de pe vatr ă şi din groapă; – un fund de căniţă şi un vas întregit descoperite pe vatra cuptorului; – o buză şi un fund de fructiere găsite pe vatra cuptorului antic; – 2 funduri de vase borcan, de tip urne (oale), descoperite pe vatr ă; – 2 buze şi o burtă de amforete găsite pe vatr ă şi în groapă; – o buză dintr-o cană de lux descoperită pe vatr ă; – un fragment de fund de strecur ătoare din groapa de deservire;

– un fragment din buza unui vas de provizii găsit în groapă; – un fragment de gât şi unul de toartă, de la amfore de tipul a1, descoperite pe vatr ă şi

în groapa de deservire a cuptorului.Total general: 32 de vase lucrate la roată, strânse de pe vatr ă şi din groapa de deservire,

reprezentând 10 tipuri de recipiente.Obiecte diverse

Total – 2 pietre de ascuţit fragmentare, din groapa de deservire; – un fragment piatr ă de râu, de pe vatra cuptorului; – un fragment de cuţit din fier descoperit în groapă; – fragmente de chirpic de la vatr ă;

– cochilii de melci găsite atât pe vatr ă, cât şi în groapa de deservire a cuptorului antic.

Din punct de vedere al funcţionalităţii vaselor, cele mai multe sunt recipientele pentru gătit, păstrat alimente, depozitat lichide şi pentru iluminat. Tabelul ne indică folosirea unui număr

21



de 24 vase borcan şi 12 ceşti dacice (căţui), care domină totalul ceramicii la mână, devansând cumult recipientele ceramicii la roată, din care cele mai multe exemplare sunt cănile (9) şi castroanele(8). Această diferenţă nu ne surprinde din moment ce prioritar ă era prepararea hranei (vase borcan),indiferent de timpul orar, inclusiv seara (căţui), pentru comunitatea dacică, din secolele II-III d. Hr.,de pe malul Moldovei.

LE RÔLE D’UNE INSTALLATION DE FEUPOUR LES MEMBRES DE LA COMMUNAUTÉ DACE DE ROSIORI-NEAMT

En 2007, à l’occasion des fouilles archéologiques dans l’établissement (II-III siècle ap. J.C.) deRoşiori-Dulceşti, département de Neamţ, on a découvert, à l’intérieur de la section VIII, à une profondeur de0,20-0,25 m un four en plein air. La seule partie qui a résiste pendant le temps fut l’âtre avec un diamètre de0,90-1m. La croûte de l’âtre avait une épaisseur de 0,10-0,15m, fait qui témoigne d’une utilisation intense, bien que saisonnière (pendant l’été) de l’installation de feu par les membres de la communauté dace de cetterégion. Malgré le fait qu’on n’a pas trouvé les débris d’un support en argile on suppose que le four était prévu avec un toit. Celui-ci était placé sur une structure en bois qui présentait à la partie inférieure un support(on n’a pas dépiste des traces provenant des trous des piquets). On peut ajouter en faveur de la présence d’untoit l’existence des galets sur et à la base de l’âtre. L’inventaire de l’âtre comprenait une série de fragmentscéramiques, travaillés à main (vases sac, cassolettes, tasse et passoire) ou travaillés à la roue du potier(tasses, petite tasses, écuelles, vases à fruits, amphorettes, tasse de luxe et amphore).

À la base du four, à une profondeur de 0,40m, on a identifié un trou d’entretien sous la forme d’une cloche.Elle contenait des galets, des fragments de torchis, du charbon, de la cendre, des coquilles d’escargots, et des os.En ce qui concerne la céramique on a réussi à identifier aussi des vases travaillés à main (cassolettes, vasessac, tasse, vase de provision) que des vases travaillés à la roue du potier (tasses, écuelles, amphorettes, vasede provision, passoire et amphore). Toujours là étaient deux fragments provenant des pierres utilisées pouraiguiser les différents outils et un fragment provenant d’un couteau en fer.

Le nombre total des fragments découverts sur l’âtre atteint le chiffre de 42 (21 vases travaillés à mainet 21 vases travaillés à la roue du potier). On a réussi à restaurer seulement 3 récipients (deux cassolettes et

une petite tasse). Les 42 fragments viennent de 12 types de vases.Le nombre total des fragments du trou d’entretien atteint 29 (19 vases travaillés à main et 10 vasestravaillés à la roue du potier). On a réussi à restaurer seulement 1 récipient (vase sac). Les 29 fragmentsviennent de 10 types de vases.

Per ensemble on a trouvé 71 fragments (40 travaillés à main et 31 travaillés à la roue du potier)desquels on a pu restaurer seulement 4 vases. Du point de vue typologique les 71 fragments représentent 15 typesde vases (5 pour la céramique travaillée à main et 10 pour la céramique travaillée à la roue du potier).La céramique modelée à la roue du potier domine l’inventaire de l’installation de feu; la céramique grise (21)est plus nombreuse que celle rougeâtre (10).

Du point de vue de la fonctionnalité, les fragments découverts viennent des vases utilisés pourcuisiner où pour chauffer les aliments (vases sac), pour illuminer (cassolettes), pour garder les aliments où pour boire (vases de provision, bols, vases à fruits, tasses) où pour déposer les liquides – l’eau, l’huile, le vin

(amphores, amphorettes) et pour filtrer (les passoires).Les preuves archéologiques nous permettent de supposer que les membres de la communauté dacede la rive de Moldova utilisaient le four sous la forme d’une cuisine d’été.

Explication des planchesPlanche I: four du II-III siècle (section VIII) découvert en 2007 (photographies avec des aspects de

chantier);Planche II: section VIII et le four du II-III siècle, plan et profil;Planche III. Céramique modelée à la main trouvée sur l’âtre du four: 1, vase sac, lèvre évasé,

couleur rougeâtre, ornementé avec des rangées d’alvéoles, présente des traces d’un brûlement

secondaire; 2, base d’un vase sac, couleur jaunâtre - rougeâtre.Planche IV. Céramique modelée à la main trouvée sur l’âtre du four: 1, 2, cassolettes miniature,

restaurées, tronconiques, avec une anse collée, couleur rougeâtre (1 le vase présente sur la base

22



une empreinte digitale); 3, cassolette fragmentaire, tronconique, lèvre évasé, couleurrougeâtre; 4, 5, bases provenant des cassolettes, couleur rougeâtre; 6, 7, anses provenant descassolettes rougeâtres; 8, galet.

Planche V. Céramique modelée à la main trouvée sur l’âtre du four: 1-5, lèvres provenant des vasessac, évasées, couleur rougeâtre (4, fragment ornementé avec des alvéoles); 6, 9 lèvres

provenant des cassolettes, évasées, couleur rougeâtre; 7, base provenant d’un vase sac,

rougeâtre, avec des empreintes digitales à l’intérieur; 8, fragment d’un vase sac, couvert descorie, couleur grisâtre; 10 fragment d’un passoire couleur jaunâtre – rougeâtre; 11, base provenant d’un vase sac, couleur rougeâtre; 12, base provenant d’une tasse, couleur rougeâtre.

Planche VI. Céramique travaillée à la roue du potier trouvée sur l’âtre du four: 1, 2, fragments provenant des vases à fruits, couleur grisâtre et rougeâtre; 3-6, 8, lèvres et anses provenant destasses couleur grisâtre et rougeâtre; 7, lèvre provenant d’une tasse de luxe, couleur grisâtre;9, 10, fragments provenant des amphorettes, couleur grisâtre (10, fragment ornementé avecdes lignes ondulées polies); 11, fragment provenant d’un cou d’amphore, type a1, couleurrougeâtre; 12, 13, bases provenant des vases-urne, couleur grisâtre.

Planche VII. Céramique travaillée à la roue du potier trouvée sur l’âtre du four: 1-4, 6, 7, fragments provenant des bols tronconiques, lèvres évasées où orientes vers l’intérieur, couleur grisâtre et

rougeâtre (4, fragment ornementé avec des lignes obliques polies); 5, base provenant d’une petite tasse, couleur rougeâtre; 8, petite tasse (restauré), bitronconique, base circulaire, couleurgrisâtre et ornementé avec des groupes de trois lignes obliques polies.

Planche VIII. Céramique modelée à la main trouvée dans le trou d’entretien: 1, vase sac restauré,lèvre évasé, épaules légèrement aplani, base droite, couleur jaunâtre – rougeâtre, ornementéavec une rangée d’alvéoles; 2-8, 10-12 fragments provenant de vases sac, couleur jaunâtre –rougeâtre et rougeâtre (5, 8 fragments ornementés avec des alvéoles; 6 base avec desempreintes digitales; 11, 12 fragments ornementés avec deux rangées d’alvéoles); 9, base

provenant d’une tasse, couleur rougeâtre.Planche IX. Céramique modelée à la main où à la roue du potier trouvée dans le trou d’entretien:

1, 3, 5, fragments provenant de vases sac, couleur brun (5, fragment avec un décor entaillé);4, lèvre provenant d’un vase de provisions, couleur grisâtre, 2, 6, 8 fragments provenant decassolettes, couleur brun et rougeâtre (6, base qui présente des traces de brûlementsecondaire); 7, fragment de tasse (le seul travaillé à la roue du potier sur cette planche),couleur rougeâtre, présente aussi à l’intérieur qu’à la extérieur des fortes traces de brûlementsecondaire (probablement le vase a été utiliser comme lumignon).

Planche X. Céramique travaillée à la roue du potier trouvée dans le trou d’entretien: 1, lèvre provenant d’un vase de provisions, couleur grisâtre; 2, 3, lèvres provenant des amphorettes,évasées, couleur grisâtre; 4, 7, fragments provenant de bols, couleur grisâtre; 5, 9, bases

provenant de tasses, couleur rougeâtre et grisâtre (9, le fragment présente quelques lignesécorches); 6, fragment provenant d’une passoire, couleur grisâtre; 8, anse provenant d’une

amphore romaine, type a1, couleur rougeâtre.Planche XI. Objets divers provenant du trou d’entretien: 1, 2, fragments de torchis; 3, 4, fragments provenant des pierres utilisées pour aiguiser les différents outils; 5 fragment d’un couteau en fer.

23



P l a n ş a I . C u p t or d e

I I -I I I , d i n s e c ţ i un e a VI I I , d e s c o p e r i t î n2 0 0 7 ( f o t o gr a f i i c u a s p e c t e

d e ş a n t i e r ) .

24



P l a n ş a I I . S e c ţ i u n e a V I I I ş i c u

p t o r u l d i n s e c o l e l e I I - I I I , p l a n ş i p r o f i l .

25



1

2

Planşa III. Ceramică modelată la mână, de pe vatra cuptorului: 1, vas borcan, cu buza evazată,de culoare căr ămizie, ornamentat cu brâuri alveolate şi cu urme de ardere secundar ă;

2, fund de vas borcan, de culoare gălbui-căr ămizie.

26



4

5

1

6

2

3

7

8

Planşa IV. Ceramică modelată la mână, de pe vatra cuptorului: 1, 2, căţui miniaturale, restaurate, tronconice,cu toarta lipită, de culoare căr ămizie (1, vasul are pe fund o amprentă digitală); 3, căţuie fragmentar ă,

tronconică, cu buza evazată, de culoare căr ămizie; 4, 5, funduri de căţui, de culoare căr ămizie;6, 7, tor ţi de căţui, căr ămizii; 8, piatr ă de râu.

27



1 2 3

45

6 78

9

11

10

12

Planşa V. Ceramică modelată la mână, de pe vatra cuptorului: 1-5, buze de vase borcan, evazate,de culoare căr ămizie (4, fragment decorat cu alveole); 6, 9, buze de căţui, evazate, de culoare căr ămizie;7, fund de vas borcan, căr ămiziu, cu amprente digitale în interior; 8, fragment de vas borcan, zgurificat,de culoare cenuşie; 10, fragment de strecur ătoare, de culoare gălbui-căr ămizie; 11, fund de vas borcan,

de culoare căr ămizie; 12, fund de cană, de culoare căr ămizie.

28



43

1

7

5 6

2

9 8

10 11

12

13

Planşa VI. Ceramică lucrată la roată, de pe vatra cuptorului: 1, 2, fragmente de fructiere, de culoare cenuşie şi căr ămizie;3-6, 8, buze şi tor ţi de căni, de culoare cenuşie şi căr ămizie; 7, buză cană de lux, prevăzută cu prag,

de culoare cenuşie; 9, 10, fragmente de amforete, de culoare cenuşie (10, fragment decorat cu linii vălurite lustruite);11, fragment gât de amfor ă romană, de tipul a1, de culoare căr ămizie; 12, 13, funduri de vase-urnă,

de culoare cenuşie.

29



1 2

43

5

6

7

8

Planşa VII. Ceramică lucrată la roată, de pe vatra cuptorului: 1-4, 6, 7, fragmente de castroane, tronconice,cu buzele evazate sau orientate spre interior, de culoare cenuşie şi căr ămizie (4, fragment decoratcu linii oblice lustruite); 5, fund căniţă, de culoare căr ămizie; 8, căniţă, restaurată, bitronconică,cu fundul inelar, de culoare cenuşie şi ornamentată cu grupuri de câte trei linii oblice lustruite.

30



21

3

4

5

6

8

7

9

10

1112

Planşa VIII. Ceramică modelată la mână, din groapa de deservire: 1, vas borcan, restaurat, cu buza evazată,umerii prelinşi şi fundul drept, de culoare gălbui-căr ămizie, ornamentat cu un brâu de alveole;

2-8, 10-12, fragmente de vase borcan, de culoare gălbui-căr ămizie şi căr ămizie (5, 8, fragmente decorate cualveole; 6, fund cu amprente digitale; 11, 12, fragmente decorate cu două brâuri de alveole);

9, fund de cană, de culoare căr ămizie.

31



1 2 3

4 5

6

7

8

Planşa IX: Ceramică modelată la mână sau la roată din groapa de deservire: 1, 3, 5, fragmente de vase borcan, de culoare maronie (5, fragment cu decor crestat); 4, buză vas de provizii, de culoare cenuşie;

2, 6, 8, fragmente de căţui, de culoare maronie şi căr ămizie (6, fund cu urme de ardere secundar ă);7, fragment de cană (singurul lucrat la roată, de pe această planşă), de culoare căr ămizie, cu intense urme

de ardere secundar ă, în interior şi exterior(probabil, vasul a fost utilizat ca opaiţ).

32



1 2

3 4

5

7

6

8

9

Planşa X. Ceramică lucrată la roată, din groapa de deservire: 1, buză vas de provizii, de culoare cenuşie;2, 3, buze de amforete, evazate, de culoare cenuşie; 4, 7, fragmente de castroane, de culoare cenuşie;

5, 9, funduri de căni, de culoare căr ămizie şi cenuşie (9, fragmentul are câteva linii zgâriate);6, fragment de strecur ătoare, de culoare cenuşie; 8, toartă de amfor ă romană, de tipul a1, de culoare căr ămizie.

33



1

2

53 4

Planşa XI. Obiecte diverse din groapa de deservire:1, 2, fragmente de chirpic; 3, 4, fragmente de la pietre de ascuţit;

5, fragment de cuţit din fier.

34



NECROPOLA DACILOR LIBERI DE LA SILIŞTEA

(COM. IANA, JUD. VASLUI)

Ion IONIŢĂ

Schlüsselwort: Spätrömische Kaiserzeit; Freie Daker; Gräber.

Pe teritoriul localităţii Siliştea, pe locul unde era situată cooperativa de consum sătească ( Magazinul mixt ), cu prilejul reamenajării şoselei comunale, în anul 1963 au fost descoperite mai multeurne de incineraţie dintr-o necropolă apar ţinând dacilor liberi. Prima cercetare la faţa locului a fost f ăcută în perioada desf ăşur ării lucr ărilor de către Vasile Palade, directorul Muzeului de Istorie „Vasile Pârvan”din Bârlad, care a reuşit să recupereze un număr de opt urne. De asemenea, chiar în timpul investigaţiilorsale pe şantierul de reamenajare a şoselei, a mai fost descoperită încă o urnă. Astfel, cu ocazia lucr ărilormenţionate, din necropola dacilor liberi au fost descoperite cel puţin nouă morminte de incineraţieîn urn

ă. Este foarte posibil ca num

ărul mormintelor s

ă fi fost ceva mai mare, iar materialele descoperite

să fi fost împr ăştiate de muncitori, ne mai putând fi recuperate. Eventualele morminte de incineraţieavând oasele calcinate depuse direct în groapă cu siguranţă nu au putut fi sesizate de lucr ători.

Informaţiile asupra condiţiilor de descoperire a vaselor folosite ca urne primite de la lucr ătorii de pe şantier au fost foarte sumare. Localnicii au relatat că vasele se aflau în poziţie verticală, aşezate pe două rânduri, la adâncimea de aproximativ 0,60 m şi la distanţă de circa 0,80-1,50 m una de alta.În ceea ce priveşte ultima urnă, descoperită chiar în timpul investigaţiilor întreprinse de V. Palade,aceasta se afla într-o groapă aproximativ circular ă, cu diametrul de 0,70 m şi adâncimea de 0,50 m.

Pentru amenajarea şoselei comunale în anul 1963 a fost să pată o fâşie lată de circa 7-8 m,de-a lungul firului văii, pentru a se nivela traseul. În această suprafaţă, pe o lungime de aproximativ25-30 m s-au găsit cele nouă urne amintite mai sus. Locul descoperirii este situat pe o accentuată

pantă de la est spre vest, la circa 50 m spre est de Pârâul Studine ţ, afluent pe stânga al râului Tutova.În anul 1964, semnatarul acestei note împreună cu V. Palade am f ăcut o descindere la loculdescoperirii, pentru a studia posibilitatea efectuării unor să pături de salvare, în vederea descopeririişi a altor morminte din necropolă. De asemenea, tot atunci am f ăcut şi unele cercetări periegheticeîn zona localităţii, ocazie cu care am identificat aşezarea de tip Sântana de Mureş de la punctul Muncelu.

Să păturile de salvare de la Siliştea – Magazinul mixt au fost efectuate în anul următor(1965), tot de către I. Ioniţă şi V. Palade. Iniţial au fost să pate trei secţiuni orientate V-E,

perpendiculare pe traseul şoselei comunale reamenajate, toate cu lăţimea de 2 m şi lungimea de32,80 m (I), 32,65 m (II) şi 10,70 m (III). La acestea s-a mai adăugat încă o secţiune (IV), paralelă cu şoseaua comunală şi orientată N-S, cu dimensiunile 2x8,80 m (Fig. 2). În nici una din ele nu s-aobservat vreo depunere arheologică antică. Nu a fost descoperit nici măcar un singur ciob. De altfel,

este de presupus că procesul de formare a unei eventuale depuneri arheologice în această zonă a putut fi împiedicat în permanenţă de înclinaţia foarte puternică a terenului, datorită căreia toatematerialele ajunse întâmplător aici erau cărate de torentele de ploaie către albia Pârâului Studineţ.Aşa se explică şi lipsa depunerilor din perioada modernă şi contemporană.

Lipsa depunerilor de orice fel pe terenul cercetat nu înseamnă şi absenţa totală acomplexelor arheologice. Astfel, în cuprinsul secţiunii I au fost descoperite două complexe, pentrudezvelirea cărora au fost să pate şi două casete adiacente. Unul din ele, situat în capătul de vest alsecţiunii, era reprezentat de o vatr ă de foc din epoca modernă. Al doilea complex, aflat spre capătulde est al aceleiaşi secţiuni, era un mormânt de înhumaţie, care a fost numerotat în continuarea celorde incineraţie descoperite întâmplător.

Cea dintâi ştire despre cercetările întreprinse la Siliştea apare în cronica să păturilor

arheologice din România pe anul 19651. Din păcate, informaţiile din această cronică apar

1 D. Popescu, S ă păturile arheologice din Republica Socialist ă România în anul 1965, în SCIV 17, 4, 1966,

35



incomplete şi eronate, situaţia datorându-se unor colegi, care au furnizat datele pentru cronică înnumele autorilor să păturilor. Astfel, în cronică se dă Iana ca localitate a să păturilor, care era centrulde comună şi nu localitatea propriu-zisă în care s-au desf ăşurat cercetările. De asemenea, cronica nuface nici o referire la să păturile din zona necropolei dacilor liberi, ci doar la sondajul din punctulMuncelu, care a urmat să păturilor efectuate în zona Magazinului mixt . La fel, informaţia din cronicasă păturilor că la Muncelu s-ar fi descoperit mai multe bordeie apar ţinând culturii Sântana de Mureş

este eronată, întrucât în punctul respectiv a fost cercetat un cuptor de olărie2

din acea perioadă.Următoarele informaţii asupra necropolei dacilor liberi de la Siliştea apar într-un articol publicat în revista Şcoala bârlădeană (III, 1971), în care V. Palade publică trei necropole apar ţinânddacilor liberi, descoperite la Bârlad – Prodana, Ţifeşti (com. Iana) şi Măluşteni3. Autorul a sintetizatîn acest studiu toate informaţiile asupra condiţiilor de descoperire a urnelor preluate de la localniciicare au lucrat la reamenajarea şoselei comunale, împreună cu acelea asupra mormântului descoperitchiar în prezenţa lui la locul descoperirilor. El a înserat şi informaţia că ulterior, prin cercetărimetodice, s-a mai descoperit un mormânt de înhumaţie f ăr ă inventar, care nu poate fi încadratcronologic. De asemenea, pe baza aceloraşi informaţii culese de la localnici, precum şi amaterialelor recuperate, el face o apreciere generală asupra obiceiurilor de rit şi a tipologiei vaselorfolosite ca urne în necropola dacilor liberi de la Siliştea, raportându-se în principal la monografia

despre cultura carpică a lui Gh. Bichir 4.Plecând de la informaţiile publicate de V. Palade în articolul din 1971, au urmat unele

aprecieri asupra necropolei dacilor liberi de la Siliştea, care merită a fi menţionate. Astfel, relativ lascurt timp, cel care menţionează prima informaţie despre necropola dacilor liberi la care ne referimîn această notă este Gh Bichir, care o cartează pe două hăr ţi sub numele localităţii Iana, f ăr ă a facenici o trimitere bibliografică5. S-ar părea că informaţia i-a parvenit pe cale orală şi nu cunoşteaarticolul lui V. Palade. Unele date sumare asupra acestei descoperiri apar şi în repertoriul arheological judeţului Vaslui, publicat în 19806. Urmează alte două menţiuni asupra necropolei de la Siliştea,f ăcute de semnatarul acestor rânduri mai întâi într-un studiu referitor la descoperirile cele mai târziiapar ţinând dacilor liberi şi fazei de trecere spre cultura Sântana de Mureş (1980)7 şi apoi într-osinteză mai largă asupra antichităţilor din perioada romană târzie din Moldova (1982)8.

Arheologul care s-a aplecat cel mai mult asupra necropolei de la Siliştea, mai ales asupravaselor de lut folosite ca urne, a fost M. Ignat. El a f ăcut o analiză mai largă şi pertinentă asupra vaselorlucrate la roată din pastă fină cenuşie folosite ca urne (în special asupra aşa numitelor „amforecarpice”) şi s-a raliat părerilor anterioare cu privire la datarea acestora în faza cea mai târzie aculturii dacilor liberi9. M. Ignat a cunoscut şi a citat lucr ările anterioare despre necropola în discuţie

publicată de V. Palade sub numele satului Ţifeşti (1971) şi de I. Ioniţă sub numele localităţii Siliştea(1980 şi 1982) şi a optat pentru numele de Ţifeşti, deşi acesta nu mai era de actualitate.

p. 709 (nr. 80); idem, Les fouilles archéologiques dans la R. S. de Roumanie en 1965, în Dacia, N.S., X,1966, p. 394 (Nr. 80).2

I. Ioniţă, Un cuptor de ol ărie din secolul al IV-lea d. Hr. descoperit la Sili ştea (com. Iana, jud. Vaslui), înActa Musei Tutovensis V, 2010, p. 191-206.3 V. Palade, Noi descoperiri carpice în jude ţ ul Vaslui, în Şcoala bârlădeană III, Bârlad 1971, p. 92-101.4 Gh. Bichir, Cultura carpică. Biblioteca de arheologie XX, Editura Academiei, Bucureşti 1973.5 Ibidem, pl. I/179; III.6 G. Coman, Statornicie, continuitate. Repertoriul arheologic al jude ţ ului Vaslui, Editura Litera, Bucureşti1980, p. 157-158 (XXXVI.4), fig. 37 (4).7 I. Ioniţă, Die Römer-Daker und die Wandervölker im donauländischen Karpatenraum im 4. Jahrhundert , înH. Wolfram u. F. Daim (Hrsg.), Die Völker an der mittleren und unteren Donau im fünften und sechsten

Jahrhundert. Berichte des Symposions der Kommission für Frühmittelalterforschung, 24. bis 27. Oktober 1978,Stift Zwettl, Niederösterreich, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien 1980, p. 125,Abb. 1, 2, 5, 6.8

I. Ioniţă, Din istoria şi civiliza ţ ia dacilor liberi. Dacii din spa ţ iul est-carpatic în secolele II-IV e. n., EdituraJunimea, Iaşi 1982, p. 91, 97, fig. 26.9 M. Ignat, Daci liberi din Moldova. Contribu ţ ii arheologice. Necropolele de la Podeni şi Zvorâ ştea, EdituraHelios, Iaşi, 1999, p. 93-96, 127, 129, 133.

36



În sfâr şit, ultima referire la aceeaşi necropolă a dacilor liberi cunoscută nouă apar ţinelui M. Mamalaucă, care elaborează mai multe voci pentru catalogul unei expoziţii organizată încadrul unui proiect transfrontalier Phare10.

Localitatea Sili ştea (com. Iana, jud. Vaslui) a purtat de-a lungul anilor nume diferite, celemai frecvente fiind acelea de Sili ştea sau Ţ ife ştii. La data lucr ărilor de reamenajare a şoselei comunale(1963), localitatea purta numele de Ţ ife ştii, pentru ca în anul efectuării să păturilor de salvare (1965)

ea să fie înglobată la satul Sili ştea. Toate aceste modificări în ceea ce priveşte numele localităţii,unitatea administrativă de care a apar ţinut în diferite perioade, înglobarea ei la alte localităţi saucontopirea altor localităţi în cuprinsul ei, sunt consemnate cu toată bibliografia necesar ă în Tezaurultoponimic al României. Moldova11. Ultima împăr ţire administrativă (1965) a avut ca directă consecinţă şi publicarea informaţiilor despre această necropolă dacică uneori sub numele satuluiŢifeştii, alteori sub acela al satului Siliştea. La cele două nume, care se refer ă oarecum la aceeaşilocalitate (satul Ţifeştii fiind considerat un cătun situat la marginea de nord-vest a satului Siliştea),se mai adaugă şi Iana, datorat raportărilor inexacte pentru Cronica să păturilor din anul 1965.

Sintetizând cele trei nume (Iana – Ţifeşti – Siliştea) sub care s-au publicat ori s-au f ăcut referirila necropola dacilor liberi pe care o discutăm aici, constatăm că ea a fost localizată în publicaţiile de

până acum de unii autori la Iana (D. Popescu 1966; Gh. Bichir 1973), de al ţii la Ţifeşti (V. Palade

1971; M. Ignat 1999) sau Siliştea (G. Coman 1980; I. Ioniţă 1980 şi 1982; M. Mamalaucă 2009).Localizarea corectă este satul Siliştea şi se impune ca pe viitor să fie folosită în exclusivitate. Estesurprinzător că, deşi cunoştea încă din 1965 înglobarea cătunului Ţifeşti la satul Siliştea, V. Paladea preferat să publice necropola dacilor liberi în 1971, adică la şase ani după actul oficial de modificare aîmpăr ţirii administrative, sub numele vechi Ţifeşti, scos din nomenclatorul localităţilor.

O reluare a studiului asupra necropolei dacilor liberi de la Siliştea se impunea de mai mult timp,nu doar pentru a restabili adevărata locaţie a ei, ci şi pentru o publicare exhaustivă (pe morminte) amaterialelor. Toate referirile de până acum privitoare la necropolă, inclusiv cele din lucrarea luiV. Palade din 1971, au fost f ăcute la modul general. Făr ă îndoială, o evaluare generală a unei necropolenu trebuie să lipsească niciodată, dar ea nu este suficientă. Chiar tipologia ceramicii, evocată frecventmai ales pentru propor ţia ridicată de aşa numitele „amfore carpice”, impune o individualizare pemorminte a inventarului, pentru a facilita identificarea tipologică a diferitelor complexe şi a obiectelorde inventar. Aceasta este şi motivaţia pentru care materialele descoperite întâmplător în necropoladacilor liberi de la Siliştea vor fi cuprinse într-un catalog cu o încadrarea a lor pe morminte.

Într-o cercetare metodică prin să pături dintr-o necropolă, complexele (morminte, gropi etc.)sunt numerotate de obicei în ordinea descoperirii lor. Această numerotare este o operaţie arbitrar ă de individualizare şi identificare a complexelor, valabilă pentru toţi specialiştii care vor face refeririasupra lor, şi nu are nici o relevanţă în ceea ce priveşte ordonarea lor tipologică, cronologică sau dealtă natur ă. Aşadar, vom numerota cele nouă urne ca morminte, indiferent de ordinea în care au fostdescoperite, pe care nu o cunoaştem. În schimb, dispunem de o informaţie importantă primită directde la V. Palade şi anume în care urnă au fost găsite cele două obiecte de fier (fibulă cu picior

înf ăşurat şi ac de cusut). După prezentarea catalogului vor fi f ăcute şi unele scurte consideraţiiasupra acestui complex funerar.

Catalogul descoperirilor:

Pentru bibliografia catalogului s-au folosit următoarele prescurtări:

Ioniţă 1980: I. Ioniţă, Die Römer-Daker und die Wandervölker im donauländischen Karpatenraumim 4. Jahrhundert , în H. Wolfram u. F. Daim (Hrsg.), Die Völker an der mittleren und

10 M. Mamalaucă, Descoperiri apar ţ inând dacilor liberi. I. Sili ştea (com. Iana, jud. Vaslui, România), în I. Ioniţă,

M. Mamalaucă, Vl. Vornic (coord.), Antichitatea târzie în bazinul Prutului, Editura Sfera, Bârlad 2009, p. 1-2.11 D. Moldovanu (coord.), Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I. Repertoriul istoric al unităţiloradministrativ-teritoriale, 1772-1988, Partea a 2-a, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 1062,1231 (Siliştea2; Ţifeştii1).

37



unteren Donau im fünften und sechsten Jahrhundert. Berichte des Symposions der Kommission für Frühmittelalterforschung, 24. bis 27. Oktober 1978, Stift Zwettl, Niederösterreich, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien 1980.

Ioniţă 1982: I. Ioniţă, Din istoria şi civiliza ţ ia dacilor liberi. Dacii din spa ţ iul est-carpatic în secolele II-IV e. n., Editura Junimea, Iaşi 1982.

Mamalaucă 2009: M. Mamalaucă, Descoperiri apar ţ inând dacilor liberi. I. Sili ştea (com. Iana, jud.

Vaslui, România), în I. Ioniţă, M. Mamalaucă, Vl. Vornic (coord.), Antichitatea târzie înbazinul Prutului, Editura Sfera, Bârlad 2009, p. 1-2.Palade 1971: V. Palade, Noi descoperiri carpice în jude ţ ul Vaslui, în Ş coala bârl ădeană, III, Bârlad

1971, p. 92-101.

Mormântul 1 de incineraţie în urnă descoperit în anul 1963. Recipientul folosit ca urnă, uşordeformat, are o formă sferoidală, fundul inelar şi este lucrat la roată din pastă fină cenuşie, cu petecafenii gălbui de la o ardere secundar ă pe rug, care nu a fost totuşi prea puternică. Spart dinvechime în mai multe bucăţi şi întregit. Marginea, probabil îndoită la orizontală, a fost ruptă dinvechime şi lipseşte în totalitate (Fig. 3, 1). Î 23 cm. Inv. nr. A/2566 (inv. vechi 6863).

Bibliografie: Palade 1971, p. 96-97; Mamalaucă 2009, p. 1 (Nr. 4).

Mormântul 2 de incineraţie în urnă descoperit în anul 1963. Vasul folosit ca urnă, uşordeformat, este o oală de dimensiuni mari, lucrată la roată din pastă fină cenuşie deschisă, cu angobă

brun-cenuşie la exterior şi pete de ardere secundar ă de culoare cafenie-gălbuie. El are o formă aproximativ sferoidală, cu marginea r ăsfrântă spre exterior, fundul inelar profilat şi două şănţuiriorizontale bine conturate pe umăr, cu lăţimea de 4-5 cm, aflate chiar sub gâtul vasului. Spart în maimulte bucăţi din vechime. O parte din fragmente lipsesc, dar el a putut fi reconstituit în întregime(Fig. 3, 2). Î 37,5 cm. Inv. nr. A/2564 (inv. vechi 6864).


Mormântul 3 de incineraţie în urnă descoperit în anul 1963. Vasul folosit ca urnă este lucratla roată din pastă fină cenuşie deschisă, cu resturi de angobă cenuşie-negricioasă şi are corpul deformă aproximativ ovoidală, cu fundul inelar. Partea superioar ă a vasului a fost ruptă din vechime şinu s-a păstrat. După forma corpului, urna pare să fie din categoria amforelor cu două tor ţi. Spartă din vechime în mai multe bucăţi şi reconstituită par ţial (Fig. 3, 3). Î 23 cm. Inv. A/2568 (inv. vechi 6868).

Bibliografie: Palade 1971, p. 96-97.

Mormântul 4 de incineraţie în urnă descoperit în anul 1963. Drept urnă a fost folosită oamfor ă lucrată la roată din pastă fină cenuşie. Ea are corpul de formă ovoidală, tor ţile din bandă lată cu două şănţuiri longitudinale rupte din vechime şi fundul inelar (Fig. 3, 4). Spartă din vechime înmai multe bucăţi, din care multe nu s-au mai păstrat. Gâtul, marginea şi cele două tor ţi lipsesc.

Î 31,5 cm. Inv. A/2565.Bibliografie: Palade 1971, p. 96-97, fig. 2, 3; Mamalaucă 2009, p. 2 (Nr. 5).

Mormântul 5 de incineraţie în urnă descoperit în anul 1963. Drept urnă a fost folosită oamfor ă lucrată la roată din pastă fină cenuşie deschisă, acoperită la exterior cu o angobă de culoarecenuşie închisă, păstrată întreagă. Ea are corpul ovoidal, gâtul cilindric, gura largă clar delimitată degât, tor ţile din bandă lată cu două şănţuiri longitudinale şi fundul inelar (Fig. 4, 1). Î 28 cm. Inv.A/2991 (inv. vechi 6869).

Bibliografie: Palade 1971, p. 96-97, fig. 1, 3; 2, 2; Ioniţă 1980, p. 125, Abb. 1, 5; Ioniţă 1982, p. 91, fig. 26, 2; Mamalaucă 2009, p. 1 (Nr. 3).

Mormântul 6 de incineraţie în urnă descoperit în anul 1963. Drept urnă a fost folosită o amfor ă lucrată la roată din pastă fină cenuşie, cu resturi de angobă cenuşie închisă la exterior. Ea are corpulde formă ovoidală, gâtul cilindric, gura lărgită bine delimitată de gât, tor ţile din bandă mai lată cu o

38



nervur ă pronunţată în relief longitudinală şi fund inelar (Fig. 4, 2). Spartă din vechime în mai multe bucăţi, din care unele nu s-au mai păstrat, dar reconstituită în întregime. Î 37 cm. Inv. vechi 6866.

Bibliografie: Palade 1971, p. 96-97, fig. 1, 2; Ioniţă 1980, p. 125, Abb. 1, 6; Ioniţă 1982, p. 91,fig. 26, 3.

Mormântul 7 de incineraţie în urnă descoperit în anul 1963. Vasul folosit ca urnă este o oală

cu corpul de formă sferoidală, fund inelar şi două tor ţi, care lipsesc din vechime împreună cu toată partea superioar ă. Pe peretele interior al vasului s-au păstrat resturi de angobă negricioasă (Fig. 4, 3).Î 27,2 cm.

Bibliografie: Palade 1971, p. 96-97, fig. 1, 4.

Mormântul 8 de incineraţie în urnă descoperit în anul 1963. Drept urnă a fost folosită o amfor ă lucrată la roată din pastă fină cenuşie deschisă, cu angobă cenuşie-negricioasă şi pete de culoarecafenie-gălbuie de la o ardere pe rug nu prea puternică. Ea are corpul de formă ovoidală, tor ţile din

bandă lată rupte din vechime şi fundul concav. Spartă din vechime în mai multe bucăţi, din care unelenu s-au mai păstrat. Gâtul, marginea şi cele două tor ţi lipsesc (Fig. 4, 4). Î 44 cm. Inv. A/2569.


Mormântul 9 de incineraţie în urnă descoperit în anul 1963. Drept urnă a fost folosită o amfor ă lucrată la roată din pastă fină cenuşie. Ea are corpul piriform în poziţie r ăsturnată, tor ţile din bandă lată rupte din vechime şi fundul inelar. Spartă din vechime în mai multe bucăţi, din care unele nu s-aumai păstrat. Reconstituită par ţial. Gâtul, marginea şi cele două tor ţi lipsesc (Fig. 5, 3). Î 31,5 cm.Inv. A/2565. Aceasta este singura urnă în interiorul căreia, printre oasele calcinate, au fost găsite

piese de inventar, reprezentate de o fibulă şi un ac de cusut, ambele obiecte fiind lucrate din fier.a. Fibula de fier de tipul cu piciorul înf ăşurat (trei spire în jurul piciorului) şi resortul lucrat

dintr-o singur ă bucată, având câte şase spire de fiecare parte a corpului (Fig. 5, 2). L 6,5 cm. Inv. A/300. b. Ac de fier de cusut (Fig. 5, 1). L 7 cm.Bibliografie: Palade 1971, p. 97, fig. 1,1; 3,3; Ioniţă 1980, p. 125, Abb. 1, 2; Ioniţă 1982, p. 91,

fig. 26,1; Mamalaucă 2009, p. 1 (Nr. 1).

Mormântul 10 de înhumaţie descoperit în anul 1965. Orientarea scheletului, destul de prostconservat, era pe direcţia SSV 3300‰ (capul) – NNE 100‰ (picioarele), iar adâncimea de 0,66 m.Poziţia lui era întinsă pe spate, puţin aplecată spre vest (la vale). Craniul era aplecat spre stânga şiadus înainte. Mâna dreaptă era întinsă pe lângă corp, iar cea stângă îndoită din cot şi adusă pe bazin.Asupra scheletului şi în preajma lui nu se afla nici un obiect de inventar. Doar în partea dreaptă acraniului se afla o lespede de piatr ă, din acelea destul de frecvente în unele zone din nisipul depus

pe fundul Mării Sarmatice (Fig. 6).

Mormintele de incineraţie de la Siliştea – Magazinul mixt apar ţin f ăr ă nici o îndoială dacilor

liberi, fapt atestat atât de factura şi tipologia ceramicii, cât şi de practicile funerare, în măsura încare acestea din urmă au putut fi sesizate. În schimb, mormântul 10 de înhumaţie, aflat la circa 32 mspre est de zona celor nouă morminte de incineraţie dacice, trebuie exclus de la această apartenenţă culturală şi etnică. Primul motiv de separare este de ordin topografic, întrucât mormântul 10 deînhumaţie este situat mult în afara zonei cu morminte de incineraţie. De asemenea, nici altecaracteristici ale mormântului 10, cum ar fi vârsta (adult sau matur) şi orientarea S-N a scheletului,nu sugerează o apartenenţă dacică a lui. În general, o încadrare cronologică a acestui complexfunerar lipsit de inventar este foarte greu de apreciat.

Singurele informaţii referitoare la practicile funerare folosite în necropola cu mormintedacice de la Siliştea sunt cele furnizate de localnicii care au lucrat la reamenajarea şoselei comunale.Potrivit acestora, vasele pline cu oase calcinate se găseau în poziţie verticală pe două rânduri, laadâncimea de o,60 m şi la distanţă de aproximativ 0,80-1,50 m între ele. Urna descoperită în

39



prezenţa lui V. Palade se afla într-o groapă cu diametrul de 0,70 m şi adâncimea de 0,50m12.Aproape toate urnele sunt sparte din vechime şi au unele fragmente sau chiar toată partea lorsuperioar ă lipsă. Nu se poate preciza însă dacă vasele au fost depuse în groapă cu aceste lipsuri, sauele au intervenit cu prilejul lucr ărilor pentru şosea. În sfâr şit, tot despre urne mai trebuie adăugat că unele sunt uşor deformate, iar altele (mormintele 1, 2 şi 8) au evidente semne de ardere secundar ă.Întrucât este foarte probabil ca unele materiale din inventarul mormintelor să se fi pierdut la

descoperire, nu putem fi siguri că nici una din urne nu a fost acoperită cu capac. Din aceleaşi motivenu putem admite nici absenţa totală a altor categorii de inventar, cum ar fi vasele de ofrandă sauvasele lucrate cu mâna.

Din inventarul mărunt a fost recuperat numai acela din mormântul 9, în care se aflau un acde cusut şi o fibulă, ambele obiecte lucrate din fier. Fibula de la Siliştea este de tipul cu piciorînf ăşurat, dar nu are forma literei D, aşa cum o consider ă M. Ignat13.

Singura piesă de inventar care permite o datare mai pertinentă şi convingătoare a necropoleieste chiar fibula cu piciorul înf ăşurat tocmai menţionată, care evident sugerează mai mult oîncadrare cronologică relativă decât una absolută. Făr ă îndoială, ea poziţionează cel puţinmormântul 9, dacă nu toată necropola de la Siliştea, printre antichităţile cele mai târzii ale dacilorliberi din Moldova.

Necropola dacilor liberi de la Siliştea cuprinde foarte puţine morminte. Chiar dacă am presupune că o parte din morminte au fost distruse de-a lungul timpului f ăr ă a putea fi înregistratede arheologi, ea nu putea depăşi mai mult de câteva zeci de morminte şi aceasta în cel mai fericitcaz. R ămâne de căutat şi explicaţia unei necropole cu atât de puţine morminte în acea perioadă, într-oregiune cu relief destul de accidentat şi cu o mare densitate demografică. De altfel, descoperirile deaşezări şi necropole apar ţinând dacilor liberi în această regiune sunt în număr destul de mare.

Numai la circa 2 km spre nord, în vatra satului Recea din aceeaşi comună (Fig. 1, 3) se află o altă necropolă a dacilor liberi14. De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere că localitatea Siliştea se află la circa 35 km sud de celebra necropolă a dacilor liberi de la Poieneşti15. Prin urmare, luând înconsideraţie datele generale ale problemei, dimensiunea redusă a necropolei nu ar trebui să sedatoreze unei scăzute densităţi demografice, ci cu totul altor cauze. Ar putea fi un grup de morminteal unei comunităţi cu locuire sezonier ă în zonă sau al unei comunităţi proaspăt închegate, cu puţintimp înainte de finalul culturii dacilor liberi. Trebuie reţinut şi faptul că locul ales pentru necropolă era de la început foarte limitat ca suprafaţă pentru a servi unei necropole de perspectivă, de maimari dimensiuni într-o perioadă istorică mai îndelungate.

Dimensiunea foarte redusă nu este singura ciudăţenie a necropolei dacilor liberi de la Siliştea.Forma şi dimensiunea foarte mare a vaselor folosite ca urne sunt alte probleme care merită nu doara fi semnalate, ci investigate cu rigoare şi găsită explicaţia. Ea ar putea fi doar o preferinţă locală conjuncturală, cum mi-aş permite să presupun, sau specifică unei secvenţe cronologice (trecătoare ?),cum pare a opta M. Ignat. Dilema nu poate fi rezolvată uşor. Pentru a înţelege cu exactitate ceea cea fost şi a însemnat ca funcţionalitate aşa numita „amfor ă carpică” în viaţa de zi cu zi (aşezare) şi în

cea legată de credinţele şi practicile funerare, este nevoie de un studiu amplu şi complex, pentru aurmări efectele mai întâi ale ceramicii greceşti şi apoi ale celei romane asupra olăriei dacice. Aşanumitele „amfore carpice” sunt folosite ca urne încă din perioade mai vechi. Printre altele, veziamforele carpice de la Dumitreştii-Gălăţii folosite ca urne, într-o etapă mult mai timpurie16.

Necropola dacilor liberi de la Siliştea incită la foarte multe discuţii. Eu nu mi-am propus înaceastă notă decât publicarea pragmatică a materialelor. De altfel, pentru cunoaşterea ei ar finecesare mai multe cercetări în toată regiunea, pentru a înţelege realitatea istorică şi prin ansambluşi prin detaliu.

12 V. Palade, op. cit ., p. 96-97.13

M. Ignat, op. cit ., p. 129, Tabelul VI, 24.14 G. Coman, op. cit ., p. 157 (XXXVI.3), fig. 37,3.15 R. Vulpe, S ă păturile de la Poiene şti din 1949, în Materiale, I, 1953.16 I. Ioniţă, Necropola daco-carpică de la Dumitre ştii Găl ăţ ii (Jude ţ ul Ia şi), în ArhMold, II-III, VI, 1969, p. 123-135.

40



DAS GRÄBERFELD DER FREIEN DAKER IN SILIŞTEA(GEM. IANA, BEZIRK VASLUI)

Während des Wiederaufbaues eines Gemeindeweges wurden 1963 mehrere Brandgräber in Siliştea(Gem. Iana, Bez. Vaslui) gefunden und zum Teil zerstört (Abb. 1, 1). Vasile Palade, der ehemalige Direktordes Museums für Geschichte „Vasile Pârvan”, hat die ersten Untersuchungen dieser Fundstelle initiiert, und

die entdeckten Tongefäße übernommen. Insgesamt wurden neun Urnen wiedergewonnen, von denen einenoch eine Eisenfibel mit umgeschlagenem Fuß und einen Eisennähnadel beinhaltete (Abb. 3-5). 1965 sindauf derselbe Funfstelle Rettungsgrabungen von I. Ioniţă und V. Palade durchgefürt worden (Abb. 2), undkeine weitere Brandgräber gefunden. Es ist nur eine beigabenlose S-N orientierte Körperbestattung entdeckt,die etwa 32 M nördlich von den Brandgräbern entfernt liegt (Abb. 2; 6). Sie gehört dem dakischenGräberfeld nicht, und ist undatierbar.

Das kleine Brandgräberfeld von Siliştea könnte in die jüngere Stufe der Kultur der freien Daker(letztes Viertel des 3. Jh. oder um 300) eingeordnet werden.

In der Literatur sind bis jetzt die oben dargestellten dakischen Funde unter den Ortschaften Iana(Gemeindezentrum)1,4, Ţifeşti (älteres Dörfchen, das 1965 zum Dorf Siliştea eingeschloßen wurde)3,9 undSiliştea2,6-8,10 veröffentlicht worden. Der richtige Ortschaftsname ist Siliştea.

Abbildungverzeichnis Abb. 1. Karte der Gemeinde Iana (nach Coman 1980): 1. Siliştea – Gemischter Laden; 2. Siliştea –Muncelu; 3. Recea – Weichbild des Dorfes.

Abb. 2. Siliştea - Gemischter Laden. Plan der Grabung vom 1965: M – Grab; Vatr ă - Feuerstelle.Abb. 3. Siliştea - Gemischter Laden. Scheibengedrehte Gefäße aus den Brandgräbern Nr. 1 (1),

2 (2), 3 (3) und 4 (4).Abb. 4. Siliştea - Gemischter Laden. Scheibengedrehte Gefäße aus den Brandgräbern Nr. 5 (1),

6 (2), 7 (3) und 8 (4).Abb. 5. Siliştea - Gemischter Laden. Scheibengedrehtes Gefäß (3), Fibel mit umgeschlagenem Fuß

(2) und Nähnadel (1) aus dem Brandgrab Nr. 9.Abb. 6. Siliştea - Gemischter Laden. Körperbestattung Nr. 10.

41



Fig. 1. Harta comunei Iana (după Coman 1980):1. Siliştea – Magazinul mixt; 2. Siliştea – Muncelu; 3. Recea – Vatra satului.

42



Fig. 2. Siliştea – Magazin mixt. Planul să păturilor din 1965: M – mormânt.

43



Fig. 3. Siliştea – Magazin mixt.Vase lucrate la roată din mormintele de incineraţie nr. 1 (1), 2 (2), 3 (3) şi 4 (4).

44



Fig. 4. Siliştea – Magazin mixt.Vase lucrate la roată din mormintele de incineraţie nr. 5 (1), 6 (2), 7 (3) şi 8 (4).

45



Fig. 5. Siliştea – Magazin mixt.Vas lucrat la roată (3), fibulă cu piciorul înf ăşurat (2) şi ac de cusut (1) din mormântul 9 de incineraţie.

46



Fig. 6. Siliştea – Magazin mixt. Mormântul nr. 10 de înhumaţie.

47



NECROPOLA SÂNTANA DE MUREŞ DE LA DEDULEŞTI,

JUDEŢUL BR ĂILA

(CONSIDERAŢII PRIVIND ISTORICUL CERCETĂRILOR)Costin CROITORU

Key words: Sântana de Mures Culture, necropolis, history of research.

Necropola specifică culturii Sântana de Mureş Černjachov de la Deduleşti, judeţul Br ăila,f ăr ă a constitui o descoperire spectaculoasă prin cuantumul mormintelor identificate până în prezentori prin bogăţia inventarului funerar, a fost menţionată de câteva ori în literatura de specialitate.Întrucât un raport al cercetărilor întreprinse aici sau un studiu al descoperirilor fortuite nu au fost

publicate, datele vehiculate – uneori după informaţii verbale, nu sunt dintre cele mai exacte, bachiar, în unele cazuri, contradictorii. Ne propunem în acest context publicarea materialuluiarheologic de la Deduleşti pe de o parte întrucât putem reconstitui par ţial istoricul cercetărilor prinaccesul la arhivele documentare şi depozitele de arheologie ale Muzeelor de Istorie din Br ăila şiGalaţi – acolo unde se află piesele identificate, iar pe de altă parte pentru a continua un program maiamplu privind reevaluarea descoperirilor apar ţinând Culturii Sântana de Mureş Černjachov de peteritoriul judeţului Br ăila unde, deşi au fost semnalate, până în prezent, prin descopeririîntâmplătoare, în jur de 40 de obiective, nici unul nu a fost cercetat sistematic.

A. Istoriografia chestiunii

1. Din punct de vedere cronologic, primele informaţii cu privire la descoperirile de la

Deduleşti sunt cuprinse în monografia necropolelor din secolul al IV-lea din Muntenia

1

. Aici sefixează punctul descoperirilor – „partea de nord a satului Deduleşti, comuna Mircea Vodă, la odepărtare de circa 5-600 m, pe terenul G.A.S. «Berea Barbu», în cuprinsul unei stabulaţii libere” şicondiţiile: „cu prilejul să pării unor şanţuri de canalizare”. Aşadar, în contextul unor lucr ări edilitareefectuate în luna mai a anului 1960, au fost identificate „o serie de morminte de înhumaţie”. Dateleconsemnate în continuare sunt primite de la Florian Anastasiu arheolog la momentul respectiv laMuzeul Br ăilei (în continuare MBR), cel care a efectuat „cercetarea la faţa locului şi unele sondaje”dar la locul descoperirii se pare că a fost prezent ulterior şi Constantin Preda „prilej cu care a culeso serie de date suplimentare”2. Aşadar există deja două surse de informare. Pe de o parte este vorbadespre arheologul br ăilean, cel care a putut la momentul respectiv „pe lângă strângerea obiectelorscoase la iveală de lucr ători, să execute şi unele sondaje, ceea ce a permis totodată şi gruparea unor

inventare pe morminte”. Rezultatele sunt consemnate laconic: „de pe urma acestor două operaţiunis-au putut recupera un număr de aproximativ opt vase de lut, unele în stare fragmentar ă, printre carese remarcă prezenţa unei căni cu mănuşi şi cu gura trilobată şi şase str ăchini, toate lucrate cu roatadin pastă fină de culoare cenuşie, precum şi un vas cu corpul sferoidal şi gâtul cilindric lucrat din

pastă zgrunţuroasă. La acestea se mai adaugă şi un pieptene de os fragmentar, prins cu nituri de bronz”3. Pe de altă parte, din datele culese de către unul dintre autorii monografiei amintite rezultă că „s-au găsit circa opt morminte”, ipoteză care ne face să credem că fiecare mormânt avea uninventar funerar format din câte un singur recipient, dar ulterior re ţin atenţia „spusele lucr ătorilor”conform cărora „materialul arheologic recuperat şi menţionat mai sus nu reprezintă întregul inventar

∗

Muzeul Br ăilei, Piaţa Traian, nr. 3, 810153, Br ăila, e-mail: [email protected] Bucur Mitrea, Constantin Preda, Necropolele din secolul al IV-lea e.n. în Muntenia, Bucureşti, 1966, pp. 88-89.2 Ibidem, p. 88, nota 64.3 Ibidem, p. 89.

48



al celor opt morminte descoperite. O parte din vase au fost sparte şi apoi aruncate împreună cu alteobiecte. Din aceeaşi sursă de informaţii rezultă că s-au mai găsit şi unele piese de metal, printre careşi o cataramă de bronz”4. Potrivit aceloraşi informatori „scheletele, care au fost îngropate la oadâncime cuprinsă între 1,50 şi 1,70 m, erau orientate cu capul la nord sau nord-vest, iar picioarelela sud sau sud-est”. Mai este notată şi informaţia, conform căreia „două din vasele amintite se află la muzeul din Galaţi, iar restul în muzeul din Br ăila”. Finalmente mai remarcăm şi faptul că în

monografia amintită au fost ilustrate doar şapte dintre cele opt recipiente ce ar fi fost descoperite;deşi sunt menţionate şase str ăchini trimiterea este doar pentru cinci dintre ele5.2. Următoarea lucrare în care sunt menţionate descoperirile de la Deduleşti are un caracter

general, fiind de fapt un repertoar al descoperirilor arheologice din judeţul Br ăila6. La punctul nr. 6,vocea pentru Deduleşti, comuna Mircea Vodă este consemnată descoperirea, la nord de sat, dar dedata aceasta chiar „în incinta I.A.S. «Mircea Vodă»”, a „mai multe morminte de înhumaţie, aşezateîn poziţie întinsă cu braţele pe lângă corp”. Se mai notează tot aici: „orientarea scheletelor era pedirecţia nord-sud”. Precizări suplimentare apar mai ales în cazul inventarului: „majoritatea mormintelorconţineau un bogat inventar funerar, format din vase de lut lucrate la roată, dintr-o pastă de culoarecenuşie-deschisă sau brună-cenuşie. Cele mai frecvente forme sunt: strachina, castronul, tipsia,ulciorul cu o toartă bandată şi cana cu gura trilobată sau cu gâtul cilindric înalt. În afar ă de ceramică

mai erau mărgele de sticlă, chihlimbar, ghiocul, pinten de os, obiecte de bronz”7. Mai reţinem şiinformaţia care însoţeşte vocea: „să pături efectuate de F. Anastasiu şi I. Dragomir în 1958”8.

3. Un studiu dedicat necropolei Sântana de Mureş de la Lunca (jud. Galaţi) conţine, între altele,şi trimiteri la analogiile de la Deduleşti9. Informaţii apar inserate în nota la care se face trimitere,astfel: „în primăvara anului 1959, cu prilejul să păturilor executate pentru fundaţiile unor grajduri laC.A.P. «Berea Barbu», de pe teritoriul comunei Deduleşti (Făurei) s-au descoperit oseminte omeneşti şicâteva obiecte arheologice. În urma sesizărilor f ăcute, I. T. Dragomir şi Fl. Anastasiu au efectuataici un sondaj, care s-a soldat cu descoperirea a două morminte de înhumaţie. Acestea aveauinventar bogat compus din vase ceramice şi obiecte de podoabă caracteristice culturii Sântana de Mureş,sec. IV e.n.. Materialele rezultate au intrat în colecţiile muzeelor de istorie din Br ăila şi Galaţi”.

4. Publicarea unui catalog selectiv al colecţiei de arheologie a Muzeului Br ăilei prilejuieşteşi includerea, în cadrul secţiunii dedicate culturii Sântana de Mureş, a şapte voci privinddescoperirile de la Deduleşti10. În primul rând este vorba despre două vase de tip borcan, similaremorfologic, lucrate din pastă zgrunţuroasă (nr. cat.: 531-532). Pentru fiecare este consemnată aceeaşi precizare „descoperit într-un mormânt, în 1964”, f ăr ă să ştim eventual dacă este vorbadespre acelaşi complex sau morminte diferite. Urmează o cană cu gura trilobată – oenochoe –lucrată din pastă fină, cenuşie (nr. cat. 533) pentru care există precizarea: „descoperită în 1964 laDeduleşti, M. 2”. În fine, celelalte patru piese (nr. cat.: 534-537) – pandantiv din cochilie, colierformat din 70 de mărgele, urcior lucrat la roată din pastă fină de culoare cenuşie şi cană cu guratrilobată lucrată la roată din pastă fină de culoare cenuşie – fac parte din inventarul aceluiaşimormânt (M 3) cercetat în anul 196511.

5. O nouă contribuţie la repertoriul arheologic al judeţului Br ăila

12

reia în mare informaţiilecare ne interesează, precizând totuşi, pentru prima dată că descoperirile sunt rezultate ale unor

4 Ibidem.5 Ibidem, fig. 223/1-5.6 Nicolae Har ţuche, Repertoriul arheologic al jude ţ ului Br ăila, în vol. Zilele culturii br ăilene (25 octombrie

– 1 noiembrie). Comunicări şi referate, Br ăila, 1970, p. 17.7 Ibidem.8 Ibidem.9 Ion T. Dragomir, Necropola din sec. IV e.n. de la Lunca (jude ţ ul Gala ţ i), în vol. Sesiunea de Comunicări ştiin ţ ifice a Muzeelor de Istorie, decembrie, 1964, II , Bucureşti, 1971, p. 67, nota 52.10

Nicolae Har ţuche, Florian Anastasiu, Catalogul selectiv al colec ţ iei de arheologie a Muzeului Br ăilei,Br ăila, 1976, pp. 258-260, nr. cat. 531-537.11 Ibidem, pp. 259-260.12 Nicolae Har ţuche, Preliminarii la repertoriul arheologic al jude ţ ului Br ăila, în Istros, I, 1980, p. 318.

49



„să pături de salvare efectuate în anii 1958 şi 1965”. Nici acum nu sunt menţionate decât prudent„mai multe morminte de înhumaţie, cu scheletele în poziţia întinsă, orientate în direcţia N-S”.În ceea ce priveşte inventarul funerar, acesta „era format din vase lucrate la roată, din pastă cenuşie(str ăchini, castroane, ulcioare, căni), precum şi mărgele de sticlă şi chihlimbar, un pieptene de os,obiecte de bronz”13.

6. Situl arheologic de la Deduleşti este cuprins şi în repertoriul dedicat culturii Sântana de

Mureş14

. Având în vedere caracterul lucr ării era de aşteptat să nu apar ă informaţii deosebite faţă decele cunoscute. Deşi citează doar două dintre contribuţiile anterioare (1 şi 5 la noi) autorulconsemnează cu fermitate descoperirea a opt morminte de înhumaţie având ca inventar: „ceramică –oală, castroane, str ăchini, cană şi piese de port – pieptene din corn, fibulă, cataramă”.

7. În fine, o contribuţie recentă privind importurile romane din zona Br ăilei, identificatedeopotrivă în mediul sarmatic şi Sântana de Mureş cuprinde şi câteva menţiuni ale descoperirilor dela Deduleşti15. Dat fiind caracterul special al lucr ării sunt abordate exclusiv mărgelele, toate piesele

prezentate apar ţinând inventarului mormântului nr. 3.

B. Documente de arhivă

Înainte de a trage concluziile care se impun în urma consultării surselor istoriografice redămintegral conţinutul a două file de lucru păstrate în cadrul arhivei documentare a Muzeului de Istoriedin Galaţi (în continuare MIG), fondul Ion T. Dragomir (neinventariate), care con ţin unele dateesenţiale pentru chestiunea care ne interesează.

1. ReferatTov. Anastasiu Florian, directorul Muzeului Raional Br ăila ne-a sesizat în ziua de 6 mai

a.c. că pe teritoriul G.A.S. „Berea Barbu”, sec ţ ia Dedule şti, în urma să păturilor efectuate pentruconstruc ţ ii s-au descoperit câteva obiecte arheologice ce apar ţ in unor morminte care datează din

secolele III-IV e.n.Tov. Anatasiu a propus Muzeului nostru să facem împreună o să pătur ă de câteva zile,

pentru a salva aceste materiale. La data de 9 mai a.c. am plecat împreună la locul sus ar ătat unde am luat imediat leg ătura

cu conducerea Gospod ăriei discutând despre cele semnalate. Conducerea a acceptat cele solicitatede noi, însă la fa ţ a locului, tovar ăşul Marinescu, tehnician constructor, s-a opus deoarece şan ţ urilenoastre trebuiau trasate exact pe terenul unde fusese să pat deja perimetrul pentru funda ţ ia cl ădirilor.

Totu şi, după unele insisten ţ e, am reu şit să să păm două zile, folosind în total 10 oameni.S-au să pat două şan ţ uri în suprafa ţă de 31,50 m2 la o adâncime de – 1,50 m, însumând un cubaj de47,250 m3.

Sondajele au dat la iveal ă două morminte din perioada de început a migra ţ iunii popoarelor, secolele III-IV e.n., având un inventar foarte bogat compus din vase de lut ars, lucrate la roataolarului, un pieptene de os şi un obiect de bronz. Inventarul unui mormânt va intra în colec ţ ia

Muzeului din Br ăila, iar cel ălalt în colec ţ iile Muzeului de Istorie din Gala ţ i. În ceea ce prive şte plata celor 10 oameni care au să pat, s-a hot ărât ca şase din ei să fie pl ăti ţ i de Muzeul din Br ăila, iar restul de patru de muzeul nostru, plata manoperii fiind de 25 lei pe zi, a şa cum reiese din adeverin ţ a pe care o anexăm.

2. Material în leg ătur ă cu sondajul efectuat la Dedule şti de I. T. Dragomir şi F. Anastasiude la Muzeul Regional din Br ăila.

În cadrul G.A.S. „Berea Barbu”, sec ţ ia Dedule şti în partea de N a satului Dedule şti, raion Filimon Sîrbu, la aproximativ 2 kilometri, cu ocazia unor să pături efectuate pentru construc ţ ii s-audescoperit două morminte de înhuma ţ ie, orientate aproximativ N-S, la o adâncime de – 1,90-2.00 m.

Mormintele au un inventar foarte bogat compus din obiecte ceramice (str ăchini, oale dintr-o past ă

13

Ibidem.14 Florin Petrescu, Repertoriul monumentelor arheologice de tip Sântana de Mure ş-Cerneahov de peteritoriul României, Bucureşti, 2002, p. 117, nr. 287.15 Liana Ota, Valeriu Sîrbu, Sarma ţ ii din jude ţ ul Br ăila, Br ăila, 2009, pp. 74-87.

50



de bună calitate, de culoare cenu şie, lucrate la roat ă , oale de past ă inferioar ă lucrate rudimentarcu mâna, precum şi obiecte de os şi o mică verig ă de bronz, patinat ă , în stare bună ).

În strachina mormântului nr. 2, după informa ţ iile muncitorilor s-au g ă sit oscioare, probabilde animale, care desigur fac parte din ofrande, legate de un anumit ritual.

În partea de nord a silozului, la 0,75 m. fa ţă de scheletul descoperit s-a trasat un şan ţ lungde 20 m., lat de 1, să pat până la pământul galben (– 1,50 m.). sondajul a fost f ăcut cu scopul de a

g ă si şi alte morminte. Orientarea şan ţ ului a fost V(NV) – E(SE), a şa încât să întâlnească scheletelelateral, orientându-ne după cele două schelete care erau a şezate cu capul la nord şi picioarele la sud. În dreptul mormântului nr. 2 s-a să pat un şan ţ lung de 11,50 m. lat de 1, orientat V(NV) –

E(SE) să pat până la – 1,20-1,30 m. În dreptul mormântului s-a să pat o caset ă. Vasele s-au g ă sit la picioare, în număr de patru, castrona şul era introdus în castron.

După pozi ţ ia înclinat ă a picioarelor (tibia şi peroneul), reiese că fundul gropii mormântuluia fost u şor alveolat. Patul mortului se afla în partea superioar ă a pământului galben cu concre ţ iunicalcaroase (– 1.15 m.). După ridicarea oaselor picioarelor, în pământul galben, s-a g ă sit parteainferioar ă a unei oale, din past ă zgrun ţ uroasă (de aspect cimentos, cu nisip şi pietricele încompozi ţ ia sa) lucrat ă la roat ă , cu urme serioase de afumare (funingine) la exterior şi interior.

După urmele de afumare pe care le prezint ă vasul g ă sit sub picioare, reiese că n-a fost întreg în

momentul săvâr şirii acestui rit funerar. De asemenea, din observa ţ iile f ăcute se poate conclude că acest vas a fost pus sau aruncat în groapa mormântului înainte de depunerea mortului.

Urmele de ardere funerar ă se observă de asemenea şi pe cele trei vase mari g ă site la picioarele mortului.

C. Concluzii

Din cele prezentate mai sus se pot reconstitui cu o oarecare precizie descoperirile şicercetările arheologice de la Deduleşti. În mod evident dispunem de două categorii de surse, directeşi indirecte şi avem de-a face cu mai multe etape de descoperiri, efectuate în ani diferiţi.

1. Locul şi momentul cercetărilor. La o consultare superficială a surselor prezentate mai susreiese faptul că ar fi vorba despre cel puţin două cercetări (sondaje) de salvare şi recupararea(par ţială?) a materialelor identificate fortuit şi mai multe descoperiri întâmplătoare pentru care suntvehiculaţi ani diferiţi. Dacă situl arheologic care a furnizat aceste complexe este, după toateaparenţele, acelaşi, localizat la nord de satul Deduleşti, în schimb probabil că este vorba despre (cel

puţin) două „sectoare” distincte în care au fost efectuate intervenţii asupra sa. Chiar dacă între timpG.A.S. «Berea Barbu» putea deveni I.A.S. «Mircea Vodă» aşa cum sugerează sursa nr. 716, în modevident reperele (cu toată relativitatea unor aproximări ale distanţei) sunt diferite. Astfel, se pare că

primul punct sondat se afla la aproximativ 2.000 m nord de sat, în timp ce următorul se afla la 5-600 mnord de sat. Ipoteza unor puncte distincte pare să fie confirmată şi de menţionarea unor acţiuniedilitare diferite care au condus la descoperirea fortuită a mormintelor. În primul caz este vorba

despre să pături pentru construcţii – fundaţiile unor grajduri, iar în cel de-al doilea despre „prilejulsă pării unor şanţuri de canalizare”. Distanţa dintre cele două puncte cu descoperiri (subliniem încă odată relativitatea aproximărilor distanţei în lipsa oricăror mijloace tehnice) poate jalonadimensiunile necropolei, f ăr ă a exclude aici posibilitatea existenţei a două cimitire apropiate sau,

pur şi simplu, doar lacune de documentare, ori feste ale memoriei celor care au oferit informaţiile.În ceea ce priveşte perioada în care s-au desf ăşurat acţiunile fixate mai sus, într-o primă

variantă, este notat anul 1958 pentru semnalarea sitului (cf. surselor 2 şi 5). Unica menţiune a anului1959 în sursa nr. 317 este o eroare corijată de documentele prezentate. Nu putem neglija totuşi faptulcă în colecţiile MBR nu există piese provenind de la Deduleşti ce ar fi fost descoperite anterioranului 1960; pe de altă parte, şi piesele din inventarul mormântului ajuns în colecţiile MIG suntnotate în registrele de inventar gălăţene ca fiind descoperite în anul 1960! Mai mult, la rândul ei,

16 Ibidem, p. 74.17 Ion T. Dragomir, op. cit., p. 67, nota 52.

51



sursa nr. 1 fixează anul 1960 pentru prima cercetare a sitului, cercetare pe care a întreprins-o Fl. Anastasiu.Prezenţa lui I. T. Dragomir în acelaşi moment, deşi nu clar precizată, este sugerată de informaţiaconform căreia „două din vasele amintite se află la muzeul din Galaţi, iar restul în muzeul dinBr ăila”18. În aceste condiţii credem că nu există dovezi pentru a fixa o intervenţie aupra situluianterior anului 1960, cel puţin nu soldată cu piese care să fi intrat în colecţiile vreunuia dintremuzeele de istorie menţionate. Aşadar, prima „campanie” de să pături de salvare a fost întreprinsă în

anul 1960 şi a fost efectuată de către Fl. Anastasiu şi Ion T. Dragomir, ulterior observaţii de terenf ăcând şi C. Preda. Surprinzător, această campanie nu este menţionată de către arheologii de laMuzeul Br ăilei, deşi existenţa ei este confirmată de marcajul unor piese de la Deduleşti aflate îndepozitele MBR şi MIG. O explicaţie pentru această situaţie poate fi aceea că piesele nu mai

prezentau interes fiind deja publicate (sursa nr. 1) sau poate doar confuzia în legătur ă cu anul exactal intervenţiei. Întrucât toate sursele semnate de către I. T. Dragomir menţionează descoperirea adoar două morminte probabil acestea au fost identificate cu prilejul cercetărilor de salvare, restulfiind recuperate ulterior cu concursul lui C. Preda şi Fl. Anastasiu.

O altă sursă menţionează şi descoperiri ulterioare, iar această informaţie este confirmată deînregistr ările din registrele de inventar ale colecţiei de arheologie a MBR şi de marcajele pieselor.Este vorba despre descoperiri efectuate în anul 1964, respectiv altele din anul 1965. Nu avem

absolut nici un indiciu care să sugereze întreprinderea unor campanii de cercetări arheologicesistematice aşa încât interpretăm aceste piese ca rezultat al unor descoperiri fortuite efectuate în aniimenţionaţi. Posibil o să pătur ă de salvare a fost întreprinsă în anul 1965 (cf. sursa nr. 5).

2. Inventarul mormintelor. Cercetarea de salvare întreprinsă în 1960 de către I. T. Dragomirşi Fl. Anastasiu a avut ca rezultat descoperirea a două morminte de înhumaţie (cf. surselor redactatede I. D. Dragomir). Dintre acestea primul (M1) a intrat în colecţiile MIG. Inventarul său era formatdin două recipiente de lut (informaţia de la sursa nr. 1 este confirmată de registrul inventar al MIG),un vas de tip borcan cu fundul drept lucrat din pastă zgrunţuroasă de culoare cenuşie, respectiv uncastron lucrat la roată din pastă fină cenuşie. Pentru inventarul celuilalt mormânt (M2 ) ce ar fi ajunsîn colecţia de arheologie a Muzeului Br ăilei deţinem câteva indicii cuprinse în documentele

prezentate, pe baza cărora încercăm să îl reconstituim. Astfel, ar fi vorba despre o „strachină” încare fuseser ă depuse ofrande animale – descoperită de către muncitori, alături de pieptănul de os şi„obiectul de bronz” – o verigă. În cadrul aceluiaşi M2 I. T. Dragomir mai menţionează şi prezenţa a

patru recipiente de lut întregi şi a unuia fragmentar, dispuse la picioarele defunctului.În ceea ce priveşte materialele arheologice identificate de noi în depozitele MBR, pentru

descoperirile din anul 1960 se confirmă cu certitudine prezenţa a două morminte (numerotate 1 şi 2,motiv pentru existenţa unor confuzii), al căror inventar, poate fi reconstituit pe baza marcajelor,astfel: M1: două castroane cu fundul inelar, lucrate la roată din pastă fină de culoare cenuşie, ofusaiolă bitronconică lucrată din pastă maronie şi un pieptene de os Acesta din urmă, menţionatunanim de sursele consultate ca fiind descoperit în anul 1960 este înregistrat ca atare şi în registreleMBR, din păcate a fost marcat eronat ca fiind descoperit în anul 1965; M2: trei castroane (unul

fragmentar) cu fundul inelar, lucrate la roată din pastă fină de culoare cenuşie, un castronaş transferat în altă colecţie, un recipient fragmentar de tip borcan, cu fundul drept, lucrat din pastă zgrunţuroasă şi cană cu o toartă şi gura trilobată lucrată la roată din pastă fină de culoare cenuşie. În ceeace priveşte descoperirea altor morminte lucrurile nu sunt tocmai clare. Sursa nr. 119 este singuracare precizează un număr de opt morminte/recipiente ce ar fi fost descoperite în cadrul acesteicampanii. Întrucât toate celelalte menţiuni se refer ă prudent la „mai multe morminte de înhumaţie”f ăr ă a fixa şi numărul lor putem conchide că piesele din depozitele MBR care păstrează ca marcajmenţiunea anului descoperirii 1960 f ăr ă alte precizări au fost recuperate, dar nu s-au mai pututgrupa pe complexe aşa cum s-a sugerat (exceptând unul dintre mormintele deja prezentate). Din cele„aproximativ opt vase de lut”20 am identificat şapte în depozitul de arheologie. Este vorba despre

patru catroane şi o farfurie cu fundul inelar, lucrate la roată din pastă fină de culoare cenuşie,

18 Bucur Mitrea, Constantin Preda, op. cit., p. 89.19 Ibidem, p. 89.20 Ibidem.

52



alt castron similar morfologic cu precedentele, fragmentar, lucrat la roată din pastă fină cafenie,oală cu fundul drept şi buza r ăsfrântă lucrată la roată din pastă zgrunţuroasă.

Pentru descoperirile din anul 1964 sursele de reconstituire le constituie marcajele pieselordin depozitul Muzeului Br ăilei coroborate cu sursa nr. 4. Conform acesteia ar fi fost identificate totdouă morminte. Primul (M1) ar avea în inventar două recipiente de tip borcan, similare morfologic,lucrate la roată din pastă zgrunţuroasă. La consultarea registrelor şi depozitelor MBR rezultă că doar un

recipient apar ţine complexului menţionat, celălalt fiind menţionat eronat21

. Pentru cel dintâi este notată şi provenienţa „descoperire fortuită în curtea I.A.S. Deduleşti”. În ceea ce îl priveşte pe cel de-aldoilea mormânt (M2) singurele indicii pe care le avem se refer ă la prezenţa unei căni cu o toartă şigura trilobată lucrată la roată din pastă fină de culoare cenuşie. Numărul de inventar publicat esteeronat, în registru MBR la numărul de inventar respectiv figurând altă piesă. În ceea ce priveşteilustraţia la care se f ăcuse trimitere în acest caz, aceasta reprezintă de fapt cana descoperită în M2 din 1960, deja menţionată. Aşadar nu cunoaştem nici o piesă care să apar ţină unui eventual M2 / 1964.

În fine, unul dintre cele mai bogate morminte al căror inventar s-a păstrat a fost descoperit înanul 1965 şi notat M3, probabil în continuarea celor identificate în anul precedent. Inventarul eraformat dintr-un ulcior cu o toartă şi o cană, ambele lucrate la roată din lut de culoare cenuşie, unşirag bogat de mărgele, un pandantiv lucrat din scoică şi o rondea plată, lucrată din lut cafeniu.

Pe baza celor enunţate mai sus putem reconstitui inventarul următoarelor morminte:M1(MIG) / 1960: mormânt de înhumaţie, orientat nord-sud. Inventar: oală sferoidală, având

diametrul maxim în zona mediană, fundul drept şi marginea evazar ă, lucrată din pastă zgrunţuroasă,dimensiuni: H = 15 cm, Dgur ă = 11 cm, Dfund = 7 cm [MIG, nr. inv. 5.999], castron bitronconic, cufundul inelar, lucrat la roată din pastă fină cenuşie, dimensiuni: H = 11,5 cm, Dgur ă = 24 cm [MIG,nr. inv. 6.000]

M1(MBR) / 1960: mormânt de înhumaţie, orientat nord-sud. Inventar: castron cu fundul inelarlucrat la roată din pastă fină de culoare cenuşie, dimensiuni: H = 4,3 cm, Dmaxim = 12 cm, Dfund = 5,6 cm[MBR, nr. inv. 13.426], castron cu fundul inelar, lucrat la roată din pastă fină de culoare cenuşie,dimensiuni: H = 8,8 cm, Dmaxim = 16,6 cm, Dfund = 8,3 cm [MBR, nr. inv. 6.406], o fusaiolă

bitronconică lucrată din pastă maronie, dimensiuni: H = 2,4 cm, D = 2,8 cm [MBR, nr. inv. 6.416], pieptăn de os cu nituri de bronz, având mâner semicircular prelungit oblic spre aripile lateraledrepte, dinţii rupţi, dimensiuni: L = 8,2 cm [MBR, nr. inv. 6.417]

M2(MBR) / 1960: mormânt de înhumaţie, orientat nord-sud. Inventar: castron cu fundul inelarlucrat la roată din pastă fină de culoare cenuşie, dimensiuni: H = 7,2 cm, Dmaxim = 18,5 cm, Dfund =6,4 cm [MBR, nr. inv. 13.423], castron cu fundul inelar, lucrat la roată din pastă fină de culoarecenuşie, dimensiuni: H = 4,6 cm, Dmaxim = 12,7 cm, Dfund = 6,6 cm [MBR, nr. inv. 13.424], castronfragmentar, cu fundul inelar, lucrat la roată din pastă fină de culoare cenuşie, dimensiuni: H = 8,4 cm,Dmaxim = 15,7 cm, Dfund = 4,3 cm [MBR, nr. inv. 5.678], castron fragmentar, cu fundul inelar, lucratla roată din pastă fină de culoare cenuşie, dimensiuni: H = 4,6 cm, Dgur ă = 10,5 cm, Dfund = 5,3 cm[MBR, nr. inv. 6.405, transferat la MNIR], oală fragmentar ă, s-a păstrat fundul drept, lucrată din

pastă zgrunţuroasă, dimensiuni: H = 6,9 cm, Dmaxim = 15,4 cm, Dfund = 7,8 cm [MBR, nr. inv. 5.675]o cană cu o toartă, bitronconică, gura trilobată, fundul inelar, lucrată la roată din pastă fină deculoare cenuşie, dimensiuni: H = 29,3 cm, Dgur ă = 15,2 cm, Dfund = 7,9 cm [MBR, nr. inv. 14.707]

M?(MBR) / 1960: morminte de înhumaţie. Inventar(e): farfurie cu fundul inelar, lucrată la roată din pastă fină de culoare cenuşie, dimensiuni: H = 6,2 cm, Dmaxim = 25,5 cm, Dfund = 8,3 cm [MBR,nr. inv. 5.669], castron fragmentar cu fundul inelar, lucrat la roată din pastă fină de culoare cenuşie,dimensiuni: H = 26,3 cm, Dmaxim = 20,2 cm, Dfund = 9,7 cm [MBR, nr. inv. 5.670], castron cu fundulinelar, lucrat la roată din pastă fină de culoare cenuşie, dimensiuni: H = 8,3 cm, Dmaxim = 20,1 cm,Dfund = 7,5 cm [MBR, nr. inv. 5.671], castron cu fundul inelar, lucrat la roată din pastă fină deculoare cenuşie, dimensiuni: H = 10 cm, Dmaxim = 21,9 cm, Dfund = 7,4 cm [MBR, nr. inv. 5.672],castron fragmentar cu fundul inelar, lucrat la roată din pastă fină de culoare cafenie, dimensiuni:

21 Nicolae Har ţuche, Florian Anastasiu, op. cit., p. 258, nr. 531. Recipientul respectiv, cu numărul de inventar5.673 provine de la Tifeşti.

53



H = 12,6 cm, L = 7,8 cm [MBR, nr. inv. 6.803], castron cu fundul inelar, lucrat la roată din pastă fină de culoare cenuşie [MBR, f ăr ă nr. inv.], oală sferoidală, având diametrul maxim în zonamediană, fundul drept şi marginea evazar ă, lucrată din pastă zgrunţuroasă, dimensiuni: H = 14,1 cm,Dmaxim = 14,3 cm, Dfund = 7,2 cm [MBR, nr. inv. 5.674]

M1(MBR) / 1964: oală sferoidală, având diametrul maxim în zona mediană, fundul drept şimarginea evazar ă, lucrată din pastă zgrunţuroasă, dimensiuni: H = 17,2 cm, Dmaxim = 14,9 cm, Dfund

= 6,6 cm [MBR, nr. inv. 10.558]M3 (MBR) / 1965: ulcior cu o toartă, fundul inelar, pe gât, deasupra locului de prindere al toarteieste decorat cu două şiruri de linii frânte, lucrat la roată din pastă fină de culoare cenuşie,dimensiuni: H = 28,5 cm, Dmaxim = 19 cm, Dfund = 9,3 cm [MBR, nr. inv. 6.407], cană cu o toartă,gâtul cilindric, înalt, fundul inelar, lucrată la roată din pastă fină de culoare cenuşie, dimensiuni:H = 25,5 cm, Dmaxim = 15 cm, Dfund = 7,3 cm [MBR, nr. inv. 6.408], pandantiv din gasteropodă apar ţinând familiei Cypraeidae, genul Cypraea, perforat în partea superioar ă, dimensiuni: L = 6,3 cm,l = 3,7 cm [MBR, nr. inv. 6.409], rondea plată lucrată din pastă cafenie, dimensiuni: H = 1 cm,D = 2,7 cm [MBR, nr. inv. 6.410], şirag de mărgele [MBR, nr. inv. 6.411-6.413, 6.415].

În urma analizei informaţiilor pe care le deţinem asupra inventarelor mormintelordescoperite la Deduleşti putem face câteva observaţii. În primul rând, exceptând şiragul de mărgele

din cazul M3/1965, lipsesc produsele ceramice de import. Tot un import este în schimb şi pandantivullucrat din cochilia de Cypraea, de vreme ce apar ţine unei specii marine, tropicale, r ăspândite cu

precădere în zonele Mediteranei şi Pacificului. Bine documentată, ceramica locală este înexclusivitate lucrată la roată, reprezentată prin cele două categorii specifice: fină cenuşie şizgrunţuroasă. În cazul primei dintre acestea remarcă şi imitarea formelor ceramice romane.

Săr ăcia aparentă în privinţa altor materiale de port şi podoabă poate fi pusă şi pe seama„interesului” manifestat de către descoperitorii ocazionali. În privinţa unor „piese de metal” sau„obiecte de bronz”, vehiculate uneori în istoriografia chestiunii, doar două menţiuni pot fi f ăcute,relative la o verigă, respectiv la o cataramă (este vorba despre piese distincte întrucât sursele serefer ă la campanii diferite, oricum nici una păstrată în colecţiile pe care le cunoaştem). Informaţiaconform căreia o fibulă de bronz ar fi fost descoperită la Deduleşti22 este falsă, lucr ările indicate casurse de documentare nu conţin o astfel de precizare.

4. Alte descoperiri. Atât pe teritoriul său cât şi în imediata vecinătate a satului Deduleşti aufost semnalate vestigii din diverse perioade. Pe o popină de mari dimensiuni de pe malul Buzăului,la aproximativ 2.000 m de localitate au fost descoperit un complex apar ţinând culturii Coslogeni23.

Dovadă a faptului că spaţiul la care ne referim oferea bune condiţii de existenţă la nivelulsecolului IV p. Chr., este şi altă descoperire întâmplătoare din anul 1977. Este vorba despre unmormânt identificat în zona şcolii din sat, din inventarul căruia au fost recuperate trei recipiente detip borcan şi un castron lucrat la roată din pastă fină, de culoare cenuşie, în care se afla o rozetă confecţionată din corn de cerb24.

Vestigii ale culturii Sântana de Mureş au fost semnalate şi pe o terasă de pe malul pârâului

Buzoiel

25

, situată la aproximativ 300 m sud-vest de sat. Ceramica specifică culturii amintite eraasociată cu fragmente de tip Dridu şi smălţuite, medievale timpurii.În fine, tot pe malul Buzăului, aproape de marginea vestică a satului, în punctul numit

Lut ărie, a fost descoperit în anul 1940 un tezaur monetar format din 50 de piese de bronz bizantine,emisiuni din timpul împăraţilor Isac II Angelos şi Alexios III26.

22 Florin Petrescu, op. cit., p. 117, nr. 287.23 Valeriu Sîrbu, O descoperire apar ţ inând culturii Coslogeni de la Dedule şti – jude ţ ul Br ăila (groapă –„depozit de vase”?), în Istros, VI, 1992, pp. 257-258.24 Har ţuche Nicolae, Cronica descoperirilor arheologice din judetul Br ăila în perioada 1968-1978, în Istros,

I, 1980, p. 360, nr. 7.25 Cercetare de teren efectuată în anul 2009 de către Stănică Pandrea, Mirela Vernescu, Viorel Stoian şiCostin Croitoru de la Muzeul Br ăilei în cadrul proiectului Probleme cheie ale istoriei pe Valea Buzăului.26 Nicolae Har ţuche, Preliminarii la repertoriul arheologic..., p. 318, nr. 2.

54



THE SÂNTANA DE MURES NECROPOLIS FROM DEDULESTI, BRAILA COUNTY(CONSIDERATIONS ABOUT THE RESEARCH HISTORY)

Not being a very spectacular site by the number of identified graves nor by the exceptional funeraryinventory, the necropolis from Deduleşti was point out in the specific historiography few times. The informationwe extracted from seven different sources were rather contradictory, mainly because a research report was

never published. Different discoveries, different years of archaeological campaign of investigations evendifferent archaeologist being on the field were recorded by different sources, mainly indirect one (writing bymemory or by oral information). With our contributions we try to correct this wrong image of the Dedule ştinecropolis research. On the one hand, this is a part of a large project which intends to study the Sântana deMureş culture from Br ăila County who was neglected before in spite of the numerous fortuitous discoveries.On the other hand, we have access to the archaeological deposits of Br ăila and Galaţi museums were thediscoveries from Deduleşti were held and at the register were the discoveries were recorded too. Moreoverwe were able to find in the History Museum of Galaţi County archive some data sheets write by I. T Dragomir,one of the archaeologists which were on the field in the very moment of the first accidental discoveries.Putting together all these sources we were able to restore a few grave inventories, to establish the correct year ofthe discoveries and to point out some of the wrong information which persisted in the specific historiography.

Finally in order to see the general background of the site approached we made a brief look over the

other discoveries from Deduleşti. Beside a Coslogeni Culture complex and a Byzantine bronze hoardfounded in the vicinity, some Sântana de Mureş Culture discoveries were to point out mainly as a prove ofthe fact that in this period the geographical space next to the Buzău River offered good conditions for life.Another funeral discovery was made accidentally in 1977 at the village school. Beside this, more recently thecollective of Br ăila Museum, implicated in a large project regarding the history of the Buzău River Valley,identified a new Sântana de Mureş site for the time being just by specific pottery fragments.

55



Fig. nr. 1. Poziţionarea geografică.

Fig. nr. 2. Notă asupra descoperirilor întocmită de I. T. Dragomir.

56



Fig. nr. 4. Inventarul M1(MIG) / 1960.

Fig. nr. 5. Inventarul M1(MBR) / 1960.


58



Fig. nr. 7. Inventarul M?(MBR) / 1960.



59



Fig. nr. 10. Şirag de mărgele şi detalii, inventarul M3(MBR) / 1965 (după L. Ota, V. Sîrbu, op. cit., fig. 6).

60



NECROPOLA DIN SECOLELE IV-V DE LA NICHITENI

(COM. COŢUŞCA, JUD. BOTOŞANI)

Octavian Liviu ŞOVAN

Schlüsselwort: Völkerwanderungszeit; Sântana-de-Mureş-Kultur; Körperbestattung

Necropola de la Nichiteni a fost descoperită în anul 1961, cu prilejul unor lucr ări de mari propor ţii pentru îndiguirea cursului pârâului Volovăţ şi realizarea unei acumulări de apă în loculnumit Mârzâc, situat la circa 800 m nord de satul Nichiteni şi la circa 1 km sud-sud-est de satulCoţuşca, pe partea stângă a pârâului amintit. De altminteri, panta sudică a dealului aflat la sud desatul Coţuşca, mărginită la sud şi vest de pârâul Volovăţ şi str ă bătută de şoseaua Nichiteni-Coţuşca,constituie un loc ideal pentru locuire. În acest areal, situat pe o lungime de circa 450 m, s-audescoperit artefacte din şase perioade istorice: paleolitic, eneolitic dezvoltat (cultura Cucuteni B),

bronz târziu (cultura Noua cu elemente Costişa), Hallstatt târziu (cultura getic

ă), migra

ţii (cultura

Sântana de Mureş-Černjachov) şi medieval timpuriu (culturile Costişa-Botoşana şi Suceava-Şipot-Botoşana)1. Tot aici, cu prilejul unui sondaj efectuat în 1993 de O. L. Şovan, alături de fragmenteceramice cucuteniene a fost descoperită o camee de agat din sec. III d. Hr., având gravată o figur ă cunoscută din mitologia grecească, aceea a capului Meduzei2. Sondajul efectuat şi studiul peGoogle Earth în 2009 au permis identificarea exactă a perimetrului cercetărilor în necropolă şi alocuirii cucuteniene.

În anii 1962, 1964 şi 1966, Em. Zaharia şi N. Zaharia au efectuat să pături de salvare în zonanecropolei din secolele IV-V d. Hr., recuperând şi o parte din inventarul mormintelor distruse cuocazia amenajării barajului amintit. În total au fost dezvelite un număr de 25 de morminte, întrecare, prin bogăţia obiectelor aflate asupra şi în preajma persoanei înmormântate, se detaşează

mormântul 18. Inventarul acestui mormânt, complex de care ne vom ocupa în cele ce urmează,conţinând printre altele un pahar de sticlă şi două fibule de argint cu placă pentagonală şi semidisc,se află în colecţiile Muzeului Judeţean Botoşani3. Restul materialului arheologic recoltat prinsă păturile de salvare se află în colecţiile Muzeului de Istorie a Moldovei din Iaşi şi ale Institutuluide Arheologie din Iaşi.

Mormântul 18. Înhumaţie (pl. 1). Adâncimea nu a fost notată. Orientarea NNE-SSV. Groapaera rectangular ă cu colţurile rotunjite. Scheletul, întins pe spate şi cu mâinile pe lângă corp, a fostderanjat în zona toracelui încă din antichitate.

Inventarul mormântului cuprinde:1. Fibulă de argint cu semidisc, decorat pe marginea semicircular ă şi placă pentagonală la

picior, cu resort simplu, cu o singur ă spirală şi portagrafa lipsă. Baza arcului are un singur orificiu

prin care trece axul de fier al resortului. Fibula are un buton fixat pe capătul tijei de susţinere a plăcii semicirculare. A fost descoperită pe partea stângă superioar ă a toracelui. L 5,5 cm (pl. 2, 1).

2. Fibulă de argint identică, descoperită pe partea dreaptă superioar ă a toracelui (pl. 2, 2).

1 N. Zaharia, Descoperiri paleolitice în Moldova efectuate între anii 1952 şi 1957 , în ArhMold, I, 1961, p. 23; N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmboviţa, Em. Zaharia, A şezări din Moldova (de la paleolitic până în secolul al XVIII-lea), Bucureşti, 1970, p. 254; N. Zaharia, Em. Zaharia, Contribu ţ ii privind rezultatele unor cercet ăriarheologice în Câmpia Jijiei Superioare din jud. Boto şani, în Din trecutul judeţului Botoşani, I, Botoşani1974, p. 137; D. Teodor, Descoperiri arheologice din sec. VI-XI e.n. în jude ţ ul Boto şani, în Din trecutul judeţului Botoşani, I, Botoşani 1974, p. 102-103; idem, Descoperiri arheologice şi numismatice la est deCarpa ţ i în secolele V-XI , Bucureşti, 1997, p. 122; Dorin Popescu, S ă păturile arheologice din Republica

Socialist ă România în anul 1964, în SCIVA, XVI, 3, 1965 p. 599; Al. Păunescu, P. Şadurschi, V. Chirica, Repertoriul arheologic al jude ţ ului Boto şani, I, Bucureşti, 1976, p. 92.2 O. L. Şovan, Meduza de la Nichiteni, în Forum cultural, an I, nr. 2, Botoşani, 2001, p. 7-8.3 Desenele au fost realizate de Ecaterina Rusu de la Muzeul Judeţean Botoşani.

61



3. Pieptene de os cu mâner semicircular şi marginile plăcilor cu dinţi verticali, cu două alveolări pe marginile laterale, lucrat din trei rânduri de plăci prinse cu nituri de bronz. Plăcilelaterale ale mânerului sunt decorate cu două rânduri de caneluri paralele. A fost descoperit în stângacraniului. Î 7 cm (pl. 1, 3).

4. Cataramă de bronz cu veriga circular ă îngroşată, descoperită în dreapta vertebrelorlombare. Dimensiuni 2,5x2,8 cm (pl. 1, 4).

5-59. Colier format din 55 de mărgele, descoperit în zona claviculelor, alcătuit din 14 mărgele decarneol polifaţetate, cu lungimi cuprinse între 1-1,6 cm (pl. 3, 5-18) şi 41 mărgele de coral, cudiametre între 0,4-0,6 cm (pl. 3, 19-59).

60-70. Colier format din 11 mărgele, descoperit pe oasele bazinului, alcătuit din 10 mărgelediscoidale de chihlimbar cu diametre între 1,4-1,7 cm (pl. 3, 60-69) şi o mărgică de sticlă verde, cudiametrul de 2,7 cm (pl. 2, 70).

71. Pandantiv din colţ de mistreţ perforat, descoperit între femure. L 7,8 cm (pl. 1, 71).72. Pandantiv din scoică marină Cypraea, cu orificiu pentru veriga de atârnare, găsit între

femure. Î 6, 6 cm (pl. 2, 72).73. Oală din pastă zgrunţuroasă lucrată la roată, cu fundul plat, descoperită în poziţia culcat

într-un şir de recipiente în stânga corpului. Î 15, 2 cm (pl. 3, 73).

74. Castron din pastă fină cenuşie, lucrat la roată, cu fundul inelar profilat. Î 5,6 cm (Pl. 3, 74).75. Castron lucrat la roată din pastă fină cenuşie, cu fundul inelar profilat. Î 8 cm (pl. 3, 75).76. Castron lucrat la roată din pastă fină cenuşie, cu două caneluri pe umăr şi fund concav.

Î 12, 8 cm (pl. 3, 76).77. Castron bitronconic lucrat la roată din pastă fină cenuşie, cu fundul inelar. Î 11, 2 cm

(pl. 3, 77).78. Castron bitronconic lucrat la roată din pastă fină cenuşie, cu marginea înaltă evazată şi

fundul inelar. Î 8, 3 cm (pl. 3, 78).79. Fragmente dintr-un castron bitronconic lucrat la roată din pastă fină cenuşie, cu nervur ă

pe umăr şi fund inelar, descoperit în vasul 78. Î 8, 4 cm (pl. 3, 79).80. Supier ă bitronconică lucrată la roată din pastă fină cenuşie, cu nervur ă pe umăr şi fund

inelar profilat. Î 20 cm (pl. 3, 80).81. Pahar de sticlă verzuie, decorat cu o canelur ă lată sub margine şi două registre de faţete

ovale, descoperit în vasul 80. Î 6, 6 cm (pl. 2, 81).82-83. Două fusaiole bitronconice de lut, descoperite în stânga picioarelor (nu au mai fost

descoperite în colecţiile Muzeului judeţean Botoşani şi din acest motiv ele nu apar în planşă).84. Între vasele 77 şi 80 au fost descoperite numeroase resturi de ofrandă provenind de la un

ovicaprin. Sub acestea au fost găsite resturi de cărbune de lemn şi două cuţite de fier, care s-audezintegrat în timpul recoltării.

Fibulele de argint cu placă pentagonală şi semidisc descoperite la Nichiteni se încadrează,conform clasificării lui Ambroz în grupa 21, subgrupa I, cu patru variante, fiind datate în secolul IV

şi la începutul secolului V

4

. Conform clasificării stabilită pentru inventarul necropolei de laMihălăşeni5, ele se încadrează în tipul 4, varianta a 4a şi se poziţionează, conform incidenţei seriilortipologice de obiecte (planşa 387), în faza a III-a a necropolei, deci în etapa târzie, datată în a doua

jumătate a secolului IV, eventual la începutul secolului al V-lea. Această variantă de fibulă pare să fie r ăspândită mai ales în aria vestică a culturii Sântana de Mureş - Černjachov.

Paharul de sticlă descoperit la Nichiteni, prin caracteristicile sale de formă şi ornamentaţie,îşi găseşte cele mai apropiate analogii în două descoperiri din Peninsula Scandinavă, şi anume de laBorrby (Suedia) şi Rådal (Norvegia), încadrate de E. Straume tipologic în varianta I B 3 şicronologic în faza C3 cu probabilitate până în jurul anului 400 d. Hr.6.

4 A. K. Ambroz , Fibuly juga evropejskoj č asti SSSR. II v. do n. ė. – IV v. n. ė. Archeologija SSSR. Svod

archeologič eskich istoč nikov, D1-30, Moscova, 1966, p. 77, 82.5 O. L. Şovan, Necropola de tip Sântata de Mure ş-Č ernjachov de la Mihăl ăşeni (jude ţ ul Boto şani), EdituraCetatea de Scaun, Târgovişte, 2005, pl. 387.6 E. Straume, Gläser mit Facettenschliff aus skandinavischen Gräbern des 4. und 5. Jahrhunderts n. Chr .,

62



Pieptenele lucrat din corn de cerb descoperit la Nichiteni se încadrează, conform aceleiaşiclasificări de la Mihălăşeni în tipul 1, varianta 1a. Acest tip de pieptene se regăseşte şi în mediileanterioare locale, ca în aşezarea de tip Chilia-Militari de la Târgşor 7 din sec. III d. Hr., ca şi încultura Wielbark, cum ar fi la Pruszcz-Gdaňsk 78. Datarea sa timpurie este confirmată şi de tabelulincidenţei seriilor tipologice de obiecte pe faze de la Mihălăşeni, unde apare şi în fazele I şi II, dartipul acesta de pieptene îşi continuă existenţa şi în faza a III-a târzie a necropolei. În aceeaşi situaţie

se află şi singura oala din pastă zgrunţuroasă descoperită în mormânt (tip 6b), dar şi castronul de la poziţia 75 (tip 6c), care se regăsesc în cadrul fazei a II-a, dar şi în faza a III-a, târzie, a necropolei.În concluzie, materialul arheologic descoperit în mormântul 18 de la Nichiteni indică, f ăr ă

urme de îndoială, apartenenţa necropolei la arealul culturii Sântana de Mureş-Černjachov. Datareasa este asigurată prin cele două fibule, pieptenele de os şi paharul de sticlă, care o situează în faza satârzie, a doua jumătate a secolului al IV şi posibil şi la începutul secolului V.

DAS GRÄBERFELD DES IV.-V. JAHRHUNDERT VON NICHITENI(GEM. COŢUŞCA, BEZIRK BOTOŞANI)

Das Gräberfeld von Nichiteni wurde 1961 während der Errichtung einer Talsperre auf dem FlüßchenVolovăţ entdeckt und zum Teil zerstört. 1962, 1964 und 1966 haben Em. Zaharia und N. Zaharia durch Notgrabungen weitere 25 Gräber untersucht, von denen die Körperbestattung Nr. 18 hier vorgestellt werden wird.

Die Grabgrube ist etwa rechteckig und NNE–SSW orientiert. Die Tiefe ist nicht bekannt. Das Skelettist im allgemeinen rückenliegend, mit längs des Körpers ausgestreckten Armen, und gehört einer Frau. In derThoraxzone ist das Skelett teilweise zerstört (Taf. 1).

Das reiche Grabinventar umfaßt zwei Silberfibeln (Taf. 2, 1-2), ein Beinkamm (Taf. 1, 3), eineBronzeschnalle (Taf. 1, 4), zwei Perlenketten (von denen eine mit Karneol- [Taf. 3, 5-18] und Korallenperlen[Taf. 3, 19-59] und andere mit Bernsteinperlen [Taf. 3, 60-69] und eine größere Glasperle [Taf. 2, 70] auf demBecken), ein Eberzahn (Taf. 1, 71), ein Gehäuse Cypraea (Taf. 2, 72), acht scheibengedrehte Tongefässe (Taf. 3,73-80), ein Glasbecher mit Facettenschliff (Taf. 2, 81), zwei (verlorene) Spinnwirtel, zwei (verlorene)Eisenmeser, Schafknochen und Hozkohle.

Die Körperbestattung Nr. 18 von Nichiteni gehört der Sântana-de-Mureş-Černjachov-Kultur, und derAutor datiert sie in der zweiten Hälfte des IV. Jahrhundert, mit Wahrscheinlichkeit bis am Anfang desV. Jahrhundert.

Verzeichnis der TafelnTaf. 1. Nichiteni. Grab 18 (3, Beinkamm; 4, Bronzeschnalle; 71, Eberzahn).Taf. 2. Nichiteni. Grab 18 (1-2, Silberfibeln; 70, grünliche Glasperle; 72, Gehäuse Cypraea;

81, Glasbecher).Taf. 3 Nichiteni. Grab 18 (5-18, Karneolperlen; 19-59, Korallenperlen; 60-69, Bernsteinperlen;

73-80, scheibengedrehte Gefässe aus feinem (74-80) und gemagertem Ton (73).

Oslo, 1987, p. 29-30, 47, 108, 127, 141, Taf. 4, 59, 152.7 Gh. Bichir, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Bucureşti, 1984, p. 52, pl. LV, 4.8 M. Pietrzak, M. Tuszyňska, Période romaine tardive (Pruszcz-Gdaň sk 7). Inventaria Archaeologica , LX(PL 369 - PL373), Wasszawa-Lódź, 1988, PL 371, 13.

63



Pl. 1. Nichiteni. Mormântul 18 (3, pieptene de os; 4, cataramă de bronz; 71, colţ de mistreţ).

64



Pl. 2. Nichiteni. Mormântul 18 (1-2, fibule de argint; 70, mărgică de sticlă verzuie;72, scoică marină Cypraea; 81, pahar de sticlă).

65



Pl. 3. Nichiteni. Mormântul 18 (5-18, mărgele de carneol; 19-59, mărgele de coral;60-69, mărgele de chihlimbar; 73-80, vase lucrate la roată din pastă fină (74-80) şi zgrunţuroasă (73).

66



OBIECTE DE TOALETĂ.

PIEPTENII DIN NECROPOLA BIRITUALĂ DE SECOL IV D. CHR.

DE LA BARCEAStela ŢAU , Mircea NICU

Key words: Sântana de Mureş-Cerneahov culture, centuries IV D.Chr., comb, Barcea necropolis,tombs.

Dintre obiectele de toaletă, pieptenii deţin un loc important printre obiectele de inventar dinmormintele necropolei birituale de la Barcea. În urma dezvelirii celor 167 de morminte s-audescoperit 43 de exemplare, din care două în mormintele de incineraţie 142 şi 147, restul înmormintele de înhumaţie.

Pentru tipologie s-au putut folosi numai 39 de piese, patru piepteni apar ţinând mormintelor78, 124, 157 şi 160, datorită distrugerii sau modificării accentuate în urma cremaţiei nu li s-a pututdetermina tipul. Pieptenii descoperiţi au fost realizaţi din trei straturi de plăci la mâner, numai unulsingur este executat dintr-o singur ă bucată, apar ţine mormântului 145, fiind folosit ca pandantiv.

După felul cum a fost executat mânerul cele 39 de piese au fost împăr ţite tipuri, variante şisubvariante.

Tipul I. Pieptene cu mâner trapezoidalDin acest tip face parte numai un singur exemplar, descoperit în mormântul de înhumaţie 18.

Acest pieptene are mânerul în formă de trapez cu albieri laterale. Placa mediană depăşeşte plăcilelaterale cu aproape 4 mm, constituind un decor al mânerului (Pl. 1). Mormântul de înhumaţie 18 s-a

descoperit în partea de vest a sectorului C al necropolei. Acest tip de pieptene s-a descoperit înarealul culturii Sântana de Mureş-Cerneahov la Kosanovo (Kravcenko 1967, pl. XI, 2), Budeşti (Vornic,2006, fig. 111, 11), Bogdăneşti (Palade, 1973, fig. 13, 3), Valea Seacă (Palade, 2004, fig. 195, 2),Mihălăşeni (Şovan, 2005, pl 176, 2). Pieptenii din acest tip au apărut alături de alte tipuri de

piepteni şi se vor dezvolta în arealul culturii până în secolul al IV-lea d. Chr. (Sciukin, 1999, p. 67,fig. 1 - faza Kosanovo).

Tipul II. Piepteni cu mâner semicircularDin acest tip fac parte fac parte pieptenii cu mâner semicircular cu patru variante.

Varianta II.1

În această variantă sunt grupaţi pieptenii cu mâner semicircular aplatizat din mormintele deînhumaţie 50 şi 84. Mormântul 50 se află în partea de nord a sectorului A al necropolei şimormântul 84 în sectorul C în grupul mormintelor din partea de vest. Pieptenele din mormântul 84are o linie incizată la baza mânerului (Pl. 2). Pieptenii din varianta II.1 nu are până în prezent nici oanalogie printre descoperirile de tip Sântana de Mureş-Cerneahov din România. Tot ce-i posibil să fi fost, dar s-au distrus fie din cauza cremaţiei sau acizilor din sol. Un exemplar s-a semnalat laKrinicicki (Simonovici, 1960, fig. 2, 3), iar în vestul Europei, la Freiburg (Thomas, 1960, Abb.31).

Pieptenii din această variantă cunosc o dezvoltare destul de largă cronologic cuprinzândsecolul al III-lea d. Chr. şi până în secolul al IV-lea d. Chr. (Thomas, 1960, 92).

∗ Galaţi, str. Călugăreni, nr. 23, bl. T 2, ap. 48. ∗∗ Tecuci, str. George Coş buc, nr. 3, Jud. Galaţi.

67



Varianta II.2În necropolă s-a descoperit un singur pieptene care se încadrează în această variantă şi

anume, exemplarul din mormântul 70 ce se află în partea de sud a sectorului A. Mânerul acestui pieptene este arcuit slab, aplatizat ca un arc de cerc (Pl. 2). Astfel de piepteni s-au descoperit laKosanovo (Kravcenko, 1967, pl. XI, 2), Hăneşti (Zaharia, Zaharia, Şovan, 1993, fig. 3, 3), Miorcani(Ioniţă, 1977, R49a, 8), Mihălăşeni (Şovan, 2005, pl. 304, 1a), Târgşor (Diaconu, 1975, pl. CXXVI,

11), Cetatea Vache (Mitrea, Preda, 1966, fig. 217, 1), Fântânele (Marinescu, Gaiu, 1989, Abb.A, 2),Valea Seacă (Palade, 2004, fig. 203, 7). Această variantă a fost utilizată începând cu secolul al III-lead. Chr. şi până în secolul al IV-lea d. Chr. (Thomas, 1960, 92).

Varianta II.3În mormântul 72, aflat în partea sudică a sectorului A al necropolei, s-a descoperit un

pieptene ce apar ţine acestei variante. Are mânerul semicircular uşor înălţat şi marginile exterioareale plăcilor cu dinţi oblici (Pl. 2). Această variantă este întâlnită în necropolele de tip Sântana deMureş-Cerneahov, dar nu cantitativ, deci a cunoscut o r ăspândire la Târgşor (Diaconu, 1965, pl. XCVI,7), Al. Odobescu (Mitrea, Preda, 1966, fig. 238, 8), Mihălăşeni (Şovan, 2005, pl. 304, 16), Budeşti(Vornic, 2006, fig. 111, 6). Această variantă cunoaşte o circulaţie largă din secolul al III-lea d. Chr.

şi până în mijlocul secolului al IV-lea d. Chr. (Thomas, 1960, 92-94).

Varianta II.4Această variantă s-a descoperit în mormintele de înhumaţie 23 şi 66. Mormântul 23 se află

în partea de sud a sectorului B şi 66 înspre sudul sectorului A. Aceşti piepteni au mânerulsemicircular cu două alveole laterale realizate deasupra rândului de nituri care fixează bazamânerului de plăcuţele cu dinţi (Pl. 2). Aceste alveole sunt unite între ele cu o canelur ă mărginită dedouă linii paralele incizate. La baza mânerului, sub rândul de nituri sunt incizate trei linii paralele.De asemenea, o linie incizată urmăreşte marginea mânerului semicircular.

Cel de al doilea pieptene din mormântul 66 care este într-o stare de conservare mai pu ţin bună are acelaşi decor.

O astfel de variantă s-a descoperit în arealul culturii din România la Izvoare (Vulpe, 1957,fig. 318, 2), Târgşor (Diaconu 1965, pl. LXXIX, 10), Lunca (Dragomir, 2001, fig. 23, 7), ValeaSeacă (Palade, 2004, fig. 163, 3). Varianta II.4 se încadrează cronologic la fel ca variantele tipului II

prezentate anterior, consider ăm că sunt contemporane.

Tipul III. Piepteni cu mâner semicircular şi aripi lateraleDin tipul III fac parte pieptenii cu mâner semicircular şi cu aripi laterale. În acest tip sunt

încadraţi 28 de piepteni cu două variante şi subvariante.

În Varianta III.1 distingem trei subvariante:

Subvarianta III.1a. Aici sunt încadraţi piepteni cu mâner semicircular aplatizat şi lateraleridicate albiat (Pl. 3). Astfel de piepteni s-au descoperit în mormintele 62, 82, 116, 132, 134, 142,148. Trei morminte sunt în partea de apus a sectorului C, trei înspre est şi unul spre sudul sectoruluiA. Întâlnim această subvariantă în arealul Culturii Sântana de Mureş-Cerneahov la Sântana deMureş (Kovacs, 1912, fig. 88, 1a), Al. Odobescu (Mitrea, Preda, 1966, fig. 238, 4), Mihălăşeni(Şovan, 2005, pl. 150, 2), Lunca (Dragomir, 2001, fig. 19, 9), Valea Seacă (Palade, 2004, fig. 179, 5).

Subvarianta III.1b. Această subvariantă cuprinde piepteni cu mâner semicircular înălţat şilaterale albiate (Pl. 3). Astfel de piepteni s-au descoperit în mormintele 17, 77, 80, 83, 101, 108,118, 122, 154, 164. Cinci morminte sunt în zona densă a înmormântărilor din sectorul C, trei în parteade nord, două în partea de est, un mormânt în nordul sectorului A şi două în sectorul B. Astfel de

piepteni s-au descoperit în multe necropole din România cum ar fi la Izvoare (Vulpe, 1957, fig. 318, 3),

Independenţa (Mitrea, Preda, 1966, fig. 115, 3), Leţcani (Bloşiu, 1975, fig. 22, 10; 29, 5), ValeaSeacă (Palade, 2004, fig. 172, 9; 184, 5), Mihălăşeni (Şovan, 2005, pl. 150, 2; pl. 260, 4).Subvarianta III.1c. Pieptenii cu mâner semicircular foarte înălţat, sub formă de clopot

68



şi umeri albiaţi sunt încadraţi în această subvarianta (Pl. 3). Astfel de piepteni s-au descoperit înmormintele 96, 123, 129 şi 138. Înălţimea acestor piepteni variază între 0,078-0,087 m. Mormintele123, 129, 138 s-au descoperit în partea estică a sectorului C al necropolei, iar mormântul 96 învestul aceluiaşi sector. Pieptenii cu mânerul foarte înălţat îşi găsesc analogii în arealul culturii, laTârgşor (Diaconu, 1965, pl. CXXVII, 8), Independenţa (Mitrea, Preda, 1966, fig. 106, 11), Sultana(Isăcescu, Ionescu, 1976, pl. III, 2), Valea Seacă (Palade, 2004, fig. 284, 6; 291, 20; 293, 8),

Mihălăşeni (Şovan, 2005, pl. 94, 3). Aceşti piepteni din subvarianta III.1c sunt dataţi cronologic însecolul al IV-lea d.Chr. şi merg până la sfâr şitul lui.Varianta III.2Acestei variante îi apar ţin pieptenii cu mâner semicircular şi laterale drepte. În cadrul ei

distingem două subvariante III.2a şi III.2b.Subvarianta III.2a. Aici au fost incluşi pieptenii cu mâner semicircular clopot, cu alveole de

o parte şi de alta a mânerului, apoi lateralele pornesc paralele cu baza mânerului (Pl. 4). Au fostdescoperite două exemplare în mormintele 109, 119 care sunt localizate în estul sectorului C alnecropolei. Piesele apar ţinând acestei subvariante au analogii în tot arealul culturii cum ar fi laSântana de Mureş (Kovacs, 1912, fig. 26), Târgşor (Diaconu, pl. LXXXV, 2; XCI, 2; CXII, 4),Spanţov, Independenţa, Izvorul (Mitrea, Preda, 1966, fig. 11; 36; 40; 61, 7; 111, 176, 5; 210, 2),

Sultana (Isăcescu, Ionescu, 1976, pl. II, 4), Dr ăguşeni-Săveni (Zaharia, Zaharia, Aprotosoaie, 1973,fig. 10, 2), Leţcani (Bloşiu, 1975, fig. 38, 6), Miorcani (Ioniţă, 1977, R47a, 1), Lunca (Dragomir,2001, fig. 20, 2), Valea Seacă (Palade, 2004, fig. 268, 9), Mihălăşeni (Şovan, 2005, pl. 37, A1;

pl. 72, B1; pl. 157, 2), Budeşti (Vornic, 2006, fig. 95, 3).Subvarianta III.2b. Din această subvariantă fac parte pieptenii care au mânerul semicircular

înălţat sau coborât sub formă de clopot şi lateralele drepte (Pl. 4). În necropolă s-au descoperit două exemplare în mormintele 105 şi 131. Amândouă mormintele se află în sectorul C al necropolei,mormântul 105 se află în grupul de nord al mormintelor din acest sector, iar 131 în grupul de est. Caşi subvarianta III.2a, subvarianta III.2b cunoaşte o dezvoltare în arealul acestei culturi, astfel deanalogii sunt la Kosanovo (Kravcenko, 1967, pl. XI, 1, 8), Hăneşti (Zaharia, Zaharia, Şovan, 1993,fig. 12B, 4), Independenţa (Mitrea, Preda, 1966, fig. 122, 4), Sultana (Isăcescu, Ionescu, 1976, pl. II, 1),Copuzu (Muşeţeanu, 1986, fig. 4, 14), Valea Seacă (Palade, 2004, fig. 161, 1b; 22, 4; 270, 1; 280, 6),Mihălăşeni (Şovan, 2005, pl. 27, B1; pl. 32, A2; pl. 119, 2; pl. 137, A2; pl. 194, A3; pl. 158, A1).

Această variantă III.2 cu subvariantele ei cunosc o mare dezvoltare în arealul vestic alCulturii Sântana de Mureş-Cerneahov în mijlocul secolului al IV-lea d. Chr şi în a doua jumătate asecolului al IV-lea d. Chr. (Thomas, 1960, pag. 110, fig. 60).

Tipul IV. Piepteni cu plăcile laterale ale mânerului din două bucăţiDin acest tip fac parte pieptenii cu plăcile laterale ale mânerului alcătuite din două bucăţi.

Mânerul semicircular se sprijină pe o bază dreptunghiular ă.În Necropola de la Barcea s-a descoperit un singur pieptene în mormântul de înhumaţie 95.

Starea lui de conservare este foarte precar ă, s-a păstrat numai mânerul de formă semicircular ă (Pl. 5).Acest mormânt s-a descoperit în sectorul C în partea de vest. Exemplare asemănătoare s-audescoperit în Transilvania la Sântana de Mureş (Kovacs, 1912, fig. 42, 2; 52, 5; 92,1 ), Leţcani(Bloşiu, 1975, fig. 6, 1; 8, 14; 15, 4), Independenţa, Olteni, Izvorul (Mitrea, Preda, 1966, fig. 147, 1;fig. 169, 9; fig. 204, 2), Valea Seacă (Palade, 2004, fig. 261, 5; 265, 8), Mihălăşeni (Şovan, pl. 67, 5;

pl. 102, 1; pl. 117, 1; pl. 161, 2; pl. 267, 1A). Acest tip de pieptene dezvoltat mai târziu în arealulCulturii Sântana de Mureş se va regăsi în alte regiuni învecinate, în Tisa superioar ă (Kotigorsko,1995, p. 161, fig. 125, 43).

Tipul V. Pieptene cu mâner triunghiularDin acest tip face parte un singur pieptene care are mânerul triunghiular care se sprijină pe o

bază dreptunghiular ă (Pl. 5). Acest exemplar s-a descoperit în M 89, aflat în centrul dens alsectorului C. Mânerul este triunghiular aplatizat, dar nu este plin până la baza dreptunghiular ă,apare un decupaj semicircular. Fixarea mânerului triunghiular de baza dreptunghiular ă s-a f ăcut

69



cu ajutorul a două nituri de bronz de plăcuţele laterale cu dinţi ale pieptenului. Placa mediană amânerului este fixată de plăcile laterale tot cu două nituri de bronz. Restul plăcuţelor cu dinţi suntfixate în baza dreptunghiular ă cu şase nituri de bronz. Pieptenele nu are un finisaj reuşit, se observă acest lucru la marginea interioar ă a mânerului de formă semicircular ă. Meşteşugarul care a încercatsă realizeze un nou tip de pieptene sau poate a reparat un pieptene deteriorat de multă folosinţă.În arealul Culturii Sântana de Mureş-Cerneahov s-au descoperit piepteni cu mâner triunghiular plin,

ori foarte înălţat sau aplatizat. Acest pieptene din mormântul 89 trebuie să-l consider ăm o nereuşită a meşteşugarului.

Tipul VI. Pieptene bilateralAcest tip este reprezentat de un singur exemplar care are plăcuţe cu dinţi bilaterali prinse cu

două plăci dreptunghiulare fixate cu patru nituri de fier.Plăcile dreptunghiulare sunt ornamentate cu două linii paralele incizate ce urmăresc

marginile lor (Pl. 6). În necropolă a fost descoperit un singur exemplar în mormântul 73 ce se afla poziţionat în partea de sud a sectorului A. Tipul de piepteni cu dinţi bilaterali este rar întâlnit înarealul Culturii Sântana de Mureş-Cerneahov apărând numai în partea vestică a ei. Astfel a apărut laSpanţov (Mitrea, Preda, 1966, fig. 33, 2), Copuzu (Muşeţeanu, 1986, pag. 217, fig. 4, 14), Fântânele

(Marinescu, Gaiu, 1989, pag. 141, fig. 4A, 5), Mihălăşeni (Şovan, 2005, pl. 306, 39). Pieptenele cudinţi bilaterali este un produs a lumii romane şi s-a r ăspândit la populaţiile cu care au venit încontact în secolul al IV-lea d.Chr. şi va continua să fie utilizat în secolul următor şi chiar mai târziu.

Tipul VII. Pieptene dintr-o singur ă bucată de os şi laterale drepteDin acest ultim tip face parte un pieptene executat dintr-o singur ă bucată de os, descoperit în

mormântul 145, ce a fost poziţionat în partea vestică a sectorului C. Acest exemplar este un pandantiv - ca tip putem să-l încadr ăm în rândul pieptenilor cu mânerul în formă de clopot culaterale drepte (Pl. 5). Are un orificiu pentru atârnat în partea superioar ă a mânerului; jumătate dinel este distrus. Pe mâner apare un decor format din cercuri cu punct la mijloc. Piepteni pandantiv s-audescoperit la Valea Seacă (Palade, 2005, fig. 242, 2; 276, 4).

Tipologia pieptenilor din Necropola de tip Sântana de Mureş de la Barcea va contribuialături de alte piese de inventar la stabilirea unei cronologii relative a înmormântărilor.

TOILETRY IMPLEMENTS. COMBS

Combs are among the most important toiletry implements found in the tombs of the Barcea bi-ritualnecropolis. When the tombs were uncovered, 43 pieces were found, most of them in inhumation tombs, andonly two in incineration tombs.

Only 39 pieces could be used for the typology. The combs were made of three layers of plates for the

handles; only one comb was made of a single piece (found in tomb 145) and was used as a pendant.Depending on the way the handle was made, the 39 pieces are classified into types with variants and

sub-variants.Type I. Combs with trapezoidal handleType II. Combs with semicircular handleType III. Combs with semicircular handle and winged endplatesType IV. Combs with the winged endplates of the handle made of two piecesType V. Combs with triangular handleType VI. Double-sided combsType VII. Comb made of a single piece of boneThe typology of the combs from the Barcea necropolis (4th century AD) will, together with other

finds, help establish a relative chronology of the burials.

70



Bibliografie1. Bloşiu 1975: C. Bloşiu, Necropola din secolul al IV-lea e.n. de la Le ţ cani (Jud. Ia şi), în Arheologia

Moldovei, VIII, 1975, 203-280.2. Diaconu 1965: Gh. Diaconu, Târg şor. Necropola din secolele III-IV e.n., Bucureşti, 1965.3. Diaconu 1970: Gh. Diaconu, Mogo şani. Necropola din secolul IV e.n., Târgovişte, 1970.4. Diaconu 1977: Gh. Diaconu, A şezarea şi necropola de la Gher ă seni-Buzău, în SCIV(A) 28, 1977, 2,

239-268.5. Dragomir 2001: I. Dragomir, Necropola biritual ă. Sântana de Mure ş-Cerneahov, în Danubius XIX ,

2001, Galaţi, 5-193.6. Ioniţă 1966: I. Ioniţă, Contribu ţ ii cu privire la cultura Sântana de Mure ş-Cerneahov, în Arheologia

Moldovei, IV, 1966, 189-259.7. Ioniţă 1974: I. Ioniţă, Necropola din secolul IV e. n. de la Miorcani, jud. Boto şani, în Cercet ări Istorice,

N.S., 1974, p. 81-92.8. Ioniţă 1977: I. Ioniţă, La nécropole du IV-e siécle de n.è. à Miorcani. InvArch, VIII (R42-R51),

Bucureşti, 1977.9. Ioniţă 1986: I. Ioniţă, Chronologie der Sântana de Mure ş-Č ernjachov-Kultur (I), în J. Kmieciński

(Hrsg.), Peregrinatio Gothika I (Archaeologica Baltica VII), Łódź, 1986, p. 295-351.10. Isăcescu, Ionescu 1976: C. Isăcescu, B. Ionescu, Necropola prefeudal ă din secolul al IV-lea de la

Sultana, Com. M ănă stirea, Jud. Ilfov, în Muzeul Naţional 3, 1976, 185-190.11. Kotigorsko 1995: V. Kotigorsko, Ţ inuturile Tisei superioare în veacurile III-VI e.n., Bucureşti, 1995.12. Kovács 1912: I. Kovács, A marosszentannai népvándorláskari temetö, în Dolgozatok. Travaux de la

Section numismatique et archéologique du Musée National de Transylvanie, III, Cluj, 1912, p. 250-342.13. Kravčenko 1967: A. A. Kravčenko, Kosanovskij mogil nik , în MIA, 139, 1967, p. 77-139.14. Marinescu, Gaiu 1989: G. Marinescu, C. Gaiu, Die Necropole bei Fântânele „Rât”, Gem. Matei, jud.

Bistri ţ a-N ă săud aus dem 4. Jahrhundert u.Z., în Dacia N.S., XXXIII, 1989, p. 125-143.15. Mitrea, Preda 1966: B. Mitrea, C. Preda, Necropole din secolul al IV-lea e. n. în Muntenia, Bucureşti, 1966.16. Muşeţeanu 1986: C. Muşeţeanu, Necropola din secolul al IV-lea e.n. de la Copozu, în Cultur ă şi

Civiliza ţ ie la Dunărea de Jos, II, Călăraşi, 1986, p. 209-222.17. Palade 1973: V. Palade, S ă păturile arheologice de la Bogd ăne şti-F ălciu, Jud. Vaslui (1967-1968), în

MCA, X, 1973, p. 169-189.

18.

Palade 2004: V. Palade, A şezarea şi necropola de la Bârlad - Valea Seacă (sfâr şitul secolului al III-lea -a doua jumătate a secolului al V-lea), Bucureşti, 2004.19. Ščukin 1997: M. B. Schukin, Fenomen Č ernjachovkoj kul’tury epochi Konstantina-Konstantija ili č to

takoe Č ernjachovkaja kul’tura, în Stratum +4, Sankt Peterburg, 1999, p. 66-101.20. Simonovič 1960: E. A. Simonovič, Pamjatniki Č ernjachovkoj kul’tury Criniciki, în MIA, 82, 1960, p. 239-252.21. Şovan 2005: O. L. Şovan, Necropola de tip Sântana de Mure ş-Č ernjachov de la Mihăl ăşeni

(Jud. Boto şani), 2005.22. Thomas 1960: S. Thomas, Studien zu den germanischen Kämmen der römischen Kaiserzeit , în Arbeits

und Forschungs-berichte zur sächsischen Boldendenkmalpflege, 6, 1960, p. 54-215.23. Vornic 2006: V. Vornic, A şezarea şi necropola de tip Sântana de Mure ş-Č ernjachov de la Bude şti,

Chişinău, 2006.24. Vulpe 1953: R. Vulpe, S ă păturile de la Poiene şti din 1949, în MCAI, 1953, 213-506.

25. Vulpe 1957: R. Vulpe, Izvoare. S ă păturile din 1936-1948, Bucureşti, 1957.26. Zaharia, Aprotosoaie, 1973: N. Zaharia, Em. Zaharia, F. Aprotosoaie, Sondajul din a şezarea de la

Dr ă gu şeni, jud. Boto şani (1968), în Materiale, X, 1973, p. 151-167.27. Zaharia, Şovan 1993: N. Zaharia, Em. Zaharia, O. L. Şovan, Necropola din secolul al IV-lea d.Chr. de

la H ăne şti (Jud. Boto şani), în Arheologia Moldovei, 16, 1993, p. 151-189.

71



Planşa 1. Pieptene cu mâner trapezoidal.

72



Planşa 2. Tip 2. Piepteni cu mâner semicircular.Varianta II.1, II,2, II,3, II.4.

73



Planşa 3. Piepteni cu mâner semicircular şi aripi laterale.Varianta III.1a, III1b, III1c.

74



Planşa 4. Piepteni cu mâner semicircular şi aripi laterale.Varianta III.2a, III2b.

75



Planşa 5. Piepteni diferiţi.Tip IV. Pieptene cu plăcile laterale alcătuite din două bucăţi.Tip V. Pieptene cu mâner triunghiular.Tip VI. Pieptene cu dinţi bilaterali.Tip VII. Pieptene pandantiv.

76



SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE DIN PUNCTUL ,,ISLAZ”, SAT POLOCIN,

COMUNA POGONEŞTI, CAMPANIA 2009

Mircea MAMALAUCĂ∗

Key words: campaign, necropolis, herth, home, middle ages.

Să păturile arheologice din situl arheologic din punctul ,,Islaz”, sat Polocin, comuna Pogoneşti, judeţul Vaslui, au început în anul 2001 şi s-au desf ăşurat pe parcursul mai multor ani. La această dată, situl arheologic încă nu a fost epuizat, în ceea ce priveşte cercetarea, lucru care va necesita noicampanii, în anii viitori.

Rezultatele, evident par ţiale, au fost publicate în urmă cu câţiva ani1, dar cea mai mare partea descoperirilor sunt puţin cunoscute. Informaţii sintetice în privinţa cercetării întreprinse, până laaceastă dată, au fost prezentate cu prilejul sesiunilor de rapoarte arheologice. De asemenea,

importante trimiteri, cel puţin implicite, la necropola de sec. IV d. Chr. din punctul Islaz, au fostf ăcute prin intermediul unor studii, care îşi propun să surprindă componentele de ordin social,specifice perioadei de început a marilor migraţii, reliefate în mai multe necropole, cercetate peteritoriul României şi în afara acestuia.2 Într-un alt studiu, am încercat să ilustrez, componentele deordin social, care s-au desprins în urma cercetării a peste 100 de morminte, o parte din necropoladin punctul ,,Islaz”, şi altă parte din necropola din punctul ,,La Movilă”.3

Piese descoperite şi cercetate în necropola de sec. IV d. Chr. din punctul ,,Islaz”, au fost publicate şi în două lucr ări relativ recente. Este vorba de catalogul ,,Obiceiuri de port în ariaCulturii Sântana de Mureş”4 şi catalogul ,,Antichitatea târzie în bazinul Prutului”.5

După cum remarcam mai sus, un studiu complet legat de cercetările din punctul ,,Islaz”, nu afost realizat, încă, şi nici în acest articol nu ne-am propus sa facem acest lucru. Subiectul acestui studiu va

fi legat doar de rezultatele obţinute în ultima campanie de cercetări, respectiv cea din vara anului 2009.Această cercetare, s-a desfaşurat în cadrul unui proiect european în care, alături de Muzeul,,Vasile Pârvan” Bârlad, au mai fost implicate două instituţii din Republica Moldova, respectivMuzeul Naţional de Arheologie şi Istorie al Moldovei din Chişinău, reprezentat de cercetătorulValeriu Bubulici şi Institutul Patrimoniului Cultural al Academia de Ştiinţe a Moldovei reprezentatde cercetătorii Vlad Vornic şi Larisa Ciobanu.

În campania de să pături arheologice din vara anului 2009, campanie care s-a desf ăşurat pe parcursul a aproximativ 2 luni, am urmărit extinderea cercetării în zona de est a necropolei. Până lamomentul acestei campanii, fuseser ă descoperite 75 de morminte. Cu prilejul acestei campanii aufost trasate trei secţiuni, două cu lungimea de 31 de metri şi laţimea de 2 m, S20 şi S21, iar cea de-atreia secţiune, S22, a avut lungimea de 31 m şi lăţimea de 6 m.

Datorită condiţiilor meteo nefavorabile, secţiunile 20 şi 21, au fost abandonate, devenindimpracticabile în urma inundării.

∗ Muzeul ,,VasilePârvan” Bârlad, str. Vasile Pârvan nr. 1, tel. 0235/421691, email: [email protected] Cronica cercet ărilor arheologice din România, Campania 2002, a XXXVII-a Sesiune Naţională deRapoarte Arheologice, Covasna, 2003, p. 245. Lucrare în care au apărut informaţii despre să pături.2 M. Mamalaucă, Structuri sociale reflectate în şantierul funerar întâlnite în necropolele apar ţinând culturiiSântana de Mureş, în Acta Musei Tutovensis IV, 2009, p. 44.3 M. Mamalaucă, O analiz ă a structurilor sociale din perspectiva riturilor şi ritualurilor de înmormântare în

necropolele de sec. IV d. Chr. din punctele ,,La Movil ă” şi ,,Islaz”, com. Pogone şti, jud. Vaslui, în Acta

Musei Tutovensis V, 2010, p. 116.4 M. Mamalaucă, catalogul Obiceiuri de port în aria Culturii Sântana de Mure ş, Editura ASA, Bucureşti, 2005.5 I. Ioniţă, M. Mamalaucă, Vlad Vornic, catalogul Antichitatea târzie în bazinul Prutului, Editura Sfera,Bârlad, 2009.

77



În schimb, ca urmare a verificărilor repetate, în malul drept, surpat, al pârâului Tutova, ladistanţa de aproximativ 10 m de firul apei, au fost surprinse urmele unei vetre de foc. În consecinţă,am practicat o casetă în care, la adâncimea de 1,05 m de la nivelul actual de călcare, am descoperito vatr ă, care s-a păstrat mai puţin de jumătate. Diametrul iniţial al vetrei a fost 1,03 m, iar grosimeamaximă în centru de 0,14 m. În schimb, spre margini, aceasta se reducea la 0,06 m - 0,03 m.

Vatra a avut o formă aproximativ oval-rotunjită. Crusta vetrei s-a păstrat pe o por ţiune de

mai puţin de un sfert din suprafaţa existentă (Pl. III, fig1). În stratul de până la vatr ă au fostdescoperite mai multe fragmente ceramice provenind din diverse vase, încadrate cronologic dupacum urmează: fragment dintr-un vas de culoare cenuşie, provenit posibil din corpul unui castroncaracteristic sec. IV d.CH (Pl. II, fig.8) şi mai multe fragmente provenite din vase ceramicespecifice perioadei medievale, posibil secolele XVII-XVIII (Pl. II, fig. 1-3, 5-7), iar întrefragmentele ceramice se găsea şi un fragment provenit din feţuiala vetrei (Pl. II, fig. 4).

Pe vatra de lut ars au fost decoperite mai multe fragmente ceramice provenind din mai multevase, dintre care menţionez fundul, fragmentar, al unei oale lucrate la mână, din pastă grosier ă, deculoare căr ămizie (Pl. III, fig. 8). Prin caracteristicile sale, acest fragment ar putea face parte dintr-unvas de secol IV d.CH. Celelalte fragmente, găsite pe vatr ă, provin de la trei vase lucrate la roată,respectiv două funduri de oale (Pl. III, fig. 3, 10) şi o mică parte din buza unui ulcior, cu pereţii

smălţuiţi (Pl. III, fig. 9).Vatra propriu-zisă se constituie dintr-un strat de lut ars de culoare căr ămiziu-gălbui, iar

culoarea crustei este cenuşiu-gălbuie. La mijlocul grosimii maxime, a fragmentului de vatr ă, amdescoperit un ciob ceramic atipic, respectiv un fragment din peretele unui vas (Pl. III, fig. 7). Având învedere inexistenţa unor materiale care ne-ar putea ajuta la încadrarea cronologică şi culturală avetrei, nu putem, cel puţin până în acest moment, să facem nicio referire în acest sens.

La adâncimea de 1,30 -1,50 m, deci la 0,25 - 0,45 m sub vatr ă, au mai fost descoperitecâteva fragmente ceramice, respectiv două fragmente provenite din partea superioar ă, a tot atâteavase, lucrate la roată (Pl. III, fig. 2,6) şi un fragment provenit dintr-un vas lucrat la roată, din pastă fină cenuşie cu fundul inelar (Pl. III, fig. 4).

La distanţa de 2,8 m nord de extremitatea vetrei, în malul rupt al pârâului, am sesizat o pat ă de culoare cenuşie. În consecinţă, am trecut la executarea unei casete. La adâncimea de -1,10 -1,15 m afost dezvelită o pată de cenuşă, de formă oval-circular ă, cu diametrul de 1,3-1,4 m (Pl. IV, fig. 1).În acest perimetru, am observat fragmente de cărbune de lemn şi rari pigmenţi de lut ars. În urmar ăzuirilor repetate, s-a constatat, că avem de-a face cu o mică groapă, cu fundul uşor albiat rotunjit,cu adâncimea maximă, la mijlocul ei, de 0,10 m. În perimetrul petei de cenuşă, pe lângă resturile decărbune, se aflau mai multe fragmente ceramice provenind de la diverse vase de epocă medievală.Este vorba de trei funduri de vase (Pl. IV, fig. 2-4), un fragment dintr-un vas smalţuit (Pl. IV, fig. 6), unfragment de vatr ă (feţuiala), (Pl. IV, fig. 5), două cochilii de melci (Pl. IV. fig. 7, 8), mai multefragmente dintr- un vas smalţuit (Pl. V, fig. 1), un fund de oală (Pl. V, fig. 2), o defensă (Pl. V, fig. 3) şio scoică (Pl. V, fig. 4).

După r ăzuirea acestui strat de cenuşă, am observat conturul unui complex de formă cvasipatrulater ă, cu laturile pe direcţia N-S de 2,3 m, iar pe direcţia E-V de 3 m, cu fundul uşoralbiat, aflat la adâncimea de 1,64-1,65 m (Pl. VI, fig. 1).

În perimetrul acestui contur, am descoperit un fragment de castron, de culoare căr ămizie (Pl. VI,fig. 2) aşezat cu gura în jos, o aglomeraţie de oase craniene şi un os de dimensiuni mai mari (femur ?).În pământul de umplutur ă, din castron, a fost găsit un obiect de fier, posibil cui (Pl. VI, fig. 3).

În straturile profunde, din perimetrul complexului, în urma unor r ăzuiri repetate, în solul deumplutur ă de culoare cenuşiu-maroniu, exista o cantitate semnificativă de cenuşă, cărbuni, fragmente delut ars, reprezentând resturi de lipitur ă cu urme evidente de nuiele, pietre şi multe oase. În umpluturacomplexului au fost descoperite multe fragmente de ceramică medievală (sec. XVII-XVIII ?). Estevorba de mai multe fragmente, din partea superioar ă a trei oale, lucrate la roată, din pastă fină, de

bună calitate, de culoare roşu-căr ămiziu. La două din cele trei fragmente de oale, s-au păstratelementele de înmănuşare (Pl. VII, fig. 2, 3), în schimb cel de-al treilea vas, se pare că nu a fost prevăzut cu tor ţi (Pl. VII, fig. 5). Alături de aceste artefacte se mai aflau alte câteva fragmente

78



provenite din diverse por ţiuni ale unor vase, cum ar fi trei funduri de oale, lucrate la roată, din pastă fină, de culoare roşiatică sau căr ămizie (Pl. VIII, fig. 7, 8), (Pl. IX, fig. 2). Tot în acest perimetru, alcomplexului, am mai descoperit două fragmente, respectiv un fund de vas (Pl. IX, fig. 6) şi parteasuperioara a altui vas (Pl. IX, fig. 1) ambele provenind din vase lucrate la roata din pastă de bună calitate, însă, de această dată de culoare neagr ă. Alături de cele câteva fragmente prezentate au maifost descoperite alte fragmente, de mai mici dimensiuni, provenind de asemenea din mai multe vase

(Pl. VII, fig. 4, 6; Pl. VIII, fig. 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi Pl. IX. fig. 3, 4, 5).În urma r ăzuirilor, s-au reliefat în perimetrul complexului mai multe straturi, fiecare cu particularităţile lui, astfel :

- stratul I - superior se constituie din sol cenuşiu cu pigmenţi de cărbune şi lut ars;- stratul II - se rezumă la o lentilă de cenuşă şi cărbune, pigmenţi rari de lut ars;- stratul III - mijlociu, dintre lentile, era constituit din sol de culoare maronie, con ţinând

două fragmente de chirpic şi o piatr ă de gresie, şi pigmenţi de cărbune şi lut ars (Pl. IX, fig. 7);- stratul IV - şi în acest caz este vorba de o lentilă de cenuşă, de culoare mai deschisă, având

în componenţă cărbune;- stratul V - este stratul de cernoziom.După dezvelirea păr ţii de vest a complexului (locuinţă?), s-au observat contururile a două

gropi de formă rectangular ă suprapuse. În partea de nord a complexului au mai apărut semnele uneigropi de formă perfect rotundă. După solul de umplutur ă şi materialele descoperite, s-a dovedit că groapa rectangular ă, mai mică, orientată N-S, este posibil să fie legată de complexul medieval.

În schimb, groapa mai mare, orientată E-V găzduieşte un mormânt de inhumaţie.Pata de formă circular ă, în diametru de 0,40 m conţine arsur ă de lut şi cărbune.

Mormântul 76 – groapa acestui mormânt, pe care îl consider ăm drept parte a necropoleiSântana de Mureş, era orientată V (capul)-E, în lungime de 2,20 m şi lăţimea de 1,18 m. Groapa era

prevăzută cu praguri de jur împrejur, cu lăţimea cuprinsă între 17-23 cm şi înălţimea de 26-28 cm(Pl. X, fig. 1).

Scheletul era aşezat pe spate, cu mâinele pe lângă corp, cu palmele lipite de oasele bazinului.Picioarele erau întinse şi apropiate, iar coloana vertebrală uşor îndoită. Craniul întors cu faţa la S-E,cu privirea spre est, mandibula căzută, la o oarecare distanţă de maxilarul superior.

Fundul gropii se află la 0,87 m faţă de nivelul identificării.Inventarul acestui mormânt este extrem de sărac, rezumându-se la un fragment dintr-o oală

lucrată la mână, din pastă grosier ă, arsă neuniform, aşezat pe cotul mâinii stângi (Pl. X, fig. 3).Lângă palma mâinii drepte, am descoperit un fragment din peretele unui vas, lucrat la roat ă, din

pastă fină (Pl. X, fig. 4), iar în zona picioarelor au fost găsiţi cărbuni din lemn şi un fragment defund de vas lucrat la roată (Pl. X, fig.2).

În umplutura gropii mormântului au mai fost găsite câteva fragmente ceramice, inclusivunul provenind de la un vas lucrat cu mâna.

Mormântul 77În perimetrul S22, aproape de extremitatea estică a acesteia, respectiv la 4,5 m, am descoperit

un nou mormânt de inhumaţie.Groapa sepulcrală era orientată N-S, cu scheletul deranjat din vechime, împr ăştiat pe întrega

suprafaţă. În partea de sud a gropii am descoperit fragmente din cap, iar bazinul şi femurele se aflauîn partea de nord a acesteia (Pl. XI, fig. 1)

Inventarul mormântului este format din pahar de sticlă de formă conică, cu înălţimea de 9,1 cm,diametrul fundului de 1,7 cm şi diametrul gurii de 8,7 cm. Decorul paharului constă din 6 cercuriconcentrice, incizate, pornind de la 3,6 cm de fundul paharului şi încheindu-se cu două cercuridispuse sub buză (Pl. XI, fig. 2).

Fusaiola – realizată din lut de culoare cenuşiu închis, de formă bitronconică, cu extremităţilede formă uşor concavă. Înălţimea piesei este de 2,7 cm, cu diametrul maxim de 3,5 cm, iardiametrul găurii de 0,7 cm. (Pl. XI, fig. 4).

79



Fusaiola – realizată din lut de culoare cenuşiu deschis, de formă bitronconică, cuextremităţile aplatizate. Înălţimea piesei este de 1,4 cm, cu diametrul maxim de 2,6 cm, iardiametrul găurii de 0,7 cm. (Pl. XI, fig. 3).

Cele două fusaiole se aflau în mijlocul gropii.Mărgica de sticlă - de culoare neagr ă, formă aproximativ cilindrică, cu înălţimea de 1,3 cm

şi diametrul de 2 cm. Mărgica este bogat ornamentată, cu cinci incizii circulare, un decor incizat în

zig-zag şi un decor dispus concentric în zig-zag, de culoare roşie (Pl. XI, fig. 5). Mărgica era depusă în apropierea bazinului.Cuţit de fier - piesa este puternic oxidată, având lungimea de 12 cm, din care aproximativ

2,5 cm este reprezentat de pedunculul pentru înmănuşare. Lăţimea variază între 2,5 şi 1,7 cm (Pl. XI,fig. 6). Cuţitul se afla în apropierea celor două fusaiole.

Cană – lucrată la roată din pastă cenuşie de bună calitate. Înălţimea piesei este de 19 cm,diametrul fundului de 6,2 cm. Gâtul cănii este conic, iar corpul vasului este bitronconic. Cana este

prevăzută cu o toartă care porneşte de la 1,7 cm de sub buză şi se încheie pe corpul vasului. Decorulse rezumă la un brâu inelar dispus la întâlnirea dintre gât şi corpul vasului (Pl. XI, fig. 7).

Mormântul 78

Mormântul de inhumaţie, de copil (infans), deranjat din vechime. Groapa era orientată N-S(Pl. XII, fig. 1). Din schelet nu s-au mai păstrat decât câteva fragmente (tibie, peroneu şi o parte din bazin.)

Scheletul a fost aşezat în jumătatea nordică a gropii, în timp ce în cea sudică au fost depusemai multe vase ceramice, după cum urmează:

Strachină - lucrată la roată din pastă fină de culoare cenuşie, cu înălţimea de 4 cm, Dg - 15,4,fundul inelar cu Df - 6,2 cm. Decorul vasului constă dintr-un brâu alveolar dispus aproape pe mijloc.De asemenea, sub buza rotunjită, la 1 cm, se află un brâu, în relief (Pl. XII, fig. 2). În interiorulstr ăchinii, am descoperit scheletul dezmembrat al unei păsări. (?)

Strachina - depusă pe strachina mai sus descrisă, este de culoare cenuşiu închis, de formă tronconică cu h- 4,5 cm, Dg -14,5 cm, fundul este inelar, cu Df - 4,8 cm. Gura str ăchinii este oblică, iar

buza rotunjită (Pl. XII, fig.3). În interiorul vasului se afla un fragment de os, greu însă de determinat.În imediata apropiere a celor două str ăchini, se aflau două oale de mici dimensiuni, cu

următoarele caracteristici:Oală – lucrată la roată din pastă zgrupţuroasă, cu h - 9 cm ; Dg - 6,7 cm cu buza puţin oblică,

iar fundul este profilat şi drept cu Df - 4,9 cm (Pl. XII, fig. 8).Oală – lucrată la roată din pastă zgrunţuroasă, apropiată ca formă de oalele sac, cu h-8,1cm;

Dg - 7,8 cm, fundul drept şi neîngrijit lucrat, cu Df - 6,4 cm (Pl. XII, fig. 7).În apropierea celor două oale se aflau şi trei castroane de mici dimensiuni.Castron - lucrat la roată din pastă fină, de culoare cenuşiu închis, formă bitronconică cu

h = 4m, Dg - 9,4 cm şi fundul inelar, cu Df - 4,7 cm. Decorul vasului se rezumă la două brâuri înrelif, unul cu grosimea mai mare, dispus la 0,8 cm de buza vasului şi altul abia profilat, la mijlocul

vasului (Pl. XII, fig. 4).Castron - lucrat la roată din pastă fină, de culoare cenuşiu închis, formă bitronconică cuh = 5 cm, Dg - 6 cm, iar fundul, bine profilat, inelar cu D f - 4,2 cm. Decorul constă dintr-un brâu cumotive rombice, lustruit (Pl. XII, fig. 6).

Castron - lucrat la roată din pastă fină, având culoare căr ămizie cu h - 5,4 cm, Dg - 6,1 cm, şifund inelar cu Df - 4,5 cm (Pl. XII, fig. 5).

La extremitatea sudică a grupului de vase, se mai afla şi o cană cu gura trilobată, de micidimensiuni.

Cana - lucrată la roată, din pastă fină de bună calitate, de culoare cenuşiu închis. Cana areh = 9,4 cm, gura trilobată, cu Dmaxim 6,4 cm, fundul este inelar şi bine profilat cu Df - 4,7 cm. Formavasului este bitronconică f ăr ă decor, dar cu o toartă care porneşte de sub buză şi se opreşte

aproximativ la mijlocul acestuia (Pl. XII, fig. 9).

80



Consideraţii generale

După cum se poate observa, ultima campanie de să pături ne-a adus o serie de completari ladescoperirile realizate în anii anteriori, dar în acelaşi timp am avut placuta surpriza de a descoperi şiurmele, probabil, ale unei locuinţe de Ev Mediu. Avem de a face, posibil, cu o aşezare a căreiextindere ar trebui căutată pe malul stâng al pârâului Tutova.

Sigur, elementele descoperite în cadrul complexului (locuinţei?) nu sunt spectaculoase, dar pot reprezenta începutul unei cercetări viitoare. Poate fi vorba de vechea vatr ă a satului Polocin.Făr ă îndoiala însă, materialele descoperite sunt destul de interesante.

Ceramica este materialul care domină inventarul găsit. În primul rând este vorba de oînsemnată cantitate de ceramică medievală, foarte fragmentar ă, ceea ce face destul de dificil

procesul de restaurare. Predominante sunt fragmentele de vase lucrate la roată, din pastă de foarte bună calitate, culoarea variind de la roşu la căr ămiziu. Exită însă şi două fragmente provenite dindouă vase, de asemenea de provenienţă medievală, dar de culoare neagr ă. În perimetrul complexului(locuinţa?) au fost descoperite şi câteva fragmente apar ţinând unor vase specifice secolului IVd.Chr. Prezenţa lor în contextul locuinţei medievale este relativ uşor de explicat în condiţiile în careîn zona există o necropolă de secol IV d.Chr., aceste fragmente provenind, cu siguranţă, din situl

existent şi în mare parte cercetat.Alături de fragmentele ceramice au mai fost descoperite două cochilii de melci, un fragment

de scoică şi o defensă, probabil de la un porc mistreţ. Mai există şi un fragment dintr-un obiect defier, depus în strachina prezentă la suprafaţa complexului medieval. Gradul avansat de deteriorarenu ne permite să ne pronunţăm în privinţa destinaţiei acestui obiect. Deşi informaţiile care sedesprind în urma acestei descoperiri sunt relativ sărace, totuşi s-ar impune ca pe viitor cercetarea să fie extinsă, astfel încât să ne dăm seama dacă avem de-a face cu o simplă locuinţă izolată sau dacă este parte a unei aşezări medievale, de ce nu, după cum spuneam şi mai sus, vatra veche a satuluiPolocin. Cert este că materialul descoperit, se pare că apar ţine perioadei secolelor XVII-XVIII.

În ceea ce priveşte mormintele amintite, acestea apar ţin f ăr ă îndoială, necropolei de secol IVd.Chr., cercetată în ultimul deceniu. După câte s-a putut observa, au fost descoperite două mormintede adulţi, unul nederanjat (M 76) şi unul deranjat (M 77) şi unul de copil (M 78). Două din cele treimorminte au fost orientate N-S, şi unul, respectiv M 76, E-V.

De remarcat este faptul că, mormântul 76 este aproape în întregime lipsit de inventar, totulrezumându-se la trei fragmente ceramice. Acesta, practic, se afla sub podeaua complexului(locuinţei ?) prezentat anterior.

Inventarul celorlalte morminte este relativ bogat şi interesant, în nota celorlalte mormintecercetate din această necropolă. Sigur, din punct de vedere numeric, cele mai importante artefactesunt vasele ceramice, respectiv oale, str ăchini, castroane şi căni, toate acestea fiind lucrate la roată,din pastă de bună calitate, de culoarea cenuşie. Foarte interesante sunt cele două piese din sticlă,respectiv paharul, şi mărgica cu decorul format din mai multe linii în zig-zag.

Un lucru demn de semnalat, este legat de ritualul de înmormântare, în sensul că în două dinstr ăchinile descoperite în M 78, au fost gasite r ămăşiţe osteologice provenite de la o pasăre şi un altos, care încă nu a fost determinat. Sigur, situaţia nu este inedită. Această practică nu am întâlnit-oînsă foarte frecvent în perimetrul necropolei.

Cert este că, deşi descoperirile din ultima campanie nu au fost spectaculoase, totuşi ne-au permis surprinderea unei situaţii noi, legate de posibilitatea prezenţei în arealul cimitirului de secolIV d.Chr. a unei aşezări medievale, ceea ce impune continuarea cercetării in a zonă.

81



EXCAVATIONS IN “ISLAZ” SITE POLOCIN VILLAGE,POGONESTI DISTRICT, CAMPAIGN 2009

In 2009, „Vasile Parvan” Museum Barlad in association with the „Moldavian National Museum ofArcheologie and History” and with the „Cultural Heritage Institute of Moldovia Republic” have organized anarcheological research campaign.This research took place in a necropolis dating back from the 4th century

after Christ, at Islaz, Polocin village, Pogonesti, Vaslui county. The campaign was made under a projectfinanced with european funds.The campaign had as objectif to extend the research on the east side of the necropolis, and therefore

three large sections have been made.Three more inhumation graves have been found, in this area and it has been established, based on

inventory, that they had dated back from the 4th century, making the number of graves to increase to 78. Thefirst two graves discovered had been disturbed, an adult (M 77) and a child ones (M 78), with a N-S positionand another adult grave, this time non-disturbed (M76) with a V-E position.

The inventory that has been made shows that the graves containted pottery, and various objects madefrom glass, or metal.

The discovery of a medieval house from XVII-XVIII century has been the surprise of this campaign.Eventhough the artifacts that were found hadn't been either various or too many, the discovery kept being

important, because it could be a proof of an ancient medieval settlement or even of the medieval hearth ofPolocin village. This settlement was found over the grave M 76.

82



83



84



85



86



87



88



89



90



91



92



93



94



CERAMICA DE PRODUCŢIE LOCALĂ

DIN NECROPOLA DE TIP SÂNTANA DE MUREŞ-ČERNJACHOV

DE LA BR ĂVICENI

102

Vlad VORNIC*, Larisa CIOBANU**, Serghei KURCEATOV***

Key words: Sântana de Mures-Cernjachov culture, necropolis dear Braviceni, local pottery,ceramic.

Reprezentând materialul cel mai numeros întâlnit în aşezările şi necropolele culturii Sântanade Mureş-Cernjachov şi alcătuind un reper esenţial de încadrare cultural-cronologică a complexelordin care provine, ceramica s-a bucurat mereu de o atenţie sporită din partea specialiştilor, iar în ultimavreme au fost întreprinse studii stăruitoare asupra unor loturi impozante de astfel de vestigii descoperiteîn diferite situri arheologice103. Cu toate acestea, multiple aspecte privind originea, r ăspândirea şi

cronologia mai multor categorii de vase din mediul culturii Sântana de Mureş-Cernjachov sunt încă neelucidate corespunzător. De asemenea, nu toate zonele acestui vast complex cultural, constituit înarealul dominat de triburile gotice, au beneficiat de o atenţie egală din partea arheologilor, iarmaterialele recoltate dintr-o serie de aşezări şi necropole investigate prin să pături r ămân nepublicate,astfel că imaginea asupra produselor de olărie din unele regiuni este destul de neconcludentă.

În articolul de faţă ne propunem să facem o analiză şi o clasificare a ceramicii de producţielocală104 descoperită în cimitirul de tip Sântana de Mureş-Černjachov de la Br ăviceni (r. Orhei),care se dovedeşte a fi deocamdată cel mai important sit arheologic de epocă romană din bazinulR ăutului cercetat prin să pături. Ca mărime şi număr de morminte însă, necropola de la Br ăviceni seîncadrează în grupa complexelor funerare de dimensiuni medii ale culturii Sântana de Mureş-Černjachov. Amintim în context că, prin să păturile de salvare din anii 1977, 1980 şi 1981,coordonate de arheologul Vasile Grosu, în cimitirul în discuţie au fost scoase la lumină 173(?) demorminte, dintre care unul de incineraţie şi 172(?) de înhumaţie, şi 53 de gropi de cult sau cu altă destinaţie, la care se adaugă alte circa opt morminte de înhumaţie descoperite întâmplător cu ocaziaunor lucr ări de construcţie.

Aşa cum am menţionat şi cu alte prilejuri, faţă de cele mai multe dintre necropolele culturiiSântana de Mureş-Cernjachov, unde, din totalul inventarului, ceramica are ponderea cea mai mare,la Br ăviceni această categorie de vestigii este mai redusă cantitativ şi mai slab reprezentată înmorminte. Dispunem de 104 vase întregi sau întregibile, dintre care 98 de provenienţă locală, iarşase de factur ă romană, şi de un număr ceva mai mare de fragmente ceramice caracteristice sau atipice,descoperite în majoritatea lor covâr şitoare în morminte orientate N-S. Făr ă îndoială că această

cantitate de ceramică se dovedeşte a fi mică pentru o necropolă Sântana de Mureş-Cernjachov cu

* Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău.** Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău.*** Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău.102 Mulţumim şi pe această cale dlui dr. Vasile Grosu pentru permisiunea de a valorifica materialul ceramicdin necropola de la Br ăviceni.103 Ne referim în special la aşezările şi/sau necropolele reprezentative de la Bârlad-Valea Seacă, Mihălăşenişi Budeşti, asupra cărora de curând au fost publicate ample monografii arheologice: V. Palade, A şezarea şinecropola de la Bârlad-Valea Seacă (sfâr şitul sec. al III-lea – a doua jumătate a sec. al V-lea), Bucureşti,2004; O. L. Şovan, Necropola de tip Sântana de Mure ş-Č ernjachov de la Mihăl ăşeni (jud. Boto şani), Târgovişte,

2005; V. Vornic, A şezarea şi necropola de tip Sântana de Mure ş-Č ernjachov de la Bude şti, Chişinău, 2006.104 Recipientele de lut romane au fost prezentate şi analizate amănunţit într-un articol publicat relativ recent(V. Grosu, V. Vornic, L. Ciobanu, Ceramica romană din necropola de tip Sântana de Mure ş-Č ernjachov dela Br ăviceni (raionul Orhei, Moldova), în Revista Arheologică II, nr. 1-2, Chişinău, 2006, 104-127).

95



peste 180 de morminte, mai ales dacă se compar ă cu numărul vaselor de lut întregi sau reconstituitegăsite în binecunoscutele cimitire înrudite de la Bârlad-Valea Seacă şi Mihălăşeni, care, în special

pentru primul complex, depăşeşte cu mult cifra de 1000, f ăr ă a fi luate în calcul şi fragmenteleceramice, descoperite într-un număr extrem de mare105. O situaţie întrucâtva asemănătoare cu ceade la Br ăviceni se constată însă în necropola de tip Sântana de Mureş de la Să băoani, cu puţin peste100 de morminte dezvelite, în care, pe lângă diferite alte elemente de inventar, s-au aflat circa 80 de

vase ceramice întregi sau fragmentare106

.La Br ăviceni, ca şi în toate celelalte cimitire apar ţinând culturii Sântana de Mureş-Cernjachov,ceramica de producţie locală107 cuprinde trei categorii principale: 1 – ceramica lucrată cu mâna;2 – ceramica lucrată la roată din pastă zgrunţuroasă; 3 – ceramica lucrată la roată din pastă fină.

1. Ceramica lucrată cu mânaCeramica lucrată tradiţional, exclusiv cu mâna, se găseşte într-o propor ţie redusă, de circa

6% din totalul vaselor şi cioburilor recuperate. Dar, aşa cum se apreciază de către specialişti,însemnătatea ştiinţifcă pe care o prezintă această categorie de ceramică este deosebit de mare.Păstrând în parte tradiţiile şi elementele specifice diferitor grupuri etnice înglobate în complexulcultural Sântana de Mureş-Cernjachov, olăria lucrată cu mâna constituie unul din principalele

criterii de determinare etnică a descoperirilor din această perioadă. În totalitatea lor, recipientelesunt modelate din pastă grosolană, poroasă şi prost fr ământată, care conţine ca degresant şamotă, iarmai rar şamotă, nisip şi pietricele. Arderea este insuficientă şi inegală, respectiv culoarea vaselorfiind diferită – cenuşie-negricioasă, brun-cenuşie sau brun-căr ămizie pe cele două feţe şinegricioasă în spărtur ă. Calitatea arderii sugerează utilizarea unor cuptoare improvizate, în care nuse putea controla temperatura.

Repertoriul formelor este extrem de limitat pentru ceramica lucrată cu mâna de la Br ăviceni,deosebindu-se numai oale şi capace.

Oalele sunt reprezentate prin câteva exemplare întregi sau reconstituite şi mai multe fragmente provenind de la alte recipiente. În funcţie de profil şi dimensiuni, ele pot fi împăr ţite în trei tipuri:

Tipul 1. Oale de dimensiuni mijlocii, cu înălţimea de circa 12-13 cm, având corpul sferoidalşi buza înclinată în afar ă. Cele două recipiente incluse în acest tip apar ţin unor variante diferite:

Varianta a (fig. 1, 1) este reprezentată de o oală cu corpul globular, marginea relativ înaltă,subţiată şi evazată, cu fundul plat, uşor reliefat în exterior. Era depusă ca ofrandă în mormântul deînhumaţie 61, situat în marginea de nord a necropolei (fig. 6, 2). Vasul găsit spart a fost reconstituit.Oale de acest fel apar relativ frecvent în complexele din aşa-numita „variantă nord-pontică” aculturii Sântana de Mureş-Cernjachov, fiind incluse de B. V. Magomedov în tipul 2 de oale lucratecu mâna, considerat specific pentru sarmaţi şi „sciţii târzii”108. Un vas de o formă asemănătoare, daravând întreaga suprafaţa exterioar ă decorată cu linii incizate verticale, a fost descoperit într-ogroapă menajer ă de tip Sântana de Mureş-Cernjachov de la Budeşti109.

Varianta b (fig. 1, 2). Oală cu corpul mai bombat, buza scundă, r ăsfrântă şi fundul profilat,

prevăzut cu o mică concavitate. A fost găsită în mormântul 93 din zona de sud-est a necropolei (fig. 6, 2),în asociere cu mai multe mărgele cuboedrice de sticlă albastr ă. Asemenea recipiente, având însă fundulde cele mai dese ori plat, nu profilat, se întâlnesc în mai toate necroplele culturii Sântana de Mureş-Cernjachov cercetate prin să pături mai ample, iar în unele complexe, cum ar fi de pildă cel de laBudeşti, constituie chiar tipul de borcan predominant din cadrul olăriei lucrate cu mâna110. Aşa cum

105 V. Palade, op. cit., p. 182; O. L. Şovan, op. cit., p. 165.106 V. Ursachi, S ăbăoani. Monografie arheologică , vol. II, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2010, p. 139.107 Precizăm că termenul ceramică local ă este utilizat de noi pentru desemnarea nu doar a ceramicii detradiţie dacică, ci a întregii olării lucrate în mediul culturii Sântana de Mureş-Cernjachov.108

B.V. Magomedov, Cernjachovskaja kul’tura Severo-Zapadnogo Pricernomor’ja, Kiev, 1987, p. 47, fig.17, 1-6; Idem, Černjachovskaja kul’tura. Problema etnosa, Lublin, 2001, p. 46.109 V. Vornic, op. cit., p. 41, 217, 335, fig. 27, 17. 110 Ibidem, p. 217, 218, fig. 141, 1.

96



au remarcat şi alţi specialişti111, vasele de acest fel imită forma oalelor globulare lucrate la roată din pastă zgrunţuroasă, fiind executate sub influenţa şi după modelele ceramicii realizate cu roata.Este interesant de menţionat că la Budeşti tipul respectiv de recipiente se datează exclusiv în fazatârzie de funcţionare a necropolei, care corespunde probabil ultimei treimi a sec. IV p.Chr.112. Totacestei perioade apar ţine, pare-se, şi oala avută în discuţie de la Br ăviceni, care, amintim, a fostgăsită împreună cu un colier de mărgele cuboedrice de sticlă albastr ă, datate cu precădere în etapele

târzii ale culturii Sântana de Mureş-Cernjachov113

.Tipul 2 (fig. 1, 3) conţine o oală de dimensiuni medii cu silueta zveltă, corpul rotunjit,marginea înaltă, uşor înclinată în afar ă şi fundul plat. A fost descoperită în groapa 29 din margineade nord-vest a necropolei (fig. 6, 3), constituind unicul element de inventar al complexuluirespectiv. Această formă de oală se întălneşte mai rar în complexele din sec. IV p.Chr., dar nulipseşte cu totul. Dintre analogiile identificate consemnăm pe cele de la Târgşor 114, Bârlad-ValeaSeacă115 şi Mihălăşeni, vasele din ultima necropolă fiind lucrate, cu preponderenţă, din pastă zgrunţuroasă, identică după compoziţie cu a celor mai multe dintre oalele lucrate la roată116.

Tipul 3 (fig. 1, 4, 5) este reprezentat prin fragmente din partea superioar ă a două oale dedimensiuni mai mari, cu diametrul gurii de circa 17-20 cm, având corpul bombat şi margineaevazată, simplă sau decorată cu crestături. Ambele aceste fragmente au fost găsite în stratul

arheologic, la mică distanţă de mormântul 96, care este singurul mormânt de incineraţie identificatîn necropola de la Br ăviceni. Încă un ciob de la o oală lucrată cu mâna, având margineaornamentată cu crestături, a fost identificat în mormântul 146, situat în zona centrală a cimitirului.După cum arată descoperirile f ăcute până în prezent, oalele lucrate cu mâna cu buza crestată au ofrecvenţă destul de redusă în cultura Sântana de Mureş-Cernjachov. Dintre complexele datând dinsec. IV p.Chr. în care s-au semnalat vase întregi sau fragmentare prevăzute cu asemenea ornament,cităm pe cele de la Independenţa117, Târgşor 118, Bârlad-Valea Seacă119, Nesluchov, Žuravka şiMorincy120. Cât priveşte originea oalelor lucrate cu mâna având buze crestate, aceasta nu trebuiecăutată exclusiv la sarmaţi sau dacii liberi, cum au procedat unii specialişti121, ci la ambele populaţiideopotrivă, întrucât în perioada anterioar ă culturii Sântana de Mureş-Cernjachov vase cu decor deacest fel se cunosc atât în mediul sarmatic122, cât şi în cel al dacilor liberi123.

Fiind prezente numai prin fragmente mici şi necaracteristice sau prin partea lor inferioar ă,mai multe vase lucrate cu mâna nu au putut fi determinate ca tip. Asemenea resturi de vase au fostsemnalate în mormintele 3, 18, 55, 71, 96, 121, 128, 134, 145, 146, 151, 153, 156, 158, 159, 161 şi166 şi în gropile 1, 9, 11, 13, 28, 33, 34, 39, 41, 42, 45 şi 48. Este interesant de remarcat că complexele respective se întâlnesc preponderent în zona vestică, unde se masează majoritatea

111 G. F. Nikitina, Klassifikacija lepnoj keramiki č ernjachovskoj kul’tury, în Sovetskaja archeologija,Moskva, 1966, nr. 4, p. 73; B.V. Magomedov, Č ernjachovskaja kul’tura. Problema etnosa, p. 46.112 V. Vornic, op. cit., p. 238, 241.113 O. V. Gopkalo, Busy i podveski č ernjacovskoj kul’tury, Kiev, 2008, p. 41, 108-109; V. Vornic, L.

Ciobanu, Obiecte de podoabă din necropola de tip Sântana de Mure ş-Č ernjachov de la Br ăviceni, în RevistaArheologică VI, nr. 2, Chişinău, 2010, p. 65.114 Gh. Diaconu, Tîrg şor. Necropola din secolele III-IV e.n., Bucureşti, 1965, pl. XXVII, 3; LXXVII, 3;CXLIII, 1, 2, 4.115 V. Palade, op. cit., fig. 139, 2; 145, 3; 282, 2; I. Ioni ţă, M. Mamalauca, V. Vornic, Antichitatea târzie înbazinul Prutului. Catalog , Bârlad, 2009, p. 62, nr. 296116 O. L. Şovan, op. cit., p. 166, 167, pl. 160D, 2; 171A, 78; 172, 96; I. Ioniţă, M. Mamalauca, V. Vornic, op. cit., p. 37, nr. 165.117 B. Mitrea, C. Preda, Necropole din secolul al IV-lea e.n. în Muntenia, Bucureşti, 1966, fig. 253, 9.118 Gh. Diaconu, op. cit., p. 75, pl. LXXX, 2.119 V. Palade, op. cit., p. 184.120 E. A. Symonovic, Ornamentacija cernjachovskoj keramiki, în Materialy i issledovanija po archeologii

SSSR 116, Moskva, 1964, p. 283, 332.121 Gh. Diaconu, op. cit., p. 75.122 V. Bârcă, Ol. Symonenko, C ăl ăre ţ ii stepelor. Sarma ţ ii în spa ţ iul nord-pontic, Cluj-Napoca, 2009, p. 111, 221.123 Gh. Bichir, Cultura carpică, Bucureşti, 1973, p. 67.

97



gropilor de cult, şi centrală ale cimitirului (fig. 6, 6).Capacele (fig. 1, 6) sunt rare. Avem doar două exemplare, unul descoperit în mormântul

145, cu orientare V-E, distrus din vechime, situat în partea de nord a cimitirului (fig. 6, 5), iar altul – în stratul de cultur ă. Primul capac este modelat din pastă grosier ă, cu şamotă de granulaţie mare încompoziţie, şi ars neuniform, la brun-maroniu; are pereţii oblici, marginea subţiată, butonul mic şiîngust, prevăzut pe partea de sus cu o adâncitur ă. Al doilea exemplar este lucrat de asemenea din

pastă grosier ă, dar ars la cenuşiu; are pereţii uşor arcuiţi, iar butonul scund şi lat, f ăr ă alveolare pe partea superioar ă. Întors invers, acest capac putea fi utilizat şi ca strachină124. Aşa cum dovedesccercetările arheologice, această formă ceramică apare destul de rar în siturile culturii Sântana-Cernjachov. În spaţiul carpato-nistrean capace modelate cu mâna, dar exclusiv sub formă defragmente, s-au mai semnalat în complexele de la Budeşti125, Bârlad-Valea Seacă126, Căuşeni127 şiGura Căinarului128. Mai frecvent se întâlneşte forma ceramică la care ne referim în unele situri dinepocă romană din sudul spaţiului pruto-nistrean, cum sunt cele de la Mologa129, Cişmichioi130 şiTomai131. Notăm, de asemenea, că fragmente de capace lucrate cu mâna au mai fost identificate încentrul de olărie apar ţinând dacilor liberi de la Pruteni şi în aşezarea sincronă de la Ialoveni132.

2. Ceramica lucrată la roată din pastă zgrunţuroasă

Întrebuinţată în viaţa cotidiană preponderent pentru prepararea hranei, această ceramică estereprezentată mai bine decât olăria lucrată cu mâna, dar mai slab decât vesela lucrată la roată din

pastă fină. Numărul vaselor întregi sau întregibile descoperite se cifrează la 40, ceea ce constituiecirca 38% din total. Numită şi „de tip ciment”, pasta din care au fost lucrate cele mai multe vase dincategoria în discuţie conţine ca ingrediente nisip şi pietricele, dar în propor ţii variabile. La unelevase, pe lângă nisip, a fost folosită ca ingredient şi şamota. Cât priveşte arderea, predomină covâr şitor vasele arse în atmosfer ă reducătoare, având culoare cenuşie – de nuanţă mai închisă saumai deschisă. Câteva vase sunt arse însă la negru sau brun-căr ămiziu.

În cuprinsul ceramicii lucrate la roată din pastă zgrunţuroasă au fost constatate două forme:oala şi castronul.

Oalele constituie categoria de vase cel mai des întâlnite la Br ăviceni. Au fost descoperite 39de oale întregi sau întregibile, la care se adaugă alte zece exemplare reprezentate prin fragmente.Privite din punct de vedere al formei, oalele sau borcanele din pastă zgrunţuroasă se împart înurmătoarele tipuri:

Tipul 1. Oale cu corpul aproximativ sferoidal, marginea dreaptă sau evazată şi fundul plat ori profilat, care alcătuiesc tipul cel mai r ăspândit în cadrul necropolei de la Br ăviceni. După mărime,se pot delimita două variante:

Varianta a (fig. 2, 1-3). Oale de dimensiuni mici, cu înălţimea de până la 10 cm. Astfel derecipiente au fost găsite în mormintele 1, 44 (2 ex.), 49 (2), 82, 88, 92, 169 (4) şi 173-180 (2). În planulnecropolei, complexele respective se grupează în sectorul de sud-est (fig. 7, 1). Este interesant

124

Notăm în context că unii arheologi interpretează chiar asemenea descoperiri, dar neîntemeiat, numai castr ăchini (B. V. Magomedov, op. cit., p. 46, fig. 31, 4).125 V. Vornic, op. cit., p. 220, fig. 25, 12.126 V. Palade, op. cit., p. 187, fig. 187, 1.127 S. M. Agulnikov, A. N. Levinskij, Issledovanija na poselenii u g. Kaušany, în Archeologiceskieissledovanija v Moldavii (1985), Chişinău, 1990, p. 85-86, fig. 5, 9, 10.128 A. N. Levinskij, Raskopki na poselenii cernjachovskoj kul’tury Gura Kainarului I , în Archeologiceskieissledovanija v Moldavii (1985), Chişinău, 1990, p. 182, fig. 3, 13.129 A. V. Gudkova, I-IV vv. v Severo-Zapadnom Pricernomor’e (kul’tura osedlogo naselenija), în Stratum plus 4, Chişinău-Sankt-Petersburg, 1999, p. 254.130 T. A. Šcerbakova, Raskopki poselenij pozdnerimskogo vremeni u s. Cišmikioj, în Archeologiceskieissledovanija v Moldavii (1979-1980), Chişinău, 1983, p. 162-163, fig. VIII, 4, 5.131

Eadem, Keramiceskij kompleks poselenija III - IV vv. u s. Tomaj, în Archeologiceskie issledovanija vMoldavii (1983), Chişinău, 1988, p. 94-95, fig. 3, 4-6.132 V. Vornic, N. Telnov, V. Bubulici, L. Ciobanu, Pruteni. Un centru de ol ărie dacic din epoca romană,Chişinău, 2007, p. 76, pl. 27, 4; fig. 43, 8.

98



de menţionat că din totalul de şapte morminte cu asemenea oale, trei apar ţineau unor copii (M.1,M.49 şi M.169), iar alte două complexe, judecând după dimensiunile gropilor şi a resturilor deschelete păstrate, se atribuie unor adolescenţi (M.82 şi M.92). Potrivit observaţiilor lui Ion Ioniţă,vasele de dimensiuni mici de diferite tipuri din cultura Sântana de Mureş-Cernjachov suntcaracteristice pentru faza târzie a culturii respective, corespunzătoare perioadei migraţiei hunilor 133.Această constatare însă nu se verifică întotdeauna. Spre exemplu, în marea necropolă de la

Mihălăşeni, pentru care a fost realizată o cronologie internă destul de riguroasă, oalele mici sauminiaturale din pastă zrunţuroasă (tipul 3, cu variantele a şi b, după clasificarea lui O. L. Şovan) sedatează mai larg, în fazele II şi III de evoluţie a complexului, plasate în a doua şi ultima treime asec. IV p.Chr.134. Cât priveşte recipientele de acest fel de la Br ăviceni, ţinând seama de contextularheologic în care apar, opinăm că ele se datează la mijlocul şi în a doua jumătate a sec. IV p.Chr.

Varianta b (fig. 2, 4-5). Oale de dimensiuni mijlocii şi mari, din care s-au identificat 16exemplare în mormintele 34, 44, 50 (2), 68, 69, 74 (2), 96, 118, 137 (2), 159, 164, 169 şi 173-180.În arealul necropolei, ele sunt r ăspândite în zonele de sud-est şi de nord-vest (fig. 7, 2).

Oalele sferoidale lucrate la roată din pastă zgrunţuroasă, în special cele de dimensiunimijlocii, au o frecvenţă extrem de mare în aşezările şi necropolele culturii Sântana de Mureş-Cernjachov, aşa cum o atestă descoperirile de la Târgşor 135, Mogoşani136, Dănceni137, Oselivka138,

Kosanovo139, Lunca140, Bârlad-Valea Seacă141, Mihălăşeni142, Budeşti143, Să băoani144 etc.Tipul 2. Oale piriforme, cu corpul bombat, având diametrul maxim în jumătatea superioar ă a

înălţimii vaselor şi buza dreaptă sau r ăsfrântă în exterior. În cadrul acestui tip se pot evidenţia două variante:

Varianta a (fig. 2, 7) include oale cu silueta zveltă, marginea dreaptă sau îndoită în afar ă, decele mai dese ori îngroşată. Din seria respectivă s-au descoperit cinci exemplare în mormintele 35,162, 164, 173-180 şi în groapa 30. Trei dintre aceste complexe sunt situate în partea de vest anecropolei, iar două în zona ei de sud (fig. 7, 3).

Varianta b (fig. 2, 6) nu este reprezentată decât printr-o singur ă oală, pusă ca vas de ofrandă în mormântul 159 din sectorul vestic al cimitirului (fig. 7, 4). Ea are corpul aplatizat, decor din liniiincizate orizontale pe umăr, marginea evazată îngroşată, cu o canelur ă pe latura interioar ă şi fundul plat.

Borcanele piriforme, mai înalte sau mai scunde, lucrate la roată din pastă zgrunţuroasă, seîntâlnesc şi în alte complexe de aspect Cernjachov, dar ceva mai rar decât oalele globulare.

133 I. Ioniţă, Din istoria şi civiliza ţ ia dacilor liberi. Dacii din spa ţ iul est-carpatic în secolele II-IV e.n., Iaşi,1982, p. 116-117; Idem, Importante descoperiri arheologice din perioada de formare a poporului român îna şezarea de la Ia şi-Nicolina, în ArhMold X, Iaşi, 1985, p. 46-47.134 O. L. Şovan, op. cit., p. 175, 185-190, pl. 387.135 Gh. Diaconu, op. cit., p. 75-77, pl. XXXV, 1, 2; LXXXI, 2; LXXXIV, 1; XCII, 2; I. Ioni ţă , Chronologieder Sântana de Mure ş-Cernjachov-Kultur (I), în Peregrinatio Gotika VII, Lodz, 1986, p. 297, Abb. 25.136

Gh. Diaconu, Mogo şani. Necropola din sec. IV e.n., Bucureşti, 1970, fig. 1, 2, 4, 6-10.137 I. A. Rafalovic, Danceny. Mogil’nikcernjachovskojkul’tury, Chişinău, 86, pl. XXIV, 1-2; XXVII, 17;XLII3; XLIII, 2-4.138 G. F. Nikitina, Mogil’nik u s. Oselivka Kel’meneckogo rajona Cernovickoj obl., în Mogil’nikicernjachovskoj kul’tury, Moskva, 1988, pl. 2, 2; 4, 3, 4; 5, 2; 16, 1.139 O. Petrauskas , Die Gräberfelder der Č ernjachov-Kultur von Kosanovo und Gavrilovka – einevergleichende Studie zu Chronologie, Bestattungsitten und ethnokulturellen Besonderheiten, Bericht derRömisch-Germanischen Kommission 84, Frankfurt am Main 2003, p. 306-308, 312-315, 329, Abb. 29b,10.11; 31b, 2; 42, 4; 60, 4.140 I. T. Dragomir, Necropola biritual ă Sântana de Mure ş-Cerneahov de la Lunca, regiunea Gala ţ i, înDanubius XIX, Galaţi, 2001, p. 87.141 V. Palade, op. cit., p. 202-203.142

O. L. Şovan, op. cit., p. 175-176, pl. 321, 194-198, 204-205; 322, 209.143 V. Vornic, op. cit., p. 221, fig. 143, 1.144 V. Ursachi, op. cit., p. 140, pl. 113, 7; 114, 3, 4, 7; 116, 5; 118, 3; 119, 5; 122, 4; 127, 5; 128, 2; 138, 7;140, 3; 143, 5.

99



Dintre analogii cităm pe cele de la Târgşor 145, Spanţov146, Oselivka147, Cialîc148, Kosanovo149,Bârlad-Valea Seacă150, Mihălăşeni151, Budeşti152, Pogoneşti153 şi Să băoani154.

Tipul 3 (fig. 2, 8) cuprinde două oale de formă bitronconică, având diametrul maximaproximativ la mijlocul înălţimii, marginea îngroşată r ăsfrântă şi fundul plat. Au fost găsite înmormintele 1 şi 35 din zona de sud a cimitirului (fig. 7, 5). Acest tip de oală este mai slab reprezentat în

aşezările şi necropolele culturii Sântana de Mureş-Cernjachov. Dintre corespondenţele identificate putem menţiona pe cele de la Târgşor 155, Spanţov156, Kurniki157 şi Mihălăşeni158.Un grup de nouă oale din pastă zgrunţuroasă din mormintele 2 (2 ex.), 64 (2), 68, 69, 100,

118 şi 146, din cauza că sunt prezente prin fragmente puţin caracteristice, nu au putut fi incluse înschema tipologică. Unele vase din această categorie nu prezintă nici un ornament. Altele însă aufost decorate cu motive executate în relief: brâie, praguri, linii incizate sau caneluri orizontale(fig. 2, 1, 3, 5-8).

Castroanele (fig. 2, 9) sunt reprezentate printr-un singur exemplar de dimensiuni mici, cucorpul scund, bitronconic, având diametrul maxim la mijlocul înălţimii, marginea evazată şi fundul

profilat şi uşor concav. A fost descoperit în mormântul 34 din zona de sud a necropolei (fig. 7, 6),care, cronologic, se poate situa la mijlocul sau în a doua jumătate a sec. IV p.Chr.159. Faţă de

castroanele lucrate din pastă fină, cele din pastă zgrunţuroasă se întâlnesc extrem de rar în aşezărileşi cimitirele culturii Sântana de Mureş-Cernjachov. Analogii mai apropiate pentru recipientul de laBr ăviceni se cunosc printre descoperirile din necropolele de la Mihălăşeni160 şi Budeşti161, precumşi din aşezările de la Iaşi-Nicolina162 şi Solonceni163.

3. Ceramica lucrată la roată din pastă fină Faţă de celelalte specii, olăria lucrată la roată din pastă fină este mai bogat documentată în

mormintele necropolei de la Br ăviceni, dar f ăr ă a fi nici pe departe la fel de numeroasă şi variată cum se constată în alte cimitire înrudite cercetate prin să pături ample: Bârlad-Valea Seacă164,

145 Gh. Diaconu, Tîrg şor.., pl. LXV,3; LXVI, 1; LXXXI, 3; LXXXII, 3; I. Ioniţă , op. cit., p. 297, Abb. 24,1-3; 26, 3.146 B. Mitrea, C. Preda, op. cit., fig. 254, 7-10.147 G. F. Nikitina, op. cit., pl. 6, 1; 23, 2.148 T. A. Šcerbakova, Mogil’nik Cernjachovskoj kul’tury u s. Calyk , în Archeologiceskie issledovania vMoldavii (1985), Chişinău, 1990, fig. 4, 2; 10, 5, 6.149 O. Petrauskas , op. cit., p. 306-307, 309-310, 312-315, 326-328, Abb. 29b, 8; 32b, 2; 39, 9; 42, 4; 57b, 6;58b, 4.150 V. Palade, op. cit., p. 202-203, fig. 82, 2.151 O. L. Şovan, op. cit., p. 175-176, pl. 321, 202-203; 322, 206, 208.152 V. Vornic, op. cit., p. 221, fig. 143, 3, 4.153

M. Mamalaucă, Necropola de secol IV de la Pogone şti. Campania 1996 , în Acta Musei Tutovensis II,Bârlad, 2007, p. 52, 56, pl. III, 1.154 V. Ursachi, op. cit., p. 139-140, pl. 112, 4; 121, 5; 130, 3; 140, 7.155 I. Ioniţă , op. cit., p. 297, Abb. 24, 2.156 B. Mitrea, C. Preda, op. cit., fig. 47, 2.157 B. V. Magomedov, Cernjachovskij mogil’nik Kurniki na Južnom Buge, în Stratum plus 4, Chişinău-Sankt-Petersburg, 1999, fig. 9, 4.158 O. L. Şovan, op. cit., p. 176, pl. 321, 201.159 V. Vornic, L. Ciobanu, Obiecte de podoabă din necropola de tip Sântana de Mure ş-Cernjachov de la

Br ăviceni, în Revista Arheologică VI, nr. 2, Chişinău 2010, p. 76.160 O. L. Şovan, op. cit., p. 174-175, pl. 320, 188.161 V. Vornic, op. cit., p. 223, fig. 144, 2.162

I. Ioniţă, Importante descoperiri arheologice..., p. 38 , fig. 6, 9.163 A. Levinschi, Atelierele de ceramică de la Solonceni şi unele probleme privind ol ăritul la purt ătoriiculturii Sântana de Mure ş-Cernjachov, în Tyragetia III, Chişinău, 1995, fig. 14, 12.164 V. Palade, op. cit., p. 190-201.

100



vechime, care mai conţinea, printre altele, un pieptene de os cu mâner semicircular şi aripi lateraleuşor oblice, decorat pe ambele suprafeţe cu linii drepte şi vălurite realizate cu punctatorul177.

Varianta b (fig. 3, 7) include o oală scundă, cu corpul mai bombat, prevăzut cu prag pe umăr,gura strâmtă şi buza subţiată, uşor evazată. Reprezenta singurul element de inventar al mormântului 91,situat în aceeaşi zonă sud-vestică a cimitirului, în apropiere de mormântul 88 (fig. 8, 4). Este important,credem, de reţinut că mormântul 91 era orientat pe direcţia S-N şi apar ţinea unui individ adult depus

în poziţie chircită pe partea dreaptă, cu mâînile îndoite şi aduse sub mandibulă, tip de complexfunerar întâlnit extrem de rar în cultura Sântana de Mureş-Cernjachov.Oale piriforme, înalte sau scunde, lucrate la roată din pastă fină cenuşie, sunt documentate şi

în alte cimitire datând din sec. IV p.Chr., dintre care menţionăm pe cele de la Târgşor 178,Independenţa179, Izvorul180, Cholmskoe181, Oselivka182, Budeşti183, Mihălăşeni184 etc.

Castroanele sunt cele mai caracteristice şi mai frecvent întâlnite decât alte tipuri de vase dinaceastă categorie. Folosite în viaţa cotidiană ca „veselă pentru servit masa”, în morminte ele eraudepuse ca recipente pentru ofrande, iar în sepulturile de incineraţie ale culturii Sântana de Mureş-Cernjachov şi în calitate de urne sau, mai des chiar, drept capace pentru urnele funerare.

După caracteristicile morfologice pe care le prezintă, castroanele lucrate la roată din pastă fină de la Br ăviceni pot fi încadrate în patru tipuri, dintre care unele cu două sau mai multe variante:

Tipul 1 (fig. 4, 1, 2) include castroane de formă relativ tronconică, cu pereţii uşor curbaţi,umerii ridicaţi, de cele mai dese ori evidenţiaţi, gura largă şi buza evazată sau îndoită orizontal.Ţinând seama de unele detalii şi în special de profilul păr ţii superioare a recipientelor, se potdistinge câteva subtipuri sau variante. Vase de acest fel, întregi sau fragmentare, au fost găsite înmormintele 35, 50, 69 (2 ex.), 137, 160, 164, 169 (2 ex.), 173-180 şi groapa 9. În planul necropolei,complexele respective se situează în aproape toate zonele, cu excepţia celei din centru, carecuprinde preponderent morminte orientate V-E lipsite de inventar (fig. 9, 1).

Corespondenţe apropiate pentru aceste recipiente, care mai sunt numite castroane saustr ăchini cu profilul în forma literei S, se găsesc în toate necropolele de tip Sântana de Mureş-Cernjachov investigate prin să pături de anvergur ă. Dintre complexele mai importante cităm pe celede la Târgşor 185, Kosanovo186, Barcea187, Dănceni188, Budeşti189, Bârlad-Valea de la Seacă190 şi Mihălăşeni,unde castroanele tronconice sunt extrem de bogat documentate, fiind grupate de O. L. Şovan, după unele detalii morfologice, în şase variante diferite191. Notăm, de asemenea, că castroanele/str ăchinile de acest fel sunt bine reprezentate şi în necropola daco-romană din sec. IV p.Chr. de laBratei192. Forma de castron pe care o discutăm se întâlneşte, dar mult mai rar, şi în unele staţiuni

177 V. Vornic, Morminte r ăvăşite din necropola de tip Sântana de Mure ş-Č ernjachov de la Br ăviceni(r. Orhei, Republica Moldova), Acta Musei Tutovensis V, Bârlad, 2010, p. 97, fig. 3, 1.178 Gh. Diaconu, Tîrg şor..., pl. CL, 3, 4; I. Ioniţă , op. cit., p. 299, Abb. 14, 2, 3.179 B. Mitrea, C. Preda, op. cit., fig. 106, 4.180 Ibidem, fig. 175, 6.181

A. V. Gudkova, M. M. Fokeev, Zemledel’cy i kocevniki v nizov’jach Dunaja I-IV vv n. e., Kiev, 1984,fig. 20, 10.182 G. F. Nikitina, Analiz archeologiceskich istocnikov mogil’nika cernjachovskoj kul’tury u s. Oselivka,Moskva, 1995, fig. 31, 18.183 V. Vornic, A şezarea şi necropola...., p. 224-225, fig. 100, 16.184 O. L. Şovan, op. cit., p. 167, pl. 302, 102-104.185 Gh. Diaconu, Tîrg şor..., p. 79, pl. XXXII, 3; LXXVI, 6; LXXXVI, 2; LXXXVIII, 3.4; XCII, 4; XCIV, 4;CI, 1; CXXVIII, 1; CLII, 4-8; I. Ioniţă , op. cit., p. 300, Abb. 20, 1, 2.186 O. Petrauskas , op. cit., p. 256, Abb. 11a, 2.187 M. Nicu, S. Ţau, op. cit., p. 389, fig. 9, 4, 5, 8.188 I.A. Rafalovic, op. cit., pl. XX, 5; XXIII, 5; XIV, 10; XV, 7; XXX, 7; XXXIII, 4; XVIII, 5; XLIX, 4.6 LI,4; LVIII, 1, 4.189

V. Vornic, op. cit., p. 225, fig. 145, 7, 8.190 V. Palade, op. cit., p. 195-196.191 O. L. Şovan, op. cit., p. 171, pl. 317, 153-158.192 L. Bîrzu, Continuitatea popula ţ iei autohtone în Transilvania în secolele IV-V (cimitirul 1 de la Bratei) ,

102



ale dacilor liberi din ţinuturile est-carpatice ale României193, precum şi în complexele aspectuluicultural Militari-Chilia din Muntenia194.

Tipul 2. Castroane de formă bitronconică, cu umerii bine marcaţi şi buza dreaptă saur ăsfrântă. În cuprinsul acestui tip se pot evidenţia trei variante, după cum urmează:

Varianta a (fig. 4, 9). Castroane înalte, de tipul supierelor, având diametrul maxim lamijlocul sau în partea superioar ă a înălţimii recipientelor. Au fost descoperite trei exemplare în

mormintele 14 şi 35 (2 ex.) din zona de sud a necropolei (fig. 9, 3). Analogii aproape identice pentru aceste recipiente se cunosc în marea necropolă de tip Sântana de Mureş-Cernjachov de laMihălăşeni, fiind incluse de cercetătorul sitului în categoria supierelor, tipurile 3 şi 4195.

Varianta b (fig. 4, 4, 7) include castroane mai scunde, cu umărul bine marcat, gura largă şi buza înclinată în afar ă. Din această grupă au fot descoperite opt exemplare, întregi sau fragmentare,în mormintele 2, 4 (2 ex.), 32, 69, 137 (2) şi 159. Unele dintre castroanele respective sunt decorate

pe partea superioar ă a corpului cu brâie în relief, praguri şi/sau linii in zigzag lustruite. În chipdeosebit se remarcă recipientul găsit în mormântul 159, care, pe lângă ornamentul de pe partea desus a corpului, ce constă dintr-o linie în zigzag executată prin lustruire, delimitată de două nervuri înrelief, mai prezintă un şir de faţete lenticulare pe linia diametrului maxim (fig. 4, 7). În arealulnecropolei, castroanele din această serie se întâlnesc în sectoarele de sud şi de nord-vest (fig. 9, 2).

Forma de castron în discuţie este una dintre cele mai r ăspândite în cultura Sântana de Mureş-Cernjachov, nelipsind aproape din nici o aşezare sau necropolă cercetată prin să pături. La Mihălăşeni,unde castroanele sunt extrem de bogat documentate, vase similare au fost încadrate în diferitevariante ale tipurilor 3, 5 şi 6196, în necropola de la Târgşor – în diverse subtipuri şi variante aletipurilor 1 şi 2 de str ăchini (Schalen)197, iar în aşezarea şi cimitirul de la Budeşti – în variantele 1a şi1b de castroane bitronconice, care se datează în fazele II şi III de evoluţie a complexului198.

Varianta c (fig. 4, 3, 5) conţine două castroane miniaturale descoperite în mormântul 169(de copil), din marginea de est a necropolei (fig. 9, 4). Unul dintre văscioare are umărul carenat, onervur ă pe gât, marginea simplă, usor evazată şi baza plată, iar al doilea - umărul mai puţin marcat,

buza îngroşată r ăsfrântă şi fundul inelar. Analogii mai mult sau mai puţin apropiate pentru acestecastronaşe se găsesc în necropolele reprezentative de la Mihălăşeni199 şi Budeşti200.

Tipul 3 (fig. 4, 6) include un castron cu umărul puţin ridicat, partea superioar ă cilindrică,marginea simplă dreaptă şi fundul inelar. A fost descoperit în acelaşi mormânt de copil 169 (fig. 9, 5),care se evidenţiază în necropola de la Br ăviceni atât prin dimensiunile şi forma deosebită a gropiifunerare, cât şi prin bogăţia inventarului, în special al celui de vase ceramice. Castroane din pastă fină cu partea superioar ă cilindrică, având umerii ridicaţi sau coborâţi, se întâlnesc şi în altenecropole din aria culturii Sântana de Mureş-Cernjachov, dar f ăr ă a avea o frecvenţă prea mare.Dintre descoperirile cunoscute de noi cităm pe cele de la Izvorul201, Târgşor 202, Bârlad-ValeaSeacă203, Mihălăşeni204 şi Budeşti205. În perioada anterioar ă secolului IV, tipul de castron avut în vederese întâlneşte frecvent şi în mai multe variante în complexele dacilor liberi din spaţiul est-carpatic,

Bucureşti, 1973, p. 44, pl. XIII, 5, 6, 10, 12; XIV, 2, 3, 5, 9; XV, 1, 5.193 M. Ignat, Dacii liberi din Moldova. Contribu ţ ii arheologice. Necropolele de la Podeni şi Zvorâ ştea, Iaşi,1999, p. 105-106, fig. 16, 12.194 Gh. Bichir, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Bucureşti, 1984, pl. XXVII, 1; XXIX, 1; XXXI, 10.195 O. L. Şovan, op. cit., p. 164, pl. 320, 184-185.196 Ibidem, p. 1171-72, pl. 318, 164, 169, 171; 319, 175.197 I. Ioniţă , op. cit., p. 299-300, Abb. 17; 18.198 V. Vornic, op. cit., p. 225, fig. 145, 4, 5.199 O. L. Şovan, op. cit., p. 171-172, pl. 318, 165, 167.200 V. Vornic, op. cit., p. 225-226, fig. 84, 10.201 B. Mitrea, C. Preda, op. cit., fig. 175, 3.202

I. Ioniţă , op. cit., p. 300, Abb. 19.203 V. Palade, op. cit., fig. 159, 4; 216, 4; 217, 3; 231, 6; 246, 1.204 O. L. Şovan, op. cit., p. 171, pl. 318, 161-162.205 V. Vornic, op. cit., p. 226, fig. 145, 1.

103



fiind considerat tipic pentru acest facies cultural206.Tipul 4 (fig. 4, 8, 10) cuprinde castroane cu trei tor ţi. Au fost găsite trei vase de acest fel

întregi sau întregibile în mormintele 118, 137 şi 164 şi fragmente de buze cu profilul în formă de„T” în mormântul 88 şi groapa 52, situate spre periferia necropolei (fig. 9, 6). Vasele întregi aumarginea în formă de „T” sau „Г”, corpul bitronconic, cu decor pe partea superioar ă constând dinnervuri în relief şi linii lustruite în zigzag, tor ţile din benzi late cu şănţuiri longitudinale şi fundul

inelar. Analogii pentru castroanele cu trei tor ţi de la Br ăviceni se găsesc în mai toate complexeleSântana de Mureş-Cernjachov cercetate intens prin să pături, constituind una din prezenţele cele maispecifice din inventarul acestora. Ne limităm la citarea principalelor necropole atât din aria vestică,cât şi din cea estică a culturii respective: Bârlad-Valea Seacă, Mihălăşeni, Târgşor, Budeşti,Dănceni, Barcea, Miorcani, Lunca, Să băoani, Cernjachov, Kosanovo, Kamenka, Obuchov etc.

Notăm că o parte din castroanele din pastă fină de la Br ăviceni, fiind reprezentate prinfragmente nesemnificative şi mai puţin caracteristice, nu au putut fi determinate ca tip. Asemenearesturi de castroane au fost semnalate în mormintele 18, 68, 71, 74, 166, 169 şi în gropile 30 şi 52.

Cănile constituie o grupă nu prea mare, dar totusi bine reprezentată, de vase lucrate la roată din pastă fină cenuşie, produse pe plan local în ateliere de olărie specializate. Au fost descoperitenouă vase de acest fel întregi sau întregibile, toate depuse ca vase pentru ofrande în morminte de

înhumaţie, la care se adaugă alte câteva fragmente mai mult sau mai puţin caracteristice de căni,recuperate din stratul arheologic al necropolei. În funcţie de caracteristicile formale pe care le

prezintă, ele pot fi împăr ţite în cinci tipuri, pe care le prezentăm în continuare:Tipul 1 conţine căni cu corp rotunjit, piriform sau sferoidal, gât scurt şi gura în formă de

pâlnie. După unele detalii de profil şi dimensiuni, se pot deosebi trei variante:Varianta a (fig. 5, 1) include o cană de tipul ulcioarelor de dimensiuni medii, cu înălţimea

de 20,5 cm, corpul relativ piriform având diametrul maxim în partea lui inferioar ă, gâtul îngustscurt, toarta din bandă cu canelur ă longitudinală, gura pâlniformă şi fundul inelar; sub buza evazată

prezintă ca ornament o nervur ă în relief. A fost găsită în mormântul 2 din zona de sud a necropolei(fig. 10, 1). Căni sau ulcioare cenuşii de acest fel, lucrate la roată din pastă fină, se întâlnesc destulde rar în aria culturii Sântana de Mureş-Cernjachov. Dintre puţinele corespondenţe identificatemenţionăm pe cele de la Târgşor 207, Dănceni208 şi Mihălăşeni209, ultima piesă fiind inclusă de O. L. Şovanîn tipul 5 de căni cenuşii din pastă fină, datat în ultima fază de funcţionare a cimitirului210. După toate aparenţele, recipientele la care ne referim reprezintă imitaţii ale unor căni de lut căr ămizii defabricaţie romană, documentate şi într-o serie de complexe de tip Sântana de Mureş-Cernjachov,cum sunt de pildă cele de la Sântana de Mureş211 Gavrilovka212, Viktorovka213, Spanţov214, Bârlad-Valea Seacă215, Mihălăşeni216, Polocin217, Barcea218, Budeşti219, Slobozia-Chişcăreni (Lazo)220 ş.a.Remarcăm că trei asemenea vase romane din pastă fină căr ămizie, cu corpul piriform şi gura

206 M. Ignat, op. cit. p. 102, 103; V. Vornic, N. Telnov, V. Bubulici, L. Ciobanu, op cit., p. 83.207 Gh. Diaconu, Tîrg şor..., p. 54, pl. LXXVI, 4; CLVI, 1; I. Ioniţă , op. cit., p. 300, Abb. 21, 3.208

I. A. Rafalovic, op. cit. pl. XLVIII, 3; I. Ioniţă, M. Mamalaucă, V. Vornic, op. cit., p. 13, nr. 45.209 O. L. Şovan, op. cit., p. 78, pl. 132, 3.210 Ibidem, p. 186, pl. 387.211 I. Kovács, Marosszentannai napvandorlaskori temeto, în Dolgozatok III, 2, 1912, p. 301, 356, fig. 69, 1.212 E. A. Symonovic, Raskopki mogil’nika u Ovcarni sovchoza Pridnestrovskogo na Nižnem Dnepre, în Materialy iissledovanija po archeologii SSSR 82, Moskva, 1960, pl. 9, 15; O. Petrauskas , op. cit., S. 284, Abb. 24a.213 S. A. Symonovic, Itogi issledovanija cernjachovskich pamjatnikov v Severnom Pricernomor’e, înMaterialy i issledovanija po archeologii SSSR 139, Moskva, 1967, p. 214, fig. 4, 10.214 B. Mitrea, C. Preda, op. cit., p. 39, 267, fig. 92, 6.215 V. Palade, op. cit., fig. 221, 1; 265, 12.216 I. Ioniţă, M. Mamalaucă, V. Vornic, op. cit., p. 39, nr. 184.217 Ibidem, p. 84, 88, nr. 416, 444.218

Ibidem, p. 115, 126, nr. 577-578, 641.219 Ibidem, p. 97, nr. 480; V. Vornic, op. cit., p. 234, fig. 73, 14.220 A. N. Levinskij, Lazo - mogil’nik final’noj fazy cernjachovskoj kul’tury v Moldove, în Stratum plus 4,Chişinău-Sankt Petersburg, 1999, fig. 31, 2.

104



pâlniformă, dar având dimensiuni diferite, au fost descoperite şi în necropola de la Br ăviceni221.Varianta b (fig. 5, 3). Două căni miniaturale cu corpul globular, gura în formă de pâlnie,

fundul inelar şi toarta aproximativ ovală în secţiune, fixată cu un capăt sub margine, iar cu celălaltde umăr. Au fost găsite două exemplare, primul în unul din cele opt morminte descoperiteîntâmplător şi distruse cu prilejul lucr ărilor de construcţie (numerotate de noi 173-180), iar al doileaîn mormântul 169 din marginea de est a cimitirului (fig. 10, 2). Analogii apropiate pentru aceste

recipiente există la Mihălăşeni (unde formează tipul 1b)222

şi Budeşti (unde reprezintă tipul 2a)223

,în prima necropolă căniţele respective fiind datate în faza mijlocie de funcţionare a complexului, iarîn cea de a doua – în etapa târzie224.

Varianta c (fig. 5, 2) conţine o cană de dimensiuni mici cu corpul piriform, puţin evidenţiat,având diametrul maxim în partea lui superioar ă, gâtul scurt, prevăzut în zona de prindere a capătuluide sus al tor ţii cu o uşoar ă proeminenţă în exterior, marginea evazată şi fundul profilat. A fost găsită în mormântul 44 de la periferia de sud a cimitirului (fig. 10, 3). Deocamdată nu am găsitcorespondenţe identice sau apropiate pentru această căniţă.

Tipul 2 (fig. 5, 7). Două căni de dimensiuni relativ mici, cu înălţimea de 10,5 şi, respectiv,12,5 cm, descoperite în mormintele 162 şi 164 din marginea de vest a necropolei (fig. 10, 5).Recipientele au corpul de formă bitronconică, cu carena joasă, gâtul uşor oblic, larg, buza evazată şi

fundul inelar; toarta din bandă, cu sau f ăr ă canelur ă pe partea superioar ă, este prinsă cu capătulsuperior de margine ori de gât, iar cu cel inferior de umăr; ambele căni au la baza gâtului dreptdecor câte o nervur ă în relief, iar un exemplar mai prezintă pe gât o linie vălurită orizontală,realizată prin lustruire. Numite şi căni în formă de halbă, recipentele de acest tip mai sunt atestate înalte complexe apar ţinând culturii Sântana de Mureş-Cernjachov, însă frecvenţa lor nu este mare.Relativ bine reprezentat este tipul de cană la care ne referim în necropola birituală înrudită de laMogoşani, unde au fost identificate cel puţin trei asemenea vase, dintre care un exemplar, anume celdin mormântul 6, aflat în asociere cu o monedă de bronz perforată din epoca constantiniană225. Foarte bogat documentate sunt cănile în formă de halbă de dimensiuni mici în marea necropolă dela Mihălăşeni, unde au fost semnalate 18 exemplare întregi sau reconstituite, pe care cercetătorulcomplexului le-a inclus în tipul 2, divizat în variantele a, b şi c, ce se datează diferit226. Este interesant deremarcat, că piesele noastre reprezintă varianta 2c de căni, după tipologia lui O. L. Şovan, care, din

punct de vedere cronologic, se atribuie fazelor mijlocie şi târzie de evoluţie a necropolei de pe ŞesulBaşeului227. Menţionăm, în context, că un număr de patru căni în formă de halbă de mici dimensiuniau fost descoperite şi la Budeşti, unde au fost grupate de noi în tipul 1a şi datate numai în faza finală a necropolei228. Dintre complexele de tip Sântana de Mureş-Cernjachov în care s-au semnalat căniîn formă de halbă de dimensiuni mici şi mijlocii mai cităm pe cele de la Târgşor 229, Independenţa230,Leţcani231, Dănceni232, Lunca233 ş.a.

Tipul 3 (fig. 5, 4). Cană de dimensiuni relativ reduse, având înălţimea de 14,5 cm, corpulsferoidal, gâtul îngust cilindric, relativ înalt, marginea puţin evazată, toarta aproximativ circular ă

221

V. Grosu, V. Vornic, L. Ciobanu, Ceramica romană..., p. 107-108, fig. 3A, 2; 5, 2; 6B, 2.222 O. L. Şovan, op. cit., p. 168, pl. 312, 112.223 V. Vornic, op. cit., p. 228, fig. 65, 10; 80, 15; 105, 10; 147, 6.224 Ibidem, p. 238, 462, tab. 1; O. L. Şovan, op. cit., p. 185, pl. 387.225 Gh. Diaconu, Mogo şani..., p. 21, 25, 28, 32, fig. 9, 2, 4, 6. 226 O. L. Şovan, op. cit., p. 168, pl. 312, 113-115.227 Ibidem, p. 186, pl. 387.228 V. Vornic, op. cit., p. 227-228, 238, fig. 147, 1, tab. 1.229 Gh. Diaconu, Tîrg şor..., p. 80, pl. CLVIII, 4; CLVIII, 1; I. Ioniţă , op. cit., p. 300, Abb. 21, 2; D. Lichiardopol,B. Ciupercă, Un mormânt cu arme de la cumpăna secolelor IV-V p.Chr. descoperit la Târg şoru Vechi, înActa Musei Tutovensis V, Bârlad, 2010, p. 155, 162-163, fig. 2, 4, 7; 3, 2, 4.230 B. Mitrea, C. Preda, op. cit., fig. 124, 4.231

C. Bloşiu, Necropola din secolul al IV-lea e.n. de la Le ţ cani (jud. Ia şi), în ArhMold VIII, Iaşi, 1975, fig. 9, 23;37, 7.232 I. A. Rafalovic, op. cit. pl. XXXXIV, 2, 6; XXXVII, 8; LVIII, 6.233 I. Dragomir , op. cit., p. 84, fig. 32, 3; 36, 4; 41, 1.

105



în secţiune şi fundul profilat şi concav; corpul este ornamentat cu caneluri şi linii punctate, dispuseoblic; sub buză şi la baza gâtului se află câte un brâu în relief 234. A fost găsită în unul din primele optmorminte de înhumaţie descoperite fortuit şi distruse cu ocazia lucr ărilor de construcţie (nr. 173-180),din zona de sud a necropolei. Pentru moment nu cunoaştem nici o analogie identică pentru acestrecipient în aria culturii Sântana de Mureş-Cernjachov. O cană relativ asemănătoare, dar dedimensiuni mai mari, cu gâtul înalt, toarta din bandă cu şănţuire longitudinală pe partea exterioar ă şi

corpul sferoidal uşor aplatizat, decorată cu o canelur ă largă pe pântece, flancată de linii în zig-zag punctate, o bandă de linii lustruite în reţea şi drepte pe umăr, alta în relief, prevăzută şi cu linii înreţea lustruite, în partea superioar ă a gâtului, şi o nervur ă masivă în torsadă, la baza gâtului, a fostdescoperită în mormântul de înhumaţie 84 al necropolei de la Bârlad-Valea Seacă235. Este interesantde remarcat că vasul la care ne referim a fost aflat împreună, printre altele, cu o fibulă de bronz cu

piciorul înf ăşurat, corpul din bandă şi resortul fragmentar, pare-se scurt, o cataramă ovală de fier şialta de bronz prevăzută cu garnitur ă rectangular ă, un pahar conic faţetat de sticlă, un pieptene de oscu mânerul semicircular şi aripi laterale alveolate, o cană de lut căr ămizie de factur ă romană şi oamfor ă de tip burduf, piese de inventar care datează mormântul respectiv într-o fază târzie a culturiiSântana de Mureş-Cernjachov,încadrabilă în a doua parte a sec. IV p.Chr.

O altă cană asemănătoare de dimensiuni mari, dar de culoare neagr ă, decorată cu faţete

verticale şi oblice pe corp şi o nervur ă pronunţată pe gât, având un şir de faţete romboidale, a fostsemnalată în mormântul 117 al necropolei de la Mihălăşeni, mormânt ce se datează, pe baza maimultor piese de inventar, printre care şi un pahar conic de sticlă cu pereţii groşi, ornamentat cu patruregistre de ove, în faza târzie de funcţionare a complexului, plasată cu probabilitate în epocastă pânirii hunice236. În lumina datelor prezentate, observaţia profesorului Ion Ioniţă după care toatecănile cu gâtul înalt, cum se prezintă şi exemplarele de la Bârlad-Valea Seacă, Mihălăşeni şiBr ăviceni, ar apar ţine unei faze mai timpurii decât cele cu gâtul scurt237, se dovedeşte că nu poate figeneralizată. Căni de dimensiuni medii şi mari cu corpul globular şi gâtul relativ îngust, cilindric oriuşor tronconic, mai scurt sau mai înalt, f ăr ă decor sau cu unul simplu, constând din nervuri în reliefdispuse pe gât, ce se plasează din punct de vedere cronologic diferit, au fost semnalate în mai multesituri de tip Sântana de Mureş-Cernjachov, dintre care cităm pe cele de la Târgşor 238, Mogoşani239,Spanţov240, Iacobeni241, Bârlad-Valea Seacă242, Rânzeşti243 etc.

Tipul 4 (fig. 5, 6) înglobează o cană-ulcior mare (înălţimea 35,6 cm) de culoare neagr ă,lucrată la roată din pastă fină, cu corpul bitronconic, având partea superioar ă ornamentată prin faţeteverticale delimitate sus de o nervur ă orizontală, gâtul îngust cilindric, prevăzut cu o nervur ă orizonată la

bază, marginea evazată, fundul inelar şi toarta, rectangular ă în secţiune, prinsă de gât şi umăr 244.A fost găsită asupra scheletului din mormântul 114, situat în marginea de est a cimitirului (fig. 9,7).

Analogii apropiate sau chiar identice pentru acest recipient se găsesc în complexele înruditede la Spanţov245, Mitreni246, Mogoşani247, Mospinskaja248, Cernjachov249 şi Rodnoj Kraj250.

234 I. Ioniţă, M. Mamalaucă, V. Vornic, op. cit., p. 91, nr. 450.235

V. Palade, Éléments géto-daces dans le site Sântana de Mures de Bârlad-Valea Seaca, în Dacia, N.S.,XXIV, 1980, p. 236, 244, fig. 9, 8; Idem, A şezarea şi necropola de la Bârlad-Valea Seacă..., p. 114, 193,503, fig. 116, 11; I. Ioniţă, M. Mamalaucă, V. Vornic, op. cit ., p. 66, nr. 323.236 O. L. Şovan, op. cit., p. 45-46, 168, 185-190, pl. 62, 11; 387.237 I. Ioniţă , Necropola din secolul al IV-lea d. Hr. de la Rânze şti (com. F ălciu, jud. Vaslui), în Acta MuseiTutovensis II, Bârlad, 2007, p. 65-66.238 Gh. Diaconu, op. cit., p. 227, pl. LXXVII, 1.239 Idem, Mogo şani..., fig. 2, 8; 9, 5.240 B. Mitrea, C. Preda, op. cit., fig. 16, 4; 39, 3.241 I. Ioniţă , Contribu ţ ii cu privire la cultura Sîntana de Mures-Cerneahov pe teritoriul R. S. România, înArhMold IV, Iaşi, 1966, p. 204, fig. 10, 3.242 V. Palade, Éléments géto-daces..., p. 236, fig. 9, 1, 3, 5, 6, 9.243

I. Ioniţă, Necropola..., p. 64, 69, fig. 2.244 I. Ioniţă, M. Mamalaucă, V. Vornic, op. cit., p. 92, nr. 459.245 B. Mitrea, C. Preda, op. cit., p. 40, fig. 95.246 Ibidem, op. cit., p. 80, fig. 214, 4.

106



Trei asemenea căni, dintre care două decorate cu faţete verticale şi pe gât, au fost identificate înnecropola de la Mihălăşeni251. Alte căni din această categorie, dar având, în afar ă de ornamentul de

pe umăr, şi un şir de faţete lenticulare pe linia diamerului maxim, provin din descoperirile de laGavrilovka252, Korovincy253 şi Uspenka254. După părerea diferitor cercetători cănile în discuţie,numite şi „de tip Cistilov”255, nu reprezintă altceva decât transpunerea în lut a vaselor de metal careerau pe larg folosite în Imperiul Roman în secolele IV-V256. Cât priveşte cronologia, cănile de acest

tip se datează în fazele târzii ale culturii Sântana de Mureş-Cernjachov, cu precădere în ultimatreime a sec. IV p.Chr 257.Tipul 5 (fig. 5, 5) conţine o căniţă cenuşie din pastă fină cu gura trilobată, corpul ovoidal,

toarta ovală în secţiune şi fundul profilat. A fost găsită în mormântul 68, care apar ţinea unei persoane de vârstă juvenis, din sectorul de nord al necropolei (fig. 10, 4). Recipiente de acest tip(marea lor majoritate fiind însă de dimensiuni mai mari), se cunosc în mai multe necropole din ariavestică a culturii Sântana de Mureş-Cernjachov: Târgşor 258, Izvorul259, Mălăieşti260, Slobozia-Chişcăreni261, Bârlad-Valea Seacă262, Mihălăşeni263 etc. Este interesant de remarcat că oenochoelecitate de la Mihălăşeni, incluse de O. L. Şovan în tipul 8a, datează numai din ultima fază defuncţionare a cimitirului, corespunzătoare ultimelor decenii ale secolului IV p.Chr. şi eventualînceputului veacului următor 264. Referitor la origine, foarte probabil vasele în discuţie constituie

imitaţii ale cănilor romane căr ămizii de lut cu gura trilobată, care se întâlnesc tot aproape exclusivîn aria vestică a marelui complex cultural Sântana de Mureş-Cernjachov265.

Amforete. Vasele din această categorie, numite în literatura de specialitate şi căni266,ulcioare267 sau chiar oale268 cu două tor ţi, sunt puţine în necropola de la Br ăviceni. Dispunem dedoar trei exemplare întregi, care, în funcţie de dimensiuni şi unele detalii de profil, ar putea firepartizate la două tipuri:

Tipul 1 (fig. 3, 3) include două amforete de dimensiuni mici, cu înălţimea de 9,5 şi 13,5 cm,corpul puternic bombat, având diametrul maxim în partea lui inferioar ă, gâtul scund cilindric, cusau f ăr ă nervur ă în relief la nivelul prinderii capetelor superioare ale tor ţilor, buza evazată mai mult

247 Gh. Diaconu, op. cit., fig. 9, 12.248 B. V. Magomedov, Č ernjachovskaja kul’tura. Problema etnosa..., p. 51, 243, fig. 41, 2.249 Ibidem, p. 51, p. 246, fig. 44, 3.250 Ibidem, p. 51, 246, p. 51, 243, fig. 44, 7.251 O. L. Şovan, op. cit., p. 31, 79, 116, pl. 34, 7; 134A, 2; 210, 10.252 E. A. Symonovic, Pamjatniki Cernjachovskoj kul’tury Stepnogo Podneprov’ja, în Sovetskaja archeologijaXXIV, Moskva 1955, p. 296, 303, fig. 11, 11; B.V. Magomedov, op. cit., p. 246, fig. 44, 1.253 Ibidem, p. 243, fig. 41, 1.254 Ibidem, p. 243, fig. 41, 3.255 M. Kazanski, R. Legoux, Contribution a l’étude des témoignages archéologiques des Goths en EuropeOrientale a l’époque des Grandes Migrations: La cronologie de la culture de Č ernjachov récente, înArchéologie Médievale XVIII, Paris, 1988, p. 53, pl. V, 75; O. L. Şovan, op. cit., p. 189. 256

Gh. Diaconu, Tîrg şor..., p. 82; B. V. Magomedov, op. cit., p. 53.257 Ibidem, p. 144; M. Kazanski, R. Legoux, op. cit., p. 53; O. L. Şovan, op. cit., p. 189.258 Gh. Diaconu, op. cit., p. 59, 243, pl. XCIII, 1.259 B. Mitrea, C. Preda, op. cit., p. 72, fig. 185, 4.260 V. Vornic, L. Ciobanu, C ăni-oenochoe de lut romane descoperite în complexele culturii Sântana de

Mure ş-Č ernjachov din spa ţ iul pruto-nistrean, în Analele ANTIM 6, Chişinău, 2005, fig. 5, 3.261 A. N. Levinskij, op. cit., p. 144-145, fig. 25, 8.262 V. Palade, op. cit., p. 575, 641, 674, fig. 220, 7; 269, 19; 297, 4.263 O. L. Şovan, op. cit., p. 169, pl. 314, 124.264 Ibidem, p. 169, 185-190, pl. 387.265 I. Ioniţă, Din istoria..., p. 105 şi nota 101; B. V. Magomedov, op. cit., p. 63-64; V. Vornic, L. Ciobanu,op. cit., p. 25-35.266

Gh. Diaconu, op. cit., p. 59.267 R. Vulpe, op. cit ., p. 289-290; B. Mitrea, C. Preda, op. cit., p. 32; I. Dragomir , op. cit., p. 85; T. A. Šcerbakova, Keramiceskij kompleks..., p. 95; B. V. Magomedov, op. cit., p. 52.268 V. Palade, op. cit., p. 191-192.

107



sau mai puţin îngoşată, tor ţile aproximativ ovale în secţiune şi fundul profilat, uşor concav oriinelar. Provin din unul sau două dintre primele cele circa opt morminte descoperite întâmplător cu

prilejul lucr ărilor de construcţie (nr. 173-180), din sectorul sudic al cimitirului. Amforete dedimensiuni reduse, de formă mai mult sau puţin similar ă, se mai găsesc în necropolele de laIzvoare269, Cernjachov270, Obuchov271, Bălă băneşti272, Târgşor 273, Mogoşani274, Spanţov275, Bârlad-Valea Seacă276, Budeşti277 şi Mihălăşeni, exemplarele din complexul de pe Şesul Başeului fiind

grupate de O.L. Şovan în tipul 4, cu datare în fazele II şi III ale cimitirului278

. Tot etapelor mijlocieşi târzie se atribuie şi cele patru amforete din pastă fină de la Budeşti, recipiente care însă, mai alesdupă profil, se deosebesc între ele279.

Tipul 2 (fig. 5, 8). Amforetă de dimensiuni mai mari, cu înălţimea de circa 25 cm, avândcorpul ovoidal, gâtul scurt, cilindric, cu o nervur ă la nivelul de unde pleacă tor ţile, buza înclinată înafar ă şi fundul inelar; tor ţile, aproximativ rectangulare în secţiune, sunt prinse cu un capăt de gât,iar cu altul de umăr. A fost descoperită în mormântul 164, orientat N–S şi bogat în inventar, dinmarginea de vest a necropolei (fig. 9, 8). De la amforete de acelaşi tip par să provină şi două fragmente de vase cu gâtul relativ larg, aproximativ cilindric, cu o proeminenţă la mijloc, şi buzaevazată, recuperate, unul, din acelaşi mormânt 164, iar altul, din mormântul 160, care este distrusdin vechime, situat tot la periferia de vest a cimitirului. Analogii apropiate sau chiar identice pentru

recipientul nostru păstrat întreg se găsesc în diferite complexe atât din aria vestică, cât şi din cear ăsăriteană a culturii Sântana de Mureş-Cernjachov, precum: Barcea280, Lunca281, Uspenka282,Boromlja283, Bârlad-Valea Seacă284, Budeşti285 şi Mihălăşeni286. Referitor la amforetele citate

provenind din ultima necropolă, notăm că acestea au fost grupate de autor în două tipuri diferite(tipurile 3 şi 5), dar, dintr-o regretabilă eroare, nici una din seriile respective de vase nu a fostinclusă în diagrama combinatorie287. Totuşi, patru morminte cu asemenea amforete (nr. 3, 70, 74 şi261), dintre care două de tip 3, iar alte două de tip 5, pe baza altor tipuri de piese de inventar, au fostintegrate în tabel, datându-se toate în faza târzie de funcţionare a complexului288. În lumina datelor

prezentate, poziţionarea cronologică a ambelor acestor serii de amforete de la Mihălăşeni exclusivîn etapa finală a necropolei se dovedeşte a fi foarte posibilă. Cât priveşte recipientele în discuţie

269 R. Vulpe, op. cit., p. 289-290, fig. 309, 1-2.270 N. Petrov, Cernjachovskij mogil’nik (po materialam raskopok V. V. Chvojki v 1900-1901 gg.), înMaterialy i issledovanija po archeologii SSSR 116, Moskva, 1964, fig. 7, 11, 14.271 N. M. Kravčenko, O.V. Petrauskas, R.G. Šiškin, A.V. Petrauskas, Pamjatniki archeologii pozdnerimskogovremeni Pravoberežnoj Kievš č iny, Kiev, 2007, p. 207, fig. 82, 1; acest recipient se evidenţiază printr-undecor mai deosebit, constând din caneluri verticale sau uşor oblice lustruite, executate pe corp.272 E. A. Rikman, Cernjachovskoe selišce u s. Balabanešty, în Materialy i issledovanija po archeologii SSSR116, Moskva, 1964, fig. 2, 1.273 Gh. Diaconu, op. cit., p. 59, 242, pl. XCII, 1.274 Idem, Mogo şani..., fig. 9, 9-10.275

B. Mitrea, C. Preda, op. cit., p. 32, 246, fig. 69, 3.276 V. Palade, op. cit., fig. 292, 7.277 V. Vornic, op. cit., fig. 85, 9.278 O. L. Şovan, op. cit., p. 170, 185-190, pl. 387.279 V. Vornic, op. cit., 229, 238, tab. 1.280 Nicu, Ţau, op. cit., fig. 13, 7.281 I. Dragomir , op. cit., p. 85, fig. 38, 3.282 B. V. Magomedov, op. cit., fig. 51, 3.283 Ibidem, fig. 51, 5.284 V. Palade, op. cit., fig. 228, 5; 236, 5.285 E. A. Rikman, Pamjatnik Velikogo pereselenija narodov (po raskopkam poselenija i mogil’nika u sela

Budešty), Chişinău, 1967, fig. 21, 2; V. Vornic, op. cit., fig. 103, 4.286

O. L. Şovan, op. cit., pl. 7A, 5; 38A, 4; 41, 7; 115A, 1; 126, 1; 145A, 10; I. Ioni ţă, M. Mamalaucă, V. Vornic,op. cit., p. 22, 36, nr. 85 şi 167.287 O. L. Şovan, op. cit., p. 169-170, pl. 387.288 Ibidem.

108



de la Br ăviceni, pe baza pieselor de inventar cu care se asociază în morminte, dar şi a altor indicii,ele pot fi datate aproximativ la mijlocul său, mai curând, în a doua parte a sec. IV p.Chr.

În privinţa originii amforetelor cenuşii descoperite în cuprinsul aşezărilor şi necropolelorculturii Sântana de Mureş-Cernjachov s-au exprimat opinii diferite. Unii cercetători consider ă că vasele avute în discuţie derivă din amforele din pastă fină de fabricaţie locală cunoscute în mediuldacilor liberi din secelole II-III p.Chr.289. După părerea altor specialişti, între care se număr ă în

primul rând B.V. Magomedov, cel puţin unele tipuri de amforete, mai cu seamă cele cu gura largă şicorpul mult bombat, îşi au obâr şia în vasele cu două tor ţi lucrate cu mâna din cultura Wielbark,atribuită aproape unanim de către specialişti triburilor gotice290. În ce ne priveşte însă, judecânddupă faptul că amforetele cenuşii de producţie locală lipsesc cu desăvâr şire în complexele din fazatimpurie a culturii Sântana de Mureş-Cernjachov, înclinăm să credem că originea acestui tip de vasse află în influenţa atelierelor de olărie provincial-romane.

THE LOCAL POTTERY FROM THE NECROPOLISOF THE SÂNTANA DE MUREŞ-ČERNJACHOV TYPE NEAR BR ĂVICENI VILLAGE

The article presents a description of the local pottery discovered in the necropolis dear Braviceni. Asin other archaeological sites dated by IV century BC, the local pottery from Braviceni represents three maintypes: 1, the hand made ceramics; 2, the rough clay ceramics made on pottery wheel; 3, the fine clayceramics made on pottery wheel.

The hand made ceramics is quite rare, about 6% of the total number of vessels. The repertoire offorms is very limited, differing only pots and lids. The pots can be divided into three categories according totheir shape and size. One of the reported category includes two types of pots.

The rough clay ceramics made on pottery wheel is better represented. The number of discoveredvessels amounts to 40 and represents 38% of the total number of vessels. Two types of vessels are found inthis category: pot and bowl. The pot category is most common in Braviceni, belonging to three differenttypes. Bowls are represented only by a single small double truncated cone.

The fine clay ceramics made on pottery wheel is the richest type of vessels discovered in thenecropolis from Braviceni, however is less numerous and variable as in other similar burials. One candistinguish pots, bowls, cups, and amphorettae, which can be divided in many types and variants. Some ofspecimens are quite precisely dated, mainly by the second half of the IV century BC.

Lista figurilorFig. 1. Br ăviceni. Ceramică lucrată cu mâna din mormintele 61 (1), 93 (2), 145 (6), groapa 29 (3) şi

strat (4, 5).Fig. 2. Br ăviceni. Ceramică lucrată la roată din pastă zgrunţuroasă din mormintele 1 (1), 34 (9), 35

(8), 49 (2), 50 (4), 74 (5), 159 (6), 162 (7) şi 173-180 (3).Fig. 3. Br ăviceni. Ceramică lucrată la roată din pastă fină din mormintele 7 (1), 35 (5), 44 (4), 88

(6), 91 (7), 169 (2) şi 173-180 (3).Fig. 4. Br ăviceni. Castroane lucrate la roată din pastă fină din mormintele 2 (7), 4 (9), 14 (1), 137

(8), 159 (4), 164 (10), 169 (3, 5, 6), 173-180 (2).Fig. 5. Br ăviceni. Căni (1-7) şi amforetă (8) lucrate la roată din pastă fină descoperite în mormintele

2 (1), 44 (2), 68 (5), 114 (6), 164 (7, 8) şi 173-180 (3, 4).Fig. 6. Br ăviceni. Oale de tip 1a (1), 1b (2), 2 (3), 3 (4), capace (5) şi vase de formă nedeterminată

(6) lucrate cu mâna.Fig. 7. Br ăviceni. Oale de tip 1a (1), 1b (2), 2a (3), 2b (4), 3 (5) şi castron (6) lucrate la roată din

pastă zgrunţuroasă.Fig. 8. Br ăviceni. Oale lucrate la roată din pastă fină de tip 1a (1), 1b (2), 2a (3) şi 2b (4).

289 Ibidem, p. 170.290 B. Magomedov, Wielbarskie tradicii v č ernjachovskoj gonč arnoj keramike, în 20 lat archeologii wMaslomeczu, II, Lublin, 1998, p. 145.

109



Fig. 9. Br ăviceni. Castroane de tip 1 (1), 2a (2), 2b (3), 2c (4), 3 (5), 4 (6), cană de tip 7 (7) şiamforete de tip 2 (8) lucrate la roată din pastă fină.

Fig. 10. Br ăviceni. Căni lucrate la roată din pastă fină de tip 1a (1), 1b (2), 1c (3), 2 (5) şi 5 (4).

Fig. 1.

110



Fig. 2.

111



Fig. 3.

112



Fig. 4.

113



Fig. 5.

114



Fig. 6.

115



Fig. 7.

116



Fig. 8.

117



Fig. 9.

118



Fig. 10.

119



UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND FIBULELE DIGITATE

DIN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREANO-PONTIC.

Dan Gh.TEODOR*

Key words: digitate, fibulas, early middle ages, slavi.

Cercetările arheologice întreprinse pe scar ă largă în regiunile carpato-dunăreano-pontice,timp de mai bine de o jumătate de secol, vizând cunoaşterea perioadei evului mediu timpuriu, aureuşit să scoată la iveală un număr considerabil de vestigii pe baza cărora au putut fi clarificateimportante aspecte social-economice, etno-demografice, culturale şi spirituale din evoluţia societăţiilocale. Între aceste vestigii, importante prin valoarea lor culturală, cronologică şi nu în ultimul rândsocial-economică şi artistică, se număr ă şi anumite obiecte vestimentare, cum sunt fibulele aşanumite digitate.

Deşi unele exemplare de fibule digitate fuseser

ă descoperite pe teritoriul României înc

ă din

perioada interbelică, de abia odată cu sporirea numărului lor ele au atras atenţia specialiştilor care, înmod firesc, au încercat să le clasifice, să le încadreze din punct de vedere cronologic şi să le atribuieetno-cultural.

Pe continentul european, în general, fibulele digitate sunt r ăspândite în aproape toate ţările,fiind cunoscute câteva mii de exemplare, numeroasele lor variante în ceea ce priveşte formele şiornamentele fiind datate în principal în perioada secolelor V-VIII d.Hr. şi atestate în cadrul maimultor culturi materiale , precum cea germanică, francă, anglo-saxonă sau bizantină.

În regiunile carpato-dunăreano-pontice, în afar ă de o serie de exemplare care pot fi raportateaspectelor culturale vehiculate de diferite populaţii germanice, a fost documentată şi o categorieaparte de descoperiri pe care unii cercetători le-au denumit fibule digitate slave.

Primul care a atribuit acest gen de obiecte vestimentare populaţiei slave a fost savantulgerman Joachim Werner care, într-un studiu r ămas celebru, publicat în anul 1950, a analizat şiclasificat descoperirile de fibule digitate cunoscute atunci din regiunile Ucrainei, Rusiei şi României,susţinând că ele au fost create de către unele grupuri de slavi, care le-au şi difuzat în principal însud-estul Europei, odată cu migraţiile lor din perioada secolelor VI-VII d. Hr.1. Curând, după J.Werner, arheologul rus Boris Râbakov, într-un amplu articol destinat migraţiei slavilor a consideratşi el că aceste obiecte vestimentare au fost create de aceştia, atelierele lor de producţie aflându-seundeva în zonele Niprului Mijlociu.2 Ulterior şi alţi specialişti au analizat asemenea descopeririacceptând tale-quale atribuirile etnice, culturale şi cronologice propuse de J. Werner şi B. Râbakov.

După ce J. Werner analizase deja câteva din exemplarele provenite din România şi atr ăseseatenţia asupra importanţei lor a fost firesc ca, odată cu scoaterea la iveală a unor noi exemplare, mai

ales după extinderea cercetărilor arheologice şi unii specialişti români să acorde atenţie unorasemenea vestigii. În această direcţie trebuie amintit în primul rând pe Ion Nestor care a rediscutat

pe baza analizei unor noi descoperiri de fibule etapele pătrunderii aici a slavilor şi implicaţiilecolonizării lor 3, Maria Comşa, care a publicat noi exemplare studiind mai ales tipurile scoase laiveală în Transilvania4 şi Petre Aurelian care, pornind de la piesele descoperite în Dobrogea a consideratcă unele exemplare au putut fi create şi în atelierele meşteşugăreşti din imperiul bizantin5.

* Institutul de Arheologie Iaşi, str. Lascăr Catargi, nr. 18. 1 J. Werner, Slawische Bügelfibeln des 7. Jahrhunderts în Reinecke Festschrift, Mainz, 1950, p. 150-172 şi planşele.2 B. A. Rybakov, Drevnaja Rus`, în Sovetskaja Archeologija, XVII, 1953, p. 23/104.3 I. Nestor, L` établissement des Slaves en Roumanie à la lumière des quelques découvertes archéologiques

reécentes, în Dacia, NS, V, 1961, p. 429-448.4 Maria Comşa, Unele considera ţ ii cu privire la originea şi apartenen ţ a etnică a complexelor cu “fibuledigitate”, de tip Gâmba ş-Co şoveni, în Apulum, XI, 1973, p. 259-2795 A. Petre, Fibulele”digitate” de la Histria (partea I), în SCIV, 16, 1965, 1, p. 69-71; ibidem (partea a II-a), în

120



De-alungul anilor, ca urmare a cercetărilor arheologice sistematice sau întâmplător, au fostdescoperite alte numeroase fibule digitate, din această categorie, până în prezent în spaţiul carpato-dunăreano-pontic fiind cunoscute circa 90 de exemplare.

Întrucât în timp se acumulase un număr destul de mare de asemenea obiecte vestimentare, prezentând o mare varietate de forme şi ornamente, s-a considerat oportun o mai atentă analiză alor, elaborându-se astfel un studiu mai amplu în care s-a încercat o nouă clasificare, în parte diferită

de aceea propusă anterior 6

. În acest context, cele două categorii de fibule digitate denumite slave,una având o mască umană pe apendicile plăcii piciorului şi alta cu decor zoomorf, ambele prevăzutecu butoni radiali pe marginea plăcii superioare semidiscoidale, au putut fi puse în legătur ă cudescoperirile similare din alte zone ale Europei, evidenţiindu-se constatarea că, multe exemplaresunt atestate în Crimeea şi zonele de silvostepă de la nordul Mării Negre, fosta Prusie Orientală, în

peninsula Balcanică şi îndeosebi în spaţiul carpato-dunăreano-pontic. Câteva exemplare au fostatestate şi în unele morminte de epocă avarică din Panonnia.

S-a emis de către mulţi cercetători părerea că existenţa acestor fibule digitate în anumteregiuni ar indica în mod concret prezenţa slavilor în perioada migraţiei lor din secolele VI-VII d-Hr., darîn unele teritorii în care acestia au pătruns, ca de exemplu în Polonia, Slovacia, Cehia sau sud-estulGermaniei, asemenea tipuri de fibule digitate lipsesc sau apar cu totul incidental.

Este însă important de reţinut că cele mai multe din exemplarele cunoscute în România,aproximativ 30, provin din descoperiri izolate, alte 23 fiind scoase la iveală din aşezări, restul fiindaflate în complexe funerare, din care 19 în morminte de înhumaţie şi alte 14 în morminte de incineraţie.

Întrucât ritul de înmormântare practicat de slavi până târziu în secolele IX-X a fost cel alincineraţiei, existenţa unui număr destul de mare de fibule digitate în morminte de înhumaţie,

precum cele din Crimeea7, Panonnia8 şi din alte păr ţi9, inclusiv de pe teritoriul carpato-dunăreano- pontic (la Bratei, Corneşti, Histria, Piatra Frecăţei, Adamclisi, Gâmbaş, Săcuieni, Dănceni şiPruneni), sau raritatea lor evidentă în mormintele de incineraţie(cu excepţie celor de la SărataMonteoru), rezultă că asemenea piese vestimentare au fost în bună măsur ă utilizate de populaţiineslave, care aveau ca rit principal de înmormântare inhumaţia. Cele 13 exemplare atestate înmormintele de incineraţie de la Sărata Monteoru10 nu pot sprijini ideea apartenenţei lor exclusiv lacultura slavă, acest rit fiind practicat şi de grupuri etnice diferite ca origine în multe zone aleEuropei şi chiar în cadrul cimitirului menţionat de la Sărata Moneoru11. De asemenea, multeexemplare de fibule au fost documentate în aşezări romano-bizantine, la Drobeta-Turnu-Severin 12,Or şova (Dierna)13, Histria14, Dinogeţia,15 Tropaeum Traiani16, Slava Rusă (Ibida)17 şi altele în

SCIV, 16, 1965, 2, p. 275-286; idem, Contribu ţ ia atelierelor romano-bizantine la geneza unor tipuri de fibule ,,digitate” din veacurile VI-VII e. n., în SCIV,17, 1966, 2, p. 255-275.6 D. Gh. Teodor, Fibulele “digitate”, din secolele VI-VII în spa ţ iul carpato-dunăreano-pontic, în ArhMold.,XV, 1992, p. 119-152.7 A. I. Aibabin, Chronologia mogil’nikov Kryma posnerimskogo i rannesrednevekovogo, în Materialy po

archeologii, istorii i etnografii Tavrii, tom I, Simferopol, 1990, p. 22-26, fig. 17/2-6; 18/1-3; 19/1-2; 20/1-2,5-7; 21/1-2, pl. III/1; IV/1-2; VI/1; VII/1-2.8 Cităm selectiv: T. Horvath, Die awarischen Gräberfelder von Üllö und Kiskörös, în Arh. Hung. XIX, 1935, pl. 23; J. Csálog, Das awarische Gräberfeld von Szakäly-Öreghegy, în Arh. Ert., 1944-1945, V-VI, p. 299, pl. XCIII/23; J. Werner, op. cit., p. 153, 161-162, pl. 29/18,a; 37/11; 38/19; 42/43; D. Csallany, Archäologie Denkmäler der Gepiden im Mitteldonaubecken, Budapesta, 1961, p. 227-228, pl. CCIX/17-18.9 J. Werner, op. cit., p. 151, pl. 27/4; D. Pallas, Données nouvelles sur quelques boucles et fibulesconsidérées comme avare et slavs et sur Corinth entre le VI e et le IX e siècles, în Bizantino-bulgarica, VII,1981, p. 306-311; P. Asinokopoulos - Aszaka, Magnesia, Atena, 1982, p. 154, fig. 65 şi 66; ChristineKatsouyannopoulu, À propos d’une fibule digitée récemment trouvé en Grece, în XVIIIe CongrèsInternational des études Byzantines. Resumés des communications, vol. I., Moscova, 1991, p. 523.10 U. Fiedler, Studien zu Gräberfeldern des 6. bis 7. Jarhunderts an der unteren Donau, vol. I. Bonn, 1992, p. 81-84,

fig. 11 (unde publică toate fibulele descoperite în necropolă).11 Nestor, La nécropole slave d’époque ancienne de S ărata Monteoru în Dacia, NS, I, 1957, p. 292.12 M. Davidescu, Drobeta în secolele I-VII e.n., Craiova, 1980, p. 217, fig. c.13 G. Török, Das germanische Gräberfeld von Kiszombor und unsere Denkmäler des Völkerwanderungszeit,

121



Dobrogea18, dar şi în unele păr ţi din Peninsula Balcanică, în Bulgaria19, Grecia20, Serbia şi Macedonia21,Albania 22 , în Crimeea 23 şi chiar în Asia Mică24. În multe aşezări din România, ca de exemplu la Suceava,Davideni, Hanska, Băleni, Budureasca, Dinogeţia sau Adamclisi, în afar ă de fibule digitate, în unelecomplexe de locuire au fost descoperite şi fibule de tip romano-bizantin, turnate sau lucrate manual25, ceea ce arată că populaţia de acolo a folosit concomitent ambele categorii de piese vestimentare.

Urmărind repartiţia teritorială a diverselor tipuri de fibule digitate se constată că în regiunile

cuprinse între Carpaţii sudici şi Dunăre sunt concentrate circa 35 de piese, ceea ce reprezintă peste otreime din numărul total al descoperirilor din România. Concentrarea unor astfel obiecte vestimentare înMuntenia, Oltenia şi Banat s-ar putea explica prin faptul că în aceste zone au fost descoperite şiatelierele de producere a unor anumite tipuri de fibule, după cum o dovedesc modeleleamprentatoare din Banat26, Felnac27 şi Bucureşti-Tei28. Aceste exemplare, la care se adaugă şitiparul de la Bernaşovka-Hotin29, arată indubitabil că , în afar ă de atelierele de orfevr ărie din Bizanţ şi din Crimeea, fibule digitate s-au produs în mod cert şi în spaţiul carpato-dunărean. În schimb, în

pofida aser ţiunii lui B. A. Râbacov că asemenea piese s-ar fi creat şi f ăurit în principal în zonele Niprului Mijlociu, până în prezent astfel de ateliere în regiunea menţionată nu au fost descoperite.

Este de asemenea interesant de reţinut şi faptul că, fibulele digitate de tipul celor aşa ziseslave şi îndeosebi cele minaturale, au fost documentate şi într-o zonă relativ limitată din fosta Prusie

Orientală, fiind atestate în complexe funerare de incineraţie, din multe locuri30, fiind puse în legătur ă cugrupul german al herulilor care le-ar fi r ăspândit aici din regiunea Dunării odată cu migrarea lorcătre nord, sau ajunse pe calea schimburilor comerciale31, concluzii respinse f ăr ă agumentetemeinice de unii specialişti, sau încă nu îndeajuns de bine explicate de alţii. Este interesant dear ătat că amintitele complexe funerare indentificate în Prusia Orientală, avînd ca inventar fibuledigitate de tip dunărean, prin tr ăsăturile lor de ritual nu au nimic de-a face cu înmormântărilespecifice, utilizate de slavi.

în Dolgozátok, XII, 1936, p. 136.14 A. Petre, op. cit. la nota 5.15 Gh. Ştefan şi colaboratorii, S ă păturile de la Garvăn, în Materiale, VI, 1959, p. 632.16 Gh. Papuc, O fibul ă digitat ă de la Tropaeum Traiani şi câteva considera ţ ii asupra fibulelor de acest tip, înPontica, XX, 1987, p. 207-215.17 A. Opaiţ, O să pătur ă de salvare în ora şul antic Ibida, în SCIVA, 42, 1991, 1-2, p. 45, fig. 37-38.18 D. Gh. Teodor, C. Chiriac, Noi fibule digitate din Dobrogea, în Peuce, III-IV, 2007, p. 241-25019 Ana Haralambieva, Bügelfibeln aus dem 7 Jh. Südlich der Unteren Donau, în Actes du XIIe CongrésInternational des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques (1991), vol. 4, Bratislava, 11993, p. 25-32.20 Vezi nota 9.21 J. Werner, op. cit ., p. 151-152, pl. 27/2; 28/13; K. Kovacević, Archeologija I istorija varvarskekolonizacije juznoslovenskich oblast ad IV do pocetka VII veka, Novi Sad, 1960, p. 63,66, pl. III/9; XVI/74;Vl. Popovic, Les témoins archéologiques des invasions avaro-slaves dans l’Illyricum bizantin, în Mélangesde l’ école francaise de Rome, 87, 1975, p. 457.22

F. Prendi, Nje varrezë e kulturës arbërore në Lehzë , în Illiria, IX-X, 1979-1980, p. 129, 132, pl. XIV/36; XX/3.23 Vezi nota 7.24J. Werner, op. cit., p. 1252, pl. 28/12.25 D. Gh. Teodor, Considera ţ ii privind fibulele romano-bizantine din secolele V-VII e.n. în spa ţ iul carpato-dunăreano-pontic, în Arh. Mold., XII, 1988, p. 197-223.26 I. Nestor, C. S. Nicolăescu-Plopşor, Der völkerwanderumgszeitlichen Schatz Negrescu, în Germania, 22,1938, p. 37, pl. 9/2.27 N. Fettich, Az avarkori mùipar Magyarországon. Das Kunstgewerbe der awarenzeit în Ungarn, înArchaeologica Hungarica, I, 1926, p. 32, pl. IV/21.28 D. V. Rosetti, Siedlungen der kaizerzeit und völkerwanderungszeit bei Bukarest, în Germania, 18, 19343, p. 207, fig. 1/4.29 I. S.Vinokur, V. F. Megey, Juvelirna maisternaja rann’oseredn’ovicnich slov’ jan, în Archaeologia, Kiev,

3, 1992, p. 82-95. 30 H. Kühn, Das Problem der masurgermanischen Fibeln in Ostpreussen, în Documenta Archaeologica Wolfgangla Baume dedicata, Bonn, 1956, p. 85-108, pl. XX/1-2; XXI/2; XXII/1, 12-14, 3716-25; XXIII/1-4; XXIV/5, 16.31 Ibidem, p. 79-108

122



Fibulele digitate de care ne-am ocupat au ca origine piesele vestimentare mai vechi, de tiproman provincial, având placa superioar ă în formă de semidisc prevăzută cu butoni şi cu placa

piciorului romboidală sau trapezoidală, obiecte preluate şi de lumea germanică r ăsăriteană. Ele aufost produse în special în regiunea Crimeei, fiind folosite pe scar ă largă de goţii tetraxi ţ i de acolo şir ăspândite apoi în toate zonele din sud-estul Europei în care diferitele triburi gotice ale vizigoţilor şiostrogoţilor au migrat. Cu vremea, în procesul producerii lor au apărut o serie de variante, care au

devenit o modă chiar şi în imperiu, ca urmare a contactelor stabilite între migratori şi populaţiaromano-bizantină.Categoria fibulelor digitate din secolele VI-VII, cu figur ă zoomorf ă pe placa piciorului, au

fost probabil produse în atelierele goto-bizantine din Crimeia şi r ăspândite apoi şi în rândul unor populaţii nomade din zonele învecinate de silvo-stepă prin intermediul unor centre de schimburicomerciale, cum a fost de exemplu posibilele centre meşteşugăreşti de la Pastyrsk 32 şi Zimno33, darşi ca urmare a unor complexe procese de aculturaţie. De aceea, nu excludem ca unele dinexemplarele acestei categorii de fibule să fi fost vehiculate, mai ales în zonele de la est de Carpaţi şide către unele grupuri de populaţie nomadă, mai ales de către anţii alani, împreună cu alte vestigiicaracteristice culturii lor, precum fibulele de tip Pastyrsk, aplicele de tip Martinovka, ceramicacenuşie cu lustru şi altele34.

Analizând atent circumstanţele în care ele se difuzează pe spaţii geografice relativ întinse,credem că ideea potrivit căreia acest tip de fibule digitate ar putea dovedi o anumită identitate etnică (în speţă slavă), impune o anumită prudenţă, prezenţa acestora pe zone întinse şi în mai multe mediiculturale presupunând utilizarea lor de grupuri de populaţii diferite ca origine. În acest sens, trebuieluată în consideraţie şi destinaţia unui asemenea obiect vestimentar folosit la un anume fel deîmbr ăcăminte care, după părerea noastr ă, nu avea nici o tangenţă cu aceea a slavilor din secolele VI-VII.

Constatarea că ele erau purtate exclusiv de femei trebuie de asemenea, admisă cu anumiterezerve, de vreme ce astfel de exemplare apar şi în unele morminte de înhumaţie apar ţinând după caracteristicile lor anatomice unor bărbaţi35. Faptul că anumite piese au fost lucrate din metale

preţioase, din argint sau argint aurit, au dimensiuni mai mari şi ornamente mai bogate indică, aşacum pe drept cuvânt s-a presupus36, un posibil însemn al unei categorii sociale aparte, apanajeventual al unei elite, ceea ce ar ar ăta apartenenţa purtătorilor lor la structuri social-economice şi

politice avansate (romano-bizantine, goto-bizantine sau eventual nomade), pe care în mod certgrupurile de slavi din perioada migraţiei lor nu le aveau încă.

Ţinând seama de zonele lor de r ăspândire, de contextul arheologic în care ele apar, detipologie, forme sau motivele ornamentale, trebuie să conchidem că astfel de obiecte vestimentarenu pot fi considerate o creaţie a slavilor şi nici puse în legătur ă cu migraţia lor în sud-estul Europei.

Producerea acestor piese de îmbr ăcăminte credem că trebuie pusă pe seama populaţiiloraflate în strînsă legătur ă cu imperiul bizantin, centrele lor de producţie aflându-se , aşa cum s-a mai

presupus, nu numai în imperiu, ci şi în Crimeia şi în spaţiul carpato-dunărean37.Cauzele dispariţei unor asemenea piese din vestimentaţia epocii sunt încă dificil de precizat,

dar deplasările unor noi grupuri de migratori din cursul secolului al VII-lea, care au provocat importanteschimbări în structurile social-economice şi politice din sud estul Eruropei, între care abandonarea atelierelormeşteşugăreşti din zonele balcanice ale imperiului, distrugerea pieţelor de desfacere şi nesiguranţadrumurilor comerciale etc., ar putea explica măcar par ţial încetarea producerii unor astfel de obiecte.

Am ţinut să aducem din nou câteva clarificări în legătur ă cu originea, atribuirea etno-culturală şiimportanţa acestor tipuri de fibule digitate din perioada secolelor VI-VII d-Hr., deoarece în ultimii

32 O. M. Prichodniuk, Stepove naselennja Ukraini ta schidni slov’ jani, Kiev, 2001, p. 60-71.33 V. V. Aulich, Zimnivs’ ke gorodišce, Kiev, 1972, passim.34 D. Gh. Teodor, Unele considera ţ ii privind originea şi cultura an ţ ilor , în Arh. Mold., XVI, 1993, p. 210.35 I. Nestor, C. S. Nicolăescu-Plopşor, op. cit., p. 153, pl. 29/3; A. Petre, La romanité en Scythie Mineure,

Bucureşti, 1987, p. 77, pl. 141/233 b.36 Fl. Curta, Apari ţ ia slavilor. Istorie şi arheologie la Dunărea de Jos în veacurile VI-VII , Târgovişte, 2006, p. 238, 268-269. 37 D. Gh. Teodor, op. cit. în Arh. Mold., XV. 1992, p. 135-136.

123



ani unii cercetători care s-au ocupat de asemenea vestigii au continuat să acrediteze, f ăr ă argumenteconvingătoare, ideea potrivit căreia ele ar fi o creaţie exclusiv slavă şi că prezenţa lor ar putea

preciza căile principale ale migraţiei lor în această parte a continentului european.

QUELQUES CONSIDÉRATIONS CONCERNANT LES “FIBULES DIGITÉES”

DANS L’ÉSPACE CARPATO-DANUBIEN-PONTIQUEDans les régions carpato-danubiennes -pontiques, comme suite des recherches archéologiques on a

découvert un nombre considérable de fibules “digitées”. Parmi les nombreuses découvertes de fibules“digitées” dans cette étude on analyse seulement les exemplaires que certains chercheurs ont attribué enexclusivité aux slaves.

En ce qui concerne les fibules soi-disantes “slaves” dans les régions carpato-danubiennes-pontiques”on connait environ 90 exemplaires, parmi lesquels approximativement 19 proviennent de tombeauxd’inhumation, 14 de tombeaux d’incinerations, 23 des établissements, les restes mis au jour accidentellement.

Le fibules “digitees” sont classifiées en deux groupes principaux, le premiér groupe a inclus les fibules àmasque humain sur le pied et le deuxième groupe comprenant les fibulas à figures zoomorphes sur le pied.

En analysant les traits caractéristiques des differentes variants de fibules, l’auteur considère que

celles-ci ont été produites dans les ateliers de Byzance, de Crimée, ainsi que dans les ateliers carpato-danubiennes, d’ou ils ont été diffusés parmi les populations diverses, romanes, germaniques et nomads(antes, koutrigurs).

Les diverses variants du Ier groupe, que du IIe groupe, les procédes techniques, les ornements, lavarieté des formes etc., révelent une conception artistique a tradition ancienne, maintenue et ampliphiée parles rapports permanents avec le monde roman tardif et byzantin.

Legenda figurilorFig. 1. Harta difuzării fibuelor “digitate” din secolele VI-VII d.Hr. în spaţiul carpato-dunăreano-

pontic. I, fibule din grupa I-a; II, fibule din grupa a II-a. 1, Cernovka; 2, Raşcov; 3, Draxini;4, Suceava; 5, Paşcani; 6, Miroslăveşti; 7, Davideni; 8, Iaşi-Crucea lui Ferenţ; 9, Bălteni;10, Neguleşti; 11, Dănceni; 12, Hanska; 13, Budeşti; 14, Vutcani; 15, Horga; 16, Şuletea;17, Vinderei; 18, Garvăn; 19, Piatra Frecăţei; 20, Slava Rusă; 21, Adamclisi; 22, Galiţa(Dervent); 23, Bucureşti (Tei, Dămăroaia); 24, Căscioarele; 25, Bucureşti (Băneasa, SoldatGhivan); 26, Sărata Moneoru; 27, Valea Budureasca; 28, Băleni; 29, Vârtoape; 30, Lăuni;31, Nanov; 32, Orlea; 33, Brebeni; 34, Fărcaşele; 35, Buletea; 36, Ferigile; 37, Vela; 38, Desa;39, Vârtop; 40, Coşovenii de Jos; 41, Dr ănic; 42, Pleniţa; 43, R ăcari; 44, Izvoarele;45, Drobeta-Turnu Severin; 46, Or şova; 47, Veţel; 48, Sarmisegetuza; 49, Felnac; 50, Pecica;51, Poian; 52, R ăzboieni-Feldioara; 53, Bratei; 54, Filiaşi; 55, Gâmbaş; 56, Corneşti;57, Săcuieni; 58, Goroşeva; 59, Pietroasele; 60, Pruneni.

Fig. 2 Fibule din grupa I. 1, Veţel; 2, Orlea, I; 3, Transilvania; 4, Ferigile; 5, Coşovenii de Jos;

6, R ăzboieni-Feldioara.Fig. 3. Tipuri diferite de fibule din grupa I. 1, Iaşi-Crucea lui Ferenţ; 2, Sarmisegetuza; 3, Bucureşti-Tei; 4, Felnac; 5, Izvoarele; 6, Secuieni.

Fig. 4. Fibule din grupa I cu piciorul în formă de lir ă. 1, Corneşti; 2, Banat; 3, Dr ănic; 4, 8, SărataMonteoru; 5, Paşcani; 6, Gâmbaş; 7, Horga.

Fig. 5. Fibule din grupa a II-a. 1, Dănceni; 2, Orlea, II; 3, Vinderei; 4, Adamclisi; 5, Draxini.

124



Fig. 2. Fibules du premier groupe à masque humain sur pied. 1, Veţel; 2, Orlea, I; 3, Transilvania;4, Ferigele; 5, Coşovenii de Jos; 6, R ăzboieni-Feldioara.

126



Fig. 3. Fibules du premier groupe.diverses types.1, Iaşi-Crucea lui Ferenţ; 2, Sarmisegetuza; 3, Bucureşti-Tei; 4, Felnac; 5, Izvoarele; 6, Săcuieni.

127



Fig. 4. Fibules du premier groupe à plaque du pied en forme de lyre.1, Corneşti; 2, Banat; 3, Dr ănic; 4, 8, Sărata Monteoru; 5, Paşcani; 6, Gâmbaş; 7, Horga.

128



Fig. 5. Fibules du deuxieme groupe. 1, Dănceni; 2, Orlea, II; 3, Vinderei; 4, Adamclisi; 5, Draxini.

129



OBSERVAŢII PRIVIND ÎNCEPUTUL, SFÂR ŞITUL

ŞI ETAPELE DE EVOLUŢIE

ALE CULTURII COSTIŞA - BOTOŞANA - HANSCA (SEC.V-VII )Ioan MITREA*

Key words: Costişa-Botoşana-Hansca Culture, age of migrations.

Este incontestabil că una din realizările arheologiei româneşti din ultima jumătate de secoleste şi aceea privind punerea în evidenţă a unor culturi materiale care s-au succedat în secolelecunoscute deseori sub numele impropriu, de ,,mileniul întunecat”, în fapt în epoca migraţiilor 1, peteritoriul numit, în mod curent, spaţiul vechii Dacii. Dacă multe din regiunile acestui spatiugeografic, cu jumătate de secol în urmă, erau vizibile „pete albe”, astăzi avem o hartă arheologică,

pe care s-au succedat mai multe culturi numite după numele primelor situri arheologice descoperite,

preluându-se, nu prea fericit, exemplul denumirii culturilor preistorice.Preocuparea pentru cunoaşterea realităţilor arheologice din epoca postromană a dus la

definirea unor culturi, r ăspândite pe arii mai mult sau mai putin intinse ale spaţiului vechii Dacii,completând, de la an la an, harta arheologică a epocii migraţiilor.

Aplecarea cercetătorilor spre cunoaşterea culturilor arheologice din epoca migraţiilor a avutşi are, în fond, două obiective majore: cunoaşterea conţinutului, respectiv a ansamblulul de artefactearheologice specifice şi încadrarea cronologică cât mai exactă a acestor ansambluri culturale.Arheologii, în genere, au fost preocupaţi prioritar de permanenta îmbogăţire a “bazei de date”

privind artefactele arheologice şi pe această bază să definească cât mai cuprinzător conţinutul

* Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” Bacău. Comunicare prezentată la Sesiunea Naţională deComunicări Ştiinţifice ,,Arheologia mileniului I p. Ch.” ediţia a IX-a, organizată la Ploieşti, în Zilele de 26-28 august 2010, de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.1 Denumirea acestei epoci a cunoscut în istoriografia românească mai multe formulări. Atât A. D. Xenopol(Cf. Istoria românilor din Dacia Traiana, I, Ediţia a IV-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p.249, ediţie critică publicată sub îngrijirea lui Al. Zub), cât şi N. Iorga (Cf. Istoria românilor , vol. II. Oamenii

pământului (până la anul 1000), ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1992, p. 241-245coordonatorii ediţiei a II-a: Gheorghe Buzatu şi Victor Spinei), vorbeau despre ,,năvălirile barbare” şi,,năvălitori”. În deceniul al IV-lea al secolului XX-lea Ion Nestor folosea conceptual de ,,epoca migraţiilor”.Într-o scrisoare din 1937 Ion Nestor amintea de „lucrarea privind epoca migra ţiilor” la care se angajaser ă (Cf. Mircea Babeş, Ion Nestor şi arheologia epocii migra ţ iilor: începuturile antebelice, în Sesiunea

Naţională de Comunicări Ştiinţifice Arheologia mileniului I p. Ch., ediţia a VIII-a, Rezumate, Ploieşti, 20-22august 2009, p. 3-4 ). În epoca istoriografiei controlată de regimul comunist, mitului romantic al “barbarului”i s-a substituit unul menit să cruţe sensibilităţile ocupanţilor. Aşa că mileniul “năvălirilor barbare” a fost pussub etichetă neutr ă a “marilor migraţii” (Cf. Al. Zub, Orizont închis. Istoriografia română sub dictatur ă”,Institutul European, Iaşi, 2000, p. 112). Pentru a evidenţia urmările „pozitive” ale migraţiei slavilor, în opoziţiecu goţii, hunii, avarii, consideraţi distrugători, se vorbea deseori de “colonizarea slavă”. Revenirea ladenumirea de “epoca migraţiilor”, folosită cum spuneam de Ion Nestor, creatorul şcolii de “arheologie aepocii migraţiilor “(Cf. I. Mitrea, Ion Nestor (1905-1974) creator de şcoal ă în arheologia românească, înZargidava, IV, 2005, p. 25-36), ni se pare firească. În ultima ediţie a tratatului academic de Istoriaromânilor , vol. II. Daco-romani, romanici, alogeni, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001, volumcoordonat de Prof. univ. dr. Dumitru Protase şi cercetător pr. I dr. Alexandru Suceveanu, capitolul consacratepocii migraţiilor poartă titlul: “populaţiile migratoare” (p. 663). În textele referitoare la populaţiile

migratoare se folosesc sintagme precum : “migraţia triburilor sarmatice”, “migraţia goţilor” (I. Ioniţă, p. 666,681), “năvala hunilor, “migraţia hunilor” (L. Bârzu, p. 693, 699), “populaţiile migratoare”, “epoca marilormigraţii” (Dan Gh. Teodor, p. 725, 726). Toate aceste formulări se refer ă, în fond, la o etapa istorică importantă, denumită generic “epoca migraţiilor”.

130



fiecărei culturi, lăsând deseori pe un plan secundar preocuparea de a încadra cronologic cât mairiguros fiecare “sit arheologic” şi pe un plan mai larg fiecare cultur ă arheologică. Altfel spusarheologii s-au str ăduit să ne prezinte, cu precădere, fapte, adică artefacte arheologice, şi mai puţinsă lămurească mecanismele de producere a lor, în speţă mecanismele de geneză şi evoluţie aculturilor arheologice, ceea ce ţine implicit şi de cronologia fiecărei culturi.

În acest context s-au înscris şi preocupările pentru cunoaşterea arheologiei epocii migraţiilor

din regiunile est-carpatice ale vechii Dacii, arie denumită deseori ,,spaţiul carpato-nistrean”. În ansamblulepocii migraţiilor, un loc important îl ocupă secolele de mijloc ale acestui timp, adică cele care faclegătura între cultur ă Sântana de Mureş şi cultur ă veche românească, ultima identificată, în primulrând, prin cultura Dridu.

Descoperirile întâmplătoare din 1962 de la Mănoaia-Costişa, între care şi un cuptor de arsceramică, din care s-au recuperat câteva vase întregi, au fost încadrate corect de Ion Nestor, care a şiformulat atunci conceptul de cultur ă Costişa, corespunzătoare perioadei cuprinse între sfâr şitul secoluluial IV-lea şi prima jumătate a secolului al V-lea, altfel spus o cultur ă corespunzatoare perioadei dedominaţie hunică, văzută ca o evoluţie firească a culturii Sântana de Mureş în noile condiţii istorice2.

Cercetările arheologice sistematice de la Mănoaia-Costişa începute în 1965 şi continuate înanii următori, au oferit o situaţie stratigrafică de excepţie, cu o succesiune de straturi arheologice,

f ăr ă cezur ă, atribuite secolelor III-VI3.Cercetările sistematice şi de amploare din aşezarea de la Botoşana-Suceava, cu materiale

arheologice importante, pentru epoca la care ne referim, corelate cu cele de la Mănoaia-Costişa, au permis arheologului Dan Gh.Teodor să formuleze conceptul de cultur ă Costişa-Botoşana.4

După conceptul de cultur ă Costişa, încadrată între sfâr şitul secolului al IV-lea şi prima jumătate al secolului al V-lea5 şi conceptul de cultur ă Botoşana-Udeşti6 datată în secolele IV-VI, pe baza unor rezultate mai bogate ale cercetărilor arheologice s-a formulat conceptul de cultur ă Costişa-Botoşana, atribuit, în linii generale secolelor V-VII, şi apar ţinând populaţiei autohtone defactur ă romanică din regiunile est-carpatice7. Conceptul de cultur ă Costişa -Botoşana, inclusivîncadrarea cronologică a acestei culturi, cu unele nuanţe de detaliu, dar circumscrise tot în limitelesecolelor V-VII, a fost preluat de aproape toţi cei care se preocupă de cercetarea arheologică aspaţiului dintre Carpaţi şi Prut în epoca migraţiilor, între care şi semnatarul acestor rânduri.8

Cercetările arheologice de după publicarea monografiei privind aşezarea de la Botoşana-

2 Ion Nestor, Les données archéologiques et la probléme de la formation du peuple romain, în RevueRoumaine d’Histoire, III, 1964, 3, p. 399.3 Dan Gh. Teodor, V. Că pitanu şi I. Mitrea, Cercet ările arheologice de la M ănoaia-Costi şa şi contribu ţ ia lorla cunoa şterea culturii materiale locale din sec.V-VI din Moldova, în Carpica, I, 1968, p.233-247.4 Dan Gh.Teodor, Regiunile r ă săritene ale României în secolele VI-VII , în Mem Antiq.,1969,p.185,187,191;idem, La population autochtone dans la region Est-Karpatiq de la Roumanie pendant les V e-X e siècles den.è., în Actes du VIIe Congrès International des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques, vol. II, Praga,

1971, p. 1117-1119; idem,Teritoriul est carpatic în veacurile V-XI , Iaşi, 1978, p. 31-33; idem, Romanitateacarpato-dunăreană şi Bizan ţ ul în veacurile V-XI e.n., Iaşi, 1981, p. 21; idem, Conceptul de cultur ă “Costi şa –Boto şana. Considera ţ ii privind continuitatea popula ţ iei autohtone la est de Carpa ţ i în secolele V-VII e.n.,în SAA, I, Iaşi, 1983, p. 2155-227 +6 pag. ilustraţie; idem, Civiliza ţ ia romanică la est de Carpa ţ i în secoleleV-VII. A şezarea de la Boto şana-Suceava, Bucureşti, 1984, p. 64-70.5 Ion Nestor, op. cit ., p. 399.6 Idem, Formarea poporului român, în Istoria poporului român, sub redacţia lui Andrei Oţetea, EdituraŞtiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 97.7 Cf. lucr ările citate mai înainte la nota 4.8 Ioan Mitrea, Date referitoare la popula ţ ia autohtonă de la r ă sărit de Carpa ţ i în sec.V-VI e.n., în SAI, XIV,1960, p. 192; idem, Contribu ţ ii la cunoa şterea popula ţ iei locale dintre Carpa ţ i şi Siret în secolele V-VI e.n.,în Mem. Antiq., II, 1970, p. 354 ; idem, Regiunea central ă a Moldovei dintre Carpa ţ i şi Siret în secolele VI-IX

e.n., în Carpica, XII, 1980, p. 127. În acestă lucrare, având în vedere că ştim cine au fost principalii creatoriai culturii din sec. VI-VII, în loc de numele de cultura Costişa-Botoşana am propus să folosim nominativulde cultur ă autohtonă de tip romanic. (p.100,128); idem, A şezarea din secolele VI-IX de la Izvoare-Bahna,Piatra Neamţ, 1998, p. 101.

131



Suceava9 au confirmat şi întregit cu unele nuanţe conţinutul culturii Costişa-Botoşana.Dupa 1990 luându-se în consideraţie şi realităţile arheologice dintre Prut şi Nistru, respectiv

din Bucovina de Nord şi din Basarabia, privitoare la epoca secolelor V-VII, conceptul de cultur ă Costişa-Botoşana a fost extins şi asupra acestor regiuni, fiind denumită „Costişa-Botoşana-Hansca”10.

Treptat şi unii din arheologii de la Chişinău au preluat conceptul de cultur ă ,,Costişa-Botoşana-Hansca”, ca fiind caracteristic şi spaţiului pruto-nistrean în secolele V-VII11, în vreme ce

alţii îl trec sub tăcere, sau îl pun sub semnul întrebării.12

Dacă conţinutul şi aria de r ăspândire a culturii Costişa-Botoşana(numită acum cultur ă Costişa-Botoşana-Hansca), sunt azi relativ bine cunoscute, problemele privind cronologia şi etapelede evoluţie internă ale culturii de care ne ocupăm, trebuie sa ne reţină încă atenţia, deoarece lucrurile nusunt pe deplin lămurite. Facem aceste observaţii nu impinşi de un impuls menit a subminacâştigurile de până acum şi cu atât mai puţin din dorinţa de a critica f ăr ă temei punctele de vederedeja emise în această chestiune. Într-o asemenea împrejurare trebuie să ne reamintim un gând al luiT. Maiorescu, care e valabil încă şi în istoriografie: ,,A critica e lesne, a construi e greu”13 Oprindu-neasupra cronologiei şi etapelor de evoluţie ale culturii Costişa-Botoşana-Hansca, în urma acumulăriide noi date arheologice, urmărim doar să punem un accent mai decis asupra unor nuante.

De menţionat că pe măsura evoluţiei cercetărilor arheologice s-a conturat tot mai mult

cronologia culturii Costişa-Botoşana şi etapele sale de evoluţie internă.Astfel, încă din 1978 într-o lucrare de sinteză se f ăcea aprecierea că „aspectul Costişa-

Botoşana din Moldova”, „văzut ca o variantă a culturii Bratei” poate fi datat în secolele V-VI e.n.14,

fiind urmat, „între mijlocul secolului al Vl-lea şi până către al treilea sfert al veacului al VII-lea de oaltă etapă culturală, Botoşana II-Sipot-Suceva”. În mod corect se sublinia că între cele două etape,respectiv cele două aspecte culturale, sunt multiple legături15, pentru ca peste câţiva ani să fieconsiderate ca f ăcând parte din aceeaşi cultur ă, respectiv din cultura Costişa-Botoşana, încadrată însecolele V-VII.16

9 Dan Gh.Teodor, Civiliza ţ ia romanică la est de Carpa ţ i în secolele V-VII. A şezarea de la Boto şana-Suceava, Bucureşti, 1984.10 Idem, Societatea est-carpatică în perioada celei de-a doua jumăt ăţ i a mileniului I al e.n., în Problemeactuale ale istoriei na ţ ionale şi universale, Chişinău, 1992, p. 11; idem, Regiunile carpato-nistrene în

secolele V-X d.Hr., în vol. Spaţiul nord-est carpatic în mileniul întunecat, (coordonator V. Spinei), Iaşi, 1997, p. 84, 111; Ioan Mitrea, Realit ăţ i arheologice şi etno-culturale în spa ţ iul carpato-nistrean secolele VI-VII ,(Rezumat), în Tezele referatelor Sesiunii a III-a a Şcolii seminar, din 27-29 noiembrie 1991, Chişinău, 1991, p. 54-57; idem, op. cit ., Carpica XXIII/2, 1992, p. 209-221; idem, Romanitate şi cre ştinism în secolele V-VIîn lumea satelor din spa ţ iul carpato-nistrean, în Zargidava, I, Bacău, 2002, p. 17-44.11 Gh. Postică, Unele considera ţ ii privind interpretarea etnică a monumentelor arheologice medievaletimpurii din nordul Bucovinei, în vol. Spaţiul nord-est carpatic în mileniul întunecat, coordonator VictorSpinei, Iaşi, 1997, în care între altele afirmă că “între faza finală a Culturii Tumulilor Carpatici şiînceputurile culturii de tip Costişa-Botoşana-Hansca există o legătur ă genetică”, sau că ”prezenţa culturii

Costişa-Botoşana-Hansca, în nordul Bucovinei este neîndoielnică” (p. 122); idem, Civiliza ţ ia medieval ă timpurie din spa ţ iul pruto-nistrean (secoleleV-XIII), Bucureşti, Editura Academiei Române, 2007, undevorbeşte de caracterul romanic al aşezărilor de tipul Costişa-Botoşana-Hansca” (p. 73).12 Igor Corman într-o lucrare de sinteză, prezentată ca teză de doctorat, intitulată Contribu ţ ii la istoria

spa ţ iului pruto-nistrean în epoca evului mediu timpuriu (sec. V-VII d.Chr.), Chişinău, Editura Cartdidact,1998, nu menţionează nici o singur ă dată cultura Costişa-Botoşana-Hansca. Autorul lucr ării conchide doar că ”în secolele V-VII, în spaţiul pruto-nistrean poate fi observat un proces de integrare culturală şi etnică adiferitelor neamuri“ (p. 118), şi că în ultimii ani s-au f ăcut încercări, de asemenea departe de a ficonvingătoare de a pune cele mai multe descoperiri arheologice din a doua jumătate a mileniului I d.Chr. peseama unei populaţii romanice” (p. 8).13 Al. Zub, De la istoria critică la criticism.Istoriografia română sub semnul modernităţii, Bucureşti, EdituraEnciclopedică, 2000, p. 109.14

Dan Gh. Teodor, Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI , Iaşi, 1978, p. 31-33.15 Ibidem, p. 32.16 Idem, Conceptul de cultur ă “Costi şa Boto şana”... în SAA.I.Iaşi, 1983, p. 215: idem, Civiliza ţ ia romanică la est de Carpa ţ i în secolele V-VII ..., p.70.

132



Dacă de la început s-a vorbit de încadrarea culturii Costişa-Botoşana în general în secoleleV-VII, iar cercetările ulterioare au confirmat această încadrare, mai greu a fost să se stabilească când anume în cursul secolului al V-lea d.Hr. începe această cultur ă şi când anume în cursulsecolului al VII-lea îşi încheie evoluţia.. Chestiunea nu era doar de detaliu, dar de aceste precizăridepindea stabilirea mai exactă a ceea ce precede cultura Costişa-Botoşana-Hansca, respectiv sfâr şitulculturii Sântana de Mureş, şi începutul unei noi culturi, cunoscută îndeosebi sub numele de Cultura

veche românească.De la început a existat un consens aproape în a accepta că ceea ce numim cultur ă Costişa-Botoşana începe după jumătatea secolului al V-lea d.Hr. Pentru a preciza cu mai multă certitudinedata de început a culturii Costişa-Botoşana era necesar să se stabilească cu mai multă argumentaţieconvingătoare data de sfâr şit a culturii Sântana de Mureş17 având în vedere că în numeroase situriarheologice, precum la Mănoaia-Costişa, Botoşana, Dodeşti, Davideni, Bor şeni, Bacău-CurteaDomnească, etc., peste nivelul târziu al culturii Sântana de Mureş urmau cele mai timpuriiarheosituri ale culturii Costişa-Botoşana. Astăzi este acceptat că începuturile culturii Costişa-Botoşana-Hansca trebuie fixate după jumătatea secolulul al V-lea, mai exact după prabuşireadominaţie hunilor ca urmare a dezastrului de la Nedao din 454 d.Hr.18 Acestă apreciere o întâlnim şiîn recenta sinteză academică de Istoria românilor, în care se afirmă tranşant: „cultura Costişa-

Botoşana-Hansca specifică secolelor V-VII… îşi are începuturile pe la mijlocul secolulul al V-lea.”19 Dacă începuturile culturii Costişa-Botoşana-Hansca au fost stabilite cu multă certitudine

încă de la începutul cercetărilor, în timp f ăcându-se doar unele nuanţări, mai greu a fost precizată data de sfâr şit a acestei culturi.

Încă din primele etape ale cercetării s-au exprimat puncte de vedere diferite, izvorâte dinanaliza mereu mai bogată a rezultatelor acestor cercetări, cu privire la sfâr şitul culturii Costişa-Botoşana. Astfel după cum s-a spus mai sus, în unul din primele texte în care se menţiona conceptulde cultur ă Costişa-Botoşana se considera că acest aspect cultural acoper ă doar secolele V-VI.20

În sinteza privind teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI se conchidea că ultima etapă dinevoluţia culturii Costişa-Botoşana „o constitutie perioada cuprinsă între mijlocul secolulul al VI-leaşi secolul al VII-lea inclusiv”.21 Atunci când s-a definit conceptul de cultur ă Costişa-Botoşana seafirma că a doua fază, adică ultima, a acestei culturi se încheie în primul sau primele decenii alesecolulul al VII-lea22.

Într-o lucrare de sinteză privind situaţia istorică din regiunea subcarpatică a Moldovei, seafirmă că a doua etapă a culturii Costişa-Botoşana, considerată şi ultima, cuprinde a doua jumătate asecolulul al VI-lea şi întreg secolul al VII-lea.23

În monografia aşezării de la Botoşana, limita cronologică superioar ă a acestei aşezari eraadmisă ca fiind în jurul anului 6oo e.n., limită considerată ca valabilă şi pentru cultura Costişa-Botoşana,în general.24

Într-un manual universitar mai recent se afirmă că în fapt cultura Costişa-Botoşana-Hansca,

precum şi corespondentele sale de la sud de Carpaţi, respectiv cultura Cireşeanu-Ipoteşti-Cândeşti şi

Bratei-Ţaga-Biharea din Transilvania, „datează din secolele V-VII (dar cu prelungiri şi dincolo deaceste limite cronologice)” ceea ce ne lasă să înţelegem că şi în spaţiul est-carpatic cultura Costişa-Botoşana-Hansca ocupă, în fapt, tot secolul al VII-lea.25

17 Ioan Mitrea, Observaţii privind sfâr şitul culturii Sântana de Mureş şi începuturile culturii Costişa-Botoşana-Hansca, în stadiul actual al cercetărilor arheologice ,Carpica, XXXIV, 2005, p. 131-142.18 Ibidem, p. 138-140.19 Dan Gh. Teodor, Popula ţ ia autohtonă din regiunile extracarpatice în secolele V-VII , în Istoria românilor, vol.II, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 652, 654.20 Idem, Regiunile r ă săritene ale României în secolele VI-VII , în Mem.Anitq., I, 1969, p. 185-187.21 Idem, Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI e.n. …, p. 31.22

Idem, Conceptul de cultur ă “Costi şa-Boto şana”…, p. 217, 222.23 Ioan Mitrea, Regiunea central ă a Moldovei dintre Carpa ţ i şi Siret în secolele VI-IX , în Carpica, XII, 1980, p. 99.24 Dan Gh. Teodor, Civiliza ţ ia romanică la est de Carpa ţ i …, p. 64-65.25 Idem, Etnogeneza românească …, în Istoria României de la începuturi până în secolul al VIII-lea,

133



În monografia aşezării de la Davideni, cea mai mare aşezare din secolele V-VII din spaţiulest-carpatic, cercetată până acum, pe baza analizei bogatului volum de artefacte arheologicedescoperite, se afirmă că „evoluţia culturii Costişa-Botoşana-Hansca începe în a doua jumătate asecolulul al V-lea, după prabuşirea dominaţiei nominale a hunilor în aceste regiuni şi se încheie spresfâr şitul secolulul al VII-lea”.26

În sinteza academică de Istoria românilor, amintită deja, se apreciază că faza finală a culturii

Costişa-Botoşana-Hansca cuprinde sfâr şitul secolulul al VI-lea şi prima jumătate secolului al VII-lea.27

În ceea ce priveşte etapele de evoluţie internă ale culturii Costişa - Botoşana s-a vorbit dedouă sau trei etape, sau faze, încadrate mereu însă în limitele secolelor V-VII.28

Încă de la primele cercetări arheologice şi respectiv valorificarea ştiinţifică a acestora care af ăcut posibilă formularea conceptului de cultur ă Costişa-Botoşana, prima etapă a acestei culturi afost încadrată între începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al V-lea d.Hr. şi începutul celei de-adoua jumătăţi a secolului al Vl-lea, încadrare confirmată de evoluţia cercetărilor arheologice de

pâna acum.29 Pentru etapa următoare, adică de la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al VI-lea şi

într-o mare parte a secolului al VII-lea, sau chiar acoperind tot acest secol, uneori s-a considerat că avem doar încă o etapă a culturii Costişa-Botoşana30, iar alteori s-a considerat că, în acest r ăstimp,

putem surprinde încă două etape. În textul din recenta sinteză academică arheologul care are ceamai mare contribuţie la definirea conceptulului de cultur ă Costişa-Botoşana şi încadrareacronologică a acestei culturi, conchide că în cadrul acestei culturi putem delimita trei etape şianume: a) prima etapă între mijlocul secolului al V-lea şi mijlocul secolului al VI-lea; b) a douaetapă ar cuprinde a doua jumătate a secolului al Vl-lea şi c) etapă finală, a treia, ar cuprinde sfâr şitulsecolului al VI-lea şi prima jumătate a secolului al VII-lea.31 La prima vedere s-ar putea spune că această cronologie poate fi acceptată, susţinută fiind şi de unele cercetări arheologice mai vechi.Observaţiile f ăcute însă în câteva situri arheologice în care s-au f ăcut cercetări de mai mare amploare,în ultimele decenii ale sec. al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea ne sugerează unele puncte devedere diferite. Dacă limitele cronologice generale ale culturii Costişa-Botoşana-Hansca, respectivsecolele V-VII, precum şi încadrarea cronologică a primei etape din evoluţia acestei culturi r ămânvalabile, confirmate şi de ultimele cercetări ne-a atras atenţia faptul că este foarte greu de surprinsdiferenţe specifice între artefactele arheologice din a doua jumătate a secolului al VI-lea şi celeatribuite secolului al VII-lea. Pe de altă parte, aşa cum s-a dovedit prin cercetările de la Izvoare-Bahna, Davideni şi Bor şeni,situri cunoscute din regiunea subcarpatică a Moldovei, pesteorizonturile finale ale culturii Costişa-Botoşana-Hansca, se suprapun cele mai vechi arheosituri aleunei noi culturi, numită, în mod curent, Cultura veche românească. Făr ă a intra în detalii, cercetărilearheologice din spatiul carpato-nistrean au dovedit că de pe la sfâr şitul secolului al VII-lea, dar cudeosebire începând cu secolul al VIII-lea al primului mileniu creştin, ne aflăm în faţa unei noi realităţiculturale pe care o numim cu o sintagma generică, civilizaţia veche românească.

În aceste condiţii consider ăm că în stadiul actual al cercetărilor privind cronologia şi

respectiv etapele de evoluţie ale culturii Costişa-Botoşana-Hansca, este necesar ă o reconsiderare

Coordonator Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Bucureşti,1995, p. 344.26 Ioan Mitrea, Comunit ăţ i săte şti la est de Carpa ţ i în epoca migra ţ iilor. A şezarea de la Davideni din

secolele V-VIII , Editura “Constantin Matasă”, Piatra-Neamţ, 2001, p. 205-206.27 Dan Gh. Teodor, Popula ţ ia autohtonă din regiunile extracarpatice în secolele V-VIII , în Istoria românilor, vol. II,Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 654-655.28 Cf.lur ările citate la notele 4, 8, 9, 11, 23, 26.29 Dan Gh.Teodor, Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI …, p. 31; idem, Conceptul de cultur ă “Costişa-Botoşana”…, p. 222, nota 5; Ioan Mitrea, Regiunea central ă a Moldovei dintre Carpa ţ i şi Siret …, p. 98-99;Dan Gh. Teodor, Civiliza ţ ia romanică la est de Carpa ţ i …, p. 64; Ioan Mitrea, Comunit ăţ i săte şti la est de

Carpa ţ i..., p. 205; Dan Gh. Teodor, Popula ţ ia autohtonă din regiunile extracarpatice în secolele V-VII…, p. 655.30 Dan Gh. Teodor, Teritoriul est carpatic în veacurile V-XI …, p. 31-33; idem, Conceptul de cultur ă “Costi şa-Boto şana”…, p. 222, nota 5.31 Idem, Popula ţ ia autohtonă din regiunile extracarpatice în secolele V-VII , în Istoria românilor , 2001, p. 654-655.

134



CÂTEVA MONEDE DIN DOUĂ COLECŢII BÂRLĂDENE

Sorin LANGU*, Cristian ONEL**

Key words: Barlad, coins, Provincia Dacia type, Papal coin.

În colecţiile multor particulari din întreaga lume se află foarte multe monede, mai mult saumai puţin importante din punct de vedere numismatic. Introducerea lor în circuitul ştiinţific estenecesar ă, deşi sunt destule cazuri în care astfel de monede au produs confuzii.1 Monedele pe care le

prezentăm în continuare fac parte din colecţia profesorului Costel Giurcanu şi a profesorului MarianBolum, provenienţa fiind, în toate cazurile zona oraşului Bârlad.2

Câteva precizări: nouă ne-au fost accesibile doar prin intermediul fotografiilor, dindescrierea monedelor lipsind orice dată metrologică. Lotul de monede este eterogen: monede anticeşi medievale.

AE. Sestert Filip Arabul (244-249). Atelier probabil Sarmisegetusa. Anii iulie 247 - iulie248. An II. Tip B3. Colecţie C. Giurcanu.

AR. Trojak. Polonia. Ştefan Bathory (1576-1587). Atelier Olkusz (semn monetar pe revers

– Przegonia. Georg Hose, şeful monetăriei dinoraş. Anul 1585.4 Ciupită în două locuri.Colecţie C. Giurcanu.

* Profesor dr., Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 26 „Ion Creangă”, Galaţi;** Profesor dr., Şcoala cu clasele I-VIII „Veniamin Costachi”, Roşieşti, judeţul Vaslui;1 Gh. Mănucu-Adameşteanu, E. Popuşoi, Monede bizantine descoperite la est de Carpa ţ i, în AM , XXIII-XXIV,2003, p. 349-360.2 Alt lot de monede din aceeaşi colecţie a fost prezentat cu ocazia Sesiunii Ştiinţifice Naţionale de Istorie dela Vaslui, 2009.3 Nikola Crnobrnja, Novac provincije Dakije u zbirci Svetozara St. Dušanića, Beograd, 1993, p. 27,I. Winkler, Moneda PROVINCIA DACIA, SCN , V, 1971, p. 157, C. Gazdac, Circulatia monetara în Dacia şi

provinciile învecinate de la Traian la Constantin I , vol. I-II, Cluj-Napoca, 2002 , p. 206-207, 321, 561-591,I. Glodariu, Istoria României.Transilvania, I, Cluj-Napoca, 1997, p. 119, C.Munteanu, Repertoriul descoperirilormonetare de tip Provincia Dacia, în Acta Terrae Septemcastrensis, II, Sibiu, 2003, p. 107-125, C. Găzdac,

Aspects of coin circulation in Roman Dacia, în Roman Coins Outside the Empire.Ways and Phases, Contexts

and Functions. Proceedings of the ESF/SCH Exploratory Workshop, Raziwill Palace, Nieborow (Poland), 3-6 september 2005, Weteren, 2008, p. 269-294, Agnes Alföldy-Găzdac, C. Găzdac, The Coinage „Provincia Dacia” – a Coinage for one Province only? (AD 246-257 ), în AMN , 39-40/1, 2002-2003, p. 247-258.4 Dariusz Ejzenhart, Znaki mennicze na trojakach polskich, Wroclaw, 2008, p. 24.

136



AR. Trojak. Polonia. Ştefan Bathory (1576-1587). Atelier Riga (semn monetar pe revers).Hermann Wulff, seful monetăriei (1571-1586).Anul 1586.5 Colecţie C. Giurcanu.

AR. Trojak. Polonia. Litwa. Sigismund III Wasa(1587-1632). Atelier Wilna (semn monetar perevers – Syrokomla: Dimitri Chalecki, vistirnical Lituaniei, 1590-1598). Anul 1592.6 ColecţieM. Bolum.

AR. Trojak. Polonia.. Sigismund III Wasa(1587-1632). Atelier Olkusz. Jan Firlej, marevistiernic al Poloniei, 1590-1609. Anul 1594.7 Colecţie C.Giurcanu.

AR. Trojak. Polonia. Litwa. Sigismund IIIWasa (1587-1632). Atelier Wilna (semn monetar

pe revers – Syrokomla: Dimitri Chalecki,vistirnic al Lituaniei, 1590-1598). Anul 1595.8 Perforată rotund. Colecţie M. Bolum.

AR. Trojak. Transilvania. Sigismund Bathory(1587-1632). Atelier Baia Mare Anul 1598.9

5 Ibidem, p. 54.6 Ibidem, p. 43.7

Ibidem, p. 24.8 Ibidem, p. 43.9 C. Buzdugan, Monede şi bancnote române şti, Bucureşti, 1977, p. 143.

137



AE, Quattrino, Statul Papal, Benedict XIV(1740-1758). Atelier Bologna. Anul 1743.10

După emitenţi cele 8 monede apar ţin: Imperiului Roman – 1 ex., Uniunea Polonă –Lituaniană – 5 ex., Transilvania – 1 ex. şi Statul Papal – 1 ex.

Monedele de tip „Provincia Dacia” au fost emise în intervalul 246-257 de mai mulţi împăraţiromani. Atelierul din care au fost bătute aceste monede este controversat: Viminacium,11 capitalaMoesiei Superior, Apulum12 sau Ulpia Traiana Sarmisegetusa13. Sunt monede provinciale cucirculaţie locală, emiterea lor fiind cauzată de greutatea cu care era aprovizionată provincia în

timpul atacurilor carpice. De altfel prima emisiune are loc 246-247 şi coincide cu marele atac alcarpilor din anii 242-24714, este totodată şi anul cel mai productiv monetar,15 stopat cu greu deîmpăratul Filip Arabul. Cert este că au circulat pe teritoriul întregii Dacii,16 şi chiar în zoneleapropiate, ca Illyricum17, Pannonia18 sau Moesia Superior.19

Singura monedă de acest tip găsită în afara provinciei Dacia, sau a teritoriului dominat deromani, a fost la Lieşti (jud.Galaţi),20 moneda prezentată de noi fiind a doua, dacă provenienţa se menţine.

Emisiuni uzuale romane, de la Viminacium sunt cunoscute în judeţul Vaslui la Huşi şi Tăcuta21 (monede de la Ttraianus Decius şi respectiv, Gordianus III) aşa că apariţia monedei provincialedacice nu este o surpriză ea putând fi adusă de carpii întor şi din expediţia asupra provinciei.

Cei cinci troiaci polonezi, doi de la Ştefan Bathory şi trei de la Sigismund III Wasareprezinză o prezenţă comună în Moldova sfâr şitului de secol XVI, unde au o pondere de aproape25% în circulaţia monetar ă.22

Triplii groşi au fost bătuţi pentru prima oar ă din ordinul lui Sigismund I în anul 1528, dar vafi emis în cantităţi mari de-abia după reforma monetar ă a lui Ştefan Bathory din anii 1578-1580.23 Fiind o monedă cu un conţinut de metal preţios de 884 ‰ era intens tezaurizată, fiind preferată întoate cele trei ţări româneşti, mai ales în contextul în care asprul se devalorizase24 iar talerii – leuerau încă la începutul circulaţiei lor în Ţările Române25. În Moldova va circula masiv până în 1604,

10 Standard Catalog of World Coins 1701-1800, 3rd edition, 2001, p. 829.11

Ferenc Martin, Kolonialpragungen Aus Moesia Superior Und Dacia, Budapesta-Bonn, 1992, p. 10, 13.12 Nikola Crnobrnja, op. cit ., p. 31, O. Iliescu, The history of Coins in Romania (cca 1500 B.C.- 2000 A.D.),Bucharest, 2002, p. 133.13 R. Ardevan, Monet ăria provincial ă de la Sarmisegetusa, BSNR, 86-87, 1992-1993, p. 120.14 A.Bejan, Dacia Felix. Istoria Daciei romane, Timişoara, 1998, p. 52.15 Agnes Alföldy-Găzdac, C.Găzdac, op. cit , p. 250.16 C.Preda, Enciclopedie de numismatică antică în România, Bucureşti, 2008, p. 127.17 I. Winkler, op. cit., p. 153-5.18 Agnes Alföldy-Găzdac, C.Găzdac, op. cit , p. 252.19 Ibidem, p. 253.20 I. Winkler, op. cit ., p. 157.21 Monnaies et parures du Musée Départemental “Stefan cel Mare” de Vaslui, Iaşi, 2007, p. 96 şi 98.22

B. Murgescu, Circula ţ ia monetar ă în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1996, p. 126.23 Ibidem. 24 A. Smaranda, Mic Lexicon de numismatică, Bucureşti, 2006, p. 11.25 V. Butnariu, Moldova între „spa ţ ii monetare” şi „ra ţ iuni de stat”. SCN , XII, 1998, p. 162-163.

138



dată la care troiacul se devalorizează cu 10% iar trupele poloneze se retrag din ţar ă,26 dar va fiîntâlnită până la sfâr şitul sec. XVIII27. Judeţul Vaslui înregistrează 5 tezaure monetare în care segăsesc troiaci polonezi: Vetrişoaia cu o piesă emisă de Ştefan Bathory în numele coroanei şi 2 de laSigismund III Wasa28; Baltaţi cu 5 piese emise în numele coroanei de Sigismund III Wasa, 3 pieseemise la Riga de Ştefan Bathory29; Dumbrava Roşie cu 131 troiaci30 emişi de Ştefan Bathory înnumele Coroanei – 1 monedă, 113 de Sigismund III Wasa, 7 emişi de Sigismund în numele

Lituaniei şi 10 emişi de acelaşi Sigismund în numele oraşului Riga; Tanacu31

cu 12 monede de laŞtefan Bathory şi 102 monede de la Sigismund III Wasa; Zapodeni cu o piesă de la Ştefan Bathoryşi 1 piesă de la Sigismund III Wasa.32 Monede izolate au fost descoperite la Bârlad33 şi Vaslui34 Prezenţa în hinterlandul bârlădean a cestor monede nu constituie aşadar o surpriză ci doar un faptcomun pentru sfâr şitul sec.XVII şi începutul sec. XVIII.

Triplii groşi transilvăneni sunt emişi de Sigismund Bathory, pentru prima oar ă în 1594, după model polonez35. În Moldova ei încep să circule după 160536, în ultimul deceniu al secolului XVIcirculând talerii transilvăneni37. Această penetraţie se vede şi în cazul Ţării Româneşti, vezi deexemplu tezaurul de la Câmpulung – Muscel38 ceea ce ne conduce la ideea că monedatransilvăneană a intrat după 1600 în circulaţia monetar ă a statului moldovean.

Ultima monedă este de provenienţă papală, fiind emisă de oraşul Bologna în anul 1743.

Monedele papale nu fac parte din circulaţia monetar ă românească a sec. XVIII39, ele nefiindîntâlnite decât cu totul accidental.

Dacă provenienţa monedelor este menţinută, consider ăm utilă publicarea acestui lot demonede, în contextul în care monedele prezentate ofer ă noi informaţii despre circulaţia monetar ă din zona Bârladului.

SOME COINS FROM TWO COLLECTIONS BARLADENE

The authors describe 8 coins from the surroundings of Barlad town, Vaslui county. First is a RomanProvincial Coin, „Provincia Dacia” type, issued by Philip the Arab, 5 of them are Polish silver triple

groschen, 2 of Stephen Bathory, 3 from Zygmund III Wasa, 1 triple groschen issued bz Tanssylvania fromZygmund Bathory, and last one, a Papal coin from the time of Pope Benedict XIV.

26 Ibidem, p. 172.27 T. R ădulescu, Tezaurul de monede şi podoabe din secolele XVII-XVIII descoperit la Craiova –„ Manutan ţă”, în Moned ă şi comer ţ în sud-estul Europei, III, Sibiu, 2009, p. 172 şi nota 308.28 Monnaies et parures, p. 54-55.29 Ibidem, p. 54-56.30 Sunt nu mai puţin de 5 sume diferite în ceea ce priveşte numărul troiacilor: la pag.4, într-o primă informaredespre monede ni se ofer ă numărul de 32 pentru troiaci, tot la pag. 4 într-o defalcare pe emitenţi reies 133

troiaci, în defalcarea pe ani de emitere p. 9-15 reies 125 troiaci, dar la totalul aceluia şi table să apar ă 132 detroiaci; în fine, din descrierea monedelor reies 131 de troiaci, cifr ă pe care am luat-o în calcul. E. Popuşoi, N. Arnăutu, Tezaurul de la Bârlad-Dumbrava Ro şie, Secolele XVI-XVII. Catalog , Bârlad, 1999.31 B. Mitrea, Descoperiri monetare în România (1974-1976) (XVIII-XX), în BSNR, 70-74, 1976-1980, p. 607, nr. 337.32 A.Berciu-Dr ăghicescu, Repertoriul descoperirilor monetare de pe teritoriul Moldovei (secolele XIV-XVI),în Caietul seminarului special de ştiin ţ e auxiliare, II, Bucureşti, 1990, p. 91, nr. 151.33 L. Munteanu, M. Rotaru, C. Onel, Descoperiri monetare din jude ţ ul Vaslui, în Elanul , 69, nov. 2007, p. 2.34 Monnaies et parures, p.105-106, un szeleg emis la Riga.35 B. Murgescu, op. cit ., p. 151.36 V. Butnariu, op.cit ., p.16437 Ibidem. 38 A. Smaranda, Şt. Trâmbaciu, Trei tezaure monetare din secolele XV-XVII descoperite în zona ora şului

Câmpulung – Muscel , BSNR, 70-74, 1976-1980, p. 344.39 D. Ungureanu, Monedele aflate în circula ţ ie în Ţ ara Românească în prima jumătate a secolului al XVIII-lea – Putere de circula ţ ie şi cursuri de schimb, CN , IX-XI, 2003-2005, p. 455-468, autorul analizează situaţia de lasud de Carpaţi, dar noi credem că poate fi extinsă şi la est de Carpaţi.

139



MEMORIALISTICĂ

RÂSUL “SUBVERSIV” AL COPILĂRIEI

Nicolae CREŢU

Key words: childhood, novels, Bogdan Popescu, communism.

Secolul devenit cu un deceniu în urmă cel „trecut”, dar şi începutul de nou secol (şi de mileniu,al treilea de la Cristos) poartă – adâncă, indelebilă, dureroasă – „amprenta” politicului, a r ăvăşirilor,aberaţiilor şi traumelor de o amploare a consecinţelor lor tragice f ăr ă precedent. Niciodată n-a fostlumea noastr ă, a „planetei albastre”, martora – şi victima – unor mai mari atrocităţi, săvâr şite înnumele unor ideologii difuzate propagandistic la acea „scar ă” a masificării prin care o anumedemagogie, pretins „democrată”, tehnologiile media şi premisele unui fond de prejudecăţi şi de„mituri” apte să devină „terenul” prielnic, deschis manipulării politice, au condus la totalitarismulmussolinian, hitlerist, ca şi la cel stalinist, la fanatismul nipon, regimuri dictatoriale (Franco,Salazar), confruntări Est vs. Vest (Coreea, Vietnam), terorism european (Irlanda, bascii în Spania) şi

„jihad”-uri; fabricarea de mituri ale unor „lideri” maximi (gen Mao, Fidel Castro, Sadam Husein) şişefi politico-religioşi („ayatolahi”, finanţatori nababi ai terorismului mondial), propagatori ai unornoi ideologii îndăr ătul „valorilor” cărora, fluturate prea insistent pentru a fi şi credibile ca adevăratmartor al elabor ării şi difuzării ideilor şi argumentelor lor, pot să stea mai curând intereseînnobilate, astfel pentru a „trece” mai uşor către destinatarii unui atare discurs (globalizare, chiar„ecologism”). Istoricii care, ca Fukuyama, s-au gr ă bit să clameze „sfâr şitul istoriei”, analiştii-filosofi ai postmodernităţii nu pot ei înşişi, până la urmă, ignora, nici minimaliza formele intr ăriiîntr-o etapă a istoriei „în mers”, în care noile ideologii şi rezistenţa la ele, tensiunile pe care le

provoacă tehnologiile media, informatice şi ale comunicării, ca şi vulnerabilităţile economiei şisistemului bancar „globalizate” menţin politicul în prim-plan: e drept, asociat nu numai, caîntotdeauna, cu problematica socială, ci şi – tot mai mult – cu curentele dominante ale societ ăţ ii civile: feminism, minorităţi – all kinds, protecţia mediului, multiculturalism...

Zona până încă nu prea de mult „roşie” (regimurile comuniste, postbelice, satelite – de voie,de nevoie – Moscovei) a Europei, inclusiv, evident, românii de indiferent care parte a Prutului auieşit, de peste două decenii, de sub „zodia” geopolitică a „secerei şi ciocanului” şi a intervenţiilor militare„fr ăţeşti”, represive, de altădată, pentru a intra în „tranziţia” spre (prelungită, ca în România) sau pela alţii, cu un ritm mult mai bun, chiar în capitalism, f ăr ă atâtea simulacre şi tergiversări ca alevreunui „model original” iliescist. Era de aşteptat ca libertatea în cultur ă să ducă şi la o producţieliterar-artistică prilejuită de schimbare (căr ţi, filme şi spectacole de teatru, în special) în stare acumsă „vorbească” necenzurat şi neinhibat despre zecile de ani de comunism, să rostească adevăruriledure şi dureroase ale unei istorii necontraf ăcute, necosmetizate în dependenţă de vreo dogmă, după

cum şi „prezentul”, lumea „tranziţiei”, cu derutele, vicleimurile şi măsluirile ei, cu agitaţia şidedesubturile unui anume soi de febr ă a parvenirii, cu tentaţia muncii în str ăinătate şi „barocul”aparte al unor veleităţi şi mofturi de VIP-uri kitsch, sfidând amploarea unor drame sociale reale,aveau destule de oferit (teme, perspective de ordinul înţelegerii şi atitudinii, „formule” estetice)eventualelor autentice energii şi cutezanţe în materie de creativitate. Şi unele rezultate s-au ivit, s-auacumulat într-o oarecare măsur ă în scurgerea timpului. Din toate, am ales însă pentru „acum şi aici”o categorie specială a prozei narative (romanul, de fapt) definibilă pornind de la alegerea tocmai aacelei imagini a „lumii” comuniste accesibilă doar „ochilor” de copil: o metaforică „retină” care vede,captează şi judecă în felul ei, altfel decât adulţii, acea istorie „pe tr ăite” care fusese fundalul şi„mediul” timpului ei mai proaspăt, mai puţin încordat şi totodată, cu mai puţină (sau deloc)vehemenţă retrospectivă, ori dezlănţuiri ironice, parodice etc., lăsate, toate cele pomenite, „pe mâna”,

sigur, celor mari.

∗ Prof. univ. dr., Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi.

140



Aşadar, cum arată politicul – „citit”, văzut, descoperit, cu neastâmpărul, puritatea şi prospeţimea privirii „subversive” a copil ăriei?

Înainte de a alege şi a ne opri asupra câtorva romane româneşti, ar merita, poate, aruncată oscurtă ochire şi către alte culturi, dar literatura nu are, totuşi, cine ştie ce de oferit, notabil cuadevărat: doar pe Oskar Mazerath, al lui Günther Grass (din Toba de tinichea – timpul istoric al

nazismului şi al Germaniei postbelice sub ocupaţia învingătorilor). Mai bogată se arată a fi paletafilmului, cu Cria cuervos al lui Carlos Saura (Spania lui Franco), Amarcord al lui Fellini (Italiamussoliniană) sau Kolea, un splendid film ceh în care invazia „fr ăţească”, sovietică, din august1968 şi urmările ei apar în optica unui mic martor rus (protagonistul din titlu) „uitat” de mama sa,sătulă de paradisul lui Stalin şi Brejnev, în grija unui „soţ” ceh - „trambulină” către R. F. Germania.Într-un fel sau altul, de fiecare dată, mai apăsat sau mai discret, fulgurant eventual, ceea ce ni secomunică, cu o miză esenţială în alegerea „unghiului” propriu copilăriei, este amestecul de ridicol şifanatism, de falsitate şi sălbăticie, primitivism, grotesc, din aria politicului, fie că el este un „miez”insolitat , scos din tiparele reprezentărilor comune, graţie „ochilor” de copil, fie, dimpotrivă, o„ramă” din când în când băgată în seamă, f ăr ă insistenţă, eclipsată (totuşi, nu absentă, nu ignorată)de temele şi problemele vârstei, raport prin excelenţă ironic, discret ironic, cu atât mai eficace în

„demontarea” unei retorici propagandistice pompos şablonarde, atât de găunoasă că nu merită muniţia unor înver şunări îndreptate împotriva-i.

Băiu ţ eii fraţilor Filip şi Matei Florian este, întrucâtva, şi aşa ceva: accentul nu cade, totuşi, pe „raportarea” – copilărească, of course – la politic, nu. În prim plan e chiar „libertatea” copilăriei,fie şi pe fundalul cenuşiului comunist: ce r ăzbate dinspre politic nu e deloc reliefat crâncen, acuztorşi ridicolul celui trecut încă apropiat, în „trimiteri” mai curând oblice, en passant , este şi aşa ex-pus,

poate chiar mai bine astfel decât cu o masivă, grea mobilizare retorică anti-. Altfel, în sorescienele La lilieci (în special câteva din seria volumelor cu acest titlu) – gen de text(e) inclasabil(e), ironia,abilă şi alunecoasă a autorului induce şi ea râsul „politizat” (ei nu, nu chiar) al cititorului. Şi, sigur,şi despre Orbitor (mai mult în vol. II, Corpul ) ar fi câteva ceva de spus pe aceeaşi temă, aridiculizării comunismului („dejist” şi ceauşist, deopotrivă). Dar mult mai demn de atenţie mi se

pare un roman relativ încă recent, oper ă a unui autor, şi el, încă relativ tânăr: Cine adoarme ultimul ,de Bogdan Popescu.

Chiar dacă, eventual, în miezul de „poveste” şi sens stă cu totul altceva, o dimensiune aistoriei „pe tr ăite” nu-i poate, totuşi, lipsi romanului, dată fiind intruziunea acesteia, inevitabilă, înexistenţe şi destine, în acel climat, de o mai complexă „formulă”, în care socialul şi politicul,ideologiile şi repezentările mentale modelate ori distorsionate de ele, dominante şi evoluţii ale

pshihologiei sociale intr ă în joc, într-o imagine suficient de cuprinzătoare şi de adâncită a „lumii”. Nu scapă unei atare „dimensiuni” a viziunii măcar implicite în narratum decât parabolatransistorică, opţiune care presupune înceţoşarea coordonatelor de spaţiu şi timp în favoarea unor

reliefuri expresive şi accente semantice de intenţie generalizatoare. Unde este „istoria” în lumileficţionale” ale lui Kafka, de pildă? Dar, trebuie să recunoaştem, nu acesta e drumul cel mare (larg şimult adesea bătut) al romanului, ci mai curând Excepţia ce luminează oblic dominantele,

permanenţele imaginarului romanesc.Când reperele temporale sunt ale unei secţiuni „decupate” din vârste ale procesului istoric

mai apropiate de noi, încă „fierbinţi”, neclasate „muzeal”, creşte un anume risc (estetic, şi nu numai) dealunecare într-o zonă a ideologiilor, a retoricilor lor, ca şi, nu mai puţin, în tot soiul de înver şunări şivehemenţe condamnatoare, „procuroriale”, care nu pot decât deforma şi altera vitalitatea epicului,oricât de îndreptăţită şi chiar nobilă, moralmente, ar fi judecata „postumă” la care chemăm acum,„azi”, timpurile care au fost nu de mult – până mai „ieri” – ale istoriei „în mers”, cunoscute şi multoradintre cititori, nu numai autorului, tot pe tr ăite. „Soluţia” unui ecleraj aparte, dintr-o perspectivă care,

f ăr ă a nici îndulci, nici falsifica, să aibă un relief şi o expresivitate remarcabile este în Cine adoarmeultimul , romanul din 2007 al lui Bogdan Popescu, una care merită, cu siguranţă, să fie obiectul uneianalize special consacrate ei, pe măsura varietăţii gamei de procedee din aria sa şi a tonusului unei

141



creativităţi cuceritoare tocmai prin naturaleţea, relaxarea şi hazul nesilit, umorul pe care i le confer ă evitarea oricărei ostentaţii, „etalări” etc. a unor asemenea preţioase calităţi, nici o clipă însă lăsate să se autosubmineze prin excesive sublinieri date lor înseşi.

Băiatul directorului de şcoală din Satul cu Sfin ţ i, acel „Ectoraş” de altădată, a crescut, e„acum” student în „marele oraş”, întors printre ai săi, cu necazul unei restanţe pe cap şi nu chiar cu

mare chef de a „toci” pentru examenul în perspectivă: ipostaza lui de „Repetentu”, cum îiîncondeiază imaginea în ochii satului, pornit împotriva lui, eternul şi universalul suplinitor MarinFoişte, şi el unul dintre naratorii romanului, Scrisorile pe care le aşterne pe hârtie – dar f ăr ă a letrimite nimănui, cum aflăm spre final – arată bine că întoarcerea sa nu e atât una într-un „spaţiu” pecare să-l simtă ca al său, cât, mai curând, în timp, spre copilăria şi adolescenţa tr ăite acolo, în „Satulcu Sfinţi”, între oamenii lui, cu mentalităţile, ispr ăvile şi poveştile lor, toate – văzute cu ochiivârstelor acelora, duse, revolute, cărora „scrisorile” le recreează, le recheamă din trecut, emoţia,

prospeţimea, intensitatea cu care s-au imprimat memoriei „tr ăitului”.Fluxul rememorativ, ca şi „salturile”, sunt cu certitudine generate, impulsionate prioritar,

chiar decisiv, de nuclee perene ale afectivităţii, f ăr ă a înţelege, prin aceasta numai şi numai ceea ce poartă o pecete vădit emoţională, ba chiar mai mult: tocmai liantul rememor ărilor e de o altă natur ă,

deşi el însuşi cu iradieri aparte în „stratul” afectului. Conştiinţa unei situări în plan secund, faţă de„ceilalţi” (din grupul – sau „ceata” – de copii, de adolescenţi, în care apare şi el, dar niciodată în

prim-plan), nu lipseşte din niciuna din succesivele „imersiuni” (epistolare) în propriu-i trecut,indiferent de „culoarea” şi atmosfera uneia sau altei „felii” de timp tr ăit , decupate compoziţional în„scrisorile” dominate de retrospecţie, ale „Repetentului”: fie ele – „culoarea” şi atmosfera de carevorbesc – de ordinul unei bucurii a libertăţii şi „aventurii” copilăreşti, din secvenţa vânătorii(cu pr ăştiile) de guguştiuci, fie de trecerea brutală, de şoc, de la o asemenea luminozitate laconfruntarea cu moartea, acolo, după expediţia la jă p şi, la locul numit „Gropanu”, unde moareînecat Lică-„rudarul”, cum şi de spectacolul sui generis pe care şi-l dau lor înşişi, unii altora,

băieţandrii „Satului cu Sfinţi” (la doi paşi de „Căminul cultural” şi de filmele oferite de „neaGhiţă”), luându-şi pe rând „zborul” de pe stiva de baloţi de paie, timp care e şi al unui colportaj(infantil) de „istorii” nu numai ale lor, ale celor mici, ci şi ale „Satului cu Sfinţi”, ale întregiicomunităţi. Mereu, el, „Ectoraş” de atunci, e undeva mai „în umbr ă”, în umbra altora, a acelora caredomină, dinamizează, îi trag şi pe alţii în jocul lor, graţie „autorităţii” ce li se recunoaşte, seducţieicăreia „ceilalţi” nu-i rezistă. Despre ce e vorba? Este, de fiecare dată, o eclipsare, chiar marginalizare, carezultat al unui dat temperamental insurmontabil? Aşa pare să fie în primele două secvenţeretrospective amintite mai sus. Dar dincolo, în „exerciţiile de zbor”? Aparent , aceeaşi eclipsare: însă, înmod cert, de data aceasta există şi o sugestie – şi ea nu e deloc de neglijat – de efasare, aşadar de cutotul altceva. Efasare: voit ă retragere din prim-plan, auto-„marginalizarea” ca refuz tacit al participării la

pervertitoarea „strigare peste sat”, tot mai deşucheată. De fapt, romanul, aşa cum i-a configurat lui„Ectoraş” prezen ţ a sa de être de papier , peste asemenea nuanţări – de la o „scrisoare”/ secvenţă la

alta, pe o gamă portretistică ce nu-i destramă unitatea, face tocmai din această situare a băiatului lui„Jivinoiu” în umbra altora şi din sensibilitatea lui mai delicată premisele mărturiei credibile, de pesteani, a „epistolierului” din „Satul cu Sfinţi”, cu firea lui retractilă, interiorizată, nesuspectabilă niciodată de vreun narcisism al memoriei, în pagini în care al ţ ii str ălucesc, conduc, îi trag şi peceilalţi după ei, „în joc”: în „jocul” care nu e totdeauna (sau nu numai) joc.

Şi joaca, şi jocurile lor, ale acestor pui de ţărani, nu au un „spaţiu” doar celor mici accesibil,rezervat. Ar fi, pentru copilăria la ţar ă, un lux de neimaginat, dacă nu chiar un moft „de oraş”.Lumile vârstelor, generaţiilor se amestecă, se „molipsesc” (dinspre părinţi şi bătrâni spre copii), se arată mai deschise, mai permeabile, nu repliate în ele însele. Mai aspr ă uneori, copilăria la sat, e totuşi, mailiber ă, mai puţin naivă, cei mari nu-şi feresc prea mult de văzul şi auzul unor băieţandri ca „Vieru”,„Baronu”, „Ectoraş” nici vorbele, nici felul lor de a gândi şi de a judeca lumea, oamenii, viaţa, nici,

mai cu seamă, abundente, proliferante, „istoriile”, pe care şi ei, ca mai vârstnicii, le deapănă, lecolportează, poate le mai şi înfloresc uneori, dar mai ales le savurează ca pe o „pradă” a plăcerii lorde a istorisi, de a se „da mari”, de a râde, a ironiza, pe seama a ceea ce e pe cale de a r ămâne

142



prin ceva – nerv epic, culoare şi climat al „istoriilor”, vervă stilistică, grotesc, ridicol, ciudăţenii,fantastic – în memoria colectivă, duse acolo de anonima „gur ă a satului”. Şi aşa se face că şi ceea ceţine de social, de politic, de sloganurile, clişeele, minciunile ideologiei oficiale, ale propagandeicomuniste (ceauşiste), altfel spus, coordonatele istoriei „pe tr ăite”, pătrund în roman, dar nudetestate vituperant, nu şarjate satiric, ci dezvăluite/ captate cu un umor special, care nu îndulceşte,nici nu „fardează” nimic, însă evită şi orice retorică a indignării, condamnatoare, „demascatoare”

etc. Minciuna, ridicolul, grotescul unui „sistem” politic putred din r ădăcini sunt în Cine adoarmeultimul nu „denunţate”grandilocvent, dimpotrivă, supuse unui ecleraj decrispat, de un efect reliefant puternic şi original tocmai pentru că e ferit de orice ostentaţie, exces, peroraţie patetică. Fiindcă nici unsoi de astfel de îngroşare nu s-ar potrivi persperctivei naratoriale alese (cea modelator-matricială, careşi le subordonează şi pe celelalte două: „lecţiile” lui Foişte şi „cronica” (anonimă) a satului): şianume, cea a epistolierului „Repetentu”, în care supravieţuieşte – „încapsulat” ca memorie acopilăriei – „Ectoraş”. Alegere strategică, decisivă: copilul nu este încă zoon politikon, el îşi tr ăieşte

jocurile, aventurile, emoţiile, şi atât, astfel că trimiterile spre social şi politic, propagandă şiideologie etc. nu apar decât „oblic”, parcă în treacăt, dându-se peste ele „din întâmplare”, şi f ăr ă ca,în confruntarea ce se produce, să se apese în vreun fel pe „pedala” stilistică a unor reacţiisupradimensionate. Aşa se câştigă, în plan estetic, o eficienţă sporită şi de o prospeţime a „formulei”,

care datorează mult unei atare „candori” copilăreşti. Climatul ei e „secretul” luminozităţii şi umorului cucare realităţi grave ale istoriei noastre recente sunt prinse în ficţiunea narativă f ăr ă încrâncenări şiinsistenţe a căror retorică ar dilua mai curând: invers, aproape „litotic”, părând să lase acel nivel altextului, al imaginarului, oarecum „în schiţă”, sugestiile lor, comprimate parcă astfel, menţinuteîntr-o stare nucleică, deliberat „nedevelopată”, r ămânând, de aceea, să lucreze în noi cititorii, să-şi

prelungească (în actul lecturii şi după) ecouri stârnite tocmai de brevitatea şi eliptismul acelor„detalii” montate în text, „captate” în ficţiune ca din întâmplare şi neadâncit, „în treacăt”.

Şi, iată, aşa se arată în Cine adoarme ultimul semne ale timpului, toate asociate cu ceea ceurcă „la suprafaţă” venind din memoria durabilă a copilăriei: adică dinspre „Ectoraş” către„Repetentu”, în „scrisorile” lui Mişu al factorului poştal din sat, profitând de turmentarea obişnuită a tatălui, dă gata ceata de băieţandri r ăsf ăţându-i cu dulciuri à gogo: dar de unde banii şi ce căutauei în plicurile desf ăcute de Mişu? Destinatar ultim le era comandantul soldaţilor de felul luiCătănuţă, dacă îşi doreau permisii. Corupţie? Da: „mica”, nu cea „mare”. Dar „Odraslă” al şoferului

poreclit „Butelie”? El de unde şi cum de are atâţia bani pe mână de le „sponsorizează” celorlaţi„zborul”, salturile de pe baloţii de paie, dar numai dacă licitează la deşuchierile „strigării peste sat”sui generis a puştimii? Nu, nu i-a furat, n-a fost nevoie, are „Butelie” de unde să-i dea pentru aşaceva, cum i-a plătit şi „lecţiile” de sex cu circăreasa, cum a ştiut să „ungă” pe cine trebuia ca să i seuite lui, tatălui, accidentul moral de care era vinovat. Realităţi ale unor vremi încă apropiate, în care

buteliile de aragaz, insuficiente faţă de cerere, te puteau face „cineva”, bogat şi influent în lumea„comunistă”, retrânsă, măruntă, care e şi a „Satului cu Sfinţi”. Amprenta timpurilor, fixată îndeformările, tertipurile, „inventivitatea” lui „a face rost”. Şcoala, învăţătura, profesiile? „Repetentu”

– epistolier măsoar ă în mintea sa de „acum” un fel de micşorare, în timp, a turlelor bisericii din satfaţă de cum apăreau ele ochilor de copii ai lui „Ectoraş” („enorme”), temător că vor da peste ele –accident „aviatic” rural – piloţii mereu beţi ai „avionului care stropea culturile” şi de la ei gândulsare la visul (r ămas „suspendat”) de a zbura al lui Icu. Inteligent, ar fi putut deveni pilot, cumvisase, de-ar fi avut ai săi bani pentru preparaţii. În virajele şi salturile memoriei asociative anaratorului se lasă „citite” injustiţiile sociale ale sistemului pretins egalitar şi, ca totul să se lege în„partitura” scripturală susţinută de amintirile lui „Ectoraş”, liantul îl ofer ă propriile sale spaime,complexe şi umilinţe, gravate în memorie de teroarea „treptelor” şi de oameni ai şcolii lipsisţi deorice vocaţie pentru catedr ă, dar abili în a face bani din preparaţii, chiar cu preţul minciunilor, către

părinţi, despre progresele odraslelor, lucrativă, „îmbrobodire”. O realitate socială (care contraziceaevident, „tezele” propagandei demagogice) şi corolarele ei de ordinul psihologiei sociale trec spre

cititor, cu avantajul estetic al neîncărcării textului cu accente protestatare, nici măcar din prizontulde mai târziu („Repetentu” şi „scrisorile” lui), ci cu năduful copilului şi adolescentului de atunci.

143



Nici satul, „lume” originar ă, spaţiu al copilăriei – vârstă aurorală, nu e idealizat, imaginea lui păstrată în memoria afectivă a „epistolierului” din roman nu e deloc edulcorată, dimpotrivă.Ipostaza matinală a restanţierului „cotropit” subit de „o furie amestecată cu neputinţă” în timp ce„râneşte la porci”, cu toate detaliile ei descriptive câtuşi de puţin neosemănătoriste, e mai curând un„antidot”, prozaic cât încape (şi vizual şi olfactiv), împotriva oricăror (eventuale) ispite lirice„pastorale”, rusticane. Iar ăşi un salt şi urmărim soarta bietei scoafe ologite la trasport, sacrificată

f ăr ă a-i aduce tatălui lui „Ectoraş” profitul scontat când „investise” în ea. Mica „lume” a satului –„spaţiu” al ficţiunii rezumă în mic mecanismele blocate de atâta planificare socialistă şi „vigilenţă”,ale sistemului comunist-ceauşist. R ăspunsul real al oamenilor la minciunile propagandei şi blocajeledindăr ătul lor? Beţiile, ironia ţăr ănească faţă de clişeele vremii şi limba lor de lemn, grotescul încare eşuează acestea, ca orice „transplant” artificial, replierea într-un soi de inventivitate rurală înmaterie de căi de supravieţuire, nu înfruntând sistemul, ci „supunându”-i-se, dar, deliberat sau nu,cam à la Svejk al lui Hašek, falsa obedienţă împingând totul către burlesc, ridicol, hierpbolicedilatări în cheie grotescă.

Mai ales formele de „adaptare” (indivizi, dar şi „satul”, comunitatea rurală) la „sistem” şivremi sunt de o inventivitate barocă plină de haz şi de o truculentă inventivitate în „Satul cu Sfinţi”al ficţiunii romaneşti. Dărnicia Dunării – mai exact a „Bălţii” ei, plină de peşte, ca şi „jă pşile”

copilăriei lui „Ectoraş” – n-avea cum să-i facă pe r ăsf ăţaţii unei asemenea (aproape!) Pays deCocagne prea harnici la muncile câmpului. Se zbate „Bâta” cu via ei de viţă nobilă, boierească, base mai împrumută pentru asta şi pe la bănci. Abia îndiguirile de sub comunişti i-au mai scos dinlenea lor, moştenită din tată în fiu. Câte unul ca Florea Cucu se învăluie într-un aer de legendă, cutraiul lui parcă „imun” la orice constrângeri terestre, pragmatice, departe de tiparele de vieţuire şimentalitate comune, obişnuite, ale atâtor altora. Nu e un adevărat exploit narativ să-l înf ăţişezicititorului pe acest personaj, sărac dar „mare iubitor de băuturi beţive”, cu apucături de muieraticcare i-au adus porecla-„nume” de „pasăre zbanghie” (năr ăvită la „cuiburi” str ăine), nu doar ca pe un„epicurian” înnăscut, dar în pacea şi blândeţea sălăşuirii nu departe de porcul lui de rasă puturoasă,tratat de stă pân cu o „europeană” (avant la lettre) blândeţe, aprope ca pe un înţelept ( sage) – su poteun Dumnezeu terestru (netulburat de nimic, nici măcar de „divinul” din el, „practicat” şi ...ignorat) -,

pe acest Florea Cucu, domnind peste „Paradisul” său („curtea întinsă şi nelucrată”), pământniciodată desţelenit, de-a lungul multor „generaţii de firi visătoare şi contemplative”? Suntem lamare distanţă de Pripasul rebrenianului Ion şi de imensa lui sete de „pământuri”. Dar dacă în astfelde pagini naraţiunea şi portretistica bat spre legendă şi mitic, în altele – nici acolo, însă, obsesia

pământului – îşi dezvăluie paleta ei colorată, împletire chiar de pitoresc şi „ingeniozitate” barocă, oîntrepiditate ţăr ănească, adaptată „vremilor”, descurcăreaţă, versatilă, în stare să se strecoare cuabilitate printre rigidităţile şi interdicţiile „sistemului” (social-economic, dar pe temelii – declarateca atare – de doctrină, de fapt: dogmă, politică). Aşa este, în acelaşi sat cu indolentul paradisiacFlorea Cucu, intrepidul ”Tatapopii”, bătrânul cu „stof ă de negustor” în el, comerciant universal înlumea lui „a face rost de”, de sub dictatur ă. Căile lui, subterane? Mituirea, pilele – activişti, hoţia

practicată ramificat, în reţele pornite pe întrajutorare, între „specializări” (metal, materiale deconstrucţii, alimente şi băuturi, baterii electrice,vânat din braconaj, diploma popii-fiu, cumpărată pentru odrasla-loază pe cadouri şi peşcheşuri duse cui trebuia, ca să se mai „închidă ochii” la blestematele de examene etc.) care au nevoie unele de altele, sub imperativul imediat al cel puţinsupravieţuirii, dar – la o altă treaptă – şi al unei reale prosperităţi, ieşită din circuitele „ingenioase”ale comer ţului „la negru”, înfloritor pe fondul penuriei din celălalt, de la lumina zilei. O mentalitateatât de r ăspândită, curentă de fapt, încât ea a trecut, molipsindu-i şi pe mucoşii satului, de la ceimari către cei mici. Metalul pr ăştiilor bune pentru vânat guguştiucii din jă p şi e furat, elasticul seşterpeleşte de la chiloţii-„gogoşar” ai bunicii, puşi la uscat, tot ei, băieţandrii din ceată, mai fur ă dinouăle greu de „contabilizat”, ca să aibă ceva la troc pentru alviţa, cam suspectă, de la „Tatapopii”.Cine să condamne apucătura, când „Măria-sa” Statul comunist e cel mai mare hoţ şi jefuitor

imaginabil, dincolo de formulele sfor ăitoare (şi goale) ale ideologiei, propagandei, demagogiei? Neîndoielnic, în conştiinţa cititorului polimorfia unei atare „şcoli” publice a spiritului descurcăreţ,cu imaginabilul lui „decalog” (înşală! fur ă! minte! corupe!..., în sinteză: „descurcă-te”!) nu are cum

144



să nu conducă la o, măcar, tresărire morală – nu, nu „moralistă” – la gândul consecinţelor în timpale unui atât de vast proces de pervertire morală, de ruinare a înseşi temeliilor de „cinste”, de„adevăr” şi de „bine”, textul romanului, în schimb, nu-şi ia „precauţia” (de ordinul unei retoricimorale explicite, negru pe alb) vreunei condamnări, în numele unui ethos nesmintit din tiparele-iadânci şi perene, şi o face, cu siguranţă, deliberat, asumat. Nu pentru că ar fi de partea agenţiloractivi, determinaţi, ai acestei pervertiri, dar ştiindu-se bine că verbalizarea intertextuală a unei

„evaluări” negative (teză morală, „condamnare”) în numele tradiţiei, ori al religiei, ba chiar şi maidezinvolte, poate ambigui, „mustr ări” ori „urecheli”, după vârsta păcătosului) nu ar avea nici în planmoral, nici în cel estetic, nici o eficienţă. Invers, „neutralitatea” sub acest raport creează o sugestiede mărturie venită nu de undeva din afar ă, ci chiar din vălmăşagul iner ţial al tr ăitului, iar reacţiamorală a cititorului, f ăr ă să se stingă ca o superficială şi trecătoare „tresărire”, se amplifică înviziunea gravă, lăuntrică, a acestuia privind urmările, incalculabile, în perspectiva viitorului, aleunei asemenea ireversibile alter ări a fondului nostru moral, al neamului, sub pecetea de neşters(în totalitate) a unor timpuri aberante, adânc deformatoare. Este, de altfel cred, şi ceea ce şi-a propusautorul, sub acest unghi, în Cel ce adoarme ultimul .

Se va fi înţeles, poate, nu chiar toate ilustr ările acelei „amprente” a istoriei, „în mers”, a

timpurilor, a politicului etc. „culese” mai sus, aduse în matca abordării care mă interesează suntraportabile, mereu, la naratorul-epistolar „Repetentu”, depozitar şi rememorator a ceea ce a tr ăit şisimţit, a văzut şi auzit acel „Ectoraş” al copilăriei. Captarea în fluxul textual a unor detalii,momente şi micro-situaţii, ca „din întâmplare”, cu aerul de „în treacăt” (totuşi, nu la modul aluziv,asta niciodată), aşa încât prezenţa lor, mai peste tot, în discursul narativ „datează” istoric şi social(mai cu seamă psihosocial), în ultimă instanţă: politic, în fond, climatul – mai mult decât un „cadru”istoric recent – unor „vremi” aberante, profund deformatoare, pentru individ, dar deoportivă şi

pentru comunitate. Portretul şi „povestea” lui „Tatapopii” nu sunt supuse epistolar („Repetentu”), ciîn una din lecţiile lui Foişte, înfruntarea reciprocă, paradigmatic polarizată, dintre „Gogoaşă”-nostalgicul (tacit) al regimului comunist-ceauşist şi, de cealaltă parte, primarul post-decembrist„Cap de Şobolan” e, la rându-i, o secvenţă montată în „partitura” distribuită compoziţional, de cătreromancier, unui soi de anonim „cronicar” al satului. Nici una din cele trei „voci” naratoriale nu este

privată de posibilitatea de a aduce în fluxul istorisirii (şi în arborescenţa atâtor „istorii”), şi astfel de„semnalizări”, oarecum fulgurante, ale istoriei, „pe tr ăite”, ale unui timp istoric precizat, cuimplicaţiile morale, politice, sociale, de mentalitate mai cu seamă (ca rezultantă de sinteză), propriilui. Efectul global e unul de orchestrare compoziţional-semantică, aptă să recâştige prin „însumare”şi sinteză ceea ce părea să piardă prin menţinerea unor atare semne ale „vremii” într-o stare nucleică,neamplificată retoric, mai mult: sugerând chiar şi relativa detaşare a unei includeri (a semnelor„vremii”) în discursul romanesc doar în „treacăt”, în iner ţia asocierilor şi înlănţuirilorrememorative, de obicei „în trena” unor întâmplări şi tr ăiri puternic marcate afectiv, care domină,ele, nu pomenitele „semne” istorice, fluxul naraţiei.

Dacă am pornit dinspre „Ectoraş”-„Repetentu” către ceilalţi doi naratori, este pentru că impactul global, în roman, al acelei perspective este decisiv pentru întreg ansamblul textual îndiscuţie. Copilul – „Ectoraş” sau altul – nu are parti-pris-uri politice, ideologice etc. El poate avea,cel mult, reacţia natural-demistificatoare a inocentului andersenian din Hainele noi ale împăratului („Împăratul e gol”), dar ceea ce acolo, în „Satul cu Sfinţi”, poartă pecetea „vremurilor” pervertitoare,smintite, nu e nicicum „demascat” spectaculos, eroic, patetic, vehement, ci doar dat într-un contextşi un ecleraj (perspectiva) de efect ridiculizant, degonflant în sine, şi nu prin verbalizări în vreuncrescendo acuzator, „demascator” etc. Sunt, e drept, şi câteva excepţii, în cazul cărora împingerea înderiziune a miezului de situaţie şi sens ar fi sunat fals, chiar ar fi şocat în raport cu gravitatea a ceeace se narează, dar nici atunci nu se trece la vreuna din formele modului incriminant, alegându-se, cuinteligenţă şi tact, sugestivitatea gravă a secvenţei narative prin ea însăşi, f ăr ă încărcare stilistică,

dimpotrivă, pe calea şi graţie unei austerităţi expresive, mai eficace decât orice altă versiune modală imaginabilă. „Povestea” soldatului Cătănuţă, demolatorul casei lui Foişte (în accidentul cu hodoroaga decamion, poreclită „Tataia”), acuzat de subminare a economiei naţionale, n-ar mai fi putut fi trasă

145



către zona deriziunii, nici drama legată de taciturnul, închisul în el, Enin, ucigaşul din iubire pentrufrumoasa grecoiacă Marianti, dar acestea sunt mai curând excepţiile, acele rare ieşiri din tonalitateadominantă, matricială, din roman. Ca şi, de asemnea, de pildă, moartea lui Lică-„rudarul”, din vinaunei patrule de gr ăniceri, umflaţi în pene şi iresponsabili, ori secvenţa santinelei „Monstrulică”, cugânduri sinucigaşe în noaptea de iarnă, viscolită (aceasta, însă, deficitar ă ca substanţă a uneimotivaţii coerente şi inteligibile, cum ea nu are în text, din păcate, şi încă pe măsura unei atare

decizii, exigenţă – oricum – nu uşor de împlinit). În marea majoritate, trebuie spus, împingerea într-un climat al deriziunii prin contextualizare narativă, „iluminare” oblică, ironică, şi tonalitate tonic„refractar ă” (nu retorizant) la semnele unor vremuri ieşite din ţâţâni, funciar caricaturale, e cea carefuncţionează ca „mecanism” estetic dominant, privilegiat, modelator din adânc al unei structurificţionale în a cărei sinteză intr ă, de neignorat, şi „dimensiunea” istorico-politică a „istoriilor” şiistorisirii – axă din roman.

Cum doi dintre naratori („Repetentu”, în care „vorbeşte” încă memoria datorată elevului „Ectoraş” de altădată şi, complementar cu el, profesorul , etern şi universal suplinitor, Foişte, cu„lecţiile” lui estivale, aproape „ionesciene”) sunt legaţi de şcoală, numeroase secvenţe în cheiadeciziunii se derulează în spaţiul (nu numai „decorul”) acesteia, f ăr ă ca, totuşi, anonimului

„cronicar”-„aed” al satului să nu i se întâmple şi lui să calce pe acelaşi „teren” al ficţiunii. Burleasca„demostraţie” de la practica zootehnică, ratată de „Veterinaru” şi „Rândaşu”, mor ţi de beţi, de aceeaincapabili să asigure necesara „contenţiune” a bietului viţel desemnat drept „material didactic”, e unhaz enorm, prelungit şi în bufonada studierii ştiinţifice, la microscopul şcolar, a lichidului seminal„taurin”, de către trioul „Vieru”-„Baronu”-„Ectoraş”, pasionaţi „cercetători” (care mai de care) înformare... Le narează „cronicarul” satului, „vocea” f ăr ă nume (ecivalentă, poate, cu o instanţă defuziune a „gurii satului” cu memoria lui colectivă). De un umor de mare calitate e şi relatarea luiFoişte despre conferinţa sa pe tema „circuitului apei în natur ă”, cu miză educativ-ateistă,compromisă fulger ător şi ireversibil de câteva vorbe ale ţăranilor (-auditoriu), care tot în Dumnezeuîşi pun nădejdea la vreme de secetă. „Spectacolul” unui Foişte beat, ascuns de ochii inspectorului dela pionieri, Albu („nobilul gitan”), şi izbucnit spăimos tocmai în calea aceluia, după trezirea în

bezna „cabinetului foto”, e evocat, rememorat, de „Repetentu” (în temeiul mărturiei/ memoriei lui„Ectoraş”), cheful comandanţilor militari şi al „mărimilor locale” din noaptea accidentului luiCătănuţă nu poate fi decât o pagină de „cronică” anonimă, despre „istorii” ale unor profesori, caDordonea, Hristu, libidinosul Zidaru, istoriseşte/ vorbeşte, desigur, Foişte... Şi rotaţia naratorilor, în

paralel cu caruselul povestirilor şi poveştilor, continuă, continuă, f ăr ă sfâr şit, s-ar părea. Astfel seţese ansamblul narativ din Cel care adoarme ultimul , „Carte” a istoriilor proliferante, individuale, înfiligranul cărora se lasă, însă, „citită” – desluşită -, în ciuda texturii de montaj baroc – şi „Povestea”globală, integratoare: a „Satului cu Sfinţi”.

Sunt şi ecouri dinspre un trecut ceva mai îndepărtat, nici el definitiv şi cu totul clasat: de pildă, „istoria” colonelului erou Socol şi a motocicletei lui germane („ Zundapp”) – captur ă de

r ăzboi, cum se trece şi spre ce a urmat lui decembrie ’89, f ăr ă a se urma vreun traseu „retuşat”(=falsificat) optimist din premise, pe un traseu de la „negru” spre „alb” (sugestia de timp confuz varodi, poate, substanţial, în vreo carte viitoare). Dar „miezul” romanului e în acel timp aberant,

pervertitor, caricatural, nici el tratat „obligatoriu” în mereu acelaşi „ton” al deriziunii (secvenţa primarului – „reformator” utopic, doritor de schimbare, progres, cu bune intenţii – schimbareastaţiei de autobuz, iluminat nocturn – anihilate de iner ţia satului, deloc idealizat ca imagine amentalităţii colective). Câteva deschideri ale textului către implicaţii mai grave, ale cercetărilorlegate de „problema” unor puşti improvizate, ale arestărilor pricinuite de rozătoare „neafiliate” politic,ori determinate de stilul „Declaraţiei” lui Foişte după ce accidentul i-a demolat casa („Cel ce l-atrimis...”) se invecinează cu salturi pe scara timpului, până la mitice începuturi, acestea în „lecţiile”lui Foişte (ca şi „cel mai vechi r ăzboi”), în timp ce Tuşa cu Plocoanele sau „armăsarul Canafas” îi

revin „anonimului cronicar” iar „strigarea peste sat” a puştimii, la „zbor”, se metamorfozează în„Gazeta de Centru”, postdecembristă, a redactorului factotum Marin Foişte: variaţiile de ton şiroluri ale naratorilor susţin, şi ele, credibilitatea estetică a imaginii omului „sub vremi”.

146



LE RIRE SUBVERSIF DE L’ENFANCE

Parmi les voies moins prévisibles, ouvertes au roman roumain d’après la chute du régime deCeausescu, une place à part doit être reconnue aux quelques tentatives visant à donner l’image du vécu dutemps du communisme telle qu’elle se laissait „vue” à l’âge de l’enfance. Une vision qui a l’avantageesthétique indéniable, de mettre en évidence les anomalies, la fausseté, le ridicule d’un temps historique à peine révolu, tout en évitant une rhétorique figée, de la condamnation politique et morale, trop véhémente etschématique, mais sans sacrifier pour autant ni le revers grave, même tragique, de ce que dénonce – à safaçon – le rire innocent de l’enfance: qualités soulignées par l’analyse et l’interprétation approfondies d’unedes rèussites les plus remarquables acquises sur une telle „voie”, celle de Bogdan Popescu, dans son romanQui s’endort le dernier .

147



BASM ŞI LITERTUR Ă FANTASY

Liviu RADU

Key words: fairy tale, fantasy literature, supernatural, chivalrous novel, mythology.

Prima reacţie a unui cititor român – nefamiliarizat cu genul fantasy – care s-a apucat să citească St ă pânul inelelor , romanul lui Tolkien, a fost Dar ă sta e un basm!

Evident, cititorul de care amintesc nu citise Estetica basmului a lui Călinescu, nici studiilelui Tzvetan Todorov, nici Morfologia basmului a lui Vladimir Propp, nici măcar Basmele românilor de Lazăr Şeineanu. Dar învăţase la şcoală despre basm şi - mai mult ca sigur - citise (sau i se citise)în copilărie o mulţime de basme. Aşa că avea o anumită imagine despre ce este - sau ar trebui să fie- un basm. Despre literatura fantasy nu avusese ce să citească - pentru că nu apăruse în româneştenici un studiu despre acest gen, iar The Hobbit fusese tradus în româneşte sub titlul Poveste cu unhobbit , într-o minunată adaptare a Catincăi Ralea, care transformase elfii în iele şi adusese textul

acela la un nivel mai accesibil cititorilor români.Aşadar, cititorul român este familiarizat cu basmul şi este tentat să judece literatura fantasyraportând-o la basm. Acest lucru nu este complet greşit, între cele două genuri existând o legătur ă evidentă, dar care trebuie definită cu oarecare prudenţă.

Ambele genuri fac parte din literatura fantasticului, prezentând evenimente şi personaje cucaracteristici supranaturale şi recurgând la elemente mitologice. Adică folosesc ingrediente asemănătoare,uneori chiar identice, ceea ce face ca asemănarea dintre ele să par ă, uneori, destul de mare.

Încercările de a stabili deosebirile au pornit, inevitabil, de la definiţia acceptată tacit a basmului.S-a considerat că basmul este o creaţie popular ă, în timp ce literatura fantasy este opera unor

autori bine identificaţi. Din nefericire, această diferenţiere – aparent corectă – nu ţine seama deexistenţa basmului cult, care, de la Charles Perrault încoace (adică de la sfâr şitul secolului al

şaptesprezecilea) a ocupat un rol tot mai important în cadrul literaturii pentru copii. Dacă Perrault afolosit o serie de motive populare – sau a inventat motive ce au devenit ulterior populare – HansCristian Andersen a renunţat aproape complet la ele şi s-a bizuit în primul rând pe propria-i imaginaţie.

S-a mai considerat că basmul este un gen literar destinat copiilor, în timp ce literatura fantasy seadresează, de cele mai multe ori, tinerilor şi adulţilor. Din nefericire, şi această diferenţiere nu ţineseama de faptul că multe basme nu au fost concepute cu scopul de a fi povestite copiilor. Amintiţi-vă decea mai veche culegere de basme pe care o cunoaştem - O mie şi una de nop ţ i - şi vă veţi da seama că

basmele acelea nu pot fi citite copiilor decât după ce au fost epurate zdravăn. Pentru că erau poveşti carese spuneau în târguri sau seara, la focul de tabăr ă al caravanelor, erau poveşti destinate adulţilor.

De fapt, epoca modernă, materialistă şi raţionalistă, ne-a f ăcut să uităm că oamenii auascultat întotdeauna cu plăcere poveşti fantastice care le permiteau să viseze, să fugă de realitate sausă dea realităţii o altă înf ăţişare. Basmele mitologice au fost primele feluri de basme, cele care permiteauimaginarea unor poveşti plăcute, interesante, în care interveneau zeităţi sau f ă pturi fantastice dinmiturile acceptate. M ă garul de aur al lui Apuleius este, de fapt, unul dintre primele basme pentruoameni mari. În realitate. multe dintre basmele culte (inclusiv unele dintre cele ale lui Perrault şimajoritatea poveştilor lui Andersen) au fost gândite după modelul basmelor, dar au fost menite să seadreseze sensibilităţii adulţilor, nu celei a copiilor. Gândiţi-vă la Mica sirenă şi-mi veţi da dreptate.

De fapt, o diferenţiere sesizabilă constă în maniera conceperii textului. Basmul are ostructur ă liniar ă, ne prezintă o succesiune de întâmplări prin care trece eroul principal în tentativa sade a duce la bun sfâr şit o încercare, o probă iniţiatică. În drumul său întâlneşte diferite personaje cucaracteristici supranaturale, unele fiindu-i ostile iar altele ajutându-l. Eroul principal nu sufer ă

transformări importante, r ămâne acelaşi de la început până la sfâr şit, chiar dacă uneori se dovedeştea fi altfel decât îl credeau ceilalţi.

∗ Scriitor şi traducător român contemporan de science fiction şi fantasy.

148



O asemenea structur ă liniar ă, proprie basmului, foloseşte şi Michael Ende în Poveste f ăr ă sfâr şit , roman care, bineînţeles, urmăreşte să demonstreze ceva mai profund decât fac basmele.Însă Ende a căutat ca, respecând acestă structur ă, să stabilească o legătur ă mai evidentă, mai uşor desesizat cu lumea basmului şi a fanteziei.

În contrast cu basmul, literatura fantasy este mai complexă, cu personaje mai diversificate.Uneori, ca în cazul Cronicilor lui Thomas Covenant , de Stephen R. Donaldson, avem de-a face cu

antieroi, sau, ca în cazul lui Conan Barbarul , imaginat de Robert E. Howard, şi al lui Gray Mouser ,al lui Fritz Leiber, cu eroi a căror morală lasă mult de dorit. Pe de altă parte, în cazul literaturiifantasy dedicată copiilor şi adolescenţilor (a se vedea ciclurile Harry Potter de J. K. Rowling sau Eragon de Christopher Paolini), eroii sunt înzestraţi cu calităţi care le permit să facă faţă încercărilor la caresunt supuşi, dar f ăr ă a fi transformaţi în personaje impecabile şi puţin credibile. Dimpotrivă, sunt supuşigreşelilor, sufer ă sau se bucur ă ca toţi copiii, iar acest lucru le dă tocmai credibilitatea necesar ă.

Evident, în cazul literaturii fantasy şi acţiunea este mult mai complexă decât în basme, sedesf ăşoar ă pe multiple planuri, au loc r ăsturnări spectaculoase de situaţii, schimbări de tabere şi altelucruri menite să menţină povestea tensionată. Acest lucru este permis, în primul rând, datorită volumului mare de text. Genul fantasy foloseşte în mod curent seriile de romane, în primul rând

pentru că autorii - şi cititorii - vor să profite cât mai mult de universul creat în primul volum.

Universul creat în primul volum. Cu această expresie ajungem la o altă diferenţieresesizabilă între cele două genuri. În literatura fantastică, supranaturalul intervine brutal şi şocant încotidian. În basm, acest supranatural este acceptat ca un lucru normal, dar nu ca un lucru obi şnuit.Făt Frumos nu este uluit de faptul că o mâr ţoagă mănâncă jăratec şi se transformă în cal fermecat,nici de faptul că unele animale vorbesc cu glas omenesc. Harap Alb acceptă f ăr ă nici o dificultatecompania lui Gerilă sau Ochilă. Însă prezenţa f ă pturilor supranaturale nu modifică legile naturale.Lumea lui Făt Frumos sau a lui Harap Alb continuă să fie lumea noastr ă.

În literatura fantasy, supranaturalul este natural . Adică face parte integrantă din natur ă, iaroamenii din lumea respectivă îl acceptă ca o componentă obişnuită a vieţii lor. Într-un fel, literaturafantasy reprezintă o imagine simetrică a literaturii SF. În literatura SF, lumea este supusă legilorştiinţei (ştiinţă cunoscută în acest moment sau imaginată de autor). Totul este logic şi coerent,conform acestor legi ale ştiinţei. În literatura fantasy, lumea se supune legilor magiei, legi conformecu universul inventat de autor. Acest univers este logic şi coerent, ţinând seama de aceste legimagice. De exemplu, în universul creat de doamna Rowling (şi în care tr ăieşte Harry Potter)funcţionează legile vr ă jitoriei, iar copiii le învaţă la şcoală, ca să le folosească. Universul respectiveste unitar, nu există rupturi în realitate. Fiecare autor îşi imaginează universul său, îi stabileştelegile şi regulile şi le prezintă cititorului.

În literatura beletristică obişnuită, care prezintă realitatea în mijlocul căreia tr ăim, autorul descrieevenimente sau tr ăirile eroului, f ăr ă să acorde prea mare importanţă decorului, fundalului acestorevenimente, pentru că acesta este familiar cititorului. În literatura SF, autorul trebuie să prezinte cititoruluiregulile ştiinţifice ale lumii în care îşi plasează personajele. Ca atare, această literatur ă acordă mai multă

atenţie mediului în care tr ăiesc personajele - şi, implicit, are mai puţin spaţiu pentru tr ăirile personajelor.O situaţie similar ă găsim şi în literatura fantasy. Autorul trebuie să stabilească precis regulile, legilecăreia se supune universul personajelor sale. Evident, această descriere consumă spaţiu din structuracăr ţii. Ca atare, în literatura SF, dar mai ales în literatura fantasy, se scriu în mod curent serii deromane cu acţiunea în acelaşi mediu, pe care autorul l-a descris o singur ă dată, în primul volum, iarcititorul îl cunoaşte. De exemplu, aventurile lui Harry Potter au fost descrise în şapte căr ţi diferite,care au în comun locul de desf ăşurare (şi legile acelui loc) şi câteva personaje principale.

Am stabilit că basmul şi literatura fantasy au în comun folosirea supranaturalului, care eacceptat de personaje ca un lucru normal. Mai există un lucru comun. În mare măsur ă, ambelegenuri folosesc supranaturalul de origine mitologică. Zâne, pitici, iele, elfi, muma pădurii sau alte

personaje mitologice colindă atât basmele, cât şi literatura fantasy. Acest lucru implică faptul că

literatura fantasy este o descendentă a basmului, că este o formă modernă a acestuia?Este posibil, dar, înainte de a da un r ăspuns definitiv, aş dori să vorbim un pic despre tipurilede literatur ă fantasy.

149



High fantasy se numeşte acel tip de literatur ă fantasy în care se tratează probleme etice şimorale, iar acţiunea are loc într-o lume complet imaginar ă. Low fantasy este acel subgen în caresupranaturalul intervine în lumea normală.

Din punct de vedere al acţiunii, subgenurile principale sunt heroic fantasy – în care accentulcade pe aventurile eroului –, sword ant sorcery – în care aventurile eroului sunt înso ţite de acţiunileunor vr ă jitori –, urban fantasy, în care aventurile au loc într-o lume magică integrată/paralelă/deasupra

sau dedesubtul unei metropole contemporane. În majoritatea subgenurilor, avem un erou careacţionează într-o lume medievală sau premedievală, erou supus unui cod al onoarei şi care luptă pentru un anumit ideal.

Ca atare, opinia mea este că literatura fantasy descinde mai degrabă din romanele cavalereştidecât din basm. Romanele cavalereşti cuprindeau, pe lângă elemente supranaturale de origine mitologică,vr ă jitori şi dragoni, for ţe ale întunericului împotriva cărora lupta cavalerul f ăr ă teamă şi prihană,eroine neajutorate ce trebuia salvate – adică, în linii mari, cam toate ingredientele literaturii fantasy deazi. Evident, literatura fantasy e mai puţin schematică şi mai complexă decât romanele cavalereşti.

Dacă ţinem seama de faptul că literatura cavalerească în sine conţine o serie de elemente de basm – având însă o acţiune mai puţin liniar ă şi personaje mai complexe –, putem concluziona că literaturafantasy se trage şi ea tot din basm, dar indirect, fiind mai adaptată la cerinţele literare moderne.

Putem deci concluziona că între basm şi literatura fantasy există o filiaţie neîndoielnică.Ambele se adresează imaginaţiei, ambele încearcă să satisfacă nevoia de ideal, de evadare dinrealitate. Ambele crează eroi, modele demne de urmat. Şi trebuie să recunoaştem că, în ciudaaspectului comercial, literatura fantasy - mai ales cea destinată copiilor - are succesul pe care îl ştimcu toţii tocmai pentru că a creat eroi. Eroii altor vremuri au fost Făt Frumos, Prâslea cel Voinic sauGreuceanu. Iar în alte medii au fost Tristan, Lancelot sau Arthur. Eroii zilei de azi sunt HarryPotter, Fredo hobbitul sau Eragon, care nu sunt cu nimic inferiori predecesorilor lor. Avem cu to ţiinevoie de eroi - iar copiii mai mult decât oricine. Basmul şi literatura fantasy ni-i ofer ă. Să ne

bucur ăm de poveştile frumoase şi de eroii lor f ăr ă prihană.

THE FAIRY TALE AND FANTASY

The romanian reader don't know the diference between fairy tales and fantasy and is convinced thatthe fantasy is fairy tale.

The general opinion is that the diference between the fairz tales and the fantasy is thet the fairz talesis in oral form and is destinated to the children, but we have fairy tales in literar form and the older fairy taleswere intended for an audience of adults as well as children.

In reality, the fairy tales has a liniar, simple structure, and the fantasy is more complex.We are convinced that fantasy novels descend not directly from fairy tales, but indirectly, from medieval

romances. The romance narate the aventure of a knight, fighting not only mortal enemies, but mitologicalones and wiyards. The chivalric romances define the chivalry ideal, and the main character is a hero.

The fantasy use the ideea of hero and, by this, is a modern form of fairy tales.

150



A DIFFERENT WAY OF READING SCHOOL MEMORIES

(Considerations on the volume 7 th

Grade A Easy sketches,

author Marta D. Radulescu)Elena ILIE*, Ana and Alexandra ILIE**

Key words: memories, school, readings, D. P. Perpessicius, Vasile Bancila.

A notable segment of memorialistic literature is represented by the years spent in school.In Romanian literature, this type of «memories» and their authors is considerable: Costache Negruzzi,Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, I. L. Caragiale, Barbu Stefanescu Delavranceaand... I will stop here for space reasons only. Some of them have become familiar to us during ourown school years, as these memories have become integral part of study.

I must confess that I haven't, until recently, read the book written by Marta D. R ădulescu1:

the volume Clasa VII a A Schi ţ e u şoare2 (7th Grade A Easy sketches), edited in 1931 by ScrisulRomânesc S. A. Craiova in two editions. Both editions can be found in the Museum of BrailaMemorialist Section's well endowed book collection; one book belonged to Vasile Băncilă, and

bears his annotations3, and another, from the second edition, belonged to D. P. Perpessicius and, onthe top first page is dedicated to: Dsale/Domnului Perpessicius/Omagiu distins şi recunoscător alautoarei,/cu ocazia edi ţ iei a doua./Marta D. Rădulescu/Cluj 25 XI 9314 (To/Mr Perpessicius/

Distinguished and grateful homage of the author/ on the occasion of the second edition/ Marta D. Radulescu/Cluj 25 XI 931). Exquisite calligraphy, in black ink. Clue of the author's age: 19 years!To these first informationight add that she was the daughter of a University professor, (DanR ădulescu, University of Cluj, 1919-1940), that she was, originally, from the Kingdom of Moldovaand Muntenia, and that the atmosphere and the «events» sketched in this textbook all depict life at«Cluj's first girl's high school». The first because it was, quite literally, the first school for girls inTransylvania, opened in 1919 by the Dirigent Council, and the first, also, because it acquired a

prestige unaltered by time. Although both owners of this textbook had close links to the schoolenvironment, this book was in theirrr respective libraries for different reasons: Perpessicius studiedit with the literary critic's interest, whereas Vasile Băncilă was strictly interested in the learning

process. Teacher by excellence, Vasile Bancila has cultivated this inclination up until, from politicalreasons, he was forced to give up teaching.

«7 th Grade A» by young Marta D. Radulescu can be classified as memorialistic literaturefrom the first years of school, with distinguished forefathers in Romanian literature, who gave the

best examples of this type of literature, such as mentioned before. Perpessicius assessed it as «a

highly amusing documentary… of secondary school life».Without highlighting the highs and lows of literary style, we cannot ignore, nevertheless,certain educational and teaching qualities, even though the volume is, modestly and delicately titled,«Easy sketches» - which is also illustrated by the titles of the sketches: Exam in philosophy, Law class,

Rehearsal for the baccalaureate, Exam of hygiene etc.This is a subject worthy of attention inasmuch Marta D. R ădulescu's book did not pass

unnoticed by the literary critics of the time and the literary history. Correctly by Perpessicius,

* Muséographe “D. P. Perpessicius Memorial House”, Braila Museum.** The translators of this text.1 Marta D. Radulescu (1912-1959), writer and poet; member of the Romanian Writers Society, since 1933. Studies:

Cluj Highscool „Regina Maria" and the Faculty of Literature and Philosophy, University of Bucharest.2 Photo 1.3 Photo 2.4 Photo 3.

151



condescendingly by Eugen Lovinescu, acidly by Pompiliu Constantinescu, the most importantRomanian critics have formulated a point of view on this volume o sketches «7th Grade A».

For the purpose of my study, I will resort to this book from the perspective of two importantmen of culture, represented by important collections in the Museum of Braila: Vasile Băncilă andD. P. Perpesicius.

For Vasile Băncilă, this was an interesting read, as he has written on the side of the pages,

with the declared intention to use it on his studies about school. For example, he remarks the «darkhumor» and the «nicknames» in the sketch Scaloii.5 I will reproduce a fragment, for the picturesqueof the text and the imaginative richness of 7 th grade pupils, worthy of a dictionary of nicknames:( ) Mrs Giubea is «moima», Miss Mărcuţiu «the dwarf», Father Vulcan is «Bampire», «r ăskirata»(nota bene: with a k, n.n) is Madam Mucerea, who usually sits like an old cowboy, with a leg in the

N. and another in the S., «Encyclopedia» is Mrs Badea, teacher of German who has an answer foreverything. The Madam Principal is «Missa», The Principal «Moş Diri», and Mrs Socaciu, teacherof Physics, is «scorpio» and «naja».

Vasile Băncilă is glad to follow a special trait of Romanian interwar education, which is«humor»! In the sketch Limba română (Romanian language, o.n.) he identifies a branch of comedywhich he names «humor on command» - of the teachers, of course! (On a side noteee, Vasile

Băncilă was a restless defender of pupil's rights, and in the name of the «active school», en vogue inthe first half of the 19th century, he promoted not only interactive teaching methods butalsdemocratical principles in the relationship teacher – student). But I digress. On the matter of«humor on command», he believes that « Nevertheless, this humor is not completely useless: the

pupils need to laugh. See Alcsandri's joke at the Junimea».6 When the humor is extreme and hurts,our critic is always protecting the personality and sensitivity of the pupil. As he is an adept of

patterns and systems, he identifies another category of humor, which he believes is practicedknowingly by the teachers: «They torture the class like it was prey. They torture the pupil's souls.»7 He continues with another category: imitation humor 8 , whose author is generally the pupil. FromMarta R ădulescu's text it is understood that this kind of situation is determined by the attitude of theteacher. Maybe this is why Vasile Băncilă doesn't comment and takes pupils' side.

«Making faces humor another category of hhhhumored to a child's psyche, has, as root anddevelopmental idea, the text “ În fa ţ a oglinzii" (In front of the Mirror, o.n.). Vasile Băncilă appreciates this so much that he covers an entire margin of page with his comments: «Childrenlaugh about their face as if they are laughing about an actor. The novelty of making faces amusesthem (which is exactly why they are making faces). They care less about becoming ugly, as we sayto them. We're not right in condemning them. The child looks in the mirror with the delight of theuncultivated adult (to see himself), as in the theater! Here's a new type of humor in school, in achild: the mirror is for him a scene of burlesque theater: in front of the mirror the child is dual – anactor and a spectator. For the child has a great ease to consider himself as someone from outside(the child says: Ion, Gigi… are here, but Ion or Gigi are himself!). The mirror reflects a role in

child's life (from another point of view, he doesn't need it!) It's his first menagerie! See the power ofinstinct in children. And this is what brings them in front of the mirror».9 «The kindness and the value of humor » in school are another two determinations of the

educational and instructional act which are pointed out in Vasile Bancila’s «easy sketches». Smilingin school, thinks Bancila, is “even more valuable than the comedic act in itself. Laughter is a flowerof the soul”.10 Revealing his preoccupation with child psychology, he makes a connection betweenthe candid laughter of children and the comedy of school life, exemplifying only the second part ofthe relationship, suggesting that behind the candor of the child, the pupil can generate jokes about

5 P. 20, writing in black ink.6 P. 487

P. 49.8 P. 55, Marga înva ţă lec ţ ia.9 P. 122-123, În fa ţ a oglinzii.10 P. 115, Profesori dragi.

152



teachers: «V. (see; note) and how the children hang things behind the teachers backs or put stuff intheir pockets ...." . A page further, another notation will also be used in subsequent studies of VasileBăncilă: The psychology of female adolescence. At the end of the sketch he decides: “See this piece

for the role of the mirror in the life of the child and adolescents. Let's see how it is when talkingabout boys”.

What is the motivation of this interest of Vasile Bancila in Marta Radulescu’s text? At that

time, the interest of the readers towrds Marta d. Radulescu's sketches had its origins in thehumorous way that she describes the teachers, which in turn caused a favourable opinion among the pupils.Vasile Băncilă is not in this situation in 1927 or a few decades after, the period when hemakes his notations for “7th Grade A”. He finds himself more in the role of the teacher or schoolinspector. He would be rather offended from the point of view of his status. However, teacher,school and especially devoted student, has precedence over the authority represented by the teacher- a teacher or professor.

So Vasile Bancila’s interest is scientific and and connected wth the importance of such"memories" in child psychology: "It was necessary to wait on the one hand, the methodicaloffensive spirit of modern science, and on the other hand, memories from childhood of somewriters, as well as affinities of the female souls, which, in our times have devoted themselves with

the soul of a child to the work on education, in order to study the nature of child psychology!".11

***

Going back to Perpessicius and the volume in his library, we think that this is not the one onwhich the critic worked, more so because there is no evidence of his marks on the text. His notesappeared have appeared on the first edition. The words of Perpessicius are in part appreciation andin part an account of the sensible parts in the author’s work: «[…]the author possesses a good 'hand'at caricatures”12 or «Miss Marta D. R ădulescu […] has this creative instinct and her talent will onlyhave to gain from the internalizing and humanizing the subjects”13. Perpessicius is also very carefulwith the young girl's feelings in the observations that he makes: “I will not reproach […] anythingelse but the ending of that trial of conscience “In front of the mirror” ( În fa ţ a oglinzii), smallinquisitorial of the school and its artificiality and wich sounds a bit dark…”.14 On the other hand,Vasile Băncilă found in the same sketch ideas of future study of the child's psychology.

We also find in Perpessicius the feeling of voluptuousness in the reading of Radulescu'stexts: «[…] the author has a good hand at caricatures, thanks to which she sketches numerous'beasts' of school life».15 Here is where the discreet Perpessicius and the elegant critic, the pupilDumitru P. Panaitescu, school award winner, mentioned many a times, find here the place wherethey can express their inevitable troubles with school life!

And once again, in the case of Marta Radulescu, Perpessicius proves himself to be theexegetic which does not eliminate, does not break wings of people who wish to fly. In Opere, vol. 6,

p. 202, speaking of the «seal of approval» that Marta R ădulescu got by writing «7

th

Grade», and«I am Student», and understanding the destiny, present and future, of a young writer, says: those writtenvolumes «[…] give away qualities which will be encouraged to flourish by future experiences and amore attentive self-critic. Because the style of Miss Marta Radulescu, which might seem, at a firstglance, easy and fun, contains a vein of humanity which is waiting for its time.»

The other later writings of Marta Radulescu never got apreciation as good as this one, a factwhich is established by the history and critic of literature.

Pompiliu Constantinescu also appreciated the biographical sketches of Marta R ădulescu, inan article in “Vremea”, although its pointt of view is more acid, at least compared to that of Perpessicius:

11 Vasile Bancila, Filosofia vârstelor , Editura Anastasia, Bucureşti, 1997, p. 136.12

Perpessicius, quote, V, p. 141.13 Idem.14 Idem.15 Idem.

153



"What this nice debutante is missing, in all honesty, is passing from copy to a new original, meltedin thesynthesess of fiction. The art starts here".

***

Interesting in what the echoes of the sketches of Marta R ădulescu are concerned, apart from

the notes of the literary critics, arinformations comprised in Epilog la edi ţ ie a II-a (Second editionepilogue, o.n.), with the explanation title Drept coresponden ţă cu cititori (Correspondence to thereaders, o.n.). These lines belong to Marta: «To the writer's surprise, «7th Grade A» had anunexpected echo. The first edition was not only exhausted in the first three months, but the

benevolence of the critics – with only one amusing exception, (o.n.- we shall explain!)- wasunanimous; the funny author saw herself the object of proofs of sympathy and curiosity which,usually, are enjoyed by the artists of theater and film. In their nice letters, the readers, unknown tome, have requested my autograph and illustrated cards with my photo.» Indeed, the text of thesecond edition is preceded by the photograph of young16 Marta R ădulescu. Easily retouched, the

portrait is a fine example of inter-war feminine beauty. Nothing suggests the literary and artisticinclinations of the author, who has a preoccupied look, with a delicate coiffure, longing gaze,

carefully chosen position in front of the camera. No trace of irony or humor, both which are pervasive inher texts. Rather nice, dreamer, romantic. And attractive, as observed by the contemporaries.

Returning to the «amusing exception» invoked by the author in the quote above, besides acritical position triggered mostly by hurt feelings, we notice, not without surprise, a note of sarcasmand contempt, determined by the fact that the author is the daughter of a university professor; andthe contempt does not stop here! With a fury which I personally have encountered only in the pagesof protelcultist critic, the contrary opinions «reveal»: «The awful hate towards Romanians fromArdeal.»17 And towards the orthodox religion in Ardeal!: «If you don't like religion and the churchin Ardeal, why have you come to Ardeal? Do you think I have suffered the misery of Hungarian

prisons, and the 800 thousand have given their life, so that those coming from the sedentary part ofthe war can come here and mock the Romanians from Ardeal and bring them in the despicablesituation of being understood by the Hungarians? You are wrong, Mademoiselle!»18

The fury of the attack launched by Adelina Istrate, who reviewed this volume! Apparently,this is a pen name of a member of the Church, which puts me in a tight spot: by invoking the«ethnic origin of the professor's daughter», the person reviewing the volume suggests, withoutsubtlety, that thus «We understand the purpose of this slurring of the Romanian institution» 19 (the school, o.n.).

If only it is a unique position, it is difficult to understand and blame only personal grudge.And here is how the sketches of Marta D. R ădulescu, although «easy», have revealed a theme

of reflection which I intend to explore in depth in the future. Maybe I will also decipher it!

16

photo 417 Marta D. R ădulescu, quote, p. 18918 Idem, p. 19019 Idem, p. 191

154



1. Cover of the 1st edition, 7 th Grade A Easy sketches, Marta D. Radulescu.

2. Pages with annotations/ comments by Vasile Băncilă.

155



3. Page with the author's dedication for D. P. Perpessicius.

4. Portrait of the author (second edition volume).

156



CREANGĂ ŞI PSEUDO-CREANGĂ

ÎN CICLUL PRIMAR

Rocsana JOSANU

Key words: Ion Creanga, writer, teaching stories, romanian school.

Într-un raport dat după asistarea la examenul de sf ăr şit de an la şcoala nr. 2 din Săr ărie,institutorul Ion Creangă vorbeşte despre importanţa învăţământului primar, cu accent pus în special

pe clasa I primar ă, pe care o numea „cheia şi l ăcata instruc ţ iei primare, şi aceasta, temelia pe care se razămă întregul învăţământ ”, idee pe care o preluase de la înaintaşul şi unul din cei maiimportanţi mentori spirituali ai săi, Isaia Teodorescu1, mai cunoscut sub numele de Popa Duhu.Dacă luăm în considerare aprecierea de care s-a bucurat abecedarul întocmit de Creangă în 1868,

Metoad ă nouă de scriere şi cetire pentru usul clasei întîi primare – fiind singurul manual de acestfel care a circulat în şcolile româneşti până prin 1888 – consider ăm că opiniile sale în acest domeniusunt demne de luat în seamă. De la prima ediţie a Metodei, Creangă a că pătat recunoaşterea şi – pelângă performanţele literare - este aşezat printre marii metodişti ai României moderne.

De altfel, în 1876, M. Eminescu, în calitate de membru al Comisiei pentru exeminareacăr ţilor didactice, a trimis ministrului Cultelor şi Instrucţiei Publice un raport asupra unui alt manualsemnat de Creangă, Povăţ uitoriu la cetire prin scriere, în care scria: „ Deosebirea între metoda

propusă de aceast ă bro şur ă si învăţ area rutinar ă şi mecanică , precum se profesează ea în genere în şcoalele noastre, este deosebirea dintre învăţămîntul viu şi intuitiv şi mecanismul mort almemor ărei de lucruri, neîn ţ elese de copii şi este deosebirea dintre pedagogie şi dresur ă”2.

Mihail Sadoveanu, cel care a studiat în clasa I primar ă după metoda didactică propusă de IonCreangă în abecedarul său, îşi amintea acest moment cu mare plăcere: „ Acum, cu băt ăi de inimă ,

în ţ elegeam că am g ă sit cheia care deschide taina cetirii. Cum am ajuns acasă , m’am înghebo şatasupra căr ţ uliei mele şi am izbutit odat ă să scot din cea ţă Ursul păcălit de vulpe şi Acul şi barosul , povestirile pentru copii ale lui Creang ă , dela sfâr şitul vechiului şi uitatului său abecedar ”3.

Ironia sor ţii! Acelaşi Ion Creangă, remarcat încă din 1867 ca învăţător, de Mihai Eminescu – peatunci revizor şcolar – în timpul unei inspecţii, în care dascălul le povestea copiilor la ore Capra cu treiiezi, este aproape eliminat din abecedarele româneşti. Din păcate, programa şcolar ă se pare că i-a uitat

pe clasicii literaturii române; autori precum Creangă, Eminescu, Sadoveanu, Caragiale ş. a. au fost,încet-încet, înlocuiţi cu alte nume necunoscute, scriitori de ocazie care au ca singur merit alcătuirea unorsimple texte „de manual”, multe dintre acestea nerespectând nici o normă literar ă sau lingvistică.

Ion Creangă a scris o serie de povestiri didactice în folosul şcolarilor din clasele I-IV. Printreacestea se număr ă, în afar ă de cele deja menţionate mai sus, Inul şi căme şa, Prostia omenească ,

Pungu ţ a cu doi bani, Fata babei şi fata mo şneagului, Povestea unui om lene ş. Acestea sunt pildemoralizatoare în care sunt puse în antiteză for ţele binelui şi r ăului şi, aşa cum e firesc, bineleîntotdeauna învinge r ăul, căci resortul care îl pune în mişcare este însăşi Divinitatea. În aceeaşicategorie se înscriu şi cele câteva poezii cu care a debutat scriitorul: P ă sărica în timpul iernii,

Nu lucrezi, n-ai ce mânca! şi Ia! Clopo ţ elul sună! Aşadar, în timpul orelor de clasă, diaconul-învăţător Creangă îşi continua misiunea de educare a tinerelor generaţii şi îndreptare a lor spre caleacea dreaptă, chiar şi după ce fusese eliminat din cler, în 1872.

∗ Casa memorială „Ion Creangă”, Târgu Neamţ, jud. Neamţ.1 Ion Creang ă în amintirile contemporanilor , ed. îngrijită de Daniel Corbu, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2006,

p. 134.2 Ion Creang ă. Documente, ed. îngrijită de Gh. Ungureanu, Editura Pentru Literatur ă, 1964, cap. Facsimile.3 I. D. Marin, Pedagogia lui Creang ă, Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti IV. – Strada Popa Nan, 21, p. 49.

157



În prezent, scrierile semnate de Creangă se regăseşte doar pasager în manualele ciclului primar. În cadrul învăţământului preşcolar, situaţia e aceeaşi. Doar dragostea unor educatori faţă de povestitor face ca, în timpul orelor de la gr ădiniţă, copiii să afle câte ceva despre Capra cu trei iezi sau Pungu ţ a cu doi bani. Totul se leagă, deci, de conştiinţa educatorilor. Norocul noilor generaţii deastăzi este acela de a creşte alături de părinţi sau bunici care au învăţat despre Creangă, l-au citit şil-au iubit. În acest fel, mulţi află de poveştile lui încă din familie.

Există însă şi cadre didactice ce tolerează studierea pseudo-operei lui Creangă. În ultimii ani,au apărut o serie de scrieri care încearcă o modernizare a poveştilor sale. Aşa se face că, laîntrebarea „copii, unde s-a ascuns iedul cel mic al caprei pentru a scă pa de lup?”, r ăspunsulsurprinzător este următorul: „în ceas!” Iată că acei „epigoni”, care urmăresc scoaterea de profit din

publicarea unor texte de valoare discutabilă, au îndr ăznit să r ăstălmăcească până şi capodopereliterare, îmbr ăcându-le într-o carcasă modernă care nu atrage câtuşi de puţin cititorul către lectur ă.Probabil ceea ce nu au înţeles încă aceşti autori este că, rupându-l pe Creangă de tradiţie,modernizându-l, savoarea operei sale se pierde. Tradiţia face parte din scrierile sale la fel calimbajul autentic moldovenesc, umorul debordant şi, mai ales, oralitatea sa, f ăr ă de egal în literaturaromână. Făr ă toate acestea, nu putem vorbi de opera lui Creangă.

La fel se întâmplă în cazul cursului primar. În clasa I, un singur text semnat de humuleştean

este trecut în manual: P ă sărica în timpul iernii, de aceea copiii r ămân cu vaga impresie că autoruleste, de fapt, un mare poet. În clasa a doua, apare Povestea unui om lene ş, dar nu un fragment dintextul original, ci o repovestire, un fel de rezumat care transmite elevilor subiectul pove ştii, într-unlimbaj sec, lipsit de savoare, convenţional, de ziar.

Ciudat sau nu, dar parcă o tendinţă asemănătoare de „modernitate” se observă şi laexamenele de capacitate sau bacalaureat, atunci când elevii sunt puşi să analizeze fragmente banale,f ăr ă a se ridica la un nivel admisibil de licenţă literar ă. Departe de orice justificări şi intenţii nobile,autorii acestor epur ări literare din şcolile noastre dau senzaţia că lucrează exact la temelia fiinţeinoastre naţionale. Parcă ar dori a ne convinge, dacă nu pe noi, cel puţin pe generaţiile următoare, că suntem un popor f ăr ă geniu literar, lipsit de tradiţii, f ăr ă obiceiuri, depersonalizat, numai bun deasimilat într-o lume a Europei, în care totuşi, aspiraţiile şi mândria naţională sunt valori netsuperioare năzuinţelor pantagruelice cărora suntem învăţaţi a le da prioritate în prezent.

Până în clasa a patra, studierea lui Creangă lasă mult de dorit şi toate aceste texte pe care elle-a destinat copiilor de la „vârsta cea fericită” se pierd în uitare. De aici, trecerea se face, brusc,către Amintiri din copil ărie, oper ă pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă în unele locuri.

Studiind cu atenţie Amintirile..., se observă că, atât tematica, cât şi limbajul, sunt ordonatecronologic: în partea întâi, este povestită viaţa din primii ani de şcoală, la Humuleşti şi Broşteni, cunăzbâtiile specifice acelei vârste de 8-10 ani: calul bălan, prinsul muştelor cu ceaslovul, capreleIrinucăi. Urmează apoi partea a doua, care marchează perioada dintre 10-14 ani, unde se derulează alte întâmplări, în acord cu schimbarea anilor: la cireşe, la scăldat, pupăza din tei, la urat,smântânitul oalelor. Partea a treia înregistrează o schimbare de registru: odată cu înscrierea la

Şcoala Domnească din Târgu Neamţ şi apoi, plecarea la Fălticeni, se trece la perioada adolescenţei,în care întâmplările hazlii se leagă de petrecerile pe care le dădeau şi farsele f ăcute unul altuia, întimp ce ultima parte marchează desprinderea de copilărie şi trecerea către maturitate.

Fiecare capitol este realizat cu astfel de mijloace artistice şi de limbaj, încât să fie înţeles decopii diferit, pe măsura înaintării în vârstă. Prin urmare, elevii din şcolile româneşti nu pot fi lipsiţide savoarea şi privilegiul de a lua contact cu primele învăţături ale vieţii, cu hazul şi ironia dascăluluiCreangă, ajungând să descopere această capodoper ă a lui Creangă în mod treptat. În acelaşi timp,acum se ţine cont de modificarea perioadelor de creştere faţă de cum se proceda în urmă cuaproximativ două sute de ani. Astfel, studierea Amintirilor... trebuie să se facă treptat, din clasa întâi

până într-a patra - primele două păr ţi - urmând ca la ciclul II să fie citit şi analizat restul textului.Un alt aspect al problemei se refer ă la rostul povestirii la ore, pe care Creangă îl practica

adesea, mai ales când observa diminuarea atenţiei elevilor. Iată ce nota cu fineţe unul dintre foştiisăi învăţăcei: „ Lec ţ iile f ăcându-le cu dor de lumină , erau foarte atr ă g ătoare, a şa că de aten ţ ienu se plângea. Când vedea copiii obosi ţ i le spunea câte o istorioar ă de se stricau băie ţ ii de râs şi

158



apoi începeau munca cu mai mult ă pl ăcere”4. În prezent, prin comparaţie, în şcolile româneşti, dacă învăţătorul vede copiii neatenţi, le pune muzica la casetofon, ei se agită puţin şi relaxarea e gata.Cadrul didactic a fost şi încă mai reprezintă un model pentru tinerii şcolari, mai ales la vârstadesprinderii de căminul părintesc. Prin urmare, dacă învăţătorul le ofer ă exemplul unei lecturiatractive (şi ce poate fi mai atractiv pentru un copil de 8-12 ani decât o poveste de Ion Creang ă?!),mai târziu ei se vor îndrepta singuri către bibliotecă, microbul curiozităţii de a căuta în căr ţi fiindu-

le deja indus.După cum se ştie, cultura este cartea de vizită a unei naţii. Astfel, literatura ca partecomponentă a manifestărilor culturale, este reprezentată prin scriitorii săi cei mai de seamă. Aceştias-au impus în critica literar ă deoarece, printre temele abordate în scrierile lor, se regăsesc

promovarea conştiinţei naţionale, iubirea de ţar ă şi cunoaşterea istoriei neamului din care fac parte.Prin urmare, educaţia ar trebui să se axeze în primul rând pe studierea acestor autori.

Părintele Iustin Pârvu, binecunoscutul stareţ al mănăstirii Petru-Vodă din judeţul Neamţ,spunea: „ Acasă a fost pentru mine totdeauna locul în care am vă zut că oamenii au frică de

Dumnezeu, respect ă tradi ţ ia şi valorile neamului. (...) Dacă nu respec ţ i tradi ţ ia, care e leg ătura tacu trecutul, e r ăd ăcina ta puternică , cum să mai ai preten ţ ia să rezi şti în fa ţ a loviturilor prezentului şi viitorului?”5. Când vom şti să acordăm atenţia cuvenită respectării trecutului şi vom promova

ceea ce este specific românesc, refuzând să împrumutăm de la alţii „modernismul” exacerbat, îivom ajuta într-adevăr pe copiii noştri să se simtă aici, în Ţara lor, Acasă.

CREANGA ET PSEUDO-CREANGA DANS L’ENSEIGNEMENT PRIMAIRE

Le plus grand conteur roumain, Ion Creangă, qui a vécu entre 1837-1889, a été aussi un des plusimportants méthodistes de la Roumanie moderne.

En 1868, il a publié Méthode nouvelle d’écriture et de lecture pour la classe premiêre, considéré le premier abécédaire roumain moderne en graphie latine. Dans ce livre d’école, il a remplacé l’ancienne méthodede la mémorisation mécanique par une autre, nommée „scriptolègue”, basée sur l’intuition et la pensée.

À la même occasion, Creangă a écrit quelques contes didactiques très utiles pour l’éducation desélèves: La chèvre et les trois chevreaux, Le conte du porc, La fille de la vieille et la fille du vieux, La sottisehumaine, Le lin et la chemise et d’autres. Malheureusement, à présent ses écrits, d’une grande valeurlittéraire, manquent presque du tout des livres d’école roumains; leurs pages sont envahies par d’autres textessans aucune saveur, signés par des auteurs d’occasion.

Il paraît que le but des spécialistes du ministère de l’enseignement roumain est de „moderniser”complètement ce domaine en rennonçant aux traditions, au spécifique national et à l’histoire, même littéraire.

Dans la littérature roumaine, il y a une série d’écrivains renommés et appréciés, parmi lesquelsI. Creangă, le poète M. Eminescu, le romancier M. Sadoveanu e. a. qui ont lutté en écrit pour le progrès deleur nation. Par la suite, pour que le peuple roumain garde sa souvéraineté à l’avenir, ce produit importé quis’appelle „modernisme exacerbé” doit être remplacé par les valeurs anciennes authentiques, qui sont uneriche carte de visite dans le monde.

4

Mihai Lupescu, Amintiri despre Creang ă, în Ion Creang ă în amintirile contemporanilor , ed. îngrijită deDaniel Corbu, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2006, p. 134.5 Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnice şti, ed. a II-a, îngrijită de Adrian Alui Gheorghe, Editura EIKON,Cluj-Napoca, 2010, p. 9.

159



ŞTIINŢELE NATURII

PREZENŢA ELANULUI (ALCES ALCES LINNAEUS)

LA MOVILENI, JUDEŢUL VASLUI

Laurenţiu URSACHI

, Daniel BEJAN

, Vlad A. CODREA

Key words: Romania, Moldova, Bârlad Plateau, elk.

IntroducereIerbivorele mari pleistocene şi holocene constituie elemente faunistice importante atât pentru

stratigrafia unor formaţiuni pleistocene şi holocene, cât şi pentru interpretarea corectă a unor paleomedii având acele vârste geologice. Între aceste ierbivore se înscrie şi elanul, cervid de taliemare, bine reprezentat şi în faunele actuale din nordul Eurasiei sau America de Nord.

Recent, un corn de cădere de elan a fost recuperat de unul dintre noi (L.U.) din aluviunilevăii Hresca, sat Movileni, comuna Coroieşti, judeţul Vaslui. Cornul a fost descoperit în albia minor ă, în

sectorul median al cursului văii, f ăr ă a se putea stabili cu exactitate depozitul de provenien ţă.Această descoperire ne ofer ă ocazia deschiderii unei discu ţii asupra prezenţei acestuimamifer în România, şi în particular în Moldova. Cornul în discuţie face parte din inventarulcolecţiei secţiei de ştiinţele naturii a muzeului bârlădean “Vasile Pârvan” (abreviat, MVPSN, Nr. Inv. Registru C/4997, Nr. Inv. Colecţie P 337).

LocalizareCa şi ceilalţi afluenţi tributari râului Bârlad, albia minor ă a v ăii Hreasca secţionează depozite

miocene şi cuaternare care revin din punct de vedere geografic Colinelor Tutovei, subunitategeomorfologică a Podi şului Bârladului (I. Hârjoabă, 1968). Valea cu regim torenţial Hreasca, estedirijată la fel precum multe dintre v ăile similare din zonă, pe direcţie meridiană, având obâr şia în

colinele satului nominativ, după care str ă bate în aval localitatea Movileni şi descarcă apoi apelecolectate la sud de această a şezare în Valea Dumbrava, afluent de stânga al râului Pereschivul Mic.Pe acest parcurs destul de scurt (aproximativ 10 km), apele văii au deschis câteva aflorimente înversanţii colinelor care expun roci ce formează substratul regiunii. Din aceste depozite atribuiteCuaternarului şi Miocenului superior (Meoţian, Ponţian) şi Pliocenului (Dacian şi Romanian) suntaduse la zi şi fosile de vertebrate, mai bine sau mai precar conservate, întregi sau fragmentare, precum şi cornul de elan amintit. Localitatea este cunoscută îndeosebi pentru descoperirea unuifragment cranian de bizon de stepă pleistocen, descoperit în nisipurile terasei inferioare a v ăii(Codrea et Ursachi, 2010).

Sistematică Clasa Mammalia LINNAEUS, 1758Ordinul Artiodactyla OWEN, 1848Familia Cervidae GOLDFUSS, 1820Genul Alces G RAY, 1821

Alces alces (L INNAEUS, 1758)

∗

Muzeograf, Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad, [email protected].∗∗ Drd. Universitatea „Al. I. Cuza”, Ia şi, Facultatea de Geologie, [email protected].∗∗∗ Profesor universitar dr., Universitatea „Babe ş Bolyai” Cluj, Facultatea de Geologie,[email protected].

160



Fig. 1. Alces alces, corn de cădere stâng, Movileni, Valea Hreasca (jud. Vaslui).

Singurul element pe care îl avem la dispoziţie pentru studiu este un corn stâng de cădere alunui specimen mascul, matur, însă înc ă destul de tân ăr, aşa cum o indică de altfel şi dimensiunilerelativ modeste. Cornul este mediocru conservat, conservând segmentul bazal cilindric şi doar por ţiuni ale lopeţilor anterioar ă şi posterioar ă. Avariile care au afectat cornul ne împiedică s ă apreciem în ce măsur ă erau prezente digita ţii marginale, şi cu atât mai puţin, numărul lor. În absenţaunor specimene adecvat păstrate, astfel de estimări se pot dovedi speculative, aşa cum unele situaţiio demonstrează (e.g. Czier, 1988). În compara ţie cu alte descoperiri româneşti, la cornul de laMovileni putem consemna aspectul îngust al bazei paletei anterioare.

Morfologia cornului îl diferenţiază de alte descoperiri similare, precum cea de la OcnaŞugatag (Czier, 1988) sau Avenul lui Avr ămuţ (Czier & Jurcsák, 1987). Acest aspect este îns ă relativ puţin relevant, la Alcini fiind consemnat un polimorfism accentuat al coarnelor, atât la

specimene descrise atât din afara cât şi din interirul ţării noastre (R ădulescu & Hermann, 1969).

Dimensiuni (mm; reperele metrice, dup ă Cristea, 1972):- diametrul pediculului, inclusiv rozeta 57,0- diamterul pediculului 45,0- perimetrul pediculului 155,0- perimetrul extern al rozetei 170,0- perimetrul cornului deasupra rozetei 158,0- lungimea cornului de la rozetă la baza paletei 152,0- perimetrul cornului la baza paletei 156,0- lăţimea paletei de la terminaţia superioar ă a

segmentului bazal până la bifurca ţia în cele două lopeţi (anterioar ă şi posterioar ă) 99,0

- lăţimea maximă conservat ă a lope ţii posterioare 210.0

161



DiscuţiiEvoluţia genului Alces este bine cunoscută, graţie unor descoperiri de fosile relevante şi

unor contribuţii la nivel de studiu al grupului foarte bine structurate (Groves, 2007). Azzaroli (1981,1985) ia în considare o singur ă form ă generic ă fosil ă – Cervalces – pentru toate speciile fosile deelan, rezervând numele de Alces doar formelor actuale. Lister (1993), pe de altă parte, a considerattoate formele drept monogenerice şi a precizat evoluţia între forma din Pleistocenul inferior - Alces

gallarum -, prin A. latifrons din Pleistocenul mediu, până la elanul actual european, care a ap ărut înPleistocenul superior. O formă aparte, A. carnutorum este considerat ă drept o specie tranzitorie lanivelul Pleistocenului inf./med., între A. gallarum şi A. latifrons. Direcţiile evolutive privescmodificări ale taliei corpului în ansamblu, schimbări în configuraţia craniană, precum şi scurtarea pediculelor coarnelor, care însumate indică adapt ări spre medii împădurite şi abandoratea celorstepice, frecventate de ancestori.

În România, a existat într-o anumită etap ă o tendin ţă de atribuire a unor fosile (în localit ăţi precum Veţca, Vatra Dornei, Ţiba, Tecuci, Sultanu, Sighişoara, Ormeniş, Odorhei, Ilieni, DornaCândrenilor etc.) la specia Alces palmatus (e.g. Macarovici, 1959, 1961, 1963; Cristea, 1972).Subsecvent, s-a subliniat că nu exist ă caractere diagnostice suficiente pentru a aloca astfel de fosilespeciei amintite, ele revenind la A. alces (Czier, 1988).

Un eşantionaj atât de limitat, la care se adaugă specificul descoperirii piesei, nu permitfoarte multe precizări. Un prim aspect ar fi legat de vârsta geologică a piesei. Cornul în discu ţie este practic nemineralizat, fiind aşadar vorba despre o subfosilă sau chiar despre o pies ă provenit ă de laun reprezentant actual. A. alces este consemnat înc ă din Pleistocenul superior (Würm/Weichsel), precum depozitele terasei inferioare a Târnavei Mari de la Br ătei (jud. Sibiu; R ădulescu &Hermann, 1969). O serie de semnalări de localităţi pleistocene (Apa, Ohaba Ponor, Baia de Fier,Mălini etc.; Cristea, 1972; Gaál, 1943; Bolomey, în Czier & Jurcsák, 1987; Sevastos, 1903) pentruspecie sunt slab documentate, cele holocene fiind mult mai numeroase (Czier & Jurcsák, 1987; Fig. 2).În consecinţă, putem aprecia că specia a ap ărut în ţinuturile româneşti probabil spre finele ultimuluiglaciar, însă a cunoscut expansiuni şi a dobândit consistenţă a popula ţiilor îndeosebi post-glaciar şi pe parcursul Holocenului. Specimenul de la Movileni nu poate fi alocat cu exactitate unei vârstegeologice anume, singura posibilitate pentru a poziţionare temporală concret ă fiind o datareradiometrică care îns ă excede posibilit ăţile acestei cercetări.

Pentru timpurile mai vechi, dovezi pe baza cărora putem stabili prezenţa unui elementfaunistic sunt furnizate de siturile arheologice, care conservă oase sau fragmente de oase rezultate înurma activităţilor comunităţilor respective. Asfel, în Moldova sunt consemnate piese osteologicesubfosile de elan din aşezările de tip hallstattian de la Bogdăneşti şi Mândrişica, iar din epoca bronzului din siturile cercetate la Târpeşti, Cucuteni şi Andrieşeni (Haimovici, 1968).

Apoi, „în aşezările gumelniţene au fost identificate următoarele specii de mamifere sălbatice: Equus caballus (cal domestic), Equus ( Asinus) hydruntinus (m ăgar sălbatic), Bos primigenius (bour), Cervus elaphus (cerb comun), Alces alces (elan), Dama dama (cerb lop ătar), Capreolus

capreolus (c ă prior), Sus scrofa (mistre ţ), Canis lupus (lup), Vulpes vulpes (vulpe), Ursus arctos (urs), Felis leo (leu), Lynx lynx (râs), Felis silvestris (pisic ă s ălbatică), Meles meles (bursuc), Lutralutra (vidr ă), Martes sp. (jder), Mustela putorius (dihor), Mustela nivalis (nev ăstuică), Lepus europaeus (iepure), Castor fiber (castor)” (Moise et al., 2003).

Prezenţa elanului în fauna cinegetică a teritoriului ţării noastre este argumentată, atât deunele surse folclorice, din care era cunoscut sub apelativul de plotun - „animal fioros cu un corn înfrunte, care a tr ăit prin pădurile Carpaţilor”, căt şi din scrierile unor autori europeni ai vremurilortrecute (Nania, 1977). „Cuvântul elan, denumirea lui Alces alces în limba român ă, este unneologism de origine franceză, limbă în care apelativul élan apare abia în secolul al XVIII-lea, fiindun cuvânt de origine germanică” (Nania, 1977).

Baronul Sigismund Herberstein scria la 1541 că ungurii şi românii din Ardeal numeau elanul

“iaius”. Giovanni Antonio Magini în Geografia cioe Descrittione Universale della Terra (1593-1594) descria pădurile nesfâr şite ale Transilvaniei unde tr ăiesc între alte animale, şi elani. În secolulal XlV-lea, Cardanus Hieronumus aprecia în lucrarea De subtilitate c ă elanii se g ăseau în număr

162



mare pe teritoriul Daciei, dar şi în regiunile vecine, fiind numiţi “magnum animal ”. Într-o descrierea munţilor Ungariei şi Ardealului, realizată de Ştefan Csiba în anul 1714, spunea că “mun ţii caredespart asezarea secuiască Giurgeu de Moldova hr ănesc rîsi, elani, zimbri, pe care secuii îi numescbegye”. O informţie incontestabilă legat ă de prezen ţa elanului în spaţiul românesc este dată desuedezul Erasm Henric Schneider de Weismantel ce afirmă c ă, elanii, cerbi, că prioarele, ur şii,mistreţii ş.a. „colindă ţara ca turmele de oi”. În fine, naturalistul Ioan Bapt Grossinger ne

semnalează o ultim ă prezen ţă a elanului prin Transilvania în anul 1793 „cu toate c ă este un animalal nordului, prin refugiul său în zone liniştite, din cauza r ăzboaielor care l-au silit să se refugieze dinPolonia în codrii Transilvaniei” ( Nania, 1977).

În timpurile noi, elanul a dispărut ca element autohton al faunelor de mamifere mariromâneşti, însă indivizi solitari apar sporadic în iernile friguroase, sosind dinspre ţinuturi mainordice, f ăr ă îns ă a se sedentariza în Carpa ţii româneşti. Din acest considerent, o serie de piese potfi suspectate ca provenind şi de la astfel de specimene actuale.

ConcluziiDescoperirea cornului de elan de la Movileni completează lista localit ăţilor din care specia

este semnalată în România, iar în particular în jude ţul Vaslui.

Fig. 2: R ăspândirea elanului (forme fosile şi subfosile) în România(după Czier et Jurcsák, 1987, cu modific ări), cu localizarea descoperirii de la Movileni.

Vârsta depozitului de provenienţă r ămâne neclar ă, din cauza caracterului remobilizat almaterialului, care a fost descoperit în aluviunile Văii Hreasca. Este posibil ca vechimea piesei să nufie deosebit de mare, dacă este s ă judec ăm după incursiunile actuale pe care acest ierbivor le practică în teritoriul românesc, îndeosebi în iernile grele.

În privinţa formelor fosile, A. alces este consemnat practic pe aproape întreg teritoriulRomâniei (cu excepţia Dobrogei, unde încă nu au fost semnalate astfel de resturi), începând cuPleistocenul superior, după care popula ţiile au devenit probabil mult mai consistente în post-glaciar,aşa cum de altfel au precizat şi R ădulescu & Hermann (1969).

163



Mulţumiri. Aceast ă lucrare a fost sus ţinută financiar de Fondul Social European dinRomânia, sub responsabilitatea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 [grant POSDRU/88/1.5/S/47646] şi MinisterulEducaţiei, Cercetării şi Inovării în cadrul unui grant de cercetare nr. PN-II-IDEI 975/2008,coordonat de profesorul Mihai Brânzilă. De asemena, autorii doresc să le mul ţumească recenzorilor pentru comentariile lor extrem de utile.

Bibliografie 1. Azzaroli A., 1981: On the Quaternary and recent cervid genera Alces, Cervalces, Libralces. Bolletin de la

Societa Paleontologica Italiana, 20: 147-154.2. Azzaroli, A., 1985: Taxonomy of Quaternary Alcini (Cervidae, Mammalia). Acta Zoologica Fennica, 170:

179-180.3. Codrea V., Ursachi L., 2010. The Pleistocene steppe bison ( Bison priscus, Bovidae, Mammalia) from

Movileni (Vaslui District). Oltenia, Studii şi comunicări, Ştiinţele Naturii. Tom. 26, 2/2010: 281-286.4. Cristea V., 1972. Un corn de Alces Palmatus Ham.Schmith în balastiera de la Apa – jude ţ ul Satu Mare.

Satu Mare - Studii şi comunicări, 2: 365-371.5. Czier Z., 1988. Asupra unui corn de Alces alces L. De la Ocna Ş ugatag. Jude ţ ul Maramure ş. Crisia,

XVIII: 697-700.

6. Gaál, I., 1943: Újabb ember és eml ő scsontleletek Erdély mousterjébő l . Publications de la Séction Noumismatique et archéologique, Mus. Nat. Transilvaniae, 3, 1: 21.

7. Groves C. P., 2007: Family Cervidae. In: Donald R. Prothero and Scott E. Foss, eds.: The Evolution ofArtiodactyls. The Johns Hopkins University Press, 249-256, Baltimore.

8. Haimovici, S., 1968: Unele observa ţ ii privind r ă spândirea în Holocen a elanului (Alces alces L.) peteritoriul României. „Natura”, XX, 1: p. 81.

9. Jurcsák T., Czier Z., 1987. Un craniu de elan (Alces alces L.) descoperit în Avenul lui Avr ămu ţ din CheileSome şului Cald . Crisia, 17: 612-625.

10. Lister, A., M., 1993: Patterns of evolution in Quaternary mammals lineages. Evolutionary Patterns and Processes. Linnean Society of London Symposium Series 14: 71-93.

11. Macarovici, N., 1959: Asupra cerbilor fosili din Cuaternarul Moldovei. Analele Ştiinţifice aleUniversităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, Serie nouă, Secţiunea II, 5, 1: 125-136.

12. Macarovici, N., 1961: Contribution à la connaissance d’Alces palmatus Ham. Et Smith dans leQuaternaire de la Roumanie. Eiszeitalter und Gegenwart, 12: 66-72.

13. Macarovici, N., 1963: Nouvelles contributions à la connaissance d’Alces palmatus Ham. et Smith dansle Quaternaire de la Roumanie. Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, Serie nouă,Secţiunea II, 9: 65-72.

14. Nania, I., 1977: Istoria vînătorii în România (Din cele mai vechi timpuri pînă la instituirea Legii devînătoare - 1891). Editura CERES, Bucureşti, 233 – 236.

15. Moise, D., Radu, V., Bălăşescu, A., 2003: Aspecte ale economiei animaliere la comunit ăţ ile culturiiGumelni ţ a, Cronica Cercet ărilor Arheologice din România, 2003 - Campania2002, cIMeC, Bucureşti.

16. R ădulescu C., Hermann W., 1969. Asupra prezen ţ ei elanului (Alces alces L.) în pleistocenul superior alTransilvaniei. Lucr ările Institutului de speologie “Emil Racoviţă”, VIII: 225-231.

17. Sevastos, R., 1903: Sur la faune pléistocène de la Roumanie. Bulletin de la Societé Géologique deFrance, 4eme Série, 3: 178-181.

PRESENCE OF ELK (Alces alces Linnaeus) AT MOVILENI, VASLUI DISTRICT

Elk fossils are rather frequent in Romania, originating either from Pleistocene, or in majority, fromHolocene localities. A partially damaged elk antler was recently found in the alluvia of Hreasca valley, atMovileni (Vaslui District). This locality yielded not very long time ago Pleistocene steppe bison fossils. Inthis case, it is rather difficult to coin if the elk antler is Pleistocene, or Holocene. Its subfossil condition isobvious. Once, the elk was part of the Romanian autochthonous fauna, but after 17 th century it becameextinct, probably due the hunting overkill. Actually, during the severe winters, elk individuals make episodicincursions in the Romanian Carpathians, coming from northern areas. According some opinions, in Moldovathe Elanul valley, could got its name from this cervid. However, this name origin is not enough supported byenough evidence.

164



BIODIVERSITATEA ÎN JUDEŢUL VASLUI

Laurenţiu CHIRIAC

Keywords: biodiversity; environmental protection; Vaslui County; protected natural areas ofnational interest.

Biodiversitatea în judeţul Vaslui este caracterizat ă de p ăşuni naturale şi păduri specificeelementului central-european, cu influenţe floristice specifice silvostepei. Pe teritoriul judeţului segăsesc 9 arii naturale protejate de interes naţional, 10 situri de interes comunitar şi 3 situri deprotecţie avifaunistică, la care se adaugă şi 8 monumente ale naturii (arbori seculari).

A. Ariile naturale protejate de interes naţional de pe teritoriul judeţului Vaslui = 9

Prin Decizia nr. 129/1994 a Consiliului Judeţean Vaslui au fost supuse protecţiei un numărde nouă rezervaţii naturale, totalizând o suprafaţă de 302,80 ha

1. Rezerva ţ ia forestier ă şi botanică B Ă DEANASe află pozi ţionată la nord de localitatea B ădeana şi la cca. 850 metri dreapta de artera de

circulaţie rutier ă DE 581 (DN 24 A) dinspre Bârlad spre Tecuci, pe un versant cu expunere estic ă.Suprafaţa iniţială a rezerva ţiei a fost de 126,7 ha., iar administrator al rezervaţiei este DirecţiaSilvică Vaslui - Ocolul Silvic Bârlad. Rezerva ţia este situată în apropierea satului cu acela şi numedin comuna Tutova, pe un versant cu expoziţie generală S-E. Altitudinea variaz ă între 100 şi 130 metri.

Climatul este temperat continental, de nuanţă excesiv ă, cu veri călduroase şi secetoase şi cu

ierni umede şi foarte reci. Solul este cernoziom cambic cu grade diferite de eroziune, iar lenticularse găseşte şi sol argilopluvial şi cenuşiu de pădure. Aceste condiţii climatice şi pedogeneticefavorizează evident structura xeric ă a acestei p ăduri. În structura arboretului predomină stejarul

pufos ( Quercus pubescens), diver şi goruni ( Quercus petraea, Q. virgiliana, Q. dalechampii),stejarul brumăriu ( Q. pedunculiflora), garni ţ a ( Quercus frainetto), ar ţ arul t ăt ăr ăsc ( Acertataricum), mojdreanul ( Fraxinus ornus) etc. Dintre elementele continentale amintim: ruscu ţ a de

primavar ă ( Adonis vernalis), migdalul pitic ( Amygdalus nana), clopo ţ eii (Campanula sibirica),sipica ( Cephalaria uralensis).

Nota pregnantă asupra structurii florei este dat ă de grupul elementelor sudice, de diferite nuan ţe:- pontice - pesmă ( Centaurea orientalis), stânjenel de stepă ( Iris pumila), ghiocei

(Galantus graecus);

- pontico-submediteraneene - miru ţ a ( Anchusa ochroleuca), stânjenelul ( Iris graminea),mărgeluşele ( Lithospermum purpureocaeruleum), şofr ănelul ( Crocus variegatus), trandafirul pitic ( Rosa gallica) etc.;

- sub-mediteraneene - mojdreanul ( Fraxinus ornus), scoruşul ( Sorbus domestica),dirmozul ( Viburnum lantana) etc.;

- balcanice - stânjenelul ( Iris pseudocyperus) şi garni ţ a ( Quercus frainetto).Această rezerva ţie reprezintă limita extrem nordic ă a arealului fitogeografic al garni ţ ei

(Quercus frainetto), având o semnificaţie ştiinţifică deosebit de important ă.

∗ Prof. dr., muzeograf la Muzeul Jude ţean „Ştefan cel Mare”, Vaslui.

165



Rezervaţia forestier ă şi botanică B ădeana, comuna Tutova (lângă Bârlad).

2. Rezerva ţ ia forestier ă şi botanică B Ă LTENILa aproximativ 10 km N-NV de municipiul Vaslui şi circa 1,5 km S-E de gara CFR Bălteni

se află p ădurea Bălteni. Ea este localizată în lunca Râului Bârlad, care are aici o altitudine de 105 metrişi este str ă juită de dealurile învecinate, ale c ăror altitudini depăşesc 300 metri. Custodele arieinaturale protejate este Direcţia Silvică Vaslui - Ocolul Silvic Brodoc. P ădurea Bălteni - numită şi“Dumbrava Bălteni” - avea în anul 1892 o suprafa ţă de circa 300 ha., dar - prin defri şare şisubstituire cu alte specii arboricole - astăzi are doar 18,8 ha. Terenul pe care se află p ădurea prezintă numeroase microdepresiuni şi este temporar inundat. Climatul de tip stepic - completat defactorul edafic şi orografic, dar şi de inundaţiile temporare - favorizează formarea unor solurialuviocoluviale, întrerupte doar pe mici spaţii de lacovişti şi soluri salinizate.

În pădurea Bălteni a fost identificată salba moale pitică ( Euonymus nanus), un elementrelictar aflat doar în câteva staţiuni în ţara noastr ă. Dintre speciile rare merită s ă amintim: laleaua

pestri ţă ( Fritillaria meleagris), ghioceii boga ţ i ( Leucojum aestivum), laleaua galbenă ( Tulipabiebersteiniana), stânjenelul de balt ă ( Iris graminea) etc.

Un important rol ştiinţific îl prezintă şi amestecul stejăretelor de luncă cu frasin - ulmete.Etajul arborilor este alcătuit din stejar (Quercus robur ), frasin ( Fraxinus angustifolia, F. excelsior ),tei argintiu ( Tillia tomentosa), carpen ( Carpinus betulus), ar ţ ar ( Acer campestre) plop tremur ător ( Populus tremula). Stratul arbustiv, bine reprezentat, este alcătuit din ar ţ ar t ăt ăresc ( Acer tataricum),dirmoz ( Viburnum lantana), corn ( Cornus mas), alun ( Corylus avelana), păducel ( Crataegusmonogyna). În locurile depresionare apar grupări ierboase higrofile sau higro-hidatofile edificate despeciile de rogoz , stuf , papur ă şi stânjenel de balt ă ( Iris pseudacorus).

Rezervaţia Bălteni - pe lângă excep ţionala sa importanţă sistematic ă - constituie unimportant element de peisaj care atrage numeroşi iubitori ai naturii în tot timpul anului.

Rezervaţia forestier ă şi botanică B ălteni („Dumbrava Bălteni”), comuna Bălteni.

166



3. Rezerva ţ ia forestier ă şi botanică HÂRBOANCA Pădurea Hârboanca este localizată pe versantul drept al v ăii Bârladului, în apropierea satului

Br ăhăşoaia şi reprezintă o insul ă tipic ă din silvostepa de altadat ă a Podi şului Central Moldovenesc.Se află pozitionat ă pe teritoriul administativ al comunei Ştefan cel Mare, la cca. 1,5 km. stânga deşoseaua DN 24 B Vaslui - Negreşti - Roman. Custodele rezervaţiei este Direcţia Silvică Vaslui -Ocolul Silvic Brodoc. Suprafaţa de 40,8 ha. a acestei oaze de pădure este situată pe versantul cu

relief accidentat dinspre localitatea Br ăhăşoaia. Altitudinile variază între 185 şi 240 metri, iarexpoziţia sa generală este spre V-SV.Climatul este specific stepei, cu întrepătrunderi ale nuanţei de silvostepă. Predomină solurile

cernoziomice levigate şi cele cenuşii de pădure.Pe lângă fondul de baz ă al elementelor euroasiatice şi europene, se remarcă larga participare

a elementelor continentale, pontice, pontice - submediteraneene şi endemice: - continentale: migdalul pitic ( Amygdalus nana), măciuca ciobanului ( Echinops

sphaerocephalus), toporaşi (Viola jordanii var. iassiensis) etc.;- pontice: garofi ţ a ( Dianthus membranaceus), stânjenelul ( Iris hungarica), stejarul

brumăriu (Quercus pedunculiflora);- submediteraniene: sadină ( Chrysopogon gryllus), stejar pufos (Quercus pubescens),

scorus ( Sorbus domestica), cruşin (Rhamnus tinctoria), toporaşi ( Viola alba) ş.a.;- pontico - submediteraneene: stânjenel ( Iris graminea), rogoz ( Carex michelii), sofr ănel

(Crocus variegatus), trandafir pitic ( Rosa gallica), gura lupului ( Scutellaria altisima) etc.Specia de stânjenel ( Iris brandzae) este endemică. În liziera pădurii se întâlnesc tufişuri de

migdal pitic, vi şin pitic şi porumbar , iar în poieni apare o vegetaţie ierboasă xerofil ă dominat ă desadină ( Chrysopogon gryllus) şi păiuş ( Festuca valesiaca).

Suprafaţa redusă a p ădurii, vecinătatea terenurilor cultivate şi apropierea de aşezărileomeneşti a permis şi infiltrarea unui grup important de specii antropice.

Rezevaţia forestier ă şi botanică Hârboanca, comuna Ştefan cel Mare.

4. Rezerva ţ ia forestier ă şi botanică SEACA-MOVILENI Este un rest din pădurile xeroterme ale silvostepei ce se întindea odinioar ă în Colinele

Tudovei şi care s-a menţinut în zona Seaca - Movileni - Coroieşti, apreciate iniţial la o suprafaţă de500 ha. Astăzi acest fragment în suprafaţă de 44,1 ha. este situat pe un teren v ălurit, cu o altitudineîn jur de 200 metri şi poziţionat la N-NE de comuna Coroieşti. Custodele rezervaţiei este DirecţiaSilvică Vaslui - Ocolul Silvic Bârlad. În general, aceste p ăduri se află într-un stadiu avansat dedegradare, slab productive, iar speciile iniţiale sunt continu substituite cu salcâm. Climatul estespecific stepei, iar solul este tip cernoziom cambic cu eroziune de suprafaţă.

Arborii au o consistenţă redus ă şi sunt formaţi din: stejar pufos ( Quercus oubescens), garni ţă ( Q.frainetto), stejar brumăriu ( Q.pedunculiflora). La aceste specii se mai adaugă gorunii (Quercus virgiliana, Q.petrea, Q. dalechampii), ar ţ arul t ăt ăr ăsc ( Acer tataricum) şi mojdreanul

167



( Fraxinus ornus). Pantele cu înclinare de până la 20º şi expoziţiile variabile (vestice, sud-estice şiestice), precum şi poienile au permis infiltrarea şi menţinerea a numeroase elemente de nuanţă sudică şi continentală, multe din acestea fiind rare. Din aceste specii menţionăm: clopo ţ eii (Campanula macrostacha), flocosele ( Lychnis coronaria), ghioceii (Galanthus graecus), guşa

porumbelului (Silene otites), t ăt ăneasa de pădure (Symphytum ottomanum) etc. Pe lângă vegeta ţia bogată şi variată sub raport fitocenotic, o semnifica ţie fitogeografică aparte o prezint ă existen ţa

garni ţ ei , specie aflată la limita nordic ă a arealului.

Rezervaţia forestier ă şi botanică Seaca-Movileni, comuna Coroie şti.

5. Rezerva ţ ia botanică “MOVILA LUI BURCEL” - comuna Micleşti Se află pozi ţionată la 4 km. N-V de comuna Micle şti şi la 200 m. stânga de şoseaua DN 24

A Vaslui - Iaşi. Cunoscutul monument istoric “Movila lui Burcel“ este şi locul care prezintă odeosebită însemn ătate naturalistică, motiv pentru care pe o suprafaţă de 12 ha. s-a instituit un regimde protecţie. Dealul Movila lui Burcel are o altitudine de 391 m., iar terenul din incinta rezerva ţieieste stabilizat par ţial prin vegetaţia ierboasă şi care reprezintă un autentic vestigiu al vegeta ţiei primaredin judeţ. Cea care administrează legal aceste arii protejate este Prim ăria comunei Micleşti. Din păcate,la fragmentarea reliefului, prin alunecări şi eroziune, a contribuit şi omul, mai ales prin extragereaunor cantităţi apreciabile de nisip şi piatr ă, iar prin păşunatul intens s-a distrus covorul ierbos.

Abundenţa elementelor pontice, submediteraneene şi continentale, cât şi prezenţa anumeroase specii rare, cel puţin pentru flora Moldovei, confer ă acestei sta ţiuni o mare însemnătateştiinţifică. Dintre plantele rare în flora Moldovei şi cu rol fitogeografic însemnat, se pot menţiona:ruscu ţ a ( Adonis hybrida), aiul galben ( Allium flavum), aiul sălbatic ( A.moschatum), sipica (Cephalaria uralensis), vinetele (Centaurea marschalliana), stânjenelul de stepă ( Iris pummila),dedi ţ eiul ( Pulsatila montana), tirtanul (Goniolimon besserianum), zavacusta ( Astragalusdasyanthus), buruiana talanului ( Adonis volgensis). Rezervaţia botanică “Movila lui Burcel” şi

monumentul istoric sunt puncte de atracţie turistică.

Rezervaţia botanică „Movila lui Burcel” comuna Micle şti Clopoţei.

168



6. Rezerva ţ ia botanică “COASTA RUPTURILE” - comuna Tanacu În partea de S-E a comunei Tanacu, la circa 2 km. de sat, se întinde un versant cu expunere

vestică, afectat puternic de eroziune şi de alunecări de teren, unde este identificată o suprafa ţă de6,0 ha., numită “Coasta Rupturile”. Administratorul legal al rezervaţiei este Primăria comuneiTanacu.

Substratul geologic de vârstă sarma ţiană este alc ătuit dintr-un complex de marne şi nisipuri

fine, argiloase, cu numeroase cochilii de moluşte (dominant lamelibranhiate). Această suprafa ţă areo structur ă corelat ă cu regimul precipita ţiilor, pe fondul distructiv al vegetaţiei din urma păşunatului, favorizând mari alunecări de teren.

Pe acest versant abrupt cu înclinare, ce trece de 35%, se află o vegeta ţie cu numeroasediscontinuităţi - bărbi şoara ( Batriochloa ischaemum). În aceste condiţii, s-a păstrat o populaţieviguroasă de tuf ă lemnoasă (Caragana frutex), element continental irano-turanian, cu excepţionalrol fitogeografic. Alte rarităţi floristice întâlnite în această rezerva ţie sunt: cârcel ( Ephedradistachya), ruscu ţă ( Adonis hybrida), ai de stepă ( Allium moschatum, A. tauricum), luşcă ambiguă ( Bellevalia sarmatica)-liliaceu cunoscut în flora ţării noastre numai în câteva staţiuni de pe teritoriul judeţului Vaslui, sparceta ( Onobrychis arenaria), zambila ( Hyacinthella leucophaea), păl ămida (Cirsium serrulatum) ş.a. Această bog ăţie floristică şi semnificaţia fitogeografică a geofondului

confer ă sta ţiunii de la Tanacu un caracter de unicitate, chiar de tezaur informaţional de mare valoare.

Rezervaţia botanică „Coasta Rupturile” - Tanacu, comuna Tanacu.

7. Rezerva ţ ia botanică “FÂNAŢ UL DE LA GLODENI”Pe versantul estic al dealului Glodeni, în apropierea localităţii Glodeni - Negreşti, la cca. 2,5 km.

sud de oraşul Negreşti, se află o enclav ă cu flor ă şi vegetaţie aproape primar ă - denumit ă “Fâna ţ ulde la Glodeni”, în suprafaţă de 6,0 ha. Altitudinea fâne ţei este de 260 metri, cu o expunere estică şio înclinare a versantului de 10-15%. Administratorul legal al acestei rezervaţii este Primăria Negreşti.

Relieful este accidental, cu monticoli şi microdepresiuni rezultate în urma unor procese dealunecare a straturilor. Solul este de tipul cernoziomului cambic cu grade diferite de levigare, iarlenticular se întâlneşte solul podzolic.

Marea diversitate pedo - climatică a favorizat instalarea şi păstrarea unui fitogenofond bogatşi variat, specii rare pentru flora ţării noastre şi chiar necunoscute în altă parte a lumii: sânziana( Asperula moldavica), barba boierului ( Ajuga laxmanni), scaiul ( Carduus hanulosus), târtanul sau curechii de stepă ( Crambe tatarica), iarba mare ( Inula oculus-christi), stânjenelul ( Iris graminea),nagara ( Stipetum cappilatae), pirul de stepă ( Agropyretum pectiniforme) etc.

Această fânea ţă, rest al vegetaţiei primare, prezintă o mare însemnatate ştiinţifică, atât subraport biologic, cât şi cel fitogeografic şi fitoistoric. Conservarea acestei fâneţe implică restric ţii,cum ar fi evitarea păşunatului şi aplicarea cositului după fructificarea plantelor.

169



Rezervaţia botanică „Fâna ţul de la Glodeni”, Glodeni-Negreşti.

8. Rezerva ţ ia paleontologică “NISIP Ă RIA-HULUB ĂŢ ” - municipiul VasluiÎn partea de nord a municipiului Vaslui, în apropierea S. C. Vastex S. A. şi a Spitalului

Judeţean de Urgenţă, pe terasa inferioar ă a versantului drept al Râului Vasluie ţ, se află rezerva ţia paleontologică “Nisipăria-Hulubăţ “. Din perimetrul iniţial de 2,5 ha. al rezervaţiei administrate dePrimăria municipiului Vaslui a mai r ămas numai suprafaţa de 980 mp., datorită construirii, dup ă 1990, a unor case particulare.

Prin exploatarea nisipului, în anul 1910, au fost observate numeroase resturi fosile de cătreI. Minulescu, profesor la gimnaziul din Vaslui. Cercetările ulterioare au evidenţiat faptul că zăcământul fosilifer din aceste nisipuri este unul din cele mai bogate din ţar ă. Pe baza fosilelor demamifere găsite aici, s-a stabilit că depozitele din aceast ă teras ă au fost acumulate în timpulPleistocenului superior (denumit şi glaciaţiunea Würm/Weichsel). Dintre mamiferele cele maicaracteristice identificate se pot enumera: Mammuthus primigenius, Coelodonta antiquitatis, Bos

primigenius, Bison priscus etc. Pe lâng ă fauna fosil ă de mamifere, se întâlne şte şi o bogată faun ă

de nevertebrate pleistocene.

Rezervaţia paleontologică „Nisip ăria-Hulubăţ”, municipiul Vaslui.

9. Punctul fosilifer M Ă LU Ş TENI-DEALUL LACULUI - comuna M ă lu ş teni, jude ţ ul Vaslui

Localitatea Măluşteni este situată în partea de sud a Podi şului Central Moldovenesc, la 20 km.est de Bârlad. Punctul fosilifer Măluşteni este localizat la N-V de sat, pe versanţii să paţi de pârâulValea Românească în zona sa de obâr şie, din Dealul Lacului. Versanţii văii sunt deschişi pe olungime de 3 km. şi conţin resturi ale unei bogate faune fosilifere, tipică pentru Pliocenul superior

(Romanianul bazal, MN 15). Râpa în care se află acest valoros şi bogat depozit este par ţialîmpădurită, iar din aceasta o suprafaţă de 4 ha. a fost declarat ă rezerva ţie naturală. Administratorullegal este Primăria comunei Măluşteni.

170



Stratele de nisipuri şi pietrişuri cu plăci de gresii şi lentile conglomeratice de la Măluştenisunt uneori bogate în resturi de vertebrate pliocene. Această zon ă este estimat ă ca fiind unul din celemai însemnate puncte fosilifere cu resturi de mamifere din ţara noastr ă, fiind o localitate de referinţă pentru stratigrafia şi paleontologia vertebratelor ce au tr ăit în estul Europei în Pliocenul superior.

Din depozitele investigate au fost descrise peste 30 de taxoni, ca de exemplu: maimuţe,antilope, cămile, cerbi, tapiri, proboscidieni, că prioare, castori, broaşte ţestoase terestre, păsări, şerpi

etc. Dintre speciile scoase la iveală, enumer ăm: Promophitis malustenensis, Vulpes donnezani, Phoca sp., Talpa europeae, Castor praefiber , Alilepus sp., Camelus bessarabiensis, Capreolusaustralis, Tapirus arvernensis, Macaca florentina, Testudo grandis, Clemmnys malustensis, Lacerta

sp., Lamma sp. etc. Multe dintre speciile descrise au fost noi pentru ştiinţă.

Punctul fosilifer Măluşteni, comuna Măluşteni.

B. Siturile de interes comunitar “Natura 2000” din judeţul Vaslui (SCI) = 10

În judeţul Vaslui au fost declarate zece situri de importanţă comunitară. O parte dintreacestea figurează şi la nivel naţional, drept rezervaţii naturale. Ele sunt: ”Movila lui Burcel” ,”Fâna ţ ul de la Glodeni” , ”Coasta Rupturile” - Tanacu, pădurile Bădeana, Seaca-Movileni ,

Hârboanca, Talaşmani , Bârnova-Repedea, precum şi Râul Prut sau Lunca Joasă a Prutului .

171



Suprafaţa (ha)Nr.crt.

Denumire LocalizareTotală

Pe teritoriul judeţului

Suprafaţa suprapusă pe zonaariei naturale protejate de

interes naţional (%)1 Movila lui

Burcel jud. Vaslui 13.3 13.3 90,22

2 Fânaţul de laGlodeni

jud. Vaslui 10.2 10.2 58,82

3 CoastaRupturile -

Tanacu

jud. Vaslui 6.7 6.7 89,55

4 PădureaBădeana

jud. Vaslui 54.3 54.3 92,66

5 Seaca -Movileni

jud. Vaslui 51.5 51.5 85,46

6 PădureaHarboanca

jud. Vaslui 44.6 44.6 91,47

7 Râul Prut jud. Vaslui şi jud. Iaşi

12491.9 6594,68 0

8 PădureaTălăşmani

jud. Vaslui şi jud. Galaţi 61,7 15 0

9 PădureaBârnova-Repedea

jud. Vaslui şi jud. Iaşi

12428,4 124,22 100

10 Lunca Joasă aPrutului

jud. Vaslui şi jud. Galaţi

5589,9 134,74 0

TOTAL 30752,5 7049,24

Cele mai importante situri comunitare “Natura 2000” din judeţul Vaslui sunt: Râul Prut şiLunca Joasă a Prutului, căci Pădurea Bârnova este întinsă doar pe o mic ă por ţiune din judeţul Vaslui.

1. Situl RÂUL PRUT a fost declarat sit de importan ţă comunitar ă. Râul are o lungime de307 km şi un bazin hidrografic de 5.850 km². De-a lungul său s-a creat o regiune unică şi bogată înceea ce priveşte flora şi fauna acestor locuri, carecterizată în special prin vegeta ţie de stuf ăriş, sălcii,ierburi specifice luncilor inundabile în care vieţuiesc o mare diversitate de păsări. Situl se află situatde-a lungul Râului Prut, pe teritoriul judeţelor Botoşani, Iaşi, Vaslui (comunele Fălciu, Drânceni,Duda-Epureni şi Stănileşti) şi Galaţi, având o suprafaţă total ă de 12491,9 ha.

Situl se află între malul drept al râului Prut şi digul de apărare împotriva inundaţiilor, darcuprinde şi bălţile din sudul localităţii Fălciu, apoi balta Bârzica Mică şi Vadul Mihălceni de laRânzeşti, până în drumul na ţional DN 24 A şi complexul piscicol Cârja, iare de aici până la grani ţacu judeţul Galaţi.

În habitatele sitului Râul Prut se g ăsesc specii ca: iarba broaştelor ( Hydrocharis morsus -ranae), peşti şoara (Salvinia natans), trifoiaşul de balt ă (Marsilea quadrifolia) şi urzica(Utricularia vulgaris), formând fitocenoze compacte, dar reduse ca dimensiuni, în locuri ad ă postite.Din toate speciile de plante prezente în acest sit, 15 specii sunt protejate şi importante pentru biodiversitatea Uniunii Europene.

Speciile faunistice care se găsesc în situl Râul Prut sunt: buhai de balt ă (Botaurus stellaris), chirighi ţ a cu obraz alb (Chlidonias hybridus), barza albă (Ciconia ciconia), lebăda deiarnă (Cygnus cygnus), egreta mare (Egretta alba), egreta mică (Egretta garzetta), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax) etc., iar în zăvoaiele râului Prut segăsesc: dumbr ăveanca (Coracias garrulus), ciocănitoarea de gr ădină (Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea neagr ă (Dryocopus martins), muscarul gulerat ( Ficedula albicolis), sfrânciocul

roşiatic (Lanius collurio) şi sfrânciocul cu fruntea neagr ă (Lanius minor). Dintre acestea, 47 de speciide păsări din zonele umede sunt specii protejate şi trebuiesc supuse unor măsuri de conservare adecvate.

172



Situl „Râul Prut" (zona judeţului Vaslui).

2. LUNCA JOAS Ă a râului PRUT de ţine un număr de 5 habitate din legislaţia europeană:a) lacuri naturale eutrofice cu Magnopotamion or Hydrocharition; b) iazuri şi lacuri naturale

distrofice; c) râuri cu bancuri de argilă, vegetaţie de Chenopodion spp. şi Bidention spp.;d) comunităţi de ierburi înalte hidrofile din zone de câmpie şi de munte; e) depresiuni cu pajişti.Biodiversitatea floristică a Luncii joase a râului Prut este întregit ă şi de vegetaţia de

mlaştină, iar în acest sens se pot întâlni specii ca: dintele lupului ( Bidens tripartita) , spanac alb (Chenopodium polyspermum) , galbena ( Rorippa austriaca) , t ăt ăneasa (Symphytum officinale) şimăcri şul ( Rumex palustris). Dintre plantele mai scunde, putem aminti: coada vulpii ( Alopecurusaequalis), menta sălbatică ( Mentha arvensis) , t ămâioara (Chenopodium botrys) , bolgari ( Ranunculus sceleratus) etc.

În bălţile aferente râului Prut - cu ape puţin adânci (0,5-2 m.) şi cu conţinut redus de substanţenutritive - se dezvoltă specii specifice acestora, ca: nuf ărul alb ( Nymphaea alba) , cornaciul (Trapanatans) , plutica ( Nymphoides peltata) şi broscări ţ a ( Potamogeton natans). Pe lacoviştile slab

salinizate din Lunca Prutului apare coada vulpii arundinaceus ( Alopecurus ventricosusarundinaceus), dar şi vegetaţie care atinge înălţimea de 35-40 cm., dintre care se remarcă: firu ţ a ( Poa pratensis), păiuşul (Festuca pratensis), golomăţ ul (Dactylis glomerata), iarba câmpului ( Agrostis stolonifera), coada vulpii ( Alopecurus pratensis), pipirigul (Juncus effusus) şi trifoiul (Trifolium pratense).

Totodată, în Lunca Prutului mai sunt protejate şi specii faunistice, cum ar fi: vidra ( Lutralutra), broasca ţ estoasă de lac ( Emys orbicularis) şi 3 specii de peşti: avâtul ( Aspius aspius) ,

z ărluga ( Cobitis taenia) şi vărlarul ( Misgurnus fossilis).

Lunca Joasă a râului Prut - zona Murgeni.

173



C. Siturile de protecţie specială avifaunistică din judeţul Vaslui (SPA) = 3

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrant ă a re ţelei ecologice europene „Natura 2000” în România, au fostdesemnate pe teritoriul judeţului Vaslui cele trei arii de protecţie specială avifaunistică: P ădurea

Micleşti , P ădurea Bârnova, Lunca Prutului - Vl ădeşti - Frumuşi ţ a.

Suprafaţa (ha)Nr.crt. Denumire Localizare Totală

Pe teritoriul judeţuluiVaslui

1 Pădurea Micleşti jud. Vaslui şi jud. Iaşi 8473.5 31742 Pădurea Bârnova jud. Vaslui şi jud. Iaşi 15690.4 124,223 Lunca Prutului -

Vlădeşti - Frumuşiţa jud. Vaslui şi

jud. Galaţi8247 134,74

TOTAL 32410,9 3432,96

1. P ădurea MICLE Ş TI - sit de protec ţie avifaunistică, cu scopul de protejare a păsărilor de pădure, din regiunea biogeografică continental ă - se întinde atât în jude ţul Iaşi, cât şi în judeţul Vaslui(comunele Micleşti, Boţeşti şi Buneşti-Avereşti). În judeţul Vaslui, această zon ă de protec ţie este situată la nord de localităţile Micleşti şi Boţeşti, precum şi în partea de S-V a localităţii Buneşti. În judeţulIaşi, pădurea se întinde între satele Dolheşti (drumul judeţean DJ 244 D) şi Ciorteşti, până la drumulnaţional DN 24 Iaşi-Vaslui, cuprinzând o suprafaţă total ă de 8473,5 ha. Marea majoritate a p ădurilorcuprinse în acest sit avifaunistic sunt administrate de Direcţia Silvică Ia şi - Ocolul Silvic Dobrovăţ.

Obiectivul protecţiei şi conservării în situl Pădurea Micleşti îl constituie cele 13 specii de păsări rare: acvila de câmp ( Aquila heliaca), caprimulgul (Caprimulgus europaeus), barza albă (Ciconia ciconia), cristelul de câmp (Crex crex), ciocănitoarele de stejar (Dendrocopos medius),ciocănitoarele de gr ădină (Dendrocopos syriacus), presura de gr ădină (Emberiza hortulana),

şoimul căl ător (Falco peregrinus), sfrânciocul roşiatic (Lanius collurio), sfrânciocul cu frunteaneagr ă (Lanius minor), ciocârlia de pădure (Lullula arborea), viesparul (Pernis apivorus), ghionoaia sur ă (Picus canus), la care se adaugă şi alte 31 specii de păsări, cu statut de speciivulnerabile şi care necesită m ăsuri de conservare.

2. P ădurea BÂRNOVA - sit de protecţie avifaunistică, cu scopul de protejare a păsărilor de pădure, din regiunea biogeografică continental ă - se afl ă în jude ţul Iaşi, iar o mică parte a situluitraversează comuna T ăcuta din judeţul Vaslui.

D. Monumente ale naturii (arbori seculari) din judeţul Vaslui = 8

Arborii seculari din judeţul Vaslui pentru care s-a instituit regim de protec ţie prin lege sunt:1. Plopul de la RAFAILA ( Populus alba) - cu vârsta de peste 550 ani - se află în satul

Rafaila, comuna Rafaila, fiind distrus în propor ţie de cca 70%, din cauza unui incendiu din anul 1997.2. Plopul de la T Ă T Ă R Ă NI ( Populus canadiensis) - cu vârsta de peste 170 ani - comuna Tătăr ăni.3. Stejarul de la VALEA TEIULUI (Quercus robur ) - cu vârsta de cca. 300 ani - comuna Tătăr ăni.4. Stejarii de la VALEA LOHANULUI (Quercus robur ) - 3 exemplare cu vârsta de 370 ani,

la locul numit “ Fântana Popii” de pe aliniamentul şoselei DE 581 (Crasna-Huşi), la 5-6 km. deoraşul Huşi.

5. Stejarul lui Tolontal de la GRUMEZOAIA (Quercus robur ) - vârsta 400 ani - comuna Hurdugi.6. Grupul de stejari de la DOBRINA (Quercus robur ) - 7 exemplare cu vârsta de 170 ani -

pe şoseaua Crasna-Huşi, la 5-6 km. de Huşi, în punctul “ Dobrina“. În spaţiul de agrement de aicisunt 25 de stejari brumării în vârstă de peste 180 ani.

7. Teiul de la NEGRE Ş TI (Tillia tomentosa) - are vârsta de 220 ani şi e în curtea Primăriei oraşului.

174



BIODIVERSITY IN VASLUI COUNTY

Biodiversity in Vaslui County refers to specific natural grasslands and forests with Central-Europeanrepresentatives, and specific influences of the steppe flora. In this county there are as many as 9 protectednature areas of national interest, 10 sites of community interest, 3 sites Bird Protection, and 8monuments of nature (secular trees).

In Vaslui County ten sites of Community importance had been coined. Some of them are declared asnational and natural reserves: "Movila lui Burcel” , “Fâna ţ ul de la Glodeni”, “Coasta Rupturile” - Tanacu,

P ădurea Bădeana, P ădurea Seaca-Movileni , P ădurea Hârboanca, P ădurea Talaşmani , Forest P ădurea Bârnova - Repedea, Râul Prut , Lunca Joasă a Prutului .

The Government Decision no. 1284/2007 declared the Bird special protection areas as part of theEuropean ecological network ”Natura 2000” in Romania. Therefore, in Vaslui County were designated threeSpecial Bird Protection Areas: Micleşti and Bârnova forests, Prut - Vl ădeşti – Frumuşica Meadow.

In conclusion, addressing priority biodiversity in Vaslui County was based on the principles ofsustainable development of society and in full compliance with the National Environmental Action Plan,respectively the Economic and Social Development Program for 2007-2013 Vaslui County.

176



UN ACVARIU

PENTRU FIECARE LABORATOR DE BIOLOGIE AL ŞCOLII

- Proiect educaţional -Valeriu GHEORGHE

Key words: aquarium, fish, school, educational project.

Proiectul prin care se propune dotarea fiecărui laborator de biologie din şcoală cu un acvariur ăspunde componenţei de cunoaştere, educaţie şi recreiere inclusă în func ţiile principale alemuzeului. Acţiunea de creştere şi dezvoltare a peştilor exotici, în laboratorul de biologie al şcolii vaconduce la stimularea suplimentar ă a interesului elevilor de a acumula cuno ştinţe din domeniile: biologie, chimia apei, ihtiologie, nutriţie, genetică etc. In acest mod se va m ări numarul persoanelorcu preocupări şi cunoştinţe în domeniul acvaristicii, biologiei şi protecţiei mediului înconjur ător.De asemenea, elevii vor valorifica în mod eficient şi plăcut timpul liber de care dispun. Dotarealaboratorului de biologie cu un acvariu constituie şi pentru cadrele didactice un sprijin în activităţilede aplicaţii practice a noţiunilor teoretice.

Grupurile ţintă le reprezint ă elevii, dar şi profesorii de la catedrele de biologie din şcoli.Având în vedere obiectivul principal de captare a interesului pentru îmbogăţirea cunoştinţelor îndomeniul ştiinţelor biologice consider ăm că ac ţiunea se va bucura de un interes deosebit din parteaelevilor si profesorilor de la catedrele de biologie.

Obiective

Stimularea activităţilor de îmbogăţire a cunoştinţelor şi creşterea numărului de acvarişti prieteni ai acvariului din Galaţi; Cooptarea catedrelor didactice cu profil biologie în acţiunile educative de formare a

tinerilor acvarişti; Susţinerea de colocvii cu grupurile de elevi pentru îndrumare şi instruire în domeniul

acvaristicii. Dotarea laboratoarelor de biologie din scoli cu material biologic şi documentaţie cu

privire la tehnologia de creştere a pestilor exotici

LECŢIA NR. 1 PRIMUL ACVARIU - echipamenteAcvariul este un ecosistem artificial - ansamblu format din biotop şi biocenoză, în cadrul

căruia se urmăreşte stabilirea de relaţii strânse atât între organisme, cât şi între acestea şi factorii abiotici.Acvariştii se grupează în dou ă categorii distincte: cei pasiona ţi de aşa-numitul "gr ădinărit"acvatic şi cei interesaţi de aquascaping. Primii au ca prioritate colecţionarea de specii noi, diverse şirare, cărora le urmăresc dezvoltarea, le studiază cerin ţele de mediu şi experimentează tehnici deînmulţire a lor. Amenajarea estetică a acvariului cade la ei pe planul doi şi nu o consider ă o prioritate imediată. Ceilalţi, însă, vizează impactul vizual al acvariului lor. Încearc ă s ă dezvoltelatura estetică, studiază efectele stilistice. Se axeaz ă în principal pe creativitate, iar speciile rare de plante sau peşti îi lasă indiferen ţi.

Pentru a iniţia primul acvariu se alege recipientul care se armonizează cu locul unde dorimsă-l amplasăm. Se dotează cu minimum de sisteme necesare de condi ţionare a apei:

1. Filtrul - este cel mai important echipament (după acvariu şi apă) şi reprezintă dispozitivul

care curaţă apa de impurit ăţi şi o oxigenează.

∗ Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, Galaţi.

177



filtre interne- sunt cele mai utilizate de încep ători - se introduc cu totul în acvariu. (ex - Resun,Aquael, Fluval).

filtre externe - sunt pozitionate în afara acvariului, au suprafa ţa mai mare de filtrare ceea ce le facemai eficiente.

2. Pompa de aer: pompa de aer este un dispozitiv acţionat electric (220V) care produce uncurent de aer ce este direcţionat printr-un furtun în acvariu. La capătul furtunului din acvariu se pune o piatr ă de aer care permite ie şirea acestuia sub forma unor bule destul de fine.

3. Încalzitorul este de asemena un dispozitiv ac ţionat electric (o rezistenţă introdus ă într-ocapsula de sticla cu termostat), care are rolul de a menţine temperatura stabilă într-un acvariu.

4. Termometrul este un dispozitiv necesar care ne ajut ă s ă monitoriz ăm temperatura dinacvariu şi să vedem dac ă aceasta corespunde cu cea pe care am setat-o la înc ălzitor.5. Sistemul de iluminatÎn general, în acvaristică se folosesc neoanele, deoarece consum ă mai pu ţin şi degajă mai

puţină c ăldur ă. Cantitatea minimă pentru un acvariu plantat este de 0,5 Watti/litru, dar dac ă vre ţi să puteţi ţine şi plante pretenţioase atunci se recomandă chiar şi 1 W/litru. Compensarea unei luminimai puţin puternice se poate face prin montarea de suprafeţe reflectorizante, care să reflecte luminaspre suprafaţa apei.

6. Capacul poate fi considerat şi el un echipament, dar nu e unul indispensabil şi de aceea i-amdedicat o rubrică special ă. Un acvariu nu are nevoie obligatoriu de capac, dar există câteva func ţionalităţicare îl fac necesar de multe ori. Reprezintă suport pentru becurile sau neoanele care ilumineaz ă

acvariul, nu permite evaporarea apei la fel de uşor, nu permite peştilor să sar ă din acvariu. Capacele,de obicei, au o uşiţă mai mic ă sau mai mare pe unde sunt hr ăniţi peştii sau permit executareaanumitor lucruri care necesită p ătrunderea în acvariu, f ăr ă a ridica tot capacul.

178



7. Elementele de decor Acvariul e un colţ din natur ă, iar în natur ă principalele elemente de decor sunt plantele,

pietrele si lemnele. De aceea, şi în acvariul nostru putem să punem şi să aranj ăm diferite pietre, să formăm grote sau pereţi care să dea pe ştilor senzaţia de siguranţa. Un peşte care nu are plante saudiferite elemente de decor dupa care să se poat ă ascunde e un pe şte stresat, care se poate îmbolnăviuşor. În lipsa pietrelor sau a plantelor, se pot folosi şi ghivece sparte din lut ars sau ceramică,căr ămizi, jumătăţi de nucă de cocos (cur ăţate bine şi fierte).

8. Furtunul pentru schimbat apa şi sifonarea resturilor alimentare şi a excrementelor.

9. Minciog pentru prins pe şti, colectarea resturilor de hrană şi plante din acvariu.

LECŢIA NR. 2 PRIMUL ACVARIU – punere în funcţiune1. Declorinarea apei: apa de la robinet conţine foarte mult clor, care este toxic pentru peştii

din acvariu. Declorinarea apei se poate face pe loc, printr-un proces chimic(se adaugă substan ţe carese găsesc în comer ţ) sau se poate declorina prin depozitarea ei în vase descoperite cu gura largă (găleţi, de exemplu) timp de cel puţin 24 de ore. Dacă nu se poate a ştepta nici atât apa se mai poatedeclorina şi în 12 ore printr-o aerare puternică. Astfel clorul se evapor ă şi apa este bună de pus la pe şti.

2. Ciclarea acvariului Ciclarea acvariului reprezintă procesul de formare a bacteriilor care descompun nitri ţii în nitraţi.Formarea bacteriilor poate dura până la 3 sapt ămâni, timp în care acvariul ar trebui ţinut f ăr ă

peşti, dar cu toate echipamentele pornite. Pentru a cicla un acvariu acesta trebuie întâi umplut cuapă şi pornit filtrul. Filtrul trebuie să mearg ă în continuu deoarece buretele acestuia e locul unde seadună cele mai multe bacterii. Timp de minim 2 s ă ptămâni, în acvariu, nu este indicat să ţineţi peşti.Şi ca să face ţi trecerea de la un acvariu far ă pe şti la unul cu peşti, puteţi să introduce ţi întâi un peşte pentruîncă o s ă ptămână iar apoi dac ă acesta este s ănătos şi totul merge bine, lansaţi şi restul de peşti.

3. Amenajarea unui acvariu În primul rând trebuie să ştiţi că un acvariu plantat are nevoie de substrat. Substratul se pune

pe fundul acvariului şi principalul său rol este cel de suport pentru plante. Acesta ar trebui să aib ă ogrosime de 5-7 cm, pentru a permite r ădăcinilor plantelor să se dezvolte în voie. În substrat se

acumulează resturile de mâncare şi excrementele peştilor, care joacă rol de nutrien ţi pentru plante.Substratul poate fi format din pietriş, nisip sau turbă acoperit ă cu nisip. Nu folosi ţi doar nisip foartefin deoarece acesta sufocă r ădăcinile plantelor şi nu permite pătrunderea diferitelor reziduri care potavea rol de nutrienţi. Pietrişurile şi pietrele calcaroase se folosesc doar în acvariile cu cichlideleafricane, deoarece acestea prefer ă o ap ă mai dur ă.

4. Decorarea acvariului:Acvariul e un colţ din natur ă, iar în natur ă principalele elemente dedecor sunt plantele, pietrele şi lemnele. De aceea şi în acvariul nostru putem să punem si s ă aranjamdiferite pietre, să form ăm grote sau pereţi care să dea pe ştilor senzaţia de siguranţă. Un peşte carenu are plante sau diferite elemente de decor după care s ă se poat ă ascunde e un pe şte stresat care se poate îmbolnavi uşor. În lipsa pietrelor sau a plantelor se pot folosi şi ghivece sparte din lut ars sauceramică, căr ămizi, jumătăţi de nucă de cocos.

5. Lumina: În general, în acvaristic ă se folosesc neoanele deoarece consum ă mai pu ţin şidegajă mai pu ţină c ăldur ă. Dacă nu ţineţi plante şi aveţi un acvariu axat pe peşti, atunci puteţisă folosi ţi ce tip de neon vă place atât timp cât nu orbi ţi peştii. Cantitatea minimă pentru un acvariu

179



plantat este de 0,5 Watti/litru, dar dacă vre ţi sa puteţi ţine şi plante pretenţioase, atunci serecomandă chiar şi 1 W/litru. Compensarea unei lumini mai puţin puternice se poate face prinmontarea de suprafeţe reflectorizante, care să reflecte lumina spre suprafa ţa apei.

6. Întreţinerea acvariuluiPentru a avea un acvariu cu peşti şi plante sănătoase, cu apă curat ă şi f ăr ă alge trebuie s ă

respectăm cateva condiţii. Apa din acvariu se schimbă odata pe s ă ptămână, în propor ţie de 25-30%,

pentru a se elimina din nitriţii şi nitraţii acumulaţi. În cazul unor acvarii mai aglomerate, apa se poate schimba şi mai des iar în cazul acvariilor cu pui poate fi schimbată şi zilnic, dar niciodată maimult de 30-40% sau toată. Schimbatul apei des nu dăunează nici pe ştilor nici plantelor, ba chiar e benefic dacă e f ăcut în propor ţia indicată. Un schimb masiv de apa poate duce la îmbolnăvirea peştilor, datorat schimbării bruşte în chimia apei. De obicei, schimbatul apei se face cu o pompă specială cu furtun şi pâlnie, la un capăt cu care se cur ăţă şi fundul acvariului de resturile de lamâncarea peştilor sau excrementele acestora. De asemenea, pentru a nu avea probleme cu algele,acvariul trebuie ferit de lumina directă a soarelui.

LECŢIA NR 3 Anatomia, biologia şi etologia peştilor de acvariu

1. Forma corpuluiDe obicei, un peşte se reprezintă desenând un fus alungit,fiind forma cea mai des întâlnit ă înnatur ă, cea care îi facilitează înotul. Forma lui hidrodinamic ă îi permite s ă efectueze demarajerapide şi să ating ă viteze deloc neglijabile într-un mediu care îi opune o oarecare rezisten ţă. După viteza de înot se pot stabili categoriile de peşti:

1. peşti foarte rapizi – rechinul.2. peşti rapizi – somonul, scrumbia albastr ă 3.peşti potriviţi de rapizi – clupeide, chefali4.peşti nerapizi – crapul5.peşti inceti – guvizii, scorpia6. peşti foarte inceţi – căluţul de mare, ghidrinul

Dar exista şi alte forme, foarte asemanatoare cu modul de viaţă al pe ştelui: cele care tr ăiesc pe fundul apelor au un abdomen plat, cele care tr ăiesc în ape pline de vegetale si crengi au un corpscurt, îndesat şi subţire care le permite să se strecoare printre obstacole. Este cazul numero şilor peşticare tr ăiesc in zona recifelor de corali, şi care se fofilează printre blocurile de corali. În fine, unanumit număr de peşti sunt inclasabili, deoarece formele atât de variate şi de bizare corespundintotdeauna unui mod de viata specific, acestor vietuitoarelor.

2. Înotătoarele

180



Peştii au mai multe tipuri de înotătoare, fiecare având un rol precis. Forma şi numărul lorservesc uneori la clasificarea în diferite familii Se disting înotătoare impare, reprezentate de ununic exemplar, mai ales dorsala şi anală. Ele servesc la stabilizarea peştelui, la oprire sau la viteză mică; ele sunt repliate la vitezele mai mari. Înotătoarea codală, joac ă împreun ă cu partea posterioar ă a corpului, un rol de propulsie.

Înotătoarele perechi, dispuse simetric de fiecare parte a corpului, se numesc înotătoare

pectorale şi pelviene. Ele servesc la stabilizare, la oprire, la frânare, la schimbarile de direcţie: în plan vertical, de la suprafaţa spre fund, şi invers, şi în plan lateral, de la stânga la dreapta. Toateînotătoarele, compuse dintr-o membrană întins ă pe ni şte nervuri-radii, se pot replia de-a lungulcorpului, cu excepţia celei codale. Înotătoarea adipoasă nu e decât o mic ă cut ă de piele, f ăr ă nervuri.Când acestea din urmă dep ăşesc înotătoarea, peştii se numesc spinoşi, reprezentând un pericol pentru acvariofili, cum este cazul porcului de mare cu ţepi.

Unii peşti de acvariu au înotătoare de formă şi mărime foarte diferite de cele pe care le putem întâlni în natur ă. Ele au fost obţinute în urma unor selecţii îndelungate efectuate de-a lungul anumeroşi ani de către acvariofili.

3. Înotul peştilor de acvariuPropulsarea animalului se face mai ales de către partea posterioara a corpului, mai ales de

înotătoarea codală, celelalte înotatoare jucând rol stabilizator şi direcţional. Cu cât un peşte areformă mai hidrodinamic ă, cu atât e capabil de demaraje bruşte şi de înot rapid., adică un atuincontestabil pentru capturarea pr ăzii sau fuga din faţa unui duşman. Nu e recomandat să punem înacelaşi acvariu peşti rapizi şi vivace (mrene) împreună cu specii mai lente şi mai liniştite (gurami).

4. Comportamentul peştilor in acvariuComportamentul peştilor reflectă modul lor de via ţă natural, modificat de faptul c ă tr ăiesc

într-un loc mai strâmt: ei sunt mai rapizi şi mai uşori. Aceeaşi specie poate adopta comportamentediferite de la un acvariu la altul, în funcţie de volum şi de ceilalţi locuitori.

a. Comportamentul teritorialDacă el exist ă în biotopul de origine, comportamentul teritorial se reproduce în captivitate,

fiind uneori chiar exacerbat. Un teritoriu este un loc de viaţă permanent sau temporar (durând, deexemplu, în perioada de reproducere) a cărui întindere este proportională cu m ărimea peştelui.Cel care locuieşte pe acel teritoriu caută s ă îndeparteze indivizii din propria specie, dintr-o specieapropiată sau total diferit ă. Suprafaţa trebuie sa fie suficientă pentru ca pe ştele să poat ă g ăsi refugiu,hrană şi peşti de sex opus pentru a se reproduce. În acvariu e important să prevedem pentru anumi ţi peşti un teritoriu cu adă posturi şi ascunzători, mai ales pentru speciile marine.

b. Comportamentul în grupFor ţa este dată de unire, iar traiul în grup permite o mai bun ă ap ărare. Într-adevăr, de departe, un

grup sau un banc de peşti apare ca o masă ce poate surprinde şi intimida duşmanul. Viaţa în grupfavorizează şi reproducerea, căci un individ are mai multe şanse să întâlneasc ă un pe şte de sex opus.Unitatea şi organizarea unui grup sunt reglate de un ansamblu de semnale invizibile pentru ochiul

omului: folosirea liniei laterale permite tuturor peştilor, de exemplu, evitarea ciocnirilor cu alţi peşti.c. Comportamentul de dominareIndivizii mai mari îi domina pe cei mici din aceeaşi specie. Atunci când aceştia din urmă

cresc, ei sunt îndepărtaţi din teritoriu. Comportamentul de dominare are un aspect practic şi social:dominantul va avea prioritate la hrană sau la alegerea individului de sex opus. Pe ştele cel maidominat este în permanentă agresat şi neliniştit; trebuie să se ascund ă în majoritatea timpului, iarcreşterea lui este afectată.

d. Relaţia pradă-prădătorÎn mediu natural, unii peşti se hr ănesc cu alţi peşti de o mărime inferioar ă lor; apare aici o

incompatibilitate între ei în condiţii de acvariu. Trebuie avut grijă, de exemplu, să nu punem ciclidesud-americane cu caracide.

e. AgresivitateUneori asistăm în acvariu la fenomene de agresivitate între peştii de aceeaşi specie sau dinspecii diferite. Această agresivitate e întotdeauna justificat ă, deoarece ea priveşte apărarea teritoriului

181



sau a alevinilor. E o problemă de spa ţiu. Aceste fenomene se produc rar în marile acvarii. Totuşi, un peşte nou introdus într-un acvariu va fi adeseori considerat un intrus sau o pradă, şi va fi neliniştit.

AN AQUARIUM FOR EACH SCHOOL BIOLOGY LABORATORY – EDUCATIONAL PROJECT –

This study presents the stages that go through to start an aquarium, aquarium fish stocking andmaintenance. It presents data on the anatomy, biology and ethology of aquarium fish. The project is aimed atstudents of classes V-VIII and biology teachers. The project aims to stimulate further student interest inaccumulating knowledge in the fields of biology, water chemistry, ichthyology, nutrition, genetics, etc.,recruitment of biology teachers in the actions of young aquarists educational training, and equipping schoolslaboratories with biology material and documentation on exotic fish growing technology.

182



CONTRIBUŢII LA CUNOAŞTEREA FAUNEI NEVERTEBRATELOR EPIGEE

DIN GR ĂDINA BOTANICĂ GALAŢI

Cecilia ŞERBAN∗

Key words: faunistic, ecology, invertebrates, Botanical Garden Galaţi.

IntroducereGr ădina Botanică a fost o idee mai veche la Gala ţi. Ea datează din anii ‘70 şi a apar ţinut

colecţionarului autodidact Vanghele Gheorghe, prin str ădania căruia conducerea de atunci aoraşului a afectat pentru înfiinţarea unei gr ădini botanice, o suprafaţă de 22 ha pe malul Dun ării.Din cele 22 de hectare au fost preluate 18.

Gr ădina Botanică Gala ţi este situată în municipiul Gala ţi, pe malul stâng al Dunării, cudispoziţie nord-sud. Poziţia geografică o situeaz ă la 45º30” latitudine nordic ă, longitudine

28º02´15” şi 42 metri altitudine. Clima este tipic de stepă cu influen ţe pontice-mediteraneene(temperatura medie 11,8ºC, umiditatea 513,2 mm).Terenul este situat, aşa cum am amintit, pe malul stâng al Dunării, cu dispoziţie N-S.

Substratul de bază este loessul, stratul de sol vegetal fiind în unele zone aproape inexistent (multmoloz, pietriş, etc.). În aceste condiţii, în primă faz ă s-a realizat igienizarea terenului, apoiîmbogăţirea acestuia, cu foarte mari cantităţi de pământ vegetal formând un strat gros de până la 40cm. Au fost, de asemenea, transportate mari cantităţi de îngr ăşământ organic (mraniţă).

Gr ădina Botanică are şase sectoare: Flora şi Vegetaţia României, Flora globului, Flora utilă,Flora ornamentală, Rosarium şi Serele.

Sectorul Flora şi Vegetaţia României

Suprafaţa afectată este de 5,3 ha, fiind dispus ă pe partea dreapt ă a aleii principale, alee cestr ă bate ca o coloană vertebral ă întregul teren de la N la S.Flora şi Vegetaţia României este reprezentată pe etaje de vegeta ţie, de la stepă la golul alpin.

Această organizare este avantajat ă şi de dispunerea în pantă a terenului în direc ţie N-S.În latura estică suprafa ţa de teren este str ă bătută de o vale, „valea abatorului”, prin care

curgea un pârîu care, de ani buni, datorită construc ţiilor din zonă a fost astupat. Apa freatic ă îns ă,situată la suprafa ţă, face ca în extrema sudică a v ăii să existe în mod natural, vegeta ţie de mlaştină,ce se armonizează perfect în planul tematic general. Aceast ă vale este traversat ă de un pode ţ de 6 mlungime care delimitează o vale cu stuf şi sălcii în partea de sud, şi conifere în zona nordică.

Zona cuprinde aproximativ 22 specii de arbuşti şi 28 specii de arbori. Pot fi admirate în plină vegeta ţie pâlcuri de: Cornus, Crataegus, Syringa vulgaris, Ligustrum vulgare, Lonicera

caprifolium, Prunus spinosa etc.Vegetaţia ierboasă este mai pu ţin conturată, existând însă, în mod spontan, zone de vegetaţie

de stepă, care vor fi completate cu specii caracteristice. S-a creat o pată de culoare în „P ădureaLuncaviţa”, folosind Peonia peregrina, ce atrage atenţia primăvara devreme, prin frumuseţe şiculoare, ca de altfel şi ghioceii, brebeneii sau lăcr ămioarele ce se dezvoltă în mod natural.Vegetaţiei de nisip îi este destinată un spa ţiu în zona serelor. Ea va fi amenajată în scopul popul ăriicu specii de pe dunele dobrogene, dar în special cu cele din rezervaţia ştiinţifică Hanu Conachi undevegetaţia este afectată de dezvoltarea necontrolat ă a salcâmului.

Sectorul Flora globuluiSituat pe partea stângă a aleii principale şi privit din N spre S, sectorul are rezervate arii

pentru flora Asiei, Extremul Orient, Gr ădina Japoneză şi Flora Americii de Nord.

∗ Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

183



Dintre speciile de arbori întâlnite in această zona amintim: Abies concolor, Chamaecyparislawsoniana, Pseudotsuga menziensii, Abies nordmanniana, Quercus robur, Ginkgo biloba, Ulmus

pumila, Albizzia julibrissin, Philadelphus floribundus, Pyracantha coccinea. În zona Asiei esteamenajată o stânc ărie pe care s-au plantat specii de plante din Munţii Măcin ( Arabis caucasica,Chrysanthemum caucasicum, Geranium caucasicum, Ranunculus caucasicus etc.) obţinute dinseminţe, prin schimb.

În zona destinată vegeta ţiei Extremului Orient, localizată într-o microdepresiune natural ă aterenului, s-a elaborat un proiect pentru amenajarea Gr ădinii Japoneze, inaugurată în iunie 1999.Lacul are o suprafaţă de 610 mp. Piatra a fost adus ă din Mun ţii Măcin şi selectată pentru locuri destat, podeţ, amenajarea cascadei, a insulei şi a paşilor de pisică. Fundul lacului a fost placat cu piatr ă de râu, adusă din Vrancea. Ca arbori, aici întâlnim: Paulownia, Sophora, Pinus nigra, Thujaorientalis, Euonymus, Juniperus horizontalis, Ginkgo biloba, acer palmatum. Dintre arbuşti, seîntâlnesc: Amorpha, Forsythia, Hibiscus, Berberis. Gr ădina are o insulă pe care domin ă un pinnegru torsionat. Lampionul în mijlocul lacului, înconjurat de Nymphaea lotus, Nuphar lutea, întregeşte peisajul, iar într-un meandru, bambusul completează vegeta ţia.

Fig. 1. Gr ădina Botanică Gala ţi.

Sectorul Flora utilă În această zon ă, s-a urmărit cultivarea unor specii de plante cu importanţă medicinal ă, ele

fiind grupate în funcţie de aparatele funcţionale ale organismului uman, dar şi specii de plantetehnice.

Material şi metodă de lucruPentru colectarea faunei de nevertebrate epigee am folosit metoda capcanelor Barber , adică

cutii cilindrice din tablă, de cca. 800-1000 ml cu lungimea de 15 cm şi diametrul de 10 cm.

184



Fig. 2. Schemă capcan ă Barber.

Am ales 4 tipuri de habitate, unde am montat câte 3 capcane Barber. Staţiile au fost amplasate înraport cu compoziţia floristică a ecosistemului, cu expozi ţia ecosistemului, cu tipul de sol:

Staţia 1 a fost amplasată în zona Florei utile

Staţia 2 a fost amplasată în zona Gradinei Japoneze (fig. 3) Staţiile 3 si 4 (fig. 4) au fost amplasate în regiunea destinată Florei României, cu

specificaţia că sta ţia 3 a fost amplasată în zona de step ă, iar staţia 4 în etajul alpin.În capcane, am pus 300 ml soluţie de formol 4%. Deasupra acestor cutii am aşezat capace de

tablă, pentru protecţia împotriva ploii împiedicând astfel apa din precipitaţii să dilueze concentra ţiasoluţiei (fig. 2).

Fig. 4. Capcană Barber montat ă în Fig. 5. Capcan ă Barber montat ă înstaţionarul 2 (foto original). etajul montan staţionarul 4.

Probele din cele 12 capcane au fost adunate în săculeţi de tifon, împreună cu eticheteleconţinând data colectării şi numărul capcanei. Toţi săculeţii au fost puşi într-o pungă de tifon mai mare.

Materialul zoologic recoltat a fost conservat în alcool medicinal până la trierea şideterminarea lui.Toate lucr ările de triere şi determinare a materialului entomologic capturat s-aurealizat în Laboratorul de Entomologie din cadrul Muzeului de Ştiinţele Naturii Galaţi de cătresubsemnata, ajutată de colegele conservatoare.

Rezultate şi discuţiiStudiul privind structura faunei de nevertebrate epigee din Gr ădina Botanică Gala ţi s-a

desf ăşurat în perioada 2003-2006, din luna mai a fiecărui an până la finele lunii octombrie a

aceluiaşi an, prin recoltări de material biologic odată la dou ă s ă ptămâni. În total au fost colectaţi19098 indivizi, apar ţinând la 6 clase de nevertebrate şi 3 încrengături: Annelida reprezentată princlasa Oligocheta, Mollusca reprezentată prin clasa Gasteropoda şi Artropoda reprezentată de claseleCrustacea, Arachnida, Miriapoda şi Insecta (fig. 5).

185



Fig. 5. Abundenţa claselor de nevertebrate în fauna epigee a Gr ădinii Botanice Galaţi.

Cele mai mari valori ale abundenţei numerice, net separate de celelalte clase de nevertebrate,au fost obţinute de reprezentanţii clasei Insecta. Numărul de indivizi ce apar ţine claselor estedeterminat de factorii evolutivi şi ecologici în unitate şi interacţiune cu potenţialul lor biologic.Insectele au prolificitate mare, ca măsur ă de realizare a supravie ţuirii şi continuităţii speciilor înurma mortalităţii ecologice determinată de factorii nefavorabili (înghe ţ, inundaţii, lipsa hranei, parazitism şi pr ădători). Văzute în context evolutiv şi ecologic este lesne de înţeles de ce au odominanţă numeric ă ridicat ă în ecosistemele terestre.

Valori ridicate ale abundenţei numerice, în cei 4 ani de colectare, au obţinut si reprezentanţiiclasei Arachnida, urmată fiind de clasa Crustacea reprezentat ă prin specii apar ţinând isopodelor(crustacee terestre).

Fig. 6. Dominanţa claselor de nevertebrate în fauna epigee a Gr ădinii Botanice Galaţi.

În ceea ce priveşte dominanţa claselor de nevertebrate, ierarhia se păstrează ca şi în cazulabundenţei numerice, în sensul că insectele ob ţin valorile cele mai mari în fiecare an de colectare. Îngeneral, aceste valori sunt destul de apropiate, cu o excepţie, anul 2004, un an destul de secetos,

care a afectat serios vegetaţia din cadrul Gr ădinii Botanice şi implicit insectele, întâlnite de regulă pe vegetaţie. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul grupelor de nevertebrate a căror ciclu de viaţă este strâns legat de substratul de sol, este vorba crustacee şi oligochete.

25136

17 36174 211

79 48

392

656

85

279

10251153

342

645

25138

33132

4228

3558

2658

4048

2003 2004 2005 2006

Cl. Oligochaeta

Cl. GasteropodaCl. Crustacea

Cl. Arachnida

Cl. Miriapoda

Cl. Insecta

0,42 2,32 0,52 0,69

2,96 3,6 2,45 0,92

6,67 11,18 2,63 5,36

17,44 19,66 10,61 12,4

0,42 2,35 1,02 2,54

71,95 60,67 82,46 77,86

Cl. Oligochaeta

Cl. Gasteropoda

Cl. Crustacea

Cl. Arachnida

Cl. Miriapoda

Cl. Insecta

2003 2004 2005 2006

186



1,4%1%

0,43%

1%1,38%

19,46%

50,78%

19,39%

Anoplura

Diptera

Lepidoptera

Coleoptera

Hymenoptera

Hemiptera

Dermaptera

Orthoptera

Fig. 7. Abundenţa ordinelor clasei Insecta în fauna epigee din Gr ădina Botanică Gala ţi 2003-2006.

Având în vedere faptul că insectele sunt cele mai numeroase, am procedat la identificareaordinelor. Din analiza taxonomică şi în special analiza abundenţei ordinelor, reiese faptul că himenopterele au realizat o dominanţă de 50,78% (au predominat furnicile), fiind urmate decoleoptere şi hemiptere care au realizat o dominanţă apropiat ă, de 19,46% şi respectiv 19,39%,, iardipterele au înregistrat o dominanţă de 5,66%.

ConcluziiStudiul faunei de nevertebrate epigee în Gr ădina Botanică Gala ţi s-a realizat în perioada

2003-2006 prin metoda capcanelor Barber;În perioada luată în studiu au fost colecta ţi 19098 indivizi apar ţinând la 3 încrengături: Anelida,

Molusca, Artropoda şi 6 clase: Oligocheta, Gasteropoda, Crustacea, Arachnida, Miriapoda şi Insecta;Cele mai mari valori ale abundenţei numerice au fost obţinute de reprezentanţii claseiInsecta, acest lucru explicându-se prin prolificitatea ridicată ca m ăsur ă de realizare a supravie ţuirii;

Cele mai mici valori ale abundenţei numerice dar şi ale dominanţei au fost obţinute dereprezentanţii clasei Oligocheta;

În cadrul clasei Insecta himenopterele au dominat în cei patru ani de studiu (peste 50%)fiind urmate de coleoptere şi homoptere (câte 19,46%, respectiv 19,39%).

Bibliografie1. Botnariuc, N., 1999, Evolu ţ ia sistemelor biologice supraindividuale, Editura Universităţii Bucureşti.2. Ionescu, M. A., Lăcătuşu, M., 1971, Entomologie, Editura Didactică şi Pedagogică Bucure şti.3. Lehăduş, Elena, 1976, Contribu ţ ii la cunoa şterea epigaionului (faunei epigee) din pădurea Buciumeni,

jude ţ ul Gala ţ i (rezumatul lucr ării de licenţă).4. Manolache, C., Săvescu, P., Boguleanu, Gh., Paulian, Fl., Balaj, D., Paşol, P., 1967, Entomologie

agricol ă , Edidura Agrosilvică Bucure şti.5. Pârvu, C., 1980, Ecosistemele din România, Editura Ceres, Bucureşti.6. Sârbu, Anca, 2001, Un pas spre integrare Europeană , Asociaţia Gr ădinilor Botanice din România,

Editura Alo, Bucure şti!

CONTRIBUTIONS TO THE KNOWLEDGE OF THE FAUNA BOTH OF FRESHWATERINVERTEBRATES GALATI BOTANICAL GARDEN

This paper presents a study on the identification of epigeal invertebrate fauna of the BotanicalGarden Galati. The study was conducted in 2003-2006 by means of pitfall traps. During the research periodwere collected 19,098 individuals belonging to three fillums: Annelida, Mollusca and Arthropoda and 6 classes:Oligochaeta, Gastropoda, Crustacea, Arachnida, Myriapoda and Insecta.

187



MACROMYCETES IN THE “GHEORGHE SĂLĂGEANU” COLLECTION

(ORDER BOLETALES)

Daniela Ramona BOTOŞ*†

Key words: mycetoendomycophyta, mycetoepixilophyta, mycetogeophyta mycorrhiza, mycetogeophytasaprophytica.

IntroductionIn 2005, the Herbarium of the Natural Science Museum from Târgu-Mureş enriched with a

new collection, bought from Professor Gheorghe Sălăgeanu, who worked with the ’’Ovidius’’University Constanţa.

It contains 650 species of macromycetes. These represent almost half of the species everfound in Romania. The macromycetes are represented by fruit-bodies in different forms and colours, preserved by drying. The species were published in ’’Determinator pentru recunoa şterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otr ăvitoare din România’’, which issued in 1985 , at the Ceres PublishingHouse, which won a Romanian Academy prize as the best contribution in this research field.

This work completes the knowledge concerning the ecology and corology of somemacromycetes from Romania.

Materials and methodsThis work presents a part of the collection (49 taxons of macromycetes). The 154 pieces

were collected and assigned by Sălăgeanu. The biological forms were taken from Sălăgeanu etSălăgeanu (1985). The classification of the macromycetes and the updating of the nomenclature ofsome species were made according to ’’Catalogue of life-2009 Annual Checklist’’, Index Fungorum

and Myco Bank (see references).For each species the scientific name was indicated, as well as the collecting location, the biological form, the edible point of view, the collecting date, the number in the inventory register ofthe Natural Science Museum from Târgu-Mureş and the number of specimens.

Results and discussionsThe 154 macromycetes presented in this work belong to 9 families, 19 genera and 49

species. All were found in Romania, in the districts: Alba, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj,Maramureş, Prahova, Satu-Mare and Sălaj, collected between 1955-1965, 1969 and 1999. Most ofthe species belong to the family Boletaceae (29 species) (fig.1).

The analysis of the biological forms emphasizes the domination of the mycetogeophyta

mycorrhiza (45 species) (fig.3). The majority of the species are edible (38 species), three of themare toxic and eight of them cannot be eaten (fig.2).Two of the species presented here, Pisolithus arhizus and Strobilomyces strobilaceus are

threatened on European level.

List of collecting sites Alba district - Trasc ăului Mountains: Vidolm, Colţul Roşu. Bistri ţ a-N ă săud district - Rodnei Mountains: Vinului Valley, Corongi ş Peak, Ineu ţ Peak.Cara ş-Severin district – Re şiţa; Semenicului Mountains, Trei Ape.Cluj district - Baciului Forest; Hoia Forest; F ăgetul Clujului; Dumbr ăvii Hill; Galicer Hill;

Mount Vlădeasa: Britei Peak; Gilăului Mountains: Băişoara, Buscat Peak; Plecica Valley.

Maramure ş district - L ă puşului Mountains, Râoaia Valley.

* Muzeul de Ştiinţele Naturii Târgu-Mureş, str. Horea, nr. 24, 540036, Mureş, România.

188



Prahova district - Bucegi Mountains, Cumpătul-Sinaia.Satu-Mare district - S ăuca village.S ălaj district - V ădurele village.

Species listFam. Boletaceae

Aureoboletus gentilis (Quél.) Pouzar (1957)Sălaj district: on the soil of the deciduous forests, in the oak forests of Vădurele village,nearby Jibou; Gm;; 19 IX 1965; HMş 987 under Boletus cramesinus Secr.; 2 ex.

Boletus aereus Bull. (1789)Sălaj district: on the soil of the beech forests, especially in the oak forests, in warm and sunny

places, at Vădurele, nearby Jibou; Gm; ; 18 IX 1965; HMş 982 under B. aereus Bull. ex Fr.; 3 ex. Boletus appendiculatus Schaeff. (1763)Cluj district: on sandy soils, in the oak and hornbeam forests, at Baciului forest, nearby Cluj-

Napoca; Gm;; 27 VIII 1959; HMş 980 under B. appendiculatus Schff. ex Fr.; 2 ex. Boletus badius (Fr.) Fr. (1832)Bistriţa-Năsăud district: in the coniferous and deciduous forests from Rodnei Mountains, at

Vinului Valley; Gm;; 29 VIII 1964; HMş 988 under B. badius Fr.; 5 ex. Boletus calopus Pers. (1801)Cluj district: on the soil of Fagus and Picea forests from Gilăului Mountains, at Băişoara;

Gm; 5 VIII 1962; HMş 978 under B. calopus Fr.; 3 ex. Boletus chrysenteron Bull. (1791)Bistriţa-Năsăud district: on the soil of the deciduous and coniferous forests from Rodnei

Mountains, at Vinului Valley, on the Izvorul Roşu Valley; Gm;; 19 IX 1963; HMş 992 under B.chrysenteron Bull. ex St. Amans; 1 ex.

Boletus edulis Bull. (1782)Cluj district: on the soil of the coniferous forests from Gilăului Mountains, at Băişoara,

under Buscat Peak; Gm;; 5 VIII 1961; HMş 983 under B. edulis Bull. ex Fr.; 3 ex. Boletus erythropus Krombh. (1846)Cluj district: on the soil of the deciduous and coniferous forests from Gilăului Mountains, at

Băişoara; Gm;; 1 VII 1962; HMş 977 under B. erythropus Fr.; 2 ex. Boletus luridus Schaeff. (1774)Bistriţa-Năsăud district:on the soil of the deciduous and coniferous forests from Rodnei

Mountains, at Vinului Valley; Gm;; 29 VIII 1964; HMş 973 under B. luridus Schff. ex Fr.; 4 ex. Boletus pinophilus Pilát & Dermek (1973)Caraş-Severin district: in the pine forests, on sunny slopes, at Reşiţa; Gm; ; 25 VII

1960; HMş 981 under B. pinicola Vitt.; 1 ex. Boletus pulverulentus Opat. (1836)

Cluj district: in clearings and at the edges of the forests, at Făget, nearby Cluj-Napoca; Gm;; 1VIII 1962; HMş 990; 3 ex. Boletus purpureus Fr. (1835)Satu Mare district: on the soil of the deciduous and oak forests, at the limit of Săuca village;

Gm;; 8 VIII 1960; HMş 975; 2 ex. Boletus queletii Schulzer (1885)Cluj district: at the edges of the forests, in the meadows, on Galicer Hill, nearby Cluj-

Napoca; Gm;; 21 VII 1959; HMş 976 under B. quéletii Schulz.; 4 ex. Boletus regius Krombh. (1832)Cluj district: on the soil of the deciduous forests, on Dumbr ăvii Hill and on Galicer Hill,

nearby Cluj-Napoca; Gm;; 28 VIII 1964; HMş 979; 1 ex.

Boletus reticulatus Schaeff. (1774)Satu Mare district: on the soil of the deciduous forests, under Quercus sp., at Săuca village;Gm;; 11 V 1955; HMş 984 under B. reticulatus Schff. ex Boud.; 1 ex.

189



Boletus rimosus Vent.Cluj district: on the soil of the deciduous forests, especially under Populus tremula, at

Făgetul Clujului; Gm; 23 VII 1956; HMş 967; 1 ex. Boletus rubellus Krombh. (1836)Cluj district: on the soil of the deciduous forests, at Făgetul Clujului; Gm; ; 5 IX 1958;

HMş 991 under B. rubellus Krbh.; 3 ex.

Boletus satanas Lenz (1831)Alba district: on the limestone soils from as. Laricetum deciduae, at Vidolm, under ColţulRoşu, from Trascăului Mountains; Gm; +; 3 IX 1964; HMş 974; 2 ex.

Boletus subtomentosus L. (1753)Bistriţa-Năsăud district: on the soil of the deciduous and coniferous forests from Rodnei

Mountains, at Vinului Valley, under Ineuţ Peak; Gm; ; 1 XI 1964; HMş 993 under B. subtomentosusL. ex Fr.; 6 ex.

Chalciporus piperatus (Bull.) Bataille (1908)Cluj district: on the soil of the coniferous forests, under Britei Peak from Mount Vlădeasa;

Gm;; 4 VII 1959; HMş 985 under Boletus piperatus Bull. ex Fr.; 6 ex. Leccinellum crocipodium (Letell.) Bresinsky & Manfr. Binder (2003)

Cluj district: on the soil of the deciduous forests, at Hoia Forest, nearby Cluj-Napoca; Gm;; HMş 966 under Boletus crocipodius (Let.) Kühn.; 30 VII 1958; 4 ex.

Leccinellum griseum (Quél.) Bresinsky &Manfr. Binder. (2003)Cluj district: on the soil of deciduous forests, only under Carpinus betulus, at Făget, nearby

Cluj-Napoca; Gm;; 19 VII 1964; HMş 970 under Boletus griseus Quél.; 1 ex. Leccinum aurantiacum (Bull.) Gray (1821)Bistriţa-Năsăud district: on the soil of deciduous and coniferous forests, under Populus

tremula, in Rodnei Mountains, at Vinului Valley; Gm;; 29 VIII 1964; HMş 968 under Boletusaurantiacus Bull. ex Fr.; 2 ex.

Leccinum duriusculum (Schulzer ex Kalchbr.) Singer (1947)Cluj district: on the soil of deciduous forests, under Populus tremula, at Plecica Valley, nearby

Cluj-Napoca; Gm;; 23 VII 1956; HMş 969 under Boletus duriusculus Schultz. in Kalchbr.; 2 ex. Leccinum scabrum (Bull.) Gray (1821)Cluj district: on the soil of deciduous forests, only under Betula sp., at Făget, nearby Cluj-

Napoca; Gm;; 20 IX 1962; HMş 971 under Boletus scaber Bull. ex. Fr.; 4 ex. Phylloporus rhodoxanthus (Schwein.) Bres. (1900)Cluj district: on the clayey soil, on steep slopes, at Făget, nearby Cluj-Napoca; Gm; ; 18

IX 1960; HMş 953 under P. rhodoxanthus (Schw.) Bres.; 1 ex. Pseudoboletus parasiticus (Bull.) Šutara (1991)Maramureş district: on the fruit-bodies of Scleroderma aurantium, on sunny slopes, in

mountain meadows, in Lă puşului Mountains; Em; ; 6 VIII 1964; HMş 989 under Boletus

parasiticus Bull.ex Fr.; 1 ex. Strobilomyces strobilaceus (Ssop.) Berk. (1851)Bistriţa-Năsăud district: on the limestone soils, in the deciduous and coniferous forests,

especially under Fagus sp., in Rodnei Mountains, under Corongiş Peak;; Gm; 29 VIII 1964; HM ş 957 under S. floccopus (Vahl. ex Fr.) Karst.; 1 ex.

Tylopilus porphyrosporus (Fr. & Hök) A.H.Sm. & Thiers (1971)Bistriţa-Năsăud district: on the soil of the coniferous forests from Rodnei Mountains, at

Vinului Valley; Gm; 29 VIII 1964; HMş 972 under Boletus porphyrosporus Fr.; 2 ex.

Fam. Diplocystidiaceae Astraeus hygrometricus (Pers.) Morgan (1889)

Bistriţa-Năsăud district: in stony or clayey places, in the deciduous and coniferous forestsfrom Rodnei Mountains, at Vinului Valley; Gm; 14 X 1999, HMş 1068 under A. hygrometricus (Pers.) Morg.; 3 ex.

190



Suillus granulatus (L.) Roussel (1806)Prahova district: on the soil of the coniferous forests, especially in the pine forests, at

Cumpătul-Sinaia from Bucegi Mountains; Gm; ; 12 VII 1969; HMş 986 under Boletus granulatus L. ex Fr.; 4 ex.

Suillus grevillei (Klotzsch) Singer (1945)Alba district: on the soil of the coniferous forests, only under Larix, in the larch forest, at

Vidolm, under Colţul Roşu from Trascăului Mountains; Gm; ; 3 IX 1964; HMş 961 under Boletus grevillei Klotzsch; 6 ex. Suillus luteus (L.) Roussel (1806)Caraş-Severin district: on the soil of the coniferous forests, in the pine forests, under Pinus

nigra, in Semenicului Mountains, at Trei Ape; Gm; ; 4 IX 1960; HMş 959 under Boletusluteus L. ex Fr.; 2 ex.

Suillus tridentinus (Bres.) Singer (1945)Alba district: on the soil of the coniferous forests, only under Larix, in ihe larch forest from

Trascăului Mountains, at Vidolm; Gm;; 3 IX 1964; HMş 962 under Boletus tridentinus Bres.; 4 ex. Suillus viscidus (L.) Roussel (1806)Alba district: in the larch forest, at Vidolm, under Colţul Roşu, in Apuseni Mountains; Gm;

; 3 IX 1964; HMş 960 under Boletus aeruginascens Secr.; 4 ex.

Fam. TapinellaceaeTapinella atrotomentosa (Batsch) Šutara (1992)Caraş-Severin district: on the decaying spruce fir tree, in the coniferous forests from

Semenicului Mountains, at Trei Ape; EPx; 3 IX 1960; HMş 951 under Paxillus atrotomentosus(Batsch) Fr.; 5 ex.

ConclusionsThe collection has an important value, first of all, because it emphasizes a part of the

patrimony of our museum, secondly, it completes the knowledge concerning the ecology andcorology of some macromycetes from Romania and finally, because of the antiquity of somespecies and the collector’s notoriousness.

AbbreviationsEx. – number of specimens HMş – the Herbarium of the Natural Science Museum from Târgu-Mure ş Em - mycetoendomycophytaEPx – mycetoepixilophytaGm - mycetogeophyta mycorrhizaGs - mycetogeophyta saprophytica

Marks = species edible at a minimum value = species edible at a high food value = species edible at a very high food value+ = species toxic

Without mark = species cannot be eaten

References1. Bontea, V., 1985, 1986, Ciuperci parazite şi saprofite din România, vol.I-II, Editura Academiei R.S.R.,

Bucureşti, 586 & 469 p.

2. Eliade, E., 1965, Conspectul macromicetelor din România, Lucr ările Gr ădinii Botanice, Bucureşti, p.185-324.3. Sălăgeanu, GH., Sălăgeanu, A., 1985, Determinator pentru recunoa şterea ciupercilor comestibile,necomestibile şi otr ăvitoare din România, Editura Ceres, Bucureşti, 330 p.

4. Sârbu, A. (coord.), Coldea, Gh., Sârbu, I., Cristea, V., Negrean, G., Oprea, A., Cristurean, I., Popescu,

192



Gh., 2003, Ghid pentru identificarea importantelor arii de protec ţ ie şi conservare a plantelor din România, Editura Alo, Bucureşti!, Bucureşti, 113 p.

5.***Catalogue of Life: 2010 Annual Checklist : http://www.catalogueoflife.org6.*** Index Fungorum: http://www.indexfungorum.org/Names/Names.asp7.*** MycoBank : http://www.mycobank.org./MycoTaxo.aspx8. Pop, A., Tănase, C., 2003, Mapping of Macromycetes-Pilot Series- in Romania:

http://www.wsl.ch/eccf/newsletter13.pdf

Fig. 1. The distribution into families of macromycetes.

Fig. 2. The distribution of macromycetes from the edible point of view.

193



Fig. 3. The spectrum of the bioform of macromycetes.

194



DINAMICA POPULAŢIILOR

LA UNELE SPECII DE LEPIDOPTERE GEOMETRIDE

COLECTATE ÎN GR ĂDINA BOTANICĂ GALAŢI Mihaela CRISTESCU

Key words: population dynamics, Geometridae, Botanical Garden Galaţi.

IntroducereStudiul de faţă a fost realizat în Gr ădina Botanică a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii

Galaţi. Colectările au fost f ăcute în anii 2005, 2008 şi 2009 (Cristescu 2007-2008). Datele obţinuteau relevat că din cele 41 de specii de geometride colectate pe parcursul perioadei de studiu, 3 speciisunt mai abundente în zona cercetată, ele reprezentând 49,5% din totalul indivizilor colectaţi.

Aceste specii sunt: Tephrina arenacearia (Denis&Schiffermuler, 1775), Peribatodesrhomboidaria (Denis&Schiffermuler, 1775), şi Idaea rusticata (Denis&Schiffermuler, 1775).

Material şi metodǎ Lepidopterele nocturne au fost colectate cu ajutorul a 3 capcane luminoase fixe prevăzute cu

becuri de 250 W cu vapori de mercur. Capcanele au funcţionat pe toată durata zborului, din lunamartie până în luna octombrie inclusiv, timp de 3 zile consecutiv pe s ă ptămână, de la apusulsoarelui până a doua zi în zori.

Rezultate şi discuţiiPe parcursul celor 3 ani de studiu, au fost colectaţi 363 de indivizi ce apar ţin la 41 de specii

de lepidoptere din familia Geometridae (tabel 1). În general, speciile identificate au fostreprezentate printr-un număr mic de indivizi. Din cele 41 de specii doar 12,2% au apărut constant înfiecare dintre cei trei ani de studiu, iar 36,6% au apărut pe parcursul a 2 ani, iar restul de 51,2% apardoar sporadic în zona studiată.

Dintre cele 41 de specii, 3 specii sunt dominante şi anume Tephrina arenacearia (Denis&Schiffermuler, 1775), Peribatodes rhomboidaria (Denis&Schiffermuler, 1775), şi Idaea rusticata (Denis&Schiffermuler, 1775). Din cei 363 de indivizi, 49,5% apar ţin acestor 3 specii menţionate.

Dintre cele 41 de specii, unele se regăsesc pe Lista roşie a lepidopterelor (fig.1) din România(Rákosy ET AL ., 2003) având diferite grade de periclitare după cum urmeaz ă:

- critic periclitată (CR): Cyclophora suppuntaria (Zeller, 1847);- vulnerabile (VU): Scopula corrivalaria (Kretschmar, 1862) şi Godonella aestimaria

sareptanaria (Staudinger, 1871);- potenţial ameninţate (NT): Stegania dilectaria (Hubner, 1790), Tephrina arenacearia (Denis & Schiffermuller, 1775), Eilicrinia cordiaria (Hubner, 1790), Phaiograma etruscaria(Zeller, 1849), Scopula flaccidaria (Zeller, 1852), Scopula subpuctaria (Herrich-Schaffer, 1847),

Idaea ochrata (Scopoli, 1763), Idaea rusticata (Denis & Schiffermuller, 1775), Idaea filicata (Hubner, 1799), Idaea dilutaria (Hubner, 1799), Idaea politaria (Hubner, 1799), Lythria purpuraria (Linnaeus,

1758), Lythria cruentaria (Hufnagel, 1767), Costaconvexa polygrammata (Borkhausen, 1794);- restul de 24 de specii nu sunt periclitate (LC).

∗ Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, Str. Regiment 11 Siret, nr. 6 A,Galaţi.

195



Tabel 1. Lista lepidopterelor geometride colectate în Gr ădina Botanică în anii 2005, 2008 şi 2009.

Abundenţa relativă Nr.crt.

Specia2005 2008 2009 Total

Suprafamilia GeometroideaFam. Geometridae

1 Ligdia adustata (Denis&Schiffermüller, 1775) 0 0 2 22 Stegania dilectaria (Hübner,1790) 0 3 1 43 Heliomata glarearia (Denis&Schiffermuller, 1775) 2 0 0 24 Macaria notata (Linnaeus, 1758) 1 4 0 55 Semiothisa liturata (Clerk, 1759) 0 3 2 56 Chiasmia clathrata (Linnaeus, 1758) 22 1 0 237 Godonella aestimaria sareptanaria (Staudinger,

1871)0 1 0 1

8 Tephrina arenacearia (Denis&Schiffermüller,1775)

18 36 23 77

9 Eilicrinia cordiaria (Hübner,1790) 0 1 1 210 Colotois pennaria (Linnaeus, 1761) 0 1 0 1

11 Biston betularia (Linnaeus, 1758) 1 0 0 112 Peribatodes rhomboidaria (Denis&

Schiffermüller, 1775)4 17 47 68

13 Ascotis selenaria (Denis&Schiffermuller, 1775) 8 0 2 1014 Ematurga atomaria (Linnaeus, 1758) 4 3 1 815 Thetidia smaragdaria (Fabricius,1787) 0 1 0 116 Chlorissa viridata (Linnaeus, 1758) 5 0 2 717 Phaiograma etruscaria (Zeller, 1849) 0 0 1 118 Cyclophora suppuntaria (Zeller, 1847) 0 0 1 119 Timandra comae (Schmidt, 1931) 2 2 5 920 Scopula corrivalaria (Kretschmar, 1862) 1 0 0 1

21 Scopula marginepunctata (Goeze, 1781) 2 1 5 822 Scopula flaccidaria (Zeller, 1852) 0 0 3 323 Scopula subpuctaria (Herrich-Schaffer, 1847) 0 0 1 124 Idaea ochrata (Scopoli, 1763) 0 1 1 225 Idaea rusticata (Denis&Schiffermüller1775) 0 1 34 3526 Idaea filicata (Hubner, 1799) 0 0 1 127 Idaea dilutaria (Hübner,1799) 0 6 0 628 Idaea politaria (Hubner, 1799) 0 0 1 129 Idaea dimidiata (Hufnagel,1767) 0 1 6 730 Idaea aversata (Linnaeus, 1758) 0 2 0 231 Idaea degeneraria (Hübner,1799) 0 4 4 8

32 Idaea straminata (Borkhausen, 1794) 0 1 6 733 Lythria purpuraria (Linnaeus, 1758) 1 2 2 534 Lythria cruentaria (Hufnagel, 1767) 0 0 2 235 Xanthorhoe fluctuata (Linnaeus, 1758) 0 4 5 936 Epirrhoe alternata (Muller, 1764) 0 0 1 137 Costaconvexa polygrammata (Borkhausen, 1794) 1 2 8 1138 Eupithecia centaureata (Denis&Schiffermüller,

1775)0 0 6 6

39 Eupithecia innotata (Hufnagel, 1767) 0 0 1 140 Lithostege farinata (Hufnagel, 1767) 1 0 4 541 Lithostege griseata (Denis&Schiffermuller, 1775) 3 0 10 13

TOTAL SPECII 41

TOTAL INDIVIZI 363

196



CR

2%VU

5%

NT

34%LC

59%

Fig. 1. Lista roşie a lepidopterelor geometride colectate în Gr ădina Botanică Gala ţi.

Dinamica populaţiei la specia Peribatodes rhomboidaria, arată o cre ştere a abundenţei de laan la an. Astfel, în anul 2005 au fost capturate doar 4 exemplare, în 2008 - 17 exemplare, iar în anul2009 - 47 de indivizi.

Această specie, este citat ă în literatura de specialitate (S KINNER , 2009) ca având de regulă, ogeneraţie pe an, în perioada iunie - august, rareori apare şi a doua generaţie în luna septembrie.Datele noastre de la capcanele luminoase pentru anul 2009 când specia a înregistrat o abunden ţă mare, indică faptul c ă, în zona studiată specia este bivoltin ă. Prima generaţie apare mai devreme,respectiv în luna mai, când atinge şi un maxim, iar a 2 a generaţie apare în luna august, însă estemai puţin abundentă (fig 2).

0

1

2

3

4

5

6

7

1 1 V

2 0 V

2 7 V

0 2 V I

0 9 V I

1 1 V I

1 7 V I

0 8 V I I

1 9 V I I I

2 5 V I I I

1 5 I X

2 1 I X

2 9 I X

date de colectare

n u m a r i n d i v i z i

Fig. 2. Dinamica zborului la specia Peribatodes rhomboidaria Den.&Schiff . în anul 2009.

Dinamica populaţiei la specia Idaea rusticata (Denis&Schiffermuler, 1775). Această specie a avut o abunden ţă mare în anul 2009 (fig. 3). Cre şterea efectivului populaţional

faţă de anul precedent când a fost identificat doar un exemplar se explic ă prin faptul c ă, venită din biotopurile învecinate, a găsit în zona studiată resursele trofice necesare dezvolt ării larvelor.Acestea sunt polifage, şi se hr ănesc pe Prunus spinosa, Hedera helix, Clematis vitalba, Ulmus sp.

Dinamica zborului.Specie univoltină zboar ă de la mijlocul lui iunie pân ă la mijlocul lui august. În sudul

Europei apare şi a doua generaţie de la mijlocul lunii iulie până în octombrie (Hausmann, 2004).În zona studiată specia este univoltin ă, primii indivizi au apărut pe data de 09.VI.2009, iar

ultimii au fost colectaţi la sfâr şitul lunii iulie. Zborul maxim a fost în luna iulie când au fost capturaţi

7 indivizi la capcanele luminoase şi când temperaturile au înregistrat şi cele mai mari valori.

197



0

1

2

3

4

5

6

7

8

09 VI 11VI 15VI 16VI 22VI 23VI 24VI 02VII 06VII 07VII 08VII 21VII 23VII

date de colectare

n u m a r i n d i v i z i

Fig. 3. Dinamica zborului la specia Idaea rusticata Den.&Schiff . în anul 2009.

Dinamica zborului la specia Tephrina arenacearia (Denis&Schiffermuler, 1775). Specie comună, şi r ăspândită în toat ă ţara. Este cunoscută datorit ă larvei sale denumit ă

cotarul verde al lucernei. Are 3 generaţii anuale care se suprapun. Prima generaţie apare în perioada: IV-V, a II a:VI şi a III a în luna a VIII (Mateiaş, 1984).Comparând abundenţele relative ale speciei în aceleaşi perioade calendaristice pentru anii de

studiu (fig.4), reiese faptul că zborul maxim s-a realizat în luna iulie în fiecare an, iar adul ţii auapărut la sfâr şitul lunii mai începutul lunii iunie, ultimii adulţi fiind colectaţi pentru toţi anii destudiu până la mijlocul lunii august. Genera ţia de primăvar ă se reduce pentru zona studiat ă doar laun adult apărut în luna mai.

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

50

V VI VII VIII

luni colectare

n

u m a r i n d i v i z i

2009

2008

2005

Fig. 4. Dinamica multianuală a speciei Tephrina arenacearia Den.&Schiff .

ConcluziiCele mai abundente specii de geometride colectate pe parcursul perioadei de studiu sunt

specii comune, ce au aceleaşi preferinţe faţă de mediu. Sunt specii ce prefer ă un mediu uscat şi cald.De asemenea, faptul că larvele lor sunt polifage, hr ănindu-se cu specii larg r ăspândite în Gr ădinaBotanică precum Coronilla varia, Medicago sativa (larvele de Tephrina arenacearia), Prunus

spinosa, Ulmus sp., Hedera helix (larvele de Peribatodes rhomboidaria şi Idaea rusticata) au f ăcutca în timp aceste specii să cunoasc ă o cre ştere a efectivului populaţional, devenind din speciiaccidentale, specii dominante.

Dintre cele 41 de specii, o specie este critic periclitată şi 2 sunt vulnerabile.

198



References1. Cristescu M., 2007-2008, Contributions toward the knowlegdge of the nocturnal macrolepidoptera from

The Botanical Garden Gala ţ i (nota 1). Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” Bacău.Studii şi comunicări. 22: 65-71.

2. Hausmann A., 2004, The Geometrid Moths of Europe, vol.2, Sterrhinae. Apollo Books, Stenstrup, 600 pp.3. Mateiaş M.C., 1984, Date privind bioecologia speciei Tephrina arenacearia Den.&Schiff. (Lepidoptera

Geometridae). St.Cerc.Biol.anim., Bucureşti, 36 (1):50-56.4. Rákosy L., Goia M., Kovács Z., 2003, Catalogul lepidopterelor României. Soc. Lepid. Rom, Cluj-Napoca,

446 pp.5. Skinner B., 2009, Colour identification guide to moths of the British Isles (Macrolepidoptera). Apollo

Books, 303 pp.

THE POPULATION DYNAMICS OF SOME GEOMETRID LEPIDOPTERA SPECIESFROM THE BOTANICAL GARDEN OF GALATI

The paper describes the population dynamics of three Geometrid Lepidoptera species. These specieswere collected in the Botanical Garden Galaţi during the years, 2005, 2008 and 2009, using light traps. In this

research time span 41 species of Lepidoptera belonging to the Geometridae Family had been collected.Tephrina arenacearia, (Denis&Schiffermuler, 1775), Peribatodes rhomboidaria (Denis&Schiffermuler,1775) and Idaea rusticata (Denis&Schiffermuler, 1775) are the most abundant species in the studied area.They represent 49,5% from the hole population of Geometrid Lepidoptera species. Some species are listedon the Red List: Cyclophora suppuntaria (Zeller, 1847) is critical endangered species, Scopula corrivalaria (Kretschmar, 1862) and Godonella aestimaria sareptanaria (Staudinger, 1871) are vulnerable species.

199



Rezultate şi discuţiiFauna de coleoptere semnalate în lemnul aflat în diferite stadii de descompunere constă din

73 specii ce revin la 55 genuri şi 14 familii. Conform spectrului trofic, speciile depistate în lemnuldescompus sunt saproxilice, saprofage, micofage şi zoofage. Speciile din familiile Buprestidae,Cerambicydae, Cerophytidae, Cucujudae, Elateridae, Lucanidae, Rhysodidae, Scarabaeidae,Tenebrionidae şi Throscidae, precum şi unele din familiile Staphylinidae ( Habrocerus

capillaricornis, Sepedophilus immaculatus, S. marshami, S. obtusus) şi Carabidae (Carabusintricatus) sunt saproxilice, acestea depinzând în decursul unei anumite perioade a ciclului lor vital,de material lemnos aflat în descompunere (în Tabelul 1, speciile saproxilice sunt eviden ţiate cu bold). Totuşi, există o parte de coleoptere semnalate în lemnul aflat în descompunere, care nu suntsaproxilice. De sub scoar ţa unui arbore pr ăvălit şi aflat în descompunere au fost colectate şideterminate 6 exemplare de coleoptere din familia Leiodidae. Atât genul Amphicyllis cât şi specia

Amphicyllis globus nu au mai fost semnalate în fauna Republicii Moldova. Speciile Gyrophaena joyi şi Amphicyllis globus sunt specii micofage şi consumă ciuperci ce se dezvolt ă pe lemnul aflatîn descompunere. Speciile familiei Carabidae, cât şi unele din familia Staphylinidae, precum şispecia Phosphuga atrata sunt zoofage şi se hr ănesc cu organisme vii ce populează lemnul mort. Deasemenea, din lemn aflat în descompunere au mai fost colectate şi unele specii saprofage (unele

specii din familia Staphylinidae şi specia Silpha carinata). Din analiza materialului propriu colectat,cât şi a colecţiei de coleoptere a Muzeului Institutului de Zoologie a AŞM, rezultă urm ătoarea listă taxonomică de coleoptere depistate în materialul lemnos aflat în descompunere (Tabelul 1).

Tabelul 1. Lista coleopterelor (Coleoptera) depistate în material lemnos aflat în descompunere.

Nr/ord

Familia şi specia Biotopul în care a fost sesizată specia

Buprestidae1. Agrilus viridis (Linnaeus, 1758) Podişul Moldovei Centrale2. Cratomerus hungaricus (Scopoli, 1772) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească

3. Dicerca chlorostigma Mannerheim, 1837 Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 4. Ptosima undecimmaculata (Herbst, 1784) Plaiul Fagului, P ădurea Domnească Carabidae

5. Carabus cancellatus (Illiger, 1798) Plaiul Fagului6. Carabus convexus Fabricius, 1775 Codrii Tigheci7. Carabus coriaceus Linnaeus, 1758 Codrii Tigheci8. Carabus granulatus Linnaeus, 1758 Plaiul Fagului9. Carabus intricatus Linnaeus, 1761 Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 10. Platynus assimile (Paykull, 1790) Codrii Tigheci11. Pterostichus melanarius (Illiger, 1798) Codrii Tigheci

Cerambycidae

12.

Aromia moschata Linnaeus, 1758 Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 13. Cerambyx cerdo Linnaeus, 1758 Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 14. Cerambyx scopolii Fuesslins, 1775 Rezervaţia Codrii15. Chlorophorus herbsti (Brahm, 1790) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 16. Hylotrupes bajulus (Linnaeus, 1758) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 17. Isotomus speciosus (Schneider, 1787) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 18. Megopis scabricorne (Scopoli, 1763) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 19. Morimus funereus Mulsant, 1863 Plaiul Fagului, P ădurea Domnească 20. Oberea linearis Linnaeus, 1758 Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 21. Phymatodes testaceus (Linnaeus, 1758) Rezervaţia Codrii22. Plagionotus arcuatus (Linnaeus, 1758) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 23. Plagionotus detritus (Linnaeus, 1758) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 24. Prionus coriarius (Linnaeus, 1758) Plaiul Fagului, P ădurea Domnească 25. Rhagium sycophanta (Schrank, 1781) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 26. Rhopalopus clavipes (Fabricius, 1775) Rezervaţia Codrii, Codrii Tigheci

201



27. Rhopalopus macropus Germar, 1824 Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 28. Rosalia alpina (Linnaeus, 1758) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 29. Saperda punctata (Linnaeus, 1767) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 30. Stenocorus meridianus (Linnaeus, 1758) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 31. Stenocorus quercus (Gotz, 1783) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 32. Strangalia aurulenta (Fabricius, 1792) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească

33.

Strangalia maculata (Poda, 1761) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 34. Strangalia quadrifasciata (Linnaeus, 1758) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească Cerophytidae

35. Cerophytum elateroides (Latreille, 1804) P ădurea de la Ivancea (Orhei)Cucujidae

36. Cucujus cinnaberinus (Scopoli, 1763) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească Elateridae

37. Ampedus balteatus (Linnaeus, 1758) Plaiul Fagului, P ădurea Domnească 38. Ampedus pomonae (Stephens, 1830) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 39. Ampedus sanguinolentus (Schrk., 1776) Rezervaţia Codrii40. Calambus bipustulatus (Linnaeus, 1767) Rezerva ţia Codrii41. Elater ferrugineus Linnaeus, 1758 Plaiul Fagului, Pădurea Domnească,

Pădurea de la Ivancea (Orhei)42. Ischnodes sanguinicollis (Panzer, 1793) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească,

Pădurea de la Ivancea (Orhei)43. Porthmidius austriacus (Schrank, 1781) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească

Leiodidae (Anisotomidae) 44. *Amphicyllis globus (Fabricius, 1792) P ădurea de lângă Lalova

Lucanidae45. Dorcus parallelopipedus Linnaeus, 1758 Plaiul Fagului, P ădurea Domnească, Codrii

Tigheci46. Lucanus cervus Linnaeus, 1758 Plaiul Fagului, P ădurea Domnească,

Rezervaţia Codrii, Codrii Tigheci

47. Platycerus caraboides (Linnaeus, 1758) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească, CodriiTigheciRhysodidae

48. Rhysodes germari Ganglbauer, 1892 Plaiul Fagului, P ădurea Domnească 49. Rhysodes sulcatus (Fabricius, 1787) Plaiul Fagului, P ădurea Domnească

Scarabaeidae50. Cetonia aurata (Linnaeus, 1758) Codrii Tigheci51. Cetonischema aeruginosa (Drury, 1770) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească, Codrii

Tigheci52. Gnorimus octopunctatus (Fabricius, 1775) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 53. Liocola lugubris (Herbst, 1786) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 54. Oryctes nasicornis Linnaeus, 1758 Plaiul Fagului, Pădurea Domnească, Codrii

Tigheci, Vulcăneşti (Giurgiuleşti)55. Potosia fieberi (Kraatz, 1880) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească 56. Valgus hemipterus Linnaeus, 1758 Codrii Tigheci

Silphidae57. Phosphuga atrata (Linnaeus, 1758) Codrii Tigheci58. Silpha carinata Herbst, 1783 Codrii Tigheci

Staphylinidae59. Gyrophaena joyi Wendeler, 1924 pădurile din zona Nistrului Inferior60. Habrocerus capillaricornis (Gravenhorst,1806) pădurile din zona Nistrului Inferior61. Quedius limbatus (Heer, 1839) pădurile din zona Nistrului Inferior62. Quedius suturalis Kiesenwetter, 1845 pădurile din zona Nistrului Inferior

63. Sepedophilus immaculatus (Stephens, 1832) pădurile din zona Nistrului Inferior64. Sepedophilus marshami (Stephens, 1832) pădurile din zona Nistrului Inferior65. Sepedophilus obtusus Luze, 1902 pădurile din zona Nistrului Inferior

202



66. Sunius fallax (Lokay, 1919) pădurile din zona Nistrului Inferior67. Tachinus corticinus Gravenhorst, 1802 pădurile din zona Nistrului Inferior68. Tachyporus hypnorum (Fabricius, 1775) pădurile din zona Nistrului Inferior69. Tachyporus nitidulus (Fabricius, 1781) pădurile din zona Nistrului Inferior70. Tachyporus solutus Erichson, 1839 pădurile din zona Nistrului Inferior71. Zyras haworthi Stephens, 1832 pădurile din zona Nistrului Inferior

Tenebrionidae72. Uloma culinaris (Linnaeus, 1758) Codrii TigheciThroscidae

73. Drapetes biguttatus (Piller & Mitterpacher, 1783) Plaiul Fagului, Pădurea Domnească, Pădurede ulm din satul Redeni (Călăraşi)

*taxon nou pentru fauna Republicii Moldova

Majoritatea coleopterelor depistate în lemnul descompus sunt totuşi saproxilice (55), multedintre ele fiind incluse în lista coleopterelor indicatoare a pădurilor seculare de importanţă europeană [Neculiseanu ş.a., 2002]. Unele dintre ele sunt rare [Neculiseanu, Stratan, Vereşciaghin,Ostaficiuc, 1992], de aceea au fost incluse în a doua ediţie a Căr ţii Roşii a Republicii Moldova, iaraltele sunt protejate conform anexelor II şi III a Convenţiei Berna. Coleopterele depistate în lemnulaflat în descompunere apar ţin următoarelor criterii de raritate: critic periclitate (CR) – Rosaliaalpina, Gnorimus octopunctatus; periclitate (EN) – Calambus bipustulatus, Cerambyx cerdo, Cucujuscinnaberinus; vulnerabile (VU) – Carabus intricatus, Cetonischema aeruginosa, Aromia moschata,Cerophytum elateroides, Drapetes biguttatus, Elater ferrugineus, Ischnodes sanguinicollis,

Porthmidius austriacus şi specii cu risc redus (LR) – Lucanus cervus, Oryctes nasicornis, Liocolalugubris, Prionus coriarius, Morimus funereus, Megopis scabricorne, Hylotrupes bajulus.

Unele coleoptere saproxilice precum speciile Cratomerus hungaricus, Dicerca chlorostigma,Cerambyx cerdo, C. scopolii, Rhopalopus clavipes, Plagionotus arcuatus, Oberea linearis ş.a. auun impact negativ atât asupra silviculturii cât şi pomiculturii, pentru faptul că larvele lor fac galeriiîn lemnul arborilor vii (dar de regulă sl ă biţi) cauzând astfel pagube semnificative [Polihovici,

2006]. Deseori şi lemnul prelucrat este invadat de coleoptere saproxilice, fiind deteriorat. Cu toateacestea, coleopterele saproxilice semnalate în cadrul ecosistemelor forestiere, au un rol important în procesul de descompunere a materialului lemnos mort, asigurând astfel vegetaţia pădurii cu nutrienţi.

Investigaţiile întreprinse în cadrul pădurilor din sudul republicii, au permis evidenţiereacoleopterelor saproxilice de dimensiuni mici. Aceste păduri fiind privite ca asociaţii vegetale, nu caecosisteme funcţionale integre, au fost valorificate intens, iar ca rezultat, coleopterele de dimensiunimari neavând condiţii prielnice pentru dezvoltare, nu au putut fi sesizate. Spre exemplu, la specia

Lucanus cervus o genera ţie se dezvoltă timp de 4-6 ani (în dependen ţă şi de condiţiile climaterice), deci pentru vieţuirea acestei specii este nevoie de arbori bătrâni şi cioturi aflaţi în stare de descompunere.

Cu regret semnalez că în Republica Moldova este utilizat ă pe scar ă larg ă metoda cur ăţirii pădurilor de lemnul „mort”. Lemnul descompus este extras atât din pădurile şi fâşiile forestiere de

către populaţia rurală, cât şi din Rezervaţiile Ştiinţifice gestionate de autorităţile silvice de stat.Extragerea arborilor uscaţi din păduri, conduce la distrugerea microhabitatelor atât a insectelorsaproxilice cât şi a unor specii rare şi ameninţate cu dispariţia. Pentru a salva coleopterelesaproxilice, cât şi intreg complexul de insecte care populează lemnul aflat în descompunere, trebuiestopată extragerea lemnului putred din p ăduri, iar pentru aceasta, acest fapt trebuie adus lacunoştinţă atât autorit ăţilor abilitate, cât şi întregii societăţi. Astfel, va putea fi salvată fauna denevertebrate, care are drept habitat lemnul aflat în descompunere.

ConcluziiDin lemnul aflat în descompunere au fost extrase 73 specii de coleoptere, majoritatea

saproxilice. Unele dintre coleopterele saproxilice menţionate în lucrare sunt rare sau chiar ameninţate cu

dispariţia. Specia Amphicyllis globus este nouă pentru fauna republicii. Pentru a salva coleopterelesaproxilice, lemnul aflat în descompunere trebuie păstrat în păduri. Anume, buştenii şi cioturilereprezintă acele microhabitate de care depinde existen ţa unui mare număr de nevertebrate.

203



Coleopterele saproxilice, fiind iniţiatori primari în procesul de descompunere a materialului lemnosmort, facilitează în consecin ţă accesul altor grupe de organisme, având ca rezultat repunereamateriei în circuitul natural.

Bibliografie1. Bacal, S., 2005: Coleopterele saproxilice din rezerva ţ ia peisagistică „Codrii Tigheciului”, Muzeul

Olteniei Craiova, Oltenia. Studii şi comunicări. Ştiinţele Naturii, 21: 111-112, Craiova.2. Bacal, S., Derunkov A., 2009: Rove beetles (Coleoptera: Staphylinidae) from the dead wood in the forests of the Lover Dniester, Republic of Moldova, Muzeul Olteniei Craiova, Oltenia. Studii şicomunicări. Ştiinţele Naturii, 25: 111-113, Craiova.

3. Cartea Roşie a Republicii Moldova, 2002: 236-246, Chişinău.4. Neculiseanu, Z., Dănilă, A., Baban, E., Neculiseanu, Z. (jun), 2002: Nevertebratele saproxilice şi pădurile de

importan ţă interna ţ ional ă din rezerva ţ iile ştiin ţ ifice „P ădurea Domnească” şi „Plaiul Fagului”. 75.Chişinău.

5. Neculiseanu, Z., Stratan, V., Vereşciaghin, B., Ostaficiuc, V., 1992: Insectele rare şi pe cale dedispari ţ ie din Moldova, 115. Chişinău.

6. Polihovici, N., 2006: Referitor la insectele xilofage (coleoptera: buprestidae, scolytidae) dinecosistemele forestiere ale Podi şului Moldovei Centrale, International Conference of Young

Researches IV edition, dedicated to the60th anniversary of Academy of Sciences of Moldova:Scientific Abstracts, Nov. 10, 2006. Moldova. Ştiinţa. 88. Chişinău.

7. Postolache, Gh., 1995: Vegeta ţ ia Republicii Moldova, 220. Chişinău.8. Strategia na ţ ional ă şi Planul de ac ţ iune în domeniul conservării diversit ăţ ii biologice, 2002: Ştiinţa,

104. Cişinău.9. Krasuckij, B., 2007: Kratkij opredelitel gribnyh jukov (s illûstraciâmi): učebno –metodičeskoe posobie

dlâ studentov biologhičeskih special nostej vuzov, Čelâbinsk. Izd-vo ČGPU, 140.10. Kryžanovskij, О., 1965: О predelitel nasekomyh evropejskoj časti SSSR.. Nauka. 2: 646. Моskva-

Leningrad11. Lukin, V., Derunkov, A., 2007: Taksonomič eskij sostav kompleksov nasekomyh – obitatelej mertvoj

drevesiny v Belorusskom poles e, Molodež v nauke, Minsk, «Belorusskaâ nauka», 2008, 1: 160 – 169.12. Mamaev, B., 1977: Biologhiâ nasekomyh-razrušitelei drevesiny. Èntomologhiâ, 3: 214, Москва.

CONTRIBUTIONS TO THE KNOWLEDGE OF COLEOPTERAFROM THE DEAD WOOD IN THE FORESTS FROM REPUBLIC OF MOLDOVA

The work presents data about some coleoptere tracked down in the timber in putrefaction. From atotal of 73 species of colected coleoptere, 55 are saproxilic. Some of them are rare species. For preservingthe rare and obsolescent beetles, and of saproxilic ones, but also of the whole complex of insects inhabitingthe wood in putrefaction, is necessary to stop the extraction of the extinct timber from forests.

204



DIVERSITATEA SPECIFICĂ A COLEMBOLELOR

DIN BIOTOPII SAPROLIGNICOLI ŞI SAPROXILICOLI

DIN REPUBLICA MOLDOVAGalina BUŞMACHIU

Key words: Collembola, rotten legs, Republic of Moldova.

IntroducereR ămăşiţele esenţelor lemnoase se caracterizează printr-o clar ă succesiune ecologic ă a

faunei, în funcţie de stadiul lor de descompunere, fiind populate de nevertebrate litiericole,corticicole şi detritomicofage, care apar într-un stadiu mai avansat al degradării substratului organicdupă instalarea pe suprafa ţa trunchiurilor căzuţi a florei saprolignicole de alge, fungi, muşchi şilicheni [Bulimar, 1986].

Trunchiurile în descompunere, invadate de o faună bogat ă, sunt biotopi favoriţi pentru olargă diversitate de specii de nevertebrate, inclusiv pentru colembole. Aici g ăsesc condiţii prielnice pentru viaţă o gam ă larg ă de specii, grupare ce se formeaz ă din contul complexului corticicol,muscinal şi a celui litiericol.

Lucrarea se refer ă la studiul diversit ăţii specifice a colembolelor din trunchiurile aflate îndescompunere, din diferite tipuri de păduri din centrul şi sudul Republicii Moldova. Unele date privind spectrul de specii al colembolelor din Rezervaţia Naturală de Stat „Plaiul Fagului”, inclusivspeciile extrase din trunchiurile descompuse, ca parte componentă a ecosistemelor forestiere, au fostincluse în publicaţiile anterioare [Buşmachiu, 2006, 2008].

Materiale şi metodeEşantioanele de trunchiuri în stare avansată de descompunere şi acoperite de florasaprolignicolă au fost colectate pe parcursul anilor 2006-2009, înclusiv în sezonul de iarn ă, îndiferite tipuri de păduri din centrul şi sudul Republicii Moldova. Masivele forestiere alerezervaţiilor „Plaiul Fagului” şi „Codrii” se caracterizează prin esen ţe de foioase tipice zoneiCentral Europene cu predominarea stejarului Quercus robur , în amestec cu Carpinus betulus, Tiliatomentosa, T . cordata şi Acer campestre, iar cele din localităţile Gr ădiniţa şi Leuntea secaracterizează prin prezen ţa pădurilor de tip mediteranean de gorun monodominant (Quercus

pubences) sau gorun asociat cu carpen [Postolache,1995].Pentru extragerea speciilor de colembole, eşantioanele s-au recoltat separat din trei

substraturi* (tab.1): 1 - saprolignicol (suprafaţa superioar ă a trunchiurilor descompu şi invadată de

alge, fungi, muşchi şi licheni); 2 - saproxilicol (rugumătura de lemn din trunchiurile descomnuse) şi3 - detritosaproxilicol (partea inferioar ă a trunchiurilor amplasat ă la nivelul orizontului organic alsolului şi zonele adiacente).

Microartropodele au fost extrase cu ajutorul metodei de flotaţie, apoi au fost tratate cu alcoolde 700 C şi fixate în soluţia Faure. Determinarea specifică s-a bazat pe determinatoarele de referin ţă,la care se adugă şi unele lucr ări taxonomice.

Rezultate şi discuţiiDiversitatea faunistică din trunchiurile aflate în diferite stadii de descompunere include 69

de specii de colembolele, care revin la 41 de genuri şi respectiv la 16 familii (tab. 1). Analizataxonomică scoate în eviden ţă c ă speciile net dominante, care fac parte din familiile Entomobryidae

şi Isotomidae cu câte 16 şi respectiv 11 specii, urmate de familiile Onychiuridae – 10, Neanuridae –

∗ Institutul de Zologie al A ŞM Chişinău, Republica Moldova

205



9, Hypogastruridae - 7, Tomoceridae – 4, Odontellidae, Katiannidae şi Neelidae cu câte 2 specii, Brachystomellidae, Cyphoderidae, Sminthurididae, Arrhopalitidae, Dicyrtomidae şi Sminthuridae -cu câte o singur ă specie fiecare. Compozi ţia specifică a colembolelor depistate este tributar ă îngeneral esenţelor lemnului descompus ai stejarilor seculari.

Tabelul 1. Lista colembolelor extrase din substraturile trunchiurilor aflaţi în descompunere.

Nr./ord

Familia şi specia Substrat*

Hypogastruridae1 Ceratopysella bengtssoni (Ǻgren, 1904) saprolignicol, detritosaproxilicol2 Ceratopysella engadinensis (Gisin, 1949) saprolignicol, detritosaproxilicol3 Xenylla brevicauda (Tullberg, 1869) saprolignicol, detritosaproxilicol4 Xenylla boerneri (Axelson, 1905) saprolignicol, detritosaproxilicol5 Xenylla brevisimilis brevisimilis (Stach, 1949) saprolignicol, detritosaproxilicol6 Xenylla corticalis (Börner, 1901) saprolignicol7 Willemia intermedia (Börner, 1901) detritosaproxilicol

Odontellidae8 Superodontella lamelifera (Axelson), 1903 detritosaproxilicol9 Superodentella montemaceli (Arbea &Weiner, 1992) detritosaproxilicol

Neanuridae10 Friesea truncata (Cassagnau, 1958 saprolignicol, detritosaproxilicol11 Pseudachorutes dubius (Krausbauer, 1898) saprolignicol, detritosaproxilicol12 Pseudachorutes parvulus (Börner 1901) detritosaproxilicol13 Micranurida pygmaea (Börner 1901) detritosaproxilicol14 Neanura moldavica (Busmachiu &

Deharveng, 2008)detritosaproxilicol

15 Neanura muscorum (Templeton, 1835) detritosaproxilicol16 Deutonura albella (Stach, 1920) detritosaproxilicol

17 Endonura gracilirostris (Smolis, Skarzynski, Pomorski & Kaprus, 2007)

detritosaproxilicol

18 Thaumanura carolii (Stach, 1920) detritosaproxilicolBrachystomellidae

19 Brachystomella curvula (Gisin, 1948) detritosaproxilicolOnychiuridae

20 Protaphorura armata (Tullberg, 1869) saprolignicol, detritosaproxilicol21 Protaphorura cancellata (Gisin,1956) detritosaproxilicol22 Protaphorura fimata (Gisin, 1956) detritosaproxilicol23 Protaphorura subarmata (Gisin, 1957) saprolignicol, detritosaproxilicol24 Micraphorura absoloni (Börner, 1901) saproxilicol, detritosaproxilicol

25 Deuteraphorura silvaria (Gisin, 1952) saproxilicol, detritosaproxilicol26 Orthonychiurus rectopapillatus (Stach, 1933) saproxilicol27 Orthonychiurus stachianus (Bagnall, 1939) saproxilicol

Tullbergiidae28 Mesaphorura critica (Ellis, 1976) detritosaproxilicol29 Mesaphorura krausbaueri (Börner, 1901) detritosaproxilicol

Isotomidae30 Subisotoma pusilla (Schäffer, 1900) saprolignicol31 Folsomia candida (Willem, 1902) saproxilicol, detritosaproxilicol32 Folsomia penicula (Bagnall, 1939) euritopic33 Folsomia quadrioculala (Tullberg, 1871) saprolignicol, detritosaproxilicol34 Cryptopygus bipunctatus (Axelson, 1903) euritopic35 Cryptopygus thermophilus (Axelson, 1900) saprolignicol, saproxilicol36 Isotomiella minor (Schäffer, 1896) euritopic37 Vertagopus cinereus (Nicolet, 1841) saprolignicol

206



38 Parisotoma notabilis (Schäffer, 1896) euritopic39 Proisotoma minuta (Tullberg, 1871) saproxilicol40 Desoria violacea (Tullberg, 1876) saprolignicol

Tomoceridae41 Tomocerus minor (Lubbock, 1862) euritopic42 Tomocerus vulgaris (Tullberg, 1871) euritopic

43 Pogonognathellus flavescens (Tullberg, 1871) euritopic44 Pogonognathellus longicornis (Müller, 1776) euritopicEntomobryidae

45 Orchesella cincta (Linnaeus, 1758) saprolignicol46 Orchesella multifasciata (Stscherbacow, 1898) saprolignicol47 Orchesella pseudobifasciata (Stach, 1960) saprolignicol48 Orchesella xerothermica (Stach, 1960) saprolignicol49 Entomobrya marginata (Tullberg, 1871) saprolignicol50 Willowsia nigromaculata (Lubbock, 1873) saprolignicol51 Lepidocyrtus curvicollis (Bourlet, 1839) saprolignicol52 Lepidocyrtus cyaneus (Tullberg, 1871) euritopic53 Lepidocyrtus lignorum (Fabricius, 1793) saprolignicol, detritosaproxilicol

54 Lepidocyrtus paradoxus (Uzel, 1890) saprolignicol55 Lepidocyrtus weidneri (Hüther, 1971) euritopic56 Pseudosinella imparipunctata (Gisin, 1953) saproxilicol, detritosaproxilicol57 Pseudosinella horaki (Rusek, 1985) saprolignicol, detritosaproxilicol58 Pseudosinella moldavica (Gama & Busmachiu, 2002) saprolignicol, detritosaproxilicol59 Heteromurus major (Moniez, 1889) saprolignicol, detritosaproxilicol60 Heteromurus nitidus (Templeton, 1835) saproxilicol, detritosaproxilicol

Cyphoderidae61 Cyphoderus bidenticulatus (Parona, 1888) saproxilicol, detritosaproxilicol

Neelidae62 Neelus murinus (Folsom, 1896 euritopic

63 Megalothorax minimus (Willem, 1900) euritopicSminthurididae

64 Sphaeridia pumilis (Krausbauer, 1898) euritopicArrhopalitidae

65 Pygmarrhopalites pygmaeus (Wankel, 1869) saproxilicol, detritosaproxilicolKatiannidae

66 Sminthurinus aureus (Lubbock, 1862) saprolignicol67 Sminthurinus niger (Lubbock, 1868) saprolignicol

Dicyrtomidae68 Ptenothrix atra (Linnaeus, 1758) saprolignicol

Sminthuridae

69 Spatulosminthurus flaviceps (Tullberg, 1871) saprolignicol

Fauna colembolelor colectată de pe trunciurile aflate în diferite stadii de descompunere afost grupată în dependen ţă de preferin ţele faţă de substrat.

1. Gruparea speciilor de colembole adunate de pe suprafaţa trunchiurilor descompuse acoperitecu flora saprolignicolă bogat ă. Cele mai multe dintre aceste specii sunt elemente corticicole, dintrecare menţionăm: Xenylla brevisimilis brevisimilis, X. brevicauda, Subisotoma pusilla, Vertagopuscinereus, Desoria violacea, Sminthurinus aureus, S. niger, Ptenothrix atra, Spatulosminthurus

flaviceps şi majoritatea speciilor din familia Entomobryidae (tab.1). Speciile acestei familiiOrchesella cincta, O. multifasciata, O. pseudobifasciata, O. xerothermica, Entomobrya marginata,

Lepidocyrtus curvicollis şi L. paradoxus pot fi depistate atât în eşantioanele colectate de pe scoar ţa

arborilor vii, cât şi a celor în descompunere acoperiţi cu flora saprolignicolă [Bulimar, 1982].2. Gruparea speciilor saproxilicole extrase din rumeguşul de lemn al trunchiurilor aflate îndescompunere este mai săracă, aici fiind prezente specii de colembole precum: Orthonychiurus

207



rectopapillatus, O. stachianus şi Proisotoma minuta. Alte specii depistate în rumeguş Folsomiacandida, Cryptopygus bipunctatus şi Heteromurus nitidus sunt considerate elemente de compost,întâlnite în număr mare în cele mai diverse resturi vegetale aflate în descompunere.

3. Gruparea cea mai numeroasă de specii a fost depistat ă în substratul detirtosaproxilicol,eşantioanele fiind colectate la nivelul solului, din substratul inferior al trunchiurilor aflate îndescompunere şi orizontul organic al solului din preajma lor. Marea majoritate a acestor specii sunt

detritomicofage, cu un aport considerabil la procesele de fermentare şi humificare a resturilororganice: Willemia intermedia, Micranurida pygmaea, Neanura moldavica, Deutonura albella, Endonura gracilirostris, Thaumanura carolii, Protaphorura fimata, Mesaphorura critica şi M. krausbaueri.Speciile Superodontella lamelifera, S . montemaceli se depistează foarte rar în alte microhabitate, elefiind tipice numai pentru eşantioanele stratului detritosaproxilicol. Date similare privind selectivitateaunor specii de colembole faţă de substrat au fost semnalate şi de alţi autori [Slawska, 2000].

4. Gruparea de specii euriplastice, care au fost depistate în toate cele trei substraturi aletrunchiurilor aflate în descompunere. Din această categorie fac parte speciile: Folsomia penicula,

Parisotoma notabilis, Isotomiella minor, Lepidocyrtus cyaneus, Neelus murinus, Megalothoraxminimus, Sphaeridia pumilis, inclusiv cele patru specii ale familiei Tomoceridae: Tomocerus minor , T. vulgaris, Pogonognathellus flavescens şi P. longicornis.

Structura de dominanţă a speciilor de colembole din trunchiurile aflate în descompunere ale pădurilor diferitor zone îşi are specificul ei. În structura de dominanţă a trunchiurilor îndescompunere din zona centrală predomin ă speciile Ceratopysella engadinensis, Neanuramuscorum şi Orthonychiurus rectopapillatus, pe când în zona sudică predomin ă numeric speciile

Xenylla brevicauda, Neanura moldavica, Endonura gracilirostris şi Protaphorura armata. Numaiîn trunchiurile descompuse ale pădurilor din zona centrală au fost depistate speciile Ceratopysellabengtssoni, Vertagopus cinereus şi Thaumanura carolii, iar în pădurile de tip mediteranean alezonei de sud speciile Deuteraphorura silvaria, Pseudosinella imparipunctata, P . moldavica şiCyphoderus bidenticulatus. Unele specii ca Xenylla corticalis, Brachystomella curvula,

Lepidocyrtus curvicollis, Ptenothrix atra şi Spatulosminthurus flaviceps se întâlnesc destul de rar şiintr-un număr mic de indivizi în ambele tipuri de păduri.

Trebuie menţionat faptul că tendin ţa principală în formarea comunit ăţilor de colembole dintrunchiuri, depinde de gradul de descompunere; cu cât gradul de descompunere este mai avansat, cuatât mai multe specii găsesc condiţii prielnice pentru viaţă, iar în structura de dominantă acomunităţilor, numărul de specii corticicole este treptat înlocuit cu alte specii, majorându-se ponderea speciilor detritomicofage. Numărul maximal de specii de colembole se înregistrează întrunchiurile aflate în ultimul stadiu de descompunere şi sunt invadate cu o flor ă saprolignicol ă bogată în perioada de toamn ă sau prim ăvar ă, anotimpuri cu temperaturi moderate şi umiditateasustraturilor sporită.

Concluzii

Din trunchiurile aflate în diferite stadii de descompunere, au fost identificate 69 specii decolembole, care revin la 41 de genuri şi 16 familii. În urma analizei taxonomice s-a constatat ca predomină specile din familiile Entomobryidae (16) şi Isotomidae (11), urmate de Onychiuridae (10), Neanuridae (9), Hypogastruridae (7), Tomoceridae (4), Odontellidae, Katiannidae şi Neelidae cu câte (2), celelalte 6 famili fiind reprezentate doar cu câte o singur ă specie fiecare. Compozi ţiaspecifică a colembolelor depistate este tributar ă, în general, esenţelor lemnului descompus astejarilor seculari. Trunchiurile în descompunere, invadate de microflor ă saprolignicol ă bogat ă, sunt printre biotopurile preferenţiale ale colembolelor. În mod particular, se întâlneşte aici o gamă larg ă de specii, grupare ce se formează din contul complexului corticicol, muscinal şi litiericol. Prezenţalemnului aflat în diferite stadii de descompunere, îmbogăţeşte considerabil diversitateanevertebratelor din păduri. Multe specii de colembole găsesc condiţii prielnice pentru viaţă în ace şti

biotopi, iar pentru unele specii rare, aceştia sunt unicul loc de trai.

208



Bibliografie1. Bulimar, F. 1982, Structura şi diversitatea specifică a unor comunit ăţ i de colembole litiericole,

saproxilicole şi muscinale din Rezerva ţ ia Natural ă „Codrul Secular Sl ătioara”- Rar ău, Studii şicomunicări, Reghin, p. 367-382.

2. Bulimar, F. 1986, Structura şi biomasa comunit ăţ ilor de colembole (Collembola: Insecta) din biotopii saprolignicoli ai masivului C ălimani, Lucr ările Conferinţei Naţionale de Entomologie, Cluj-Napoca, p. 277-282.

3. Buşmachiu, G. 2006, Particularit ăţ ile structurale ale comunit ăţ ilor de colembole şi diversitatea lor specifică din Rezerva ţ ia Natural ă de Stat „Plaiul Fagului”, Muzeul Olteniei Craiova, Oltenia, Studiişi comunicări, Ştiinţele naturii, Craiova, 22, p. 122-125.

4. Buşmachiu, G. 2008, Collembola (Insecta) from the „Plaiul Fagului” State Nature Reserve, MuzeulOlteniei Craiova, Oltenia, Studii şi comunicări, Ştiinţele naturii, Craiova, v. 24, p. 57-60.

5. Postolache, Gh. 1995, Vegeta ţ ia republicii Moldova, ed. Ştiinţa, Chişinău, 220 p.6. Slawska, M. 2000, Collembola communities in Sphagnum basin bogs and their importance to biodiversitz

of pine forest. Pedobiologia, 44, p. 413-420.

SPECIES DIVERSITY OF COLLEMBOLA

FROM THE SAPROLIGNICOLOUS AND SAPROXILICOLOUS HABITATSIN THE REPUBLIC OF MOLDOVA

This paper deals with species diversity of Collembola populating the rotten legs covered bysaprolignicolous flora, of two forest types. The complex of collembola from the rotten legs refers tocorticicolous, littierous and detritomicofagous collembolan species. The dead wood is the most suitablehabitat for collembolan communities and a large spectrum of species is now pointed out in central andsouthern parts of the Republic of Moldova. The rotten legs in different stages of decomposition and covered by saprolignicolous flora increase the species diversity of collembola in the forests.

209



INTRODUCEREA, EVOLUŢIA EFECTIVELOR ŞI EXTINCŢIA

CERBILOR LOPĂTARI PE TERITORIUL JUDEŢULUI MEHEDINŢI

Sorin GEACU

Key words: Fallow Deer populations, introduction, evolution, extinction, Mehedinţi County, Romania.

1. IntroducereColonizarea acestui mamifer s-a realizat în două locuri din acest jude ţ.Primele exemplare s-au introdus în anii `60 ai secolului trecut în pădurea Punghina, aflată în

câmpia din partea sudică, iar apoi – în 1981 s-a mai creat un nucleu popula ţional în regiuneaCerveniţa din centrul judeţului, într-o regiune deluroasă.

Regiunile de origine a exemplarelor cu care s-au realizat populările au fost Reşca (jud. Olt)şi Chişineu-Criş (jud. Arad).

2. Nucleul populaţional din pădurea Punghina-Pătulele Pădurea se află în sudul jude ţului Mehedinţi în Câmpia Blahniţei. Acest trup forestier uriaş

(4850 ha) poartă numele celor dou ă comune. Are forma aproximativ ă a literei L cu lungimea total ă de aproape 20 km (fig. 1). Se află la altitudini ce scad de la 132 m în nord la 91 m în sud.

Condiţiile climatice – după datele de înregistrare de la sta ţia meteorologică Drobeta-TurnuSeverin situată la 40 km nord-vest -, se caracterizeaz ă printr-o medie termic ă anual ă de 11,6°C, cuun maxim de 23,0°C în iulie, iar în anotimpul de iarnă doar luna ianuarie are media termic ă negativă (-1,1°C). La postului pluviometric Cujmir (5 km sud-est), cantit ăţile medii anuale de precipitaţii sunt de 590,0 mm/an. Cel mai mult plouă în iunie (71,4 mm), iar cel mai pu ţin înseptembrie (36,6 m).

Pădurea nu este traversată de nici o ap ă curg ătoare, valea pârâului Drincea (cu regimintermitent) se află la 0,5 km de marginea r ăsăriteană a acesteia. Dun ărea se află 8 km spre sud-vest.Apa pentru cerbii lopătari se asigura prin intermediul a 7 fântâni foarte adânci (40 m), ea fiinddistribuită cu cisterna în « gropile » s ă pate şi amenajate în pădure.

Trupul forestier Punghina-Pătulele se află în silvostep ă, încadrându-se « pădurilor moesicede stejari xerofili ». În partea nordică (trupul P ătulele) structura arboretelor este următoarea: 34%cer, 28% gârniţă, 20% salcâm, 16% tei, 1% pin, 1% alte specii. În cea de sud (trupul Punghina),aceasta este asemănătoare: 30% cer, 28% gârniţă, 21% stejar brumăriu, 17% salcâm, 2% frasin şi2% alte specii. Vârsta medie a acestora variază între 50 şi 80 de ani.

Satele Punghina, Pătulele, Recea, Vânători, Poiana Gruii şi Viaşu se află la distan ţe cuprinseîntre 0,7 şi 2,5 km de pădure.

Fiind unul dintre cele mai extinse spaţii forestiere din Câmpia Olteniei, la care adăugăm şiinexistenţa lupilor, s-a considerat oportună introducerea cerbilor lop ătari.În ţarcul creat pentru reintroducerea că priorilor (în 1964), în anul 1965 s-au adus două ciute

de cerb lopătar din pădurea Reşca de la nord de Caracal (jud. Olt). Tot de la Reşca, s-au adus apoi,în 1966, în 7 rânduri alte exemplare, astfel că pe parcursul acelui an s-au adus în total 18 vi ţei deambele sexe. Transportul pe distanţa de 200 km s-a realizat cu mijloace auto (tractor cu remorcă).

Ţarcul avea 20 ha fiind situat în partea de sud (trupul Punghina era încadrat atunci fonduluide vânătoare Vânători) a pădurii, la 95 m altitudine. Acolo erau amenajate hr ănitori, săr ării, ofântână cu pomp ă manual ă pentru ap ă, iar împrejmuirea a fost realizată din pr ă jini de lemn înalte de3 m. Într-un colţ al acestuia se construise ini ţial un bordei (reconstruit şi transformat în canton silvicîn 1971) pentru responsabilul ţarcului. Arboretele din ţarc erau reprezentate îndeosebi de stejar

brumăriu de 25-40 ani. Loturile aduse se ţineau câte un an în ţarc apoi se eliberau.

∗ Academia Român ă, Institutul de Geografie, Bucureşti.

210



Dacă la începutul anului 1967 erau 28 cerbi lop ătari, datorită ocrotirii, num ărul acestora a sporit,în 1969, la 65 exemplare (din care 20 masculi şi 45 femele), în 1970 fiind 22 masculi şi 67 femele.La 11 septembrie 1969 existau 9 locuri de boncănit.

Începând cu 1970, specia îşi extind arealul şi în sectorul nordic al pădurii. Prima ciută întrupul Pătulele a fost observată la mijlocul anului 1970.

Favorabilitatea habitatului este confirmat şi de faptul că, în primăvara anului 1973, populaţia

speciei ajunsese la 174 exemplare (tab. 1), din care 72 masculi şi 102 femele, fiind de 6,2 ori maimare comparativ cu cea din 1967.

Tabelul nr. 1Dinamica populaţiei de cerb lopătar din pădurea Punghina-Pătulele în perioada 1967-1999 (exemplare)

Anul 1967 1969 1970 1973 1974 1975 1978 1979 1981 1987Ex. 28 65 89 174 255 287 529 550 255 288

1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999215 85 75 40 66 82 40 40 43 8 3

În anul 1974 se depăşesc 200 de exemplare (92 masculi şi 163 femele), iar în primăvaraanului 1975, numărul cerbilor lopătari ajunsese la 287, din care 216 (75%, 81 masculi şi 135femele) în trupul Punghina şi numai 71 (25%, 28 masculi şi 43 femele) în trupul Pătulele.

Maximul populaţional – 550 exemplare -, se atinge în 1979, valoare de 20 de ori mai marecomparativ cu anii colonizării. Atunci era unul din cele mai mari nuclee cu această specie din ţar ă şial treilea ca mărime din Oltenia (după Re şca din judeţul Olt şi Bratovoeşti din judeţul Dolj).

Ulterior, în numai doi ani, efectivul înregistrează o sc ădere drastică (cu 59%), cauza principală a acestui fenomen reprezentând-o apari ţia masivă a mistre ţilor dinspre lunca Dunării.Aceştia au lipsit până atunci din fauna p ădurii, astfel că, pătrunderea şi înmulţirea lor a influenţatnegativ activitatea cerbilor lopătari. Alte exemplare au migrat înspre nord, spre zona deluroasă, de

unde nu au mai revenit.În deceniul 1981-1989, populaţia locală a speciei înregistreaz ă pu ţine oscilaţii ale

dimensiunilor sale (210-290 exemplare).Iarna grea 1984-1985 a determinat o uşoar ă reducere popula ţională.În anul 1987, numărul cerbilor lopătari era de 288 exemplare, din care 173 pe fondul de

vânătoare Punghina şi 115 pe fondul Pătulele (tab. 2).

Tabelul nr. 2Dinamica populaţiei de cerb lopătar pe fonduri de vânătoare (1987-1999, exemplare)

An 1987 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Punghina 173 120 35 38 18 32 31 21 21 23 5 3Pătulele 115 95 50 37 22 34 51 19 19 20 3 -

În iarna « călduroasă » 1989-1990 multe exemplare au ie şit din pădure pe câmp, fiind braconate.În anul 1990, s-a consemnat existenţa a doar 85 cerbi lopătari, ceea ce înseamnă o reducere

de 3 ori comparativ cu 10 ani în urmă. Majoritatea erau în pădurea Pătulele (60%), locul cu cei maimulţi (7 masculi cu 10 femele) fiind Lacul Iepii. Câteva exemplare (5 masculi şi 8 femele) erau şi pe terenul agricol dintre pădure şi satul Poiana Gruii.

Perioada 1990-1997 s-a caracterizat prin existenţa aici a 40-80 cerbi lopătari, un uşorreviriment fiind constatat la începutul anului 1994.

La nivelul lunii martie 1997, cerbii lopătari existau în următoarele locuri:

- pe fondul de vânătoare Punghina: 3 masculi cu 5 femele la locul « Scafeş » din p ădureaomonimă, iar în culturile de grâu din apropierea acesteia erau 2 masculi cu 6 femele pe « MăguraPorojan » şi 4 masculi cu 3 femele la « Perian »;

211



- în pădurea Pătulele: 2 perechi în punctul Lacu Raţii, 1 mascul cu 8 ciute în punctul LaculIepii şi 2 masculi cu 5 femele la locul numit « Sterie ».

În primăvara anului 1998, s-a constatat prezenţa a numai 8 exemplare, din care 2 masculi cu3 femele în pădurea Punghina (punctul « Scafeş ») şi 1 mascul cu 2 ciute în pădurea Pătulele(la « Lacul Iepii »). Astfel, are loc o reducere de 27 ori într-un deceniu !

Ultimii 3 cerbi lopătari (un taur şi 2 ciute) s-au observat în primăvara anului 1999 în pădurea

Punghina, din 2000 specia devenind extinctă.Cerbii lopătari stăteau în pădure, mai rar ieşind în câmpurile agricole din vecinătateaacesteia.

Raportul între sexe a fost corespunzător sau aproape corespunzător (tab. 3).

Tabelul nr. 3Raportul între sexe la populaţia de cerb lopătar din pădurea Punghina-Pătulele (1969-1999)

Anul 1969 1970 1973 1974 1975 1989 1990 1991M / F 1/2,2 1/3 1/1,4 1/1,7 1/1,6 1/1 1/1,4 1/1

1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 19991/2 1/1,4 1/2,4 1/3,3 1/2,6 1/2,5 1/1,6 1/2

Cel mai dezechilibrat raport - 30 femele şi doar 10 masculi – (7 masculi şi 14 femele în pădurea Punghina şi 3 masculi şi 16 femele în pădurea Pătulele) a caracterizat anul 1995.

Au existat şi exemplare albe (mai ales ciute). În anul 1978 s-au vânat şi doi tauri albi. S-auîntâlnit şi masculi negricioşi. Toate acestea au fost extrase în cadrul acţiunilor de selecţie realizate.

Complexul de condiţii nefavorabile din anii ’90 (braconaj, deficite hidrice anualeconsecutive, lipsa de linişte datorită intensific ării circulaţiei în condiţiile exploatărilor forestiere şirestituirilor funciare, înmulţirea câinilor, lipsa apei din canalele de irigaţie din jurul pădurii) audeterminat dispariţia acestui mamifer.

De aici, până în 1989 s-au f ăcut câteva capturi de exemplare vii pentru colonizare în altelocuri din ţar ă (cu capcane de lemn). La fiecare ac ţiune se capturau mai puţin de 10 exemplare.Recoltele au fost mari în unii ani (câte 30-50 exemplare/an) şi unele trofee au avut punctaj

CIC de aur (de exemplu în 1974).

3. Nucleul populaţional din regiunea Cerveniţa S-a introdus acest mamifer şi în Dealurile Coşuştei (Piemontul Motrului), în centrul

judeţului Mehedinţi. Regiunea a fost favorabilă (temperatura medie anual ă 10,8°C, precipita ţiimedii 574 mm/an, după înregistr ările de la staţia meteorologică Strehaia), p ădurile fiind extinse(circa 6000 ha, încadrate ecosistemului „păduri moesice de gorun”), iar cele câteva sate din zonă (Cerveniţa, Borogea, Prunişor, Poiana, Ercea) fiind mici (sub 500 locuitori fiecare).

Primii cerbi lopătari – în număr de 10, au fost aduşi din pădurea Reşca (jud. Olt) în anul1981. Transporul acestora s-a realizat cu tractor cu remorcă. Pentru aclimatizare, li s-a construit unţarc de 10 ha (împrejmuirea fiind din plasă de sârm ă) pădurea Larga, la 1,5 km vest de satulCerveniţa (com. Prunişor), la jumătatea distanţei dintre Drobeta Turnu Severin şi Strehaia (fig. 2).În 1983 exemplarele au fost lăsate libere, r ăspândindu-se prin pădurile din jur (gorunete, cerete), înregiunea cuprinsă între pâraiele Co şuştea în nord şi Huşniţa în sud şi sud-vest, la altitudini cuprinseîntre 175 şi 355 m.

În primăvara anului 1985, efectivul crescuse de peste 10 ori comparativ cu anul colonizării(tab. 4), la sporul natural local adâugându-se şi exemplare migrate dinspre pădurea Pătulele-Punghina (aflată la 30 km sud), unde erau câteva sute de indivizi. Astfel, s-au constatat 44 masculişi 46 femele pe fondul de vânătoare Cerveniţa şi 10 masculi cu 13 femele pe fondul Husnicioara.

212



Tabelul nr. 4Dinamica populaţiei de cerb lopătar pe fonduri de vânătoare (exemplare)

An 1981 1985 1986 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997Cerveniţa 10 90 110 110 105 70 65 65 40 40 19 -

Husnicioara - 23 - - 30 35 55 12 12 11 6 4Total 10 113 110 110 135 105 90 77 52 51 25 4

Pentru diversificare genetică, în 1986 s-au mai adus 6 exemplare (1 mascul şi 5 ciute) de laChişineu Criş (jud. Arad).

Populaţia maximă s-a înregistrat în luna martie a anului 1990 - 135 cerbi lop ătari, observaţi astfel:- 50 masculi şi 55 femele pe fondul Cerveniţa – 30 masculi şi 32 femele în pădurea Valea

Mare, 10 masculi şi 11 femele în pădurea Ogaşul cu Apă Ro şie, 5 perechi în pădurea Merişanca,6 masculi şi 7 femele pe câmpul din valea Coşuştei şi altele în păduri mai mici;

- 10 masculi cu 20 de femele pe fondul Husnicioara în sectorul limitrof cu fondul Cerveniţa.Astfel, arealul maxim a cuprins regiunea de la obâr şia pârâului Cerveniţa (afluent al

Huşniţei), având circa 10 km de la nord la sud şi 5 km de la vest la est, pe teritoriile comunelorPrunişor, Căzăneşti şi Husnicioara, pe un ecart altitudinal de 180 m.Ulterior, efectivul se reduce continuu, în 1992 scăzând sub 100 (cei mai mulţi – 8 masculi cu

22 ciute - fiind atunci în arealul numit Ogaşu Lupului), pentru ca în 1994-1995 să se men ţină lacirca 50 de exemplare. În primăvara anului 1996 mai existau 6 masculi cu 13 ciute în regiuneaValea Mare de la nord-vest de Cerveniţa şi 2 masculi cu 4 ciute în pădurea de la nord-est dePrunişor. În acest din urmă loc s-au constatat şi ultimii 4 cerbi lopătari (1 mascul şi 3 femele) laînceputul anului 1996. Specia este extinctă din 1998.

Valorile sex-ratio au fost corespunzătoare în majoritatea anilor (tab. 5).

Tabelul nr. 5

Raportul între sexe al populaţiei de cerb lopătar din regiunea Cerveniţa

An 1985 1986 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997M/F 1/1,3 1/1,1 1/1,2 1/1,2 1/1,5 1/2 1/2,3 1/1,7 1/1,5 1/2,1 1/3

Cauzele dispariţiei speciei au fost: braconajul, exploatările forestiere şi restituirile funciarecare au determinat intensificarea circulaţiei.

4. Concluzii Cerbul lopătar a fost introdus pe teritoriul judeţului Mehedinţi cu dublu scop: faunistic şi

economic. Dimensiunea celor două popula ţii create a sporit în timp. Astfel, efectivul existent în

1979 în pădurea Punghina-Pătulele (peste 500 exemplare) era unul din cele mai mari din ţar ă.În pădurea Cerveniţa, cei mai mulţi cerbi lopătari (135) s-au înregistrat în anul 1990.Datorită unui complex de cauze (braconaj, exploat ări forestiere, restituiri funciare,

intensificarea circulaţiei prin păduri), populaţiile de cerb lopătar s-au diminuat continuu după 1990,astfel încât s-a constatat extincţia acestora în 1998 regiunea Cerveniţa şi în anul 2000 în pădureaPunghina-Pătulele.

Astfel, judeţul Mehedinţi se « alătur ă » jude ţelor Sibiu, Bistriţa-Năsăud ori Vaslui, peteritoriile cărora au fost create nuclee populaţionale de cerb lopătar, dar care, din diferite cauze, întimp, acestea au devenit extincte.

Bibliografie

1. Cotta, V., Bodea, M. (1969), Vânatul României, Editura Agrosilvică, Bucureşti.2. * * (1965-2000), Cronica Ocolului Silvic Vânju Mare, Vânju Mare.3. * * (1986-2005), Arhiva Direc ţ iei Silvice Mehedin ţ i, Drobeta Turnu Severin.

213



THE INTRODUCTION, EVOLUTION AND EXTICTIONOF THE FALLOW DEER IN MEHEDINŢI COUNTY

The two sites in which this mammal was introduced over 1965-1966 were Punghina Forest, situatedin the southern lowland of the County, and the hilly area of Cerveniţa region (1981), in the centre of theCounty.

The specimens originated from Reşca (Olt County) and Chişineu-Criş (Arad County).The purpose of introducing the Fallow Deer in Mehedinţi County was two-fold: faunistic andeconomic. In time, the two populations became more numerous, so that over 500 animals were registered inPunghina-Pătulele Forest in 1979, one of the largest stock in Romania, and 135 specimens, most of them, in1990 in Cerveniţa region.

For a variety of reasons (poaching, forest exploitation, land restitution to former owners, more walksin the forest), the Fallow Deer populations kept decreasing after 1990, so that by 1998 they were extinct inCerveniţa region, and by 2000 in Punghina-Pătulele Forest.

Explicaţia figurilor

Fig. 1. Pădurea Pătulele-Punghina şi arealul învecinat.

214



Fig. 2. Harta regiunii Cerveniţa.

215



MISCELANEU

ALEXANDRU IOAN CUZA

UN SIMBOL AL DEMNITĂŢII NAŢIONALE

Oltea R ĂŞCANU-GRAMATICU

Key words: Alexandru Ioan Cuza, the double election, union, reforms.

Dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859, însemna o încălcarea prevederilor Convenţiei de la Paris (7/19 august 1858) şi deschidea „ politica faptului împlinit ” înrelaţiile diplomatice cu Marile Puteri. Într-un cadru internaţional, de multe ori ostil intereselorromâneşti, Alexandru Ioan Cuza a demonstrat reale calităţi diplomatice puse în direcţia afirmăriidemnităţii naţionale. „Unirea – spunea Alexandru Ioan Cuza – este credin ţ a mea politică , ea este ţ inta de mântuire a na ţ iunii române, la care părin ţ ii no ştri au căutat a ajunge şi la care eu sper că vom putea ajunge. Eu trebuie să fac Unirea, căci sunt dator către na ţ ia mea care m-a ales şi către

istoria către care trebuie să am o responsabilitate”3

.Despre legalitatea desf ăşur ării alegerii lui Alexandru Ioan Cuza vorbeşte în termeni elogioşi atâtVictor Place, consulul francez din Moldova, dar şi Béclard, omologul său de la Bucureşti, la 7 februarie1859, într-un raport trimis ministrului său de externe:„ Alegerea lui Alexandru Cuza a fost o manifestarecu totul na ţ ional ă. Adaug şi nu-mi va fi greu să demonstrez că aceast ă manifestare devenise necesar ă”4.

Pentru recunoaşterea dublei alegeri, faţă de care se manifestase deschis împotriv ă Turcia şiAustria, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a trimis în misiuni speciale pe Vasile Alecsandri la Paris,Londra şi Torino, pe Ludovic Steege la Viena şi Berlin, pe principele Obolenski la Petersburg, peIon Bălăceanu la Cavour şi Napoleon al III-lea şi pe Ştefan Golescu la Paris şi Berlin. Dând dovadă de mult tact şi luciditate, Alexandru Ioan Cuza atr ăgea atenţia factorilor politici interni, deosebit deexplozivi, că „ avem nevoie - pentru realizarea Unirii - de mult ă pruden ţă şi în ţ elepciune pe lâng ă

patriotism”5. Faţă de tergivers ările Puterilor Garante şi ameninţările puterii suzerane de intervenţiemilitar ă, Cuza hotăr ăşte concentrarea trupelor în tabăra de la Floreşti, gata oricând de a da ripostadacă evolu ţia evenimentelor o vor cere. Plin de fermitate se adresa consulului austriac la Bucureşti,Eder: „ Ne trebuie Unirea, dacă nu ne vor acorda-o Puterile, vom fi sili ţ i să ne-o dobândim singuri”6.

Conferinţa de la Paris a reprezentanţilor celor şapte Puteri garante şi-a deschis lucr ările la7 aprilie 1859, dar după dou ă şedinţe s-a întrerupt din cauza unor evenimente ce se prefigurau:conflictul militar franco-austriac în problema italiană. La 6 septembrie 1859, Conferinţa de la Parisîşi reia lucr ările, Marile Puteri recunoscând dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.Ceremoniile înmânării firmanelor de învestitur ă au avut loc într-un cadru restrâns, la 21 septembrie/3 octombrie la Iaşi şi la 28 septembrie /8 octombrie 1859 la Bucureşti. Era un semnal că statutulţării se modificase faţă de perioada anterioar ă, că rela ţiile cu Poarta Otomană intrase într-o nou ă etapă. România cucerise prima redută, urmau atâtea altele...

Principalul deziderat era acum recunoaşterea deplinei Unirii politico- administrative. Numeroşidiplomaţi români tatonau poziţia puterilor occidentale, faţă de acest obiectiv, indispensabil pentruevoluţia statului român. Rolul lui Alexandru Ioan Cuza în desăvâr şirea Unirii a fost determinant.Într-un memoriu trimis Por ţii şi Puterilor garante de la Constantinopol, în iunie 1860, după cesublinia unele imperfecţiuni ale Convenţiei de la Paris (7/19 august 1858), atr ăgea atenţia că dublaalegere era „rezultatul unei mi şcări na ţ ionale”, unificarea celor două guverne şi a celor două

∗ Profesor de istorie, Bârlad3 „Monitorul oficial al Ţării Româneşti”, nr. 69, 28 martie 1861, p. 1.4

Arh. St. Bucure şti, Colecţia Microfilme, Ministère des Affaires Etrangères, Archives Diplomatiques,Corespondance Politique, Turquie – Bucharest, vol. 19, rola 8, f. 4 (în continuare C. P. Turquie).5 „Monitorul oficial al Ţării Româneşti”, nr. 73, din 1 aprilie 1861, p. 289.6 R. V. Bossy, L’ Autriche et les Principautés Unies, Bucureşti, 1938, p. 326-327.

216



Adunări constituie „necesitatea de a da în sfâr şit, dorin ţ elor poporului român, satisfac ţ ia pe care el se crede în drept să o a ştepte după tratatul de la Paris, împlinirea aspira ţ iilor na ţ ionale ale unui popor care nu gravitează către nici o putere str ăină şi care voie şte numai să fie român”7.

Vizita întreprinsă de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol, în septembrie1860, a constituit un nou pas în demonstrarea largii autonomii a Principatelor. Diploma ţii, presa,opinia publică au fost impresionate de tactul, abilitatea, modestia, st ă pânirea de sine, demnitatea de

care a dat noul domnitor cu ocazia primirii de către sultan. Pe drept cuvânt istoricul american, T. W. Rikerafirma că „ de şi era încă un principe vasal, Alexandru Ioan Cuza ajunsese a avea o însemnătateaproape egal ă cu aceea a unui domn neatârnat ”8.

Un nou memoriu trimis Puterilor garante, în decembrie 1860, solicita deplina Unire.Deoarece r ăspunsul Por ţii întârzia, în ţar ă agita ţia politică s-a accentuat, mul ţi parlamentarisolicitând convocarea celor două Adun ări legislative din Principate pentru legiferarea dezideratuluicomun. În acest context incendiar, care putea periclita interesul naţional, Cuza solicita din nou prudenţă9. În acelaşi timp, domnitorul a intensificat relaţiile diplomatice cu puterile favorabilecauzei româneşti: Franţa, Sardinia, Rusia.

În mod surprinzător a venit scrisoarea circular ă a Por ţii, din 1 mai 1861, către reprezentanţii turci pe lângă Puterile garante, privind acordul fa ţă de Unirea deplin ă, dar cu aceeaşi restricţie pentru domnia

lui Cuza. Cancelarul rus, Gorceacov, declara la 10 mai 1861 că „ Poarta se în şeal ă dacă crede că Principatele se vor opri la un guvern şi la o adunare unică , ele doresc Unirea desăvâr şit ă” şi până laurmă „ vor cere şi un principe str ăin”10. Moartea sultanului Abdul Medjid, recunoaşterea regatului Italieide către Poartă au f ăcut ca deschiderea Conferinţei ambasadorilor de la Constantinopol să fie amânat ă, până la 25 septembrie 1861. Dup ă îndelungate discu ţii, de multe ori sterile, reprezentanţii Puterilorgarante au acceptat Unirea deplină politico - administrativ ă a Principatelor 11. Firmanul a fost trimis decătre Costache Negri prin Theodor Callimachi, la începutul lunii decembrie 1861.

Cuza, în mesajul adresat celor două Adun ări legiuitoare, cu ocazia deschiderii sesiunii parlamentare, la 3/15 decembrie 1861, f ăr ă a mai face trimitere la Firman, men ţiona că Poarta şi Puterilegarante au aderat la Unirea Principatelor şi că „ Unirea va fi a şa cum România o va sim ţ i şi o va dori”12.La 11/23 decembrie 1861, Cuza anunţă oficial des ăvâr şirea Unirii, dar f ăr ă s ă citeasc ă firmanul, faptcare nu a scă pat din atenţia consulilor str ăini13. Publicarea firmanului în „Monitorul Oficial” s-a f ăcut,abia, la 22 ianuarie/3 februarie 1862. Consulul francez, de la Iaşi, Victor Place, descria atitudineaindependentă a domnitorului Cuza care „ la fiecare ocazie vorbe şte de Unire ca de un fapt împlinit de ţ ara singur ă”14. La 22 ianuarie s-a constituit primul guvern unitar, condus de Barbu Catargiu, iar la24 ianuarie 1862 se întrunea la Bucureşti prima Adunare legislativă a statului unitar român.

Vizitând Principatele Unite, în toamna anului 1861, vicontele de Saint Vallier, îşi exprima plăcutaimpresie pe care i-a lăsat-o domnitorul Cuza: „ Mult ă fine ţ e, un spirit str ălucit şi uneori seducător, overitabil ă probitate într-o ţ ar ă în care aceasta este foarte rar ă. Cred, mai mult încă că cel mai mare elogiuce i se poate aduce este de a spune că este cu siguran ţă superior celei mai mari păr ţ i a oamenilor politicidin Principate; conduita sa este u şor de criticat, dar comparându-l cu adversarii săi, ajungi la concluzia că

exist ă pu ţ ini printre ei care ar fi putut să ţ ină frânele cârmuirii cu o mână mai abil ă şi mai puternică”

15

.

7 Arh. St. Bucure şti, Colecţia Microfilme. Franţa, rola 72 (Ministère des Affaires Etrangères, Archivesdiplomatiques, Memoires et documents, Roumanie, vol. 3, f. 187-194).8 T. W. Riker, Cum s-a înf ă ptuit România. Studiul unei probleme interna ţ ionale, 1856-1866 , Bucureşti,1940, p. 333.9 Arh. St. Bucure şti, Colecţia Microfilme, Franţa, rola 265 (Ministère des Affaires Etrangères, Archivesdiplomatiques, Corespondance Politique, Turquie, vol. 349, f. 148-150).10 Idem, Corespondance Politique, Russie, vol. 224, f. 73.11 D. Iv ănescu , Alexandru Ioan Cuza în con ştiin ţ a posterit ăţ ii, Editura Junimea, Iaşi, 2001, p. 104-105.12 Protocoalele Şedinţelor Adunării Legislative, 1861-1862, Supl. La „ Monitorul Oficial”, nr. 269, p. 1-2.13

Arh. St. Bucure şti, Colecţia Microfilme, rola 43 (C. P. C. Turquie, Iassy, vol. 10, f. 329-332).14 Ibidem, rola 9 (C. P. C. Turquie - Bucharest, vol. 22, f. 50-55).15 D. Iv ănescu , Situa ţ ia politică a Principatelor Române înaintea desăvâr şirii Unirii, oglindit ă într-un memoriu

francez inedit , în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie,, A. D. Xenopol ”, Iaşi, vol. XXXI, 1994, p. 465-478.

217



Aplicarea unor ample reforme de modernizare a statului român se izbea de poziţiile conservatoareale majorităţii parlamentarilor şi de unele oprelişti ale Convenţiei de la Paris (7/19 august 1858).Proiectul de Constituţie, trimis, din iulie 1863, Por ţii, a îngrijorat Puterile garante. Ministrul deexterne englez, John Russel, îi scria, reprezentantului său la Constantinopol, Henry Bulwer, la 18 iulie1863, pe un ton categoric:„ Nu sf ătui ţ i Poarta să autorizeze dictatura domnitorului Cuza. Lă sa ţ i-lmai degrabă să abdice şi Adunarea să- şi aleag ă un alt domnitor ”16.

Proiectul de lege rurală a întâmpinat opozi ţia Adunării care a dat vot de blam guvernului,condus de Mihail Kogălniceanu. Pus în faţa unui adevărat nod gordian, printr-o lovitur ă de stat, din2/14 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza a dizolvat Adunarea şi a păstrat guvernul. Prima măsur ă adoptată a fost noua Constitu ţie, deşi pentru a nu stârni totala opoziţie a Marilor Puteri, purta denumireade Statut dezvolt ător al Conven ţ iei de la Paris sau Act adi ţ ional al Conven ţ iei de la Paris.

Marile Puteri şi chiar împăratul Napoleon al III-lea şi-au exprimat suspiciunea faţă de acestnou act care reflecta încă o dat ă „ politica faptului împlinit ”. La 10/22 mai 1864, ambasadorulFranţei la Constantinopol, Moustier, ambasadorul Angliei, Henry Bulwer şi Ali Paşa au încheiat un protocol secret prin care erau de acord cu lovitura de stat, care să reglementeze problema „ în spiritul dorin ţ ei na ţ iunii române”17 şi invita pe domnitorul Cuza în capitala otomană.

Conferinţa ambasadorilor de la Constantinopol (7/19 iunie 1864) a sancţionat Actul adi ţ ional

al Conven ţ iei din 1858, care cuprindea printre altele un articol de o deosebit ă importan ţă pentru politica de lărgire a autonomiei Principatelor Unite, preconizate de Cuza şi colaboratorii săi:„ Principatele vor putea în viitor modifica şi schimba legile care privesc ocârmuirea lor internă , cuconcursul legal al tuturor puterilor statului şi f ăr ă nici o interven ţ ie externă , exprimându-se, fire şte,leg ăturile ce unesc Principatele cu Imperiul Otoman”18.

Noua vizită întreprins ă de Cuza, în iunie 1864, a reprezentat un nou succes al diploma ţieiromâne, contribuind la o mai mare lărgire a autonomiei române, în vederea dobândirii treptate aindependenţei. Faptul s-a concretizat pe plan intern prin introducerea unor reforme fundamentale îndomeniul agrar, economic, juridic, administrativ, militar, religios, cultural în direcţia modernizăriicapitaliste occidentale, iar pe plan extern prin înfiinţarea de agenţii diplomatice f ăr ă avizul Por ţii,încheierea de convenţii poştale, telegrafice, comerciale, desfiinţarea jurisdicţiei consulare,sprijinirea mişcărilor de emancipare ale sârbilor, polonilor, intensificarea relaţiilor cu românii dinteritoriile ocupate. Desfiinţarea jurisdicţiei consulare, adică a privilegiilor abuzive de care se bucurase supuşii str ăini ce locuiau în Principate, a nemulţumit Puterile garante, după cum reiese dindemersul colectiv al consulilor din 19/31 martie 186519.

Consulul francez la Bucureşti, Tillos, înţelegând semnificaţia măsurilor adoptate de Cuza,scria: „ Ansamblul tuturor acestor tentative şi a acestor mă suri, nu are nimic care să ne mire, eleconverg toate spre acela şi scop, independen ţ a. Prin ţ ul Cuza a realizat Unirea, secularizareamănă stirilor închinate, el vrea să realizeze şi independen ţ a”20. Ambasadorul Turciei la Londra,într-o convorbire cu John Russel susţinea că Alexandru Ioan Cuza „ de la alegerea sa nu a f ăcutaltceva decât să înfrunte autoritatea suzerană”21.

Cuza nu a acceptat acreditarea în Principate a reprezentanţelor consulare str ăine f ăr ă consimţământul său, ca în cazul celor doi vice-consuli ai Ţărilor de Jos, la Giurgiu şi Botoşani.Pe aceiaşi poziţie plină de demnitate s-a situat Alexandru Ioan Cuza şi în r ăspunsul dat la 29 octombrie/10 noiembrie 1865, scrisorii marelui vizir Fuad Paşa din 2 septembrie 1865, care-l învinuia deincidentele din capitală, din 3/15 august 1865, deşi acesta nu era în ţar ă.

Replica domnitorului Cuza a fost deosebit de categorică: „ Principatele au dreptul de a secârmui singure f ăr ă amestecul vreunei puteri str ăine, un drept de interven ţ ie a Por ţ ii ar avea locnumai în cazul când ordinea publică fiind compromisă ar fi urmat în ţ elegerii între puteri, pentru

16 T. W. Riker , op. cit ., f. 519.17 Ibidem, p. 562.18

Cf. C. C. Giurescu, Via ţ a şi opera lui Cuza Vod ă, ed. a 2-a, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 268.19 Ibidem, p. 340.20 Arh. St. Bucure şti, Colecţia Microfilme. Franţa, rola 126 (C. P. C. Turquie - Bucharest, vol.10, f. 368-380).21 Ibidem, rola 47, c. 58-60.

218



reabilitarea lini ştii. Dar ordinea n-a fost compromisă , faptul rezult ă limpede din împrejurarea că mi şcarea a fost îndat ă înăbu şit ă”22. Ecoul favorabil al demersului domnitorului se reflectă înnumeroasele telegrame şi felicitări din ţar ă şi str ăinătate.

Revenirea interesului asupra „ problemei orientale” de către Marile Puteri, spre sfâr şituldomniei lui Alexandru Ioan Cuza, a provocat diferite interpretări asupra evenimentelor ce sederulau în Principatele Unite. Franţa, Anglia, Italia susţineau menţinerea situaţiei existente, în timp

ce Austria şi Rusia sperau la revenirea situaţiei dinainte de 1859, fapt ce a provocat o politică desuspiciune reciprocă, Cuza fiind acuzat că serve şte interesele taberei adverse.„ H ăr ţ uit din toate păr ţ ile – scria consulul francez la Bucure şti, Tillos, la 6 noiembrie 1865 –

prin ţ ul se g ă se şte în cea mai mare încurcătur ă , pentru că chiar Fran ţ a îl abandonează”23. Înţelegând că menţinerea sa pe tron ar periclita chiar soarta Unirii, Al. I. Cuza, demonstrând calităţi remarcabilede politician şi patriot, în mesajul din 5/17 decembrie 1865, în deschiderea sesiunii parlamentare,sublinia cu gravitate că persoana sa „ nu va fi împiedecare la orice eveniment care ar permite de aconsolida edificiul politic la a cărui a şezare a fost fericit a contribui”, că „ în Alexandru Ioan I,

Domn al României, românii, vor g ă si totdeauna pe colonelul Cuza, care primise coroana „ca o expresieneîndoielnică şi statornică a voin ţ ei na ţ ionale pentru Unire” – îns ă numai ca „ un depozit sacru”24.

Cuza realizase principalele deziderate exprimate de Adunările ad-hoc (1857): asigurase

unirea prin dubla sa alegere ca domn, şi apoi recunoaşterea de către Marile Puteri a unirii depline politico-administrative, înf ă ptuise, alături de colaboratorii săi, reforme fundamentale pentrumodernizarea statului român (secularizarea averilor mănăstireşti, legea electorală, legea rurală, legeaînvăţământului, legea organizării armatei, administraţiei, justiţiei, bisericii ş. a.). „ Mai r ămă sese derealizat unul singur din dezideratele Divanurilor ad-hoc; acela care privea ocuparea tronului decătre un principe str ăin, menit, în concep ţ ia vremii, să împiedice luptele interne pentru puterea

supremă. Evident, îndeplinirea acestui ultim deziderat implica retragerea lui Cuza; prin declara ţ iacuprinsă în partea final ă a mesajului, el arat ă că nu în ţ elege să facă din persoana sa o piedică înrealizarea amintitului deziderat – comenta istoricul C. C. Giurescu”25

Cu aceasta Alexandru Ioan Cuza îşi încheiase mandatul în mod conştient şi intra în istorialegendarilor neamului. Epilogul din 11 februarie 1866 r ămânea o treabă de buc ătărie internă,grotească, dar necesar ă! După al ţi şapte ani de exil, Cuza, decedat la 15 mai 1873, la Heidelberg(Germania), revenea în ţar ă pentru a fi înhumat în p ământ str ămoşesc, la domeniul Ruginoasa.

Cuvintele rostite cu această ocazie, de principalul s ău sfetnic, Mihail Kogălniceanu, îşi păstrează rezonan ţa şi astăzi: „ El era gata a- şi sacrifica tronul, persoana sa, numai să apere ţ ara deorice pericol, pentru că el era con ştiincios na ţ iunii române (...). Suntem datori să spunem că nu

gre şelile lui l-au r ă sturnat, ci faptele cele mari (...). Ş i cât va avea ţ ara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină ce va avea va fi aceea a lui Alexandru Ioan I”26.

ALEXANDRU IOAN CUZA – A SYMBOL OF NATIONAL DIGNITY

The double election of Alexandru Ioan Cuza on the 24th

of January 1859 meant a contravention ofthe regulations of the Paris Convention (7th-19th of August 1858) and was opening the policy of the faitaccompli in the diplomatic relations with the Great Powers.

In an international background, many times hostile to the Romanian interests, Al. I. Cuza showed genuinediplomatic skills in the assertion of the national dignity. His reforms contributed to the foundation of modern Romania.

Forced to leave the throne and the country, following the coup d’etat of February the 11th 1866, Al. I.Cuza would return after his death which occurred on the 15th of May 1873 in Heidelberg, Germany, to be buried at Ruginoasa, in the presence of a huge crowd of peasants.

The prince Cuza had become a legend.

22 Cf. C. C. Giurescu, op. cit., p. 357.23

Arh. St. Bucure şti, Colecţia Microfilme, Franţa, rola 11 (C. P. C. Turquie- Bucharest, vol. 26, f. 2-323-326).24 C. C. Giurescu, op. cit., p. 361.25 Ibidem, p. 362.26 Ibidem, p. 461.

219



CORESPONDENŢA DINTRE ROMULUS BOTEANU ŞI VASILE PALADE

- istoricul tipăririi Miscelaneului „Bârladul, odinioară şi astăzi” -

Alina BUTNARU∗

Key words: letters, Romulus Boteanu, Vasile Palade, Barlad.

În anul 2009, am strâns într-un volum povestirile lui Romulus Boteanu27, care recompunatmosfera anilor ’20, ‘30 din Bârlad, cu tradiţiile, obiceiurile, muzica şi tabieturile localnicilor.Apărut sub egida muzeului nostru, volumul cu titlul „Ce nu se poate uita” conţine 23 de povestiri,extrase din Miscelaneul „Bârladul odinioar ă şi astăzi”, scrise într-o manier ă preponderentumoristică din care decurg frumuse ţea şi savoarea textului.

Profund legat de Bârlad, R. Boteanu a reuşit să anime spiritele multor bârl ădeni de seamă,determinându-i să a ştearnă pe hârtie amintiri şi frânturi din operele lor, care mai apoi au fost tipăriteîn monumentala lucrare „Bârladul, odinioar ă şi astăzi” (1980-1984). Până s ă ajungem la momentulcheie al acestui articol, consider că ar fi necesare câteva date de referin ţă legate de RomulusBoteanu, cu atât mai mult cu cât cei mai tineri au auzit de el tangen ţial sau chiar deloc... Autorulscrisorilor provenea dintr-o familie cu tradiţie militar ă. Din tată în fiu, Botenii au fost mai to ţimilitari, spiritul militar transmiţându-se de la un urmaş la altul, încât fiecare genera ţie a dezvoltat unfel de cult pentru armată. Tatăl, Emanoil28 Boteanu, colonel la garnizoana din Bârlad; mama, ElenaBoteanu, profesoar ă la una din şcolile bârlădene. Anii adolescenţei i-a petrecut la Bârlad, marcaţi decursurile la prestigiosul Liceu „Gh. Roşca Codreanu”, pe care le-a absolvit în 1929. Mai apoi, adevenit tehnician constructor în cadrul mai multor instituţii de profil: Energo-construcţia, Trustul deconstrucţii montaj Bucureşti, Întreprinderea de amenajări piscicole, Întreprinderea de foraje şialimentări cu apă Bucure şti.

Căutările mele în arhiva muzeului au scos la iveală un set de scrisori ale c ăror semnatari suntRomulus Boteanu şi Vasile Palade29. Treisprezece scrisori din care r ăzbat, mai cu seamă, fr ământărilelui Romulus Boteanu pentru tipărirea volumelor „Bârladul, odinioar ă şi astăzi”. Într-o primă scrisoare, datată 9 nov. 1979, ca r ăspuns la cele scrise de Vasile Palade (director al muzeului),Boteanu relatează felul în care se lucreaz ă la primul volum – „ două dactilografe bat la ma şină materialele în forma în care vor fi predate la tipografie […] nu le-am dat la stat deoarece le f ăceaharcea-parcea” – şi mulţumeşte directorului muzeului pentru faptul că a acceptat ca institu ţia „ să apar ă ca autor având colaboratori mic şti” fiind „o treabă bună , o mare realizare personal ă adumneavoastr ă ceea ce nu-mi displace datorit ă marei afec ţ iuni care mă leag ă de dumneavoastr ă”.În continuare, autorul acestei scrisori sugera că ar trebui s ă existe un articol care s ă arate gradul de

dezvoltare al oraşului după 23 august, eventual cu titlul „ Pe vatra unor locuri pline de istorie seînal ţă un ora ş luminos (modern) (pe mă sura trecutului)... sau cam a şa ceva; un articol care să nu fie nici prea didactic, nici care să se piard ă în cifre”... Articolul a fost scris şi semnat de GheorghePricop, apărut în primul volum.

Într-o altă scrisoare – probabil din aceea şi lună (noiembrie), pentru c ă nu apare men ţionată decât ziua de 19 – Boteanu aduce în discuţie un aspect legat de pictorul Mihai Adamiu şi două tablouri – Casa Cuza şi Podul Pescăriei. Este cuprins de nelini şte atunci când află c ă pictorul

∗ Muzeograf, Muzeul “Vasile Pârvan”, Bârlad.27 N ăscut la Turnu Severin, 26 iunie 1911. A trecut în nefiinţă în anul 1991, la Bucure şti.28 Emanoil Boteanu este fiul generalului Romulus Boteanu (1848-1924).29

Vasile Palade (1923-1993). A fost directorul Muzeului “Vasile Pârvan” timp de aproape 30 de ani,începând cu anul 1959. Arheolog de profesie, a întreprins numeroase cercetări în domeniu privitoare la prezenţa şievoluţia comunităţilor umane din zona Bârladului. Autor a numeroase studii şi cercetări, Vasile Palade şi-aînscris numele printre cei mai de seamă arheologi ai cercet ării ştiinţifice.

220



doreşte să dea contra cost cele dou ă tablouri Muzeului din Vaslui, pentru ca mai apoi s ă ajung ă laMuzeul din Bârlad, deşi spusese iniţial că le doneaz ă Bârladului. Toate acestea pe considerentul c ă muzeul bârlădean nu ar dispune de suma necesar ă pentru achizi ţionarea tablourilor. Siderat deaceastă decizie a pictorului, Boteanu aproape c ă a f ăcut presiuni asupra directorului pentru găsireaunei soluţii favorabile muzelui bârlădean, relatându-i pe scurt şi o parte din dialogul purtat cu pictorul Adamiu... „bine, maestre, dumitale ţ i se face portretul într-o lucrare a Muzeului Bârlad

(Bârladul ieri şi azi) e şti bă gat la copert ă şi ai un articol de zece pagini şi-n schimb dai tablourilecu parale la Vaslui? Nu ştiu cum ar reac ţ iona Bârladul la treaba asta!”Încă din anii ‘80 cele dou ă tablouri semnate Mihai Adamiu se afl ă în patrimoniul muzeului

nostru, alături de alte câteva apar ţinând aceluiaşi artist, fiind donate de dr. Constantin Teodorescu şi prof. Vasile Cârcotă.

Datată 27 noiembrie 1979, con ţinutul scrisorii este unul succint. Vasile Palade este rugat să nu-l uite cu „ultimele fotografii şi colabor ări, în special a lui Gali ţă care în afar ă de fotografietrebuie să aibă şi ni şte date biografice pentru a-i putea face portretul ”. Sunt menţionaţi profesorii bârlădeni Fănică (n.a. Ursu) şi G. Clapa „care ştiu despre ce este vorba”.

O lună mai târziu, 13 decembrie, în cele câteva rânduri scrise în mare grab ă, RomulusBoteanu îi spune lui Vasile Palade că o dat ă cu vizita profesorului bârl ădean F. Ursu la Bucureşti

spera să intre în posesia unei adrese din partea muzelui, prin care s ă se solicite tip ărirea lucr ării„Bârladul, odinioar ă şi astăzi”. Revine asupra acestui aspect, rugându-l pe directorul muzeului să trimită cât mai repede aceast ă adres ă – cu data de 27 decembrie 1979 – al c ărei conţinut îlformulează chiar el:

Antet V. P. Data.... Nr....

către I. P. Buletinul Oficial - Bucure şti

V ă rug ăm să ne executa ţ i tipărirea lucr ării „Bârladul, de odinioar ă şi ast ă zi” la formatul1/8-61 x 86 cm, în tiraj de 1200 de exemplare.

Plata se face în numerar prin redactorul căr ţ ii tov. Boteanu Romulus.

Director, Ş ef contabil,

Ne aflăm în anul 1980, luna martie, când Romulus Boteanu trimite o scrisoare în care, pe puncte, îi face cunoscute lui Vasile Palade o serie de aspecte:

1. V ă trimit cli şeul color al tat ălui lui Vlahu ţă care nu se poate publica fiind pătat;2. V ă rog să face ţ i o adresă (într-un singur exemplar, pe care să mi-l trimite ţ i mie)

către I.P. Buletinul Oficial str. Pitagora nr. 12 Bucure şti în care să spune ţ i că: urmare

adresei noastre Nr.8 din 3 ianuarie 1980 prin care vă rugam să ne tipări ţ i lucrarea„Bârladul, odinioar ă şi ast ă zi”, în 1800 de exemplare,V ă rug ăm a ridica tirajul la 2000 de exemplare pentru care vă mul ţ umim. – Director;3. Acum la 2-3 zile tipografia îmi d ă cam 80 de pagini la corectur ă , pe mă sur ă ce le

duc, primesc altele. Pînă acum am corectat cam 200 pagini (tipărite) adică cam aproape un sfert. Trag nădejdea ca măcar ½ din tiraj să fiu cu el la Bîrlad înainte de 16 mai, urmînd să vedem cum organizăm acolo difuzarea. Aici în Bucure şti am stabilit ca, colaboratorii(locali) să cumpere cel pu ţ in 5 volume fiecare, asta ar însemna cam 300 plus ce se vor vindela reuniunea local ă. Cheltuielile – celelalte decît acelea de tipărire se vor ridica la 34000 lei,

sumă în care intr ă ma şina de scris 5000 + titlurile 1000 + 2000 drumuri la Bîrlad şitelefoane personale, restul...

Eu am chitan ţ e pînă acuma pentru 18000. Dacă mi-a ţ i putea acoperi cu colabor ări de acolomăcar 12000 ar fi, mă gîndesc bine, acoperite doar de muzeu.

221



Suma de care vorbea mai sus îi era necesar ă pentru întocmirea procesului verbal decheltuieli generale şi pentru tipărirea „preţului pe carte”(?) care, s-ar fi ridicat la 80.000. Asta ar fiînsemnat, după calculele lui Boteanu, ca pre ţul pe exemplar să fi fost de 40 de lei „ ceea ce nu estemult pentru o lucrare de 1000 de pagini, coper ţ i color, 300 cli şee şi hîrtie extra”.

Nu cunosc r ăspunsul lui Vasile Palade. Cert este că, după o lun ă, în scrisoarea de pe 16aprilie 1980, Boteanu reînnoieşte rugămintea către Vasile Palade pentru a face o adresă – pe care s ă

o publice în Buletinul Oficial – cu următorul conţinut:„- Revenim la adresa noastr ă cu Nr.8 din 3 ianuarie 1980 prin care v-am rugat să neexecuta ţ i lucrarea „Bârladul, odinioar ă şi ast ă zi” într-un tiraj de 1800 de exemplare, - în sensul că vă rug ăm mărirea tirajului şi executarea lucr ării într-un număr de 2000 de exemplare”.

În luna iunie lucrurile erau avansate. Aflăm că mai r ămăseser ă circa 150 de c ăr ţi, pe care le-ar fiadus Boteanu la Bârlad pe cheltuiala lui, dacă directorul ar fi fost de acord, şi că a avut loc o„ şedin ţă lung ă cu Zeletin, dr. Ş erban Palade, Beldeanu, Ciucă”, în cadrul căreia s-au purtat discuţiidespre volumele II şi III. Încă din aceast ă lun ă începuse adunarea materialelor, iar într-una din zilelede 20, 21 sau 22 Boteanu ar fi urmat să vin ă la Bârlad pentru identificarea fotografiilor.

Prins de lucrul la celelalte două volume din „Bârladul odinioar ă şi astăzi”, se pare că Boteanu îi scrie lui Vasile Palade abia în luna august, de când datează urm ătoarea scrisoare –

12 august 1980, spunându-i: „ Eu sunt aproape gata cu materialele, din număr ătoarea paginilor dinmanuscrise cred că am un volum şi jumătate, deja. Am prins colabor ări şi portrete de oamenideosebi ţ i. Am şi de la Bîrlad foarte mul ţ i profesori – în special – şi prin Emilian Popescu pe caremi l-a ţ i dat dumneavoastr ă am prins material mult şi de la Ia şi şi de la Vaslui. De ultimii maideosebi ţ i se ocupă Zeletin. Am prins şi un colaborator permanent care mă ajut ă enorm, pe ziaristulColo şenco care a fost pe acolo şi pe la Vaslui. A ş dori ca pînă la finele anului să am tot materialulbătut la ma şină să merg apoi la una din edituri de aici sau din ţ ar ă”.

Două luni mai târziu, în noiembrie 15, dup ă ce în octombrie avusese loc întâlnirea bârl ădenilorla Bucureşti, relatările sunt tot despre volumele „Bârladul odinioar ă şi astăzi”, pentru care s-a desf ăşurato muncă titanic ă. „ Încă nu ştiu dacă vor fi două”, spune R. Boteanu, „ sau abunden ţ a de materialmă va obliga să scot trei. De şi mai primesc materiale am început baterea la ma şină cu două dactilografe

– mii de lei – şi pierd foarte mult timp cu corectarea după ma şină. Indiferent dacă voi intra în februarie cu treaba asta, vreau să treacă totul prin mîna mea să nu se mai repete gre şeli la batere”.

R ăsturnare de situaţie! Dacă pân ă acum scrisorile aveau un aer oarecum familiar, începândcu „ Drag ă domnule Palade” sau „ Drag ă coane Vasile”, dintr-odată devin cu caracter oficial. Estevorba de ultimele trei scrisori (din lunile martie şi aprilie 1981) – două trimise de Vasile Palade şiuna de Romulus Boteanu – al căror conţinut este legat de câteva fotografii reprezentând piese dincolecţia dr. Marcel Vainfeld şi documente cu privire la istoricul muzeului, care urmau a fi inserateîn „Bârladul odinioar ă şi astăzi”. Să vedem pe scurt despre ce a fost vorba. Un englez venit din partea lui R. Boteanu la muzeul bârlădean, a fotografiat testamentul lui Stroe Belloescu şi unele piese de artă oriental ă din colec ţia doctorului Marcel Vainfeld, f ăr ă a avea acordul principial al

directorului Vasile Palade. Informat de cele petrecute, acesta trimite lui R. Boteanu o scrisoare câtse poate de oficială – datat ă 30 matie 1981 - în care îi spune c ă „ obiectele şi documentele existenteîn patrimoniul muzeului nu pot fi fotografiate, televizate etc. decît în condi ţ iile legisla ţ iei în vigoare[…] Personal nu am fost informat de dorin ţ a dumneavoastr ă de a fotografia documente cu privirela istoricul muzeului. Cu aceast ă ocazie vă informăm că aceste documente constituie obiectul unuiistoric al muzeului din Bîrlad care va fi redactat de speciali ştii din muzeu. În consecin ţă nu ne-am fidat şi nu ne d ăm acordul în leg ătur ă cu apari ţ ia unor documente inedite cu privire la aceast ă

problemă. Din informa ţ iile primite de la N. Arnăutu şi dr. Vainfeld Marcel am în ţ eles că a ţ i fotografiat şi unele piese de art ă oriental ă care în prezent se afl ă în proprietatea muzeului cadona ţ ie a doctorului M. Vainfeld […] Folosirea acestora ca ilustra ţ ie în lucrarea pe care o

preg ăti ţ i pentru tipar o socotim inoportună , avînd în vedere preg ătirea catalogului de specialitate.

F ăr ă îndoial ă că o întîlnire între noi, dacă ar fi avut loc, ar fi rezolvat aceste probleme f ăr ă să fienecesar ă coresponden ţ a de fa ţă.” R ăspunsul soseşte imediat, pe 3 aprilie 1981, cu toate detaliilenecesare „descâlcirii” situaţiei create. Iată cum se justific ă R. Boteanu: […] într-o zi a ajuns englezul la

222



muzeu, s-a întâlnit cu domnul profesor F ănică şi se pare că domnul profesor i-ar fi spus englezuluică are acest act (n.a. testamentul lui Stroe Belloescu). Cred acest lucru deoarece angliterul nu aveade unde să ştie de acest act. Întîlnindu-mă după masă cu occidentalul mi-a spus că a g ă sit acest act şi că a convenit cu domnul profesor F ănică să vină a doua zi să-l fotografieze. Eu nu mi-am dat seama că testamentul lui Stroe ar fi un act secret sau supus unor restric ţ ii şi am acceptat să-l fotografieze. Cînd am vă zut că doamna Arnăutu face discu ţ ie, pe loc mi-am propus să nu-l folosesc

f ăr ă aprobarea dumneavoastr ă şi vă asigur că nu va fi folosit . Voi cere englezului să distrug ă cli şeul. Actul ar fi urmat să fie publicat f ăr ă comentarii în cadrul materialului privind 75 de ani dela înfiin ţ area bibliotecii na ţ ionale pentru care am suficiente documente (fotografii). Ar fi fost bun şiacesta, dar dacă-i imposibil, ce să fac? […] r ău îmi pare însă că nu pot întregi cu el materialul

privind Casa Na ţ ional ă , dar îmi voi spune că nici nu am ştiut de el. Ce? Pentru un act ca ă sta să mă pun r ău cu dumneavoastr ă? Nu fac treaba asta. Îmi sînte ţ i prea pre ţ ios şi prea mult ă stimă am

fa ţă de dumneavoastr ă. Vor trece anii şi vom vedea dacă ar fi d ăunat publicarea acestui act în«Bîrladul de odinioar ă şi ast ă zi». Marea problemă, însă, era partea cu piesele doctorului Vainfeld.În momentul în care V. Palade i-a comunicat lui R. Boteanu hotărârea de a nu publica nici pieseledoctorului, copertele color ale Miscelaneului – un număr de şase mii de bucăţi - erau deja tipărite.Pentru aceasta, cheltuiala ridicându-se la aproximativ 30.000 lei. Renunţarea la cele patru piese din

colecţia doctorului, care ar fi trebuit sa apar ă pe coperte, ar fi însemnat retip ărirea acestora.„ M ă gîndesc că ar putea r ămîne f ăr ă să le d ăm vreo explica ţ ie sau să încerc să rup (dacă se va putea)coperta din interior spate (clapeta) pentru că fa ţă de vol. I cele două volume au coper ţ ile prevă zutecu clapete.” Acestea fiind cele scrise de Boteanu în continuarea scrisorii datată 3 aprilie 1981.

Întâlnirea dintre Palade şi Boteanu, în urma scrisorii datată 10 aprilie 1981 şi semnată deVasile Palade, a rezolvat problema fotografiei testamentului dar şi pe a celor legate de piesele dindonaţia M. Vainfeld. […] de aceea eu doresc să ne vedem şi să chibzuim cum e mai bine ca nicidumneavoastr ă să nu pierde ţ i o sumă atît de mare şi nici institu ţ ia pe care o reprezint, să nu fielezat ă. După ce văd ce obiecte anume apar pe copert ă putem să judecăm şi să stabilim cum estemai bine. Dumneavoastr ă şti ţ i bine că nu sînt eu acela care ar dori Bîrladului r ăul şi implicit

str ădaniei d-voastr ă «draconice» de a face să apar ă şi volumele II şi III ale lucr ării deja publicate spre cinstea d-voastr ă şi mîndria urbei în care a ţ i vă zut lumina zilei”.30 Fotografia testamentului luiS. Belloescu se regăseşte la pagina 487 a volumului II din „Bârladul odinioar ă şi astăzi”, alături dealte câteva care dau culoare articolului „Cronica unui colţ de ţar ă” semnat de poetul bârlădean G. G. Ursu.Cât priveşte cealaltă parte, problema a fost solu ţionată altfel. S-a renun ţat la acele coperte cu clapete,eliminându-se în acest mod orice discuţie sau situaţie neplăcută care s-ar fi putut crea ulterior.

Indiferent de felul în care s-au petrecut lucrurile, Romulus Boteanu r ămâne un om care şi-a pus spiritul în slujba culturii unui oraş în care nu s-a n ăscut, dar şi-a petrecut anii cei mai frumoşidin viaţă; un om care şi-a vândut volume întregi din biblioteca personală31, pentru a putea tipări celetrei volume din „Bârladul, odinioar ă şi astăzi” care reprezintă un tezaur de informa ţii.

THE CORRESPONDENCE BETWEEN ROMULUS BOTEANU AND VASILE PALADE- the history of printing the Miscellanea „Barlad - past and present” -

The present work refers to the correspondence between Romulus Boteanu (the coordinator of theMiscellanea “Barlad - past and present”) and Vasile Palade (archaeologist and manager of „VasileParvan” Museum for almost thirty years, starting in 1959).

Those thirteen letters which have been discovered in the Museum’s archive show the problemsof printing of the Miscellanea: the collection of the articles and photos and the printing funds.

Vasile Palade has supported the publication of the three books of Miscellanea which have been printed durig in the 1980’s .

30 Se cuvine s ă facem o rectificare. Romulus Boteanu s-a n ăscut la Turnu Severin, nu la Bârlad, aşa cum lasă să se în ţeleagă V. Palade.31 Cf. spuselor lui Dan Boteanu, fiul lui Romulus Boteanu.

223



PUBLICAŢIIALE MUZEULUI „VASILE PÂRVAN” BÂRLAD

ACTA MUSEI TUTOVENSIS

VOL I: 2006VOL II: 2007VOL III: 2008VOL IV: 2009VOL V: 2010VOL VI: 2011

Alte publicaţii:

A. Seria Monografii:

1. Vasile Palade, A şezarea şi necropola de la Bârlad-Valea Seacă sec. III-IV p. Chr., 2004,Editura ARC 2000, Bucureşti.

2. Eugenia Popuşoi, Trestiana, monografie arheologică, 2005, Editura Sfera, Bârlad.

B. Seria Cataloage:

1. Răd ăcini ale civiliza ţ iei str ăromâne şti în Muntenia de Ră sărit, Moldova de Sud şi central ă în sec. III-XI p. Chr., 1995-1996 (Eugenia Popuşoi, redactare-coordonare).

2. Eugenia Popuşoi, Nicoleta Arnăutu, Tezaurul de la Bârlad, Dumbrava Ro şie, sec. XVI-XVII ,1999, S.C.D.I. Bârlad.

3. Mircea Mamalaucă, 2000 de ani de cre ştinism, Editura ASA MEDIA GRAFIC, 2000.

4. Expozi ţ ia permanent ă de art ă românească contemporană din patrimoniul muzeului, 2001,Editura Serigraf Design SRL, Bârlad.

5. Catalog Jubileu expozi ţ ional simpozion, 2000, Editura Tiparul SC. Irimpex SRL, Bârlad.6. Nicolae Mitulescu, Monumente laice şi religioase ale Bârladului, 2003, Editura Sfera,

Bârlad.7. Mircea Mamalaucă, Obiceiuri de port în aria culturii Sântana de Mure ş, 2005, Editura ASA.8. Mircea Mamalaucă, Antichitatea târzie în Bazinul Prutului, 2009, Editura Sfera, Bârlad.

C. Seria Albume:

Valentin Ciucă, Album Mitologii subiective Marcel Guguianu, 2008, Editura Art XXI SRL, Iaşi.

D. Seria Memoriale:

Romulus Boteanu, Ce nu se poate uita, 2009, Editura Casa Demiurg (Alina Butnaru, îngrijitorde ediţie);

René Duda, Gânduri r ă zle ţ e, 2010, Editura Opera Magna (Alina Butnaru, îngrijitor de ediţie).

E. Ghid turistic:

Mircea Mamalaucă, Alina Butnaru, Diversificarea ofertei turistice în zona transfrontalier ă

Vaslui-Soroca, 2009, Editura SC. Irimpex SRL, Bârlad.

224



Recomandări pentru viitorii autori ai articolelor

Pentru a asigura tipărirea volumului într-o grafică unitar ă, toate lucr ările ce urmează a fi publicate în numerele viitoare ale revistei „ACTA MUSEI TUTOVENSIS” trebuie să respecte

anumite reguli de tehnoredactare:- lucr ările vor fi tehnoredactate folosind programul Microsoft Word, aliniat bloc Justify, fontTimes New Roman, caractere de 12, spaţiere Single space;

- titlul comunicării cu majuscule, caracter de 14, bold, centrat;- la un rând distanţă de titlu, autorul articolului - prenumele cu litera de început cu majuscul ă,

restul cu litere mici; numele cu majuscule, urmat de un superscript „∗”; la subsolul primei pagini se va pune „∗” şi se va scrie adresa autorului articolului. Dacă sunt maimulţi autori, se multiplică num ărul de „∗”;

Acta Musei Tutovensis VI

Documents

Transcript of Acta Musei Tutovensis VI