Materialul se studiază online pe forum.pompierii.info

METODE ŞI PROCEDEE DE DEBLOCARE -SALVARE

Seismele sunt, fără îndoială, cele mai teribile dezastre naturale care pot lovi omenirea, cauzând efecte negative de mare amploare ( pierderi de vieţi omeneşti şi covârşitoare pagube materiale - directe şi indirecte).

Seismele devastatoare au marcat întreaga istorie umană, provocând aproximativ 60% din pierderile de vieţi omeneşti asociate producerii dezastrelor naturale.

România este o ţară cu seismicitate relativ ridicată, comparabilă cu cea a unor ţări din Europa (Turcia, Grecia) sau din alte continente (Japonia, China, SUA, Mexic, etc).

Centrul Mondial de Informaţii pentru Cutremure localizează producerea a 12000-14000 cutremure în fiecare an (o medie de 35 pe zi ).

Aproximativ 60 de cutremure din an sunt clasificate ca semnificative iar 19 ca majore.

Seismele semnificative au magnitudinea între 6,5 şi 7 grade Richter sau mai mică de 6,5 grade cu provocarea pierderilor de vieţi omeneşti sau producerea de pagube importante.

Seismele majore sunt cele cu magnitudinea de cel puţin 7,0 grade Richter.Cel mai puternic cutremur produs până în prezent în lume a avut magnitudinea

de 8,5 grade Richter (Chile, mai 1960). În România cel mai puternic cutremur înregistrat a fost cel din 1940 (7,4 grade

Richter), dar se apreciază că în 1802 cutremurul produs atunci a avut o energie echivalentă cu magnitudinea de 7,7 grade Richter sau chiar 8 grade Richter.

1. Principii generale privind deblocarea adăposturilor şi construcţiilor şi salvarea răniţilor

În cadrul intervenţiilor, formaţiunile de deblocare salvare aplică metodele şi procedeele adecvate, în funcţie de amploarea dezastrului, locul producerii acestuia, tehnica şi materialele de care dispun, etc. Intervenţia formaţiunilor de deblocare-salvare cuprinde cercetarea zonei de operaţii, căutarea,salvarea. Cercetarea Activitatea de cercetare se organizează şi se desfăşoară în scopul asigurării necesarului de informaţii pentru analiza situaţiei concrete. Cuprinde recunoaşterea terenului, identificarea şi evaluarea caracteristicilor raioanelor de distrugere, cât şi a evoluţiei acestora în timp. Este o activitate care se desfăşoară pe tot parcursul

1

intervenţiei, nu numai înainte de aceasta, ulterior necesitând mai multă profunzime şi precizie. Se poate efectua terestru, prin realizarea observării directe de către echipe special instruite şi dotate, sau aerian, prin fotografiere sau transmisie de imagini video. Cercetare terestră, prin observare directă oferă mai multe oportunităţi, semnificativă fiind în acest sens culegerea de informaţii din interviurile luate supravieţuitorilor. Această modalitate de executare a cercetării oferă si posibilitatea de a interveni oportun pentru evacuarea din zonă a persoanelor neafectate de dezastru şi acordarea de ajutor răniţilor văzuţi şi auziţi. Sunt necesare informaţii privind: caracteristicile de ansamblu ale zonei de distrugeri; evaluarea sumară a urmărilor dezastrului; aprecierea sumară a volumului de lucrări de deblocare-salvare necesare; locurile in care este posibil să existe supravieţuitori; avariile la sistemele de alimentare cu apă, energie electrică, gaz, la celelalte utilităţi publice; identificarea şi evaluarea sumara a surselor de risc din zonă şi de la obiectivele specifice; construcţiile avariate şi spaţiile accesibile în acestea. Echipa care execută cercetarea prin observare directă realizează şi instalează marcajele şi semnalizările necesare. În zona de distrugeri, orientarea echipei de intervenţie se poate realiza utilizând repere stabilite din timp şi identificate în perioada executării recunoaşterii şi cercetării, cum sunt: castele de apa, clădiri înalte, cu schelet de beton armat, alte repere rezistente la acţiunea hazardului natural sau antropic generator de distrugeri. Deosebit de importante sunt informaţiile privind: -posibilităţile de acces în construcţiile avariate; -spaţiile goale din cadrul construcţiilor care mai stau în poziţia iniţială, îndeosebi cele create în interiorul dărâmăturilor; -spaţiile blocate sub dărâmături, sub casa scărilor sau la etajele si fundaţiile partial distruse; -poziţia şi starea dărâmăturilor; -starea adăposturilor cu destinaţie punct de comandă de protecţie civilă, precum şi a adăposturilor colective destinate populaţiei şi avariate (prioritar în situaţii de conflict armat, când distrugerile sunt provocate de atacurile inamicului).

Căutarea Este o acţiune de bază, care se desfăşoară după efectuarea recunoaşterilor şi cercetării în teren, în scopul localizării victimelor dezastrului. Pentru a fi eficientă, trebuie sa îndeplinească următoarele cerinţe minimale: -să fie sistematică şi riguroasă; -să fie evitate suprapunerile şi dublările inutile de efort şi resurse; -să îmbine mai multe tipuri, metode, tehnici şi procedee posibile; -să asigure oportun şi complet informaţiile necesare salvării victimelor. Capacitatea de a detecta şi localiza victimele determină numărul de persoane salvate. Şeful echipei trebuie să întocmească un plan de căutare care va cuprinde: -obiective şi prioritaţi ale căutării; -strategiile care urmează a fi folosite; -resurse umane şi materiale repartizate; -măsuri de siguranţă si securitate;

2

-măsuri pentru realizarea coordonării; -mijloace de comunicaţii. Structurile de căutare trebuie să fie dotate cu următoarele materiale şi echipamente: -echipamente electronice de vizualizare; -echipamente (dispozitive) electronice de ascultare; -detectoare pentru monitorizarea substanţelor periculoase (toxice, inflamabile etc. ); -dispozitive de avertizare sonoră; -echipament medical de prim ajutor; -mijloace usoare de interventie (ciocan rotopercutant, flex, unelte, cricuri); Privind strategiile, metodele şi procedeele de efectuare a căutării, se porneşte de la cerinţa ca ele să asigure detectarea şi localizarea unui număr cât mai mare de victime într-un timp cât mai scurt. Sunt utilizate două strategii de căutare: -Căutarea iniţiala: este rapidă, mai puţin în adâncime; parţial se execută simultan cu cercetarea; tehnicile si procedeele utilizate sunt: -căutarea fizică – deplasarea de-a lungul zonei, chemarea vocală si ascultarea cererilor de ajutor, interviuri cu supraviţuitorii pentru a obţine informaţii privind eventuali supravieţuitori blocaţi sub dărâmături etc.; este un procedeu tradiţional de cautare; se execută de regulă, în module de câte trei salvatori, care se deplasează în triunghi în zona dată; se marchează ariile în care se desfăsoară; -căutarea cu ajutorul câinilor – se utilizează câini dresaţi şi special antrenaţi pentru depistarea persoanelor vii; se execută combinat cu căutarea fizică tradiţionala. Căutarea principală (totală): se desfaşoară în adâncime; pe lângă localizarea victimilor rezolvă şi probleme privind recunoaşterea şi evaluarea completă a zonei, trierea, evaluarea riscurilor, stabilirea priorotaţilor privind salvarea. Sunt utilizate: -căutarea traditională: se procedează la fel ca si la căutarea iniţială, dar centrată pe obiectiv; -căutarea canină: se execută de către modulele specializate, formate, de regulă, din trei oameni (din care unul este şef) şi de 2-3 câini; modulul poate acţiona separat sau împreună cu modulul de căutare fizică traditională, îndeplinind şi sarcini specifice acestuia; conducătorul câinelui are în vedere: -stabilirea, împreuna cu şeful echipei, a ariei de căutare; -împartirea în arii mici, care pot fi cercetate sistematic, se evită suprasolicitarea; -stabilirea şi respectarea regimului şi programului de lucru al câinelui; căutarea se poate face cu câinele liber sau în lesă; -dirijarea câinilor spre orice locuri unde sunt posibili curenţi de aer: goluri, guri de ventilare sau aerisire, fisuri în clădiri sau elementele ale acestora, guri de canalizare etc. -repetarea căutării de catre alt câine, cu aprobarea şefului echipei, dacă se constată mai multe erori de localizare.

3

Durata căutării canine trebuie sa ţină cont de experienţa şi de modul în care au fost antrenaţi câinii de căutare. Singurul care poate stabili regimul de lucru al câinelui este conducătorul, care participa activ la operaţiunile de căutare. Câinii trebuie evaluaţi permanent din punct de vedere al oboselii, hidratării si expunerii la diferite pericole. -căutarea cu mijloace tehnice de detectie (de ascultare, electrono-optice etc.): presupune o localizare prealabila, chiar aproximativă, a posibilelor victime; se desfaşoara de catre module constituite pe tipuri de aparate, compuse în principiu din trei persoane (un şef şi 2 echipieri cu aparate); organizarea căutării porneşte de la premisa că fiecare aparat de captare a vibraţiilor emise de victime acoperă aproximativ o rază de 20 de metri.

Salvarea Operaţiile de salvare se efectuează după cele de căutare şi se concentrează pe eliberarea celui mai mare număr de victime în cel mai scurt timp cu putinţă. Prioritate au întotdeauna salvările tehnice, care pot fi efectuate cu resurse locale, necesitând intervenţie specializată. Ca urnare, pe baza rezultatelor căutării, se planifică ordinea de prioritate a locurilor de salvare, tipul şi cantitatea resurselor angajate, precum si conceptia de reunire şi coordonare a eforturilor. Este organizata şi se desfaşoară în mod sistematic, urmărind realizarea următoarelor obiective: -Crearea unui mediu sigur pentru actiunile salvatorilor, prin: -evaluarea zonei/obiectivului (stabilitate, pericole, unităti, necesarul de măsuri de sigurantă şi securitate); -cercetarea şi explorarea goluri şi spaţii accesibile; îndepărtarea molozului şi altor obstrucţii după localizarea victimelor; -executarea lucrărilor de consolidare, asigurare, sprijinire temporară a stucturilor avariate; -alte lucrări premergătoare scoaterii victimelor, impuse de situaţia concretă. -Scoaterea victimelor din locurile unde au fost blocate/imobilizate. -Prim ajutor, triaj şi stabilizare a victimelor. -Evacuarea victimelor din zona/aria de intervenţie. Grupul de salvare cuprinde, delimitate precis sub aspectul responsabilităţilor, patru componente funcţionale – management,salvare, siguranţă, medical – precum şi elemente funcţionale de sprijin specializate în construcţii civile şi structuri, materiale periculoase, logistică, ridicări grele, resurse locale,doctori, interpreţi/translatori.

Sunt prezentate în continuare o serie de metode şi procedee de deblocare salvare (ce pot fi executate cu minimum de materiale şi forţe umane). În funcţie de tehnică, materiale şi mai ales de specialiştii de care dispun în acţiunile de deblocare salvare formaţiunile de specialitate pot aplica şi alte metode procedee şi tehnici care să ducă la o intervenţie rapidă eficientă şi de calitate mai bună (decât cele prezentate).

Salvarea răniţilor surprinşi sub dărâmături

4

În timpul seismelor, atât în interiorul cât şi în exteriorul clădirilor, pe străzi limitate de construcţii înalte, se creează un volum mare de dărâmături care surprinde cetăţenii aflaţi în zonă.

Părţile de construcţii sub care au fost surprinse victimele sunt foarte instabile şi trebuie să se acţioneze cu grijă deosebită în timpul misiunii de salvare, pentru a nu se produce noi prăbuşiri care ar periclita viaţa celor prinşi dedesubt. Trebuie să se ţină seama, totodată, de faptul că, dacă răniţii blocaţi sub dărâmături mai trăiesc, aceasta se datorează faptului că o grindă, o porţiune de planşeu sau o altă parte a construcţiei a căzut în aşa fel încât să apere răniţii de greutatea principalelor dărâmături.

În timpul intervenţiei, nu se vor folosi mijloace mecanizate, ca: buldozere, escavatoare şi altele asemenea lor, decât pentru dărâmăturile exploatate manual.

Cu deosebită atenţie se vor folosi macaralele pentru grinzile şi elementele grele din construcţie, în vederea degajării terenului

De asemenea, se vor evita pe cât posibile prăbuşirile ulterioare, prin sprijiniri absolut necesare . Materialele rezultate din dărâmături nu vor fi mutate dintr-un loc în altul, ci vor fi încărcate şi duse la distanţe corespunzătoare, în afara raionului de intervenţie .

Activitatea de căutare şi scoatere a răniţilor de sub dărâmături se execută manual şi se poate face simultan din mai multe direcţii. Molozul rezultat se înlătură pentru a nu împiedica lucrările ulterioare. La nevoi, se încarcă şi se transportă. Victimele descoperite se predau formaţiunile sanitare pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă.

Salvarea de la înălţime a răniţilor Intervenţia pentru salvarea de la înălţime cuprinde totalitatea lucrărilor

necesare pentru scoaterea răniţilor din porţiunile clădirilor rămase deasupra dărâmăturilor, inclusiv transportul acestora. Transportul se execută prin casa scărilor rămasă în funcţiune, prin golurile practicate în plafoane sau prin cele de la etaje (uşi, ferestre) cu ajutorul scărilor şi al frânghiilor. Alegerea mijloacelor de transport depinde de starea răniţilor care urmează să fie salvaţi .

Coborârea răniţilor cu targa În unele cazuri, când scările construcţiei nu pot fi folosite, se utilizează

coborârea prin goluri rezultate din dărâmarea scărilor, ascensoarelor şi chiar prin cele execute special în planşee (pe cât posibil în centrul planşeului).

În cazul în care rănitul trebuie să fie coborât pe targă, în poziţie orizontală, printr-un gol practicat în planşeu, este necesar ca acesta să fie legat de targă, apoi la cele 4 mânere ale tărgii se prind frânghii de susţinere, bine întinse şi pregătite astfel încât desfăşurarea să se facă liber. La coborâre membrii echipei de salvare nu trebuie să lase frânghiile să alunece,ci puţin câte puţin, mutând consecutiv mâinile.

O altă metodă de salvare de la înălţime cu ajutorul scripeţilor, este coborârea cu ajutorul sistemului de funicular. La această metodă se recurge atunci când, din diverse motive, nu este posibil să se coboare targa la baza clădirii. Sistemul de funicular se poate realiza dintr-un cablu de sârmă pe care alunecă un scripete de care este fixată targa.

5

Atunci când înălţimea ferestrelor nu este prea mare, targa poate fi coborâtă prin alunecare pe o scară înclinată sau pe două scări (Coborârea răniţilor de la înălţime prin alunecarea tărgii pe scara înclinată).

Pentru transportarea răniţilor de la înălţime se poate utiliza metoda scării rezemate, folosind-o ca pe o macara sau metoda de coborâre a răniţilor prin înclinarea ei treptată .

În funcţie de situaţiile create de seism asupra construcţiilor, se pot aplica diverse metode de salvare de la înălţime, acestea depinzând de tehnica, specialiştii şi formaţiunile de deblocare salvare la dispoziţie.

Sprijinirea (consolidarea) temporară a construcţiilor avariate care ameninţă cu prăbuşirea

Lucrările de sprijinire temporară executate de formaţiunile de deblocare salvare constau în executarea şi montarea unor proptele care să consolideze părţile avariate ale construcţiilor şi să prevină prăbuşirea lor.

Sprijinirile se fac de obicei cu material lemnos provenit chiar din construcţiile prăbuşite şi nu se forţează aducerea în poziţie iniţială a elementului de rezistenţă avariat sau deplasat, întrucât orice încercare de forţare poate avea ca rezultat o nouă prăbuşire.

Sprijinirea poate fi:- oblică - suspendată- verticală.Sprijinirea oblică se foloseşte pentru a preveni prăbuşirea sau deplasarea unui

zid, a unei părţi verticale de clădire.Sprijinirea suspendată se foloseşte la proptirea unui perete avariat, atunci când

alături există un perete sănătos, care poate fi folosit ca bază de sprijin (ele pot fi cu proptea pe o singură parte sau cu proptele simetrice).

Sprijinirea verticală se foloseşte pentru susţinerea planşeelor avariate sau a unor elemente de planşeu (grinzi, rosturi).

Dărâmarea zidurilor care ameninţă cu prăbuşirea reprezintă o altă metodă de intervenţie a formaţiunilor de deblocare salvare în vederea reducerii sau diminuării riscurilor de amplificare a amploarei efectelor dezastrului.

Echipamente de deblocare-salvare- Complet de deblocare–salvare ce cuprinde:

- frânghii (coarde şi cordiţe)- scripeţi şi palan - tărgi - dispozitiv de susţinere

- Mijloace de cercetare:- Detectoare de gaze,- Detector acustic (D.A.01)

- Scări, - Tărgi ,- Unelte genistice,

6

- Unelte de perforat şi tăiat,- Aparat de sudură (electric sau autogen)

Tehnică de geniu:- IFRON (încărcător frontal)- Buldozer- Excavator- Autocamion- Autobasculantă- Grup electrogen- Motocompresor- Motopompă- A.F.A.C.- A.I.D.

Alte mijloace de intervenţie:- aparat pentru sudură şi tăiere cu flacără oxiacetilenică- aparat izolant - complet portabil cu materiale pentru deblocare supravieţuitori- targă cu scripete pentru coborât răniţi de la înălţime- proiector special de 1000W/220V- ciocan electronic (pneumatic ) percutant- unealtă electrică (pneumatică) rotopercutantă- polizor electric universal - aparat de ridicat şi tractat de 1,5 t (TIRFOR)- pernă pneumatică- centură de siguranţă pentru pompieri- aparat de respiraţie (izolant) cu aer comprimat- aparat cu freză pentru tăiat profile şi ţevi- trusă scule electrician auto- cazmale, târnăcoape, lopeţi- motofierăstrău, motojoagăr,- cizme de lucru în apă- cabluri remorcare şi tractare (lanţuri)- trusă scule pentru lucru în spaţii înguste, etc.

2. Salvarea răniţilor şi persoanelor din adăposturi blocate sau de sub dărâmături

In urma unei lovituri aeriene, cu mijloace convenţionale sau de nimicire în masă, ori în cazul unor dezastre, atât în interiorul cât şi în exteriorul construcţiilor se creează un volum mare de dărâmături, provenit din elementele componente ale clădirii avariate. Aceste dărâmături blochează intrările şi ieşirile adăposturilor aflate în subsol, căile de acces împiedicând pătrunderea echipelor de deblocare-salvare.

7

Părţile de construcţie care protejează răniţii de dărâmăturile de deasupra pot fi foarte instabile şi se pot prăbuşi în orice moment periclitând viaţa oamenilor.

Trebuie să se ţină seama de faptul că dacă răniţii blocaţi sub dărâmături mai supravieţuiesc, aceasta se datorează faptul că o grindă, o porţiune de planşeu, sau o altă parte a construcţiei a căzut în aşa fel încât apără răniţii de greutatea principalelor dărâmături.

În timpul intervenţiei se vor evita, pe cât posibil, prăbuşirile ulterioare prin nederanjarea şi prin sprijinirea acelora care nu prezintă stabilitate.

În cazul în care se consideră necesară curăţirea unui loc de dărâmături în scopul salvării răniţilor, trebuie ca această operaţie să se facă complet, să nu se mute dărâmăturile dintr-un loc în altul, creând confuzii şi muncă inutilă.

În timpul intervenţiei nu se vor folosi mijloace mecanizate ca buldozere, excavatoare etc. decât pentru dărâmăturile care au fost înlăturate manual, precum şi atunci când s-a stabilit cu certitudine că în sectorul (raionul, obiectivul) de intervenţie nu mai există supravieţuitori.

Intervenţia se organizează astfel încât degajarea dărâmăturilor să se facă simultan din mai multe puncte, prin executarea unor treceri şi apoi continuarea degajării părţilor laterale, sau începerea acţiunii din marginea dărâmăturilor către centru pe un front larg.

Deblocare adăposturilor se poate face prin diferite metode în funcţie de caracterul obstacolelor sau al distrugerilor provocate, de posibilităţile de lucru şi de tehnica din dotarea formaţiunilor de deblocare – salvare.

În cazul unui volum mare de dărâmături, când se cunoaşte cu aproximaţie locul celor blocaţi, se foloseşte metoda de salvare a răniţilor prin crearea de tuneluri sub dărâmături. Secţiunea unui tunel trebuie să fie astfel realizată încât să permită trecerea unei persoane; din experienţă rezultă o secţiune convenabilă de 90 / 75 cm. Dacă în timpul executării tunelului se întâlnesc obstacole grele (blocuri de beton, zidărie, etc) de multe ori este mai uşor să se schimbe traseul pentru ocolirea acestora, decât să se taie un drum prin ele.

În unele cazuri conductele de apă, de gaze, cabluri electrice etc. pot prezenta obstacole în calea înaintării tunelului. Este bine să fie evitată tăierea acestora. Dacă totuşi se impune secţionarea acestora, se vor lua măsuri de întrerupere a alimentării lor.

Acesta este o metodă deosebit de grea şi se aplică atunci când nu există alte posibilităţi de salvare a răniţilor, evacuare a persoanelor blocate şi degajare a adăposturilor.

Este de preferat să se încerce întâi deblocarea ieşirilor de salvare sau a intrărilor în adăpost, în funcţie de obstacolele întâlnite şi volumul dărâmăturilor. Înlăturarea dărâmăturilor se face şi în acest caz numai manual (când sunt indici că există victime). După deblocarea căii de acces (intrării sau ieşirii de salvare) se deschide uşa (oblonul) şi sunt scoase din adăpost persoanele surprinse în interior. În unele situaţii este nevoie să fie tăiată tăblia uşii (oblonului) cu aparatul de sudură, practicându-se un orificiu de 60 X 60 cm prin care se scot cei adăpostiţi.

Adăposturile sau subsolurile existente în clădiri au, de regulă, accesul prin scările interioare ale construcţiilor precum şi ieşirii de salvare în exteriorul acestora. În cazul blocării lor, dacă nu există goluri în pereţi sau adăpostul este complet

8

îngropat, accesul în interior se poate face prin scoaterea unei porţiuni de pavaj din pavajul trotuarului, executarea unui puţ în dreptul zidului exterior şi spargerea zidului subsolului pentru scoaterea răniţilor.

Alte situaţii de salvare a răniţilor din adăposturile blocate sau avariate: Cazul I: în apropierea adăpostului blocat există un subsol al cărui planşeu este

avariat uşor. După ce se pătrunde în acest subsol, se execută o spargere în zidul adăpostului , cât mai jos posibil, în imediata apropiere a fundaţiei, în porţiunea cea mai subţire;

Cazul II: când nu există subsol alăturat dar din observaţie rezultă că planşeul de deasupra adăpostului nu s-a prăbuşit. Acţiunea începe prin înlăturarea dărâmăturilor de pe o porţiune a planşeului, se execută o spargere în planşeu la dimensiunile necesare evacuării răniţilor. Se poate ivi o situaţie particulară, când volumul dărâmăturilor de pe planşeu impune realizarea unui tunel până la acesta, urmând perforarea lui şi evacuarea răniţilor;

Cazul III: dacă planşeul adăpostului s-a prăbuşit în întregime şi nu există un subsol alăturat, se va executa un tunel oblic plecând de la marginea dărâmăturilor spre interiorul subsolului. Pe parcursul lucrărilor se încearcă identificarea locurilor în care se află răniţi;

Cazul IV: ca şi în cazul III, dar volumul dărâmăturilor din jurul construcţiei avariate nu permite practicarea unui tunel oblic, se adoptă metoda tunelului în formă de rampă pornit de la o anumită distanţă de la adăpostul blocat (care rezultă din volumul şi împrăştierea dărâmăturilor);

Cazul V: ca în cazurile anterioare dar volumul dărâmăturilor este foarte mare: cea mai bună metodă constă în săparea unui şanţ sau a unui puţ lângă zidul adăpostului şi apoi a unui tunel de la partea de jos a puţului până la golul unde s-ar putea găsi răniţii. Se elimină astfel situaţia executării unui tunel printre dărâmături.

Măsuri de siguranţă şi protecţia muncii Pentru a evita producerea de accidente, întreg personalul de intervenţie trebuie să respectecu stricteţe următoarele reguli:

-echipamentul de lucru trebuie să fie ajustat pe talie;-să poarte întotdeauna ochelari şi mască antipraf, casca de protecţie şi mănuşi

în timpul executării tunelurilor sub dărâmături;-flacăra oxiacetilenică se va folosi numai în locurile în care, în urma

verificărilor, nu s-a semnalat prezenţa unor substanţe sau materiale inflamabile care prezintă pericol de explozie;

-să evite atingerea conductorilor electrici sub tensiune, pentru a nu provoca electrocutări sau scântei acolo unde este pericol de explozie;

-la executarea tunelurilor, cât şi la lucrările pentru accesul sub dărâmături să se ia măsuri urgente pentru ventilarea tunelurilor, introducându-se aer proaspăt din afară;

-să lucreze cu atenţie pentru a nu provoca prăbuşiri care ar putea să astupe spaţiile libere aflate sub ele unde, eventual s-ar afla persoane;

-să se ia măsuri de sprijinire a zidurilor, planşeelor, elementelor de construcţii care ameninţă cu prăbuşirea pentru a evita accidentarea salvatorilor sau a persoanelor blocate sub dărâmături.

9

3. Salvarea răniţilor şi persoanelor aflate la înălţime

Acţiunea de intervenţie privind salvarea de la înălţimi cuprinde totalitatea lucrărilor de salvare şi transport necesare pentru scoaterea răniţilor din porţiunile clădirilor rămase deasupra dărâmăturilor. Transportul se execută prin casa scărilor (dacă a rămas în funcţiune) prin goluri practicate în plafoane sau prin goluri ale aceluiaşi etaj (uşi, ferestre), cu ajutorul scărilor şi frânghiilor.

Alegerea mijloacelor de transport depinde de starea răniţilor care urmează a fi salvaţi. Când aceasta permite, se foloseşte scara, în caz contrar fiind necesară utilizarea tărgii.

a. Metoda suspensiei pentru coborârea şi urcarea răniţilor cu frânghia. Când scările nu pot fi folosite se utilizează metode de salvare prin suspensie în două sau patru puncte, folosindu-se golurile mai mari rezultate din distrugerea clădirii, golul ascensorului şi chiar goluri executate în acest scop. Suspensia în două puncte reprezintă prinderea de mânerele tărgii a două frânghii de susţinere care sunt coborâte de membrii echipei de salvare puţin câte puţin, mutând consecutiv mâinile. Atunci când avem forţe la dispoziţie şi spaţiu de manevră se recomandă metoda suspensiei în patru puncte de către patru membrii ai echipei de salvare.

b. Metoda coborârii răniţilor cu ajutorul scripeţilor. Este mai eficientă deoarece necesită un număr mai mic de oameni în echipa de salvare şi permite coborârea rapidă a răniţilor. Scripetele se ancorează la o înălţime superioară golului prin care se scot răniţii. În unele situaţii se impune realizarea unor dispozitive de ancorare a scripetelui (de o balustradă din faţada sau de alt element de rezistenţă a clădirii).

c. Metoda coborârii răniţilor prin alunecarea brancardei pe scări înclinate. Procedee: Coborârea tărgii prin înclinarea treptată scării Metoda se poate aplica până la o înălţime de maxim 8-9 m (trei etaje cel mult). Metoda constă în coborârea victimei aşezată pe o targă prin înclinarea treptată a scării. Victima este asigurată de targă cu ajutorul a 3 cordaje, targa fiind legată la un capăt de partea superioară a scării, iar celălalt capăt este asigurat cu două frânghii care vor fi ghidate de către salvatorii de la etaj. Personalul necesar procedeului este format dintr-un şef şi cinci salvatori. Măsuri de siguranţă si protecţia muncii - se va verifica stabilitatea scării la partea inferioară; - victima va fi asigurată prin legare de targă cu ajutorul a 3 cordaje (la nivelul picioarelor, bazinului şi toracelui). - salvatorii de la etaj vor executa manevra de coborâre a tărgii treptat, astfel încât aceasta să fie permanent paralelă cu solul; - salvatorii vor purta obligatoriu caşti şi mănuşi de protecţie.

10

Coborârea tărgii pe două scări paralele Această metodă permite coborârea victimei pe targă în poziţie orizontală, pe două scări fixate paralel pe un perete. Personalul necesar procedeului este format dintr-un şef şi patru salvatori (2 salvatori la etaj şi 2 salvatori pe scară) Cei doi salvatori de la etaj vor lega cordajele la fiecare extremitate a tărgii şi vor ajuta la menţinerea acesteia în poziţie orizontală, coborârea tărgii şi a salvatorilor făcându-se concomitent. Măsuri de siguranţă şi protecţia muncii - şeful procedeului va verifica modul cum s-a executat asigurarea tărgii la capete; - e va verifica stabilitatea scărilor la partea inferioară; - victima va fi asigurata prin legarea de targă cu ajutorul a 3 cordaje (la nivelul picioarelor, bazinului şi toracelui) - salvatorii vor purta obligatoriu căşti şi mănuşi de protecţie.

Coborârea tărgii cu ajutorul scripetelui Această metodă permite coborârea unei victime aşezate pe o targă asigurata. Sistemul de coborâre este format dintr-un suport (cadru metalic) fixat la înălţime pe care se află dispus un scripete, iar de frânghie este agăţată o targă. Targa se deplasează între două frânghii ce o ghidează în plan înclinat. De targă este fixată o siguranţă pentru a o ghida pe frânghie şi a evita lovirea ei de pereţi. Personalul necesar procedeului este format dintr-un şef şi şapte salvatori. Măsuri de siguranţă şi protecţia muncii - şeful procedurii se va asigura că suportul (cadrul metalic) este bine fixat (ancorat); - în timpul coborârii se vor urmări cu atenţie frânghiile pe scripete şi se va păstra paralelismul lor; - salvatorii nu se vor poziţiona sub targă; - salvatorii vor purta obligatoriu căşti şi mănuşi de protecţie.

Coborârea tărgii cu ajutorul a doi (patru) salvatori Această metodă permite coborârea victimei pe o targă, în poziţie orizontală, printr-un gol practicat în planşeul încăperii. Este necesar ca victima sa fie legată de targă, apoi la cele patru mânere ale tărgii se prind frânghii de susţinere, bine întinse şi pregătite astfel ca desfăşurarea să se facă liber. La coborâre, salvatorii nu trebuie să lase frânghiile să alunece liber. Coborârea tărgii se face lin, prin mişcări succesive şi sincronizate ale braţelor salvatorilor.

11

Metoda se realizează cu ajutorul a doi salvatori care acţionează la cele două capete ale tărgii sau cu ajutorul a patru salvatori, în vederea realizării unei coborâri mai rapide.

Măsuri de siguranţă şi protecţia muncii - salvatorii se vor asigura că legăturile frânghiilor la capetele tărgii au fost corect executate şi prezintă siguranţă; - asigurarea victimei se realizează prin legarea de targă cu ajutorul a trei cordaje (la nivelul picioarelor, bazinului şi toracelui); - coborârea tărgii de către salvatori se va executa treptat şi simultan de către toţi salvatorii, astfel încât aceasta să fie menţinută permanent paralela cu solul; - salvatorii vor purta obligatoriu căşti şi mănuşi de protecţie.-coborârea brancardei pe scara înclinată;-coborârea brancardei pe două scări;-coborârea brancardei prin înclinarea treptată a scării;

Salvarea răniţilor cu ajutorul tubului expandat;Această metodă permite salvarea persoanelor surprinse la înălţimi în

situaţia în care scările nu pot fi folosite. Metoda este destinată salvării rapide a persoanelor surprinse la etajele superioare ale clădirilor, care nu au suferit leziuni. Metoda se poate aplica până la o înălţime de 12-14 m ((3-4 etaje cel mult).

Sistemul de coborâre este format dintr-un suport (cadru metalic) fixat la înălţime, de care se află prins şi asigurat un tub expandabil din material care permite alunecarea persoanei salvate în condiţii de siguranţă.

Personalul necesar procedeului este format dintr-un şef şi cinci salvatori.

Masuri de siguranţă şi protecţia muncii- şeful procedeului verifică rezistenţa cadrului metalic, dacă este bine

fixat, precum şi modul de prindere a tubului expandabil de cadru prin intermediul chingilor de asigurare;

- salvatorii trebuie să ia măsuri astfel încât locul unde se va face evacuarea persoanelor să fie lipsit de denivelări (degajat de dărâmături).

- salvatorii vor purta obligatoriu căşti şi mănuşi de protecţie.

Coşul de salvare Această metodă permite coborârea unei persoane care nu a suferit leziuni grave, aşezată intr-un coş din material textil rezistent.

Metoda constă în coborârea unui coş cu ajutorul frânghiei şi al unui scripete care se află dispus pe un suport metalic fixat la înălţime. Procedeul se poate aplica cu succes chiar de la nivelul etajelor 6-8, în funcţie de lungimea frânghiilor. Suportul trebuie să fie rezistent şi bine fixat, iar coşul se va asigura în timpul coborârii cu o frânghie de dirijare pentru a se evita lovirea acestuia de pereţii clădirii.

12

Personalul necesar procedeului este format dint-un şef şi şapte salvatori.

Măuri de siguranţă şi protecţia muncii- şeful procedeului se va asigura ca suportul (cadru metalic) să fie rezistent şi bine fixat (ancorat);- coşul se va asigura în timpul coborârii cu o frânghie de dirijare pentru evitarea lovirii acestuia de pereţii clădirii;- salvatorii vor purta obligatoriu căşti şi mănuşi de protecţie;- salvatorii nu se vor poziţiona sub coş la coborârea acestuia.

Funicularul Această metodă se întrebuinţează în special în cazul când, din diverse motive, nu este posibilă coborârea tărgii la baza clădirii.

În această situaţie se poate realiza un sistem funicular format dintr-un cablu din sârmă pe care alunecă un scripete de care este fixată targa. La acest sistem este obligatoriu să se verifice:

-ancorarea capetelor cablului la teren şi la partea superioară (etajul de la care se coboară rănitul);

-întinderea cablului suport; -fixarea tărgii pe dispozitivul de deplasare (scripete).Operaţiunile trebuie executate astfel încât să fie exclus orice pericol de

accident.Ancorarea capătului sistemului funicular la înălţime se poate realiza în

diferite moduri, în funcţie de posibilităţile de la faţa locului (coşuri de fum rezistente, pereţi interiori nedeterioraţi, grinzi de beton armat etc.). Ancorarea sistemului funicular trebuie să se realizeze fie de o clădire învecinată, fie prin ţăruşi fixaţi la sol etc.

Întinderea cablului sistemului funicular nu trebuie să fie exagerată, deoarece în acest fel se poate produce o suprasolicitare a acestuia. O întindere corectă se verifică de către un salvator care se agaţă la 5-6 m de punctul inferior de ancorare să determine o săgeată a cablului de cel puţin 30 cm.

Targa se asigură împotriva balansării cu tri frânghii de dirijare; manevrele se vor executa cu atenţie pentru că metoda este destinată salvării de la înălţime a politraumatizaţilor.

Personalul necesar procedeului este format dintr-un şef si şase salvatori.

Alte procedee de salvare sunt:- Salvarea răniţilor cu ajutorul pernei pneumatice;- Salvarea răniţilor cu ajutorul elicopterului.

Sprijinirea construcţiilor avariate care ameninţă cu prăbuşirea

13

Sprijinirea (consolidarea) temporară a construcţiilor avariate care ameninţă cu prăbuşirea se execută de către echipe de deblocare-salvare cu scopul:

- asigurării securităţii muncii echipajelor ce acţionează în sectoarele (raioanele, obiectivele) de intervenţie şi a populaţiei;

- evitării situaţiilor care ar provoca accidente prin prăbuşirea părţilor de construcţie avariate peste spaţiile de circulaţie sau clădirile individuale;

- evitării agravării situaţiei răniţilor blocaţi sub dărâmături, prin noi prăbuşiri.Lucrările de sprijinire temporară constau în executarea şi montarea unor

proptele care să consolideze părţile avariate ale construcţiilor şi să prevină prăbuşirea lor. Se utilizează de obicei materialul lemnos provenit din prăbuşirea construcţiei.

Sprijinirea poate fi:- oblică - suspendată- verticală.

Sprijinirea oblică. Se foloseşte pentru a preveni prăbuşirea sau deplasarea unui zid, a unei părţi verticale din clădire etc;

Sprijinirea suspendată. Se foloseşte la proptirea unui perete avariat, atunci când există un perete sănătos alături şi poate fi folosit ca bază de sprijin; (ele pot fi cu proptea pe o singură parte sau cu proptele simetrice). Sprijinirea verticală. Se foloseşte pentru susţinerea planşeelor avariate sau a unor elemente de planşeu (grinzi, nervuri). Executarea unei sprijiniri verticale se începe cu amenajarea postamentului ( tălpii) după care se aşează grinda orizontală sub porţiunea de planşeu avariată care se sprijină provizoriu cu o bilă. Se introduc apoi proptelele verticale între grinda orizontală şi postament şi se fixează cu ajutorul unor pene introduse între capetele inferioare ale proptelelor şi postament. Rigidizarea sprijinirii se asigură cu ajutorul unor contra fişe executate din dulapi sau scânduri mai groase bătute în cuie.

Dărâmarea zidurilor care ameninţă cu prăbuşirea reprezintă o altă metodă de intervenţie a formaţiunilor de deblocare salvare în vederea reducerii sau diminuării riscurilor de amplificare a amploarei efectelor dezastrului.

Materialul se studiază online pe forum.pompierii.info

14